Tatii mosului, fiti atenti aici ce va povesteste baba. Invataturile lui Don Huan, da? Misto carte. Carlos Castaneda, ce antropolog evoluat si ce saman minunat. Sigur ca da. Dar hai sa ne uitam un pic la Don Huan, ca sa pricepem si noi o iota din ce se petrece acolo.
Starea de constiinta alterata – regresie la stadiul fuzional.
Aliatul: ala-i tac-tu. Te invata chestii, iti da putere. Sigur ca da, asta e rolul unui tata. Te aliezi cu el, pana cresti mare, si te invata… maaama ce te mai invata, si iti da putere (ca doar esti cu el).
Regula acceptata prin consens special: pai da, normal ca aliatul ala are o regula, ca daca vrei ca tac-tu sa te invete, trebuie sa faci dupa el, sa faci ca el, sa-i accepti argumentele si capriciile (chestii care sunt unul si acelasi lucru, dar trecem peste asta). Ce-ti spune tac-tu cand esti mic? ori faci ca mine, ori la loc comanda. Te iau cu mine sa reparam masina, daca promiti ca esti cuminte. Cuminte? se intreaba bebe. Bebele habar nu are ce inseamna cuminte. Cuminte inseamna sa nu il deranjezi pe tata. Poti sa faci orice, atata timp cat ii respecti idiosincraziile. Si bebe ala se screme acolo sa il cunoasca pe tata, astfel incat sa reuseasca sa nu il deranjeze, adica sa fie cuminte, astfel ca tata sa-l invete cum se repara masina. Si asa se invata regulile.
Spiritul plantei (in cazul nostru mescalito): ala-i tot tac-tu. Dar aici e alta poveste. Ca intervine proiectia si paranoia. E alta ipostaza a tatalui. Este tatal care nu ca tre sa te ajute, dar trebuie sa te si placa, sa te accepte. Si daca nu te accepta, te omoara. Pai sigur ca fantasmezi ca halucinatia asta te poate omora. De ce? Pai pentru ca bebele e tot timpul amenintat cu moartea. Daca nu verbal (de ce-ai facut prostia asta, te omor in bataie), inconstient si tot simte agresivitatea parintelui fata de el. Cu-atat mai mult cu cat asta rezoneaza cu agresivitatea lui fata de parinte (oedip si toate cele). Si-atunci da, daca te trezesti fata in fata cu un obiect intern al tau in timpul unei experiente de genul asta (care, repet reprezinta o regresie la stadiul fuzional), evident ca simti constient exact aceleasi chestii pe care le simteai ca bebe in interactiunea cu parintii tai. Si apare povestea asta cu ‘tata vrea sa ma omoare’. (ma rog, sau mama, dar eu vreau sa ma refer la tata, ca don huan e baietel, ok? facem ca Freud, care studia beietei, la fetite ajungem cand vorbim despre Dolto).
In mod normal, in timpul unei experiente halucinogene nu te omoara nici dracu. De ce? Pentru ca tac-tu insusi nu te-a omorat, deci de ce te-ar omora halucinatia lui? Dar paranoia exista, pentru ca, tu ca bebe stiai sau simteai, sau iti era teama ca tac-tu te omoara. Si intalneste-te tu cu reprezentantul lui psihic in ‘cealalta realitate’ si sa vezi atunci groaza si paranoia.
Asa vedeti, sper ca ati inteles tot. Eu m-am lamurit ce-i cu Don Huan, mai vreau sa vad si psihozele altora. Recomandase MBadragan niste carti tot pe temele astea, o sa le caut si va mai barai la cap cu ele, ca ma intereseaza.
Va sarut si… gata cu Castaneda. Oricum, mi-a spus o prietena (mai evoluata ca mine) ca scrierile lui Castaneda cic-ar fi fictiune pura, ca el de fapt nu a fost nicaieri la niciun saman, ci a stat in camera lui, s-a scremut si a prestat. Acuma nu stiu… V-am spus si voua, ca informatie, poate va foloseste la ceva…
Afreuda 
Io am citit aproape jumate din cartea asta si m-am plictisit. Adica na… nu cred ca era timpul ei si nici nu ma incurajez sa pun mana pe ea prea curand. Oricum crezusem ca ii vorba despre alt Don Juan. :))) dar na… nu pot sa zic ca am fost prea dezamagita ca mi se parea fain ce povestea el, dar cand am vazut ca nu prea se intampla nimic… am pus-o inapoi in biblio. De fapt cred ca acuma se invarte pe la schimb de carti. 😛
n-am fost niciodata la schimb de carti, dar as merge. Pe unde se intampla acuma?
Afreuda, prea vezi totul din paradigma psihanalitica. Daca ai fi deschisa, ai intelege cu adevarat cartile astea pline de adevaruri. Probabil corpul tau astral nu a iesit inca din adolescenta, nu este pregatit pentru intilnirea cu universul beatific al Cunoasterii Adevarate. Cind vei inceta sa mai intelegi cu ratiunea si vei lasa fiecare celula din corpul tau sa decodeze semnele ce ti se ofera, poate atunci vei incepe sa Intelegi.
🙂
Mersi de sustinere dincolo, la mine. Eu nu am mai gasit energie sa raspund fara a deveni cu adevarat rau 🙂 Si ma si plictiseau. De fapt, nu prea inteleg ce cauta prin ograda mea personajele. Parca vaz ca m’am procopsit cu ei pe termen lung 🙂
@MBadragan: ce vorbesti mai, nu vezi ca am citit si am inteles tot? 😉 ce, poti sa spui ca n-am dreptate? 😆
Cu multa placere. Te incoltisera rau de tot. Doamneee… uneori e bine nici sa nu povestesti nimic, ca tu te-apuci si zici ‘uite ce chestie interesanta!’ si vin unii si incep sa voluntarieze explicatii, printre altele si ca sa faca pe desteptii cu tine. Si incepe un dialog d-asta al surzilor, ca tu le explici ca nu e nevoie de nicio explicatie, si ei incep sa vocifereze. Si nici nu mai e vorba de nicio explicatie, apoi se discuta la nive meta despre explicatii la general. Se explica explicatiile… buhuhuuuu. Pe ce lume traim brrrr!
Ups… ai editat comentariul? Sau am inceput eu sa am amintiri false? Taman voiam sa ma apuc sa comentez la comentariu cind am vazut ca a disparut taman partea de care voiam sa ma leg 🙂
hihihihihi! mai, nu ma mai da ma de gol! fir-ai tu sa fii! imediat vii cu para!
dar, probabil ca ai inteles din partea editata (care era pentru tine, dar nu vroiam sa apara pe blog), care e ideea cu postarea asta 😉
No bine, atunci sterge si comentariile astea 3 🙂
Lasa-le asa, ca acuma, cine o sa citeasca o sa se-apuce sa se-ntrebe!
Superba recenzia! Dovedeste ca intelegi bine ce se intampla in cazul unor astfel de deliruri pe care unii le concretizeaza in a scrie carti.
La Schimb de Carti putem merge impreuna daca vrei.
Dan, da’ ce ne facem daca continutul cartii este obiectiv valabil? Daca spune adevarul?
Ok, delir delir, da’ este posibil ca scriitorul sa fie un vehicul inconstient al unui Adevar. Adevar pe care il serveste prost, e drept, dar asta nu ii reduce valoarea educativa sau eliberatoare.
Ce te faci cu dilema asta? Si de cind delir inseamna invalid?
🙂
Da, exact. Ce ai sters? Si de ce? 😀
eeeeee? Las’ ca tie-ti spun in particular 😉 Nu e mare scofala, oricum, o copilarie!
@dan: mersi frumos. Intuiam ca tie o sa-ti placa. 😉
@MBadragan: intrebare total nesuferita: ce inseamna ‘adevar’?
Pai delirul inseamna invalid ca-l vezi ca nu e in contact cu realitatea. Atunci cand nu ai dreptate, dar esti convins ca ai, ala e delirul.
Cum ne dam seama ca omul ala nu are dreptate? Da, e o poveste foarte foarte complicata…
Pana la urma… de unde stii tu ca ala care se crede Napoleon nu e Napoleon? Hmmm… poate pentru ca stii ca-l cheama Stan Gheorghe?
Delirantul e ala care face supozitii referitoare la realitate pe care nu le verifica in practica, si el e sigur ca e asa. De unde stie? Nu justifica. A aflat el. Stie el. Poate sa aiba dreptate, sigur ca da. Si daca te duci tu si verifici si vezi ca nu e asa… iti dai seama ca omul ala delireaza. Daca nu te duci sa verifici, nu ai cum sa iti dai seama…
Si chiar si asa, de unde stii ca verificarea ta este corecta? poate si tu delirezi, sau poate s-a modificat ceva intre timp si nu mai e valabil ce delira ala…
E complicat, in puii mei!
@dan: da, mi-ar placea sa mergem la schimb de carti. Dar cand, ca tu te pregatesti sa pleci, nu?
Uite o discutie cu Gellu Naum atinge cumva aceeasi zona care te intereseaza acum…desi nu-i tocmai aceeasi:)
Si daca Stan Gheorghe este reincarnarea lui Napoleon si taman si’a recuperat amintirile din viata anterioara? Daca dam cu piciorul la prima dovada consistenta din epoca noastra pentru realitatea reincarnarii? Daca sintem exact ca Neo in fata alegerii „blue pill/red pill”?
Taman am revazut ieri „Contact”, filmul cu Jodie Foster, apropos de dilema asta.
Si, evident, intrebarile sint mai degraba in gluma. Cel putin in lumea mea 🙂
@MBadragan: pai da, e posibil ca Stan Gheorghe sa fie reincarnarea lui Napoleon. Dar el, in viata asta nu e Napoleon, e Stan Gheorghe. Si daca e prost si se exprima gresit… ar trebui sa spuna: bai, mie mi se pare ca sunt reincarnarea lui Napoleon, asa am eu impresia, ca am fost Napoleon. Nu ca sunt Napoleon. Acum, aici, in momentul asta, realitatea este ca esti Stan Gheorghe, daca uiti asta, te-ai dus. Ca Napoleon nu mai e. Si daca incepi sa te comporti ca si cum ai fi Napoleon, iar esti dus. Ca tu, in calitate de Stan Gheorghe ai alt rol pe pamantul asta… Na… e un mod de-a vedea lucrurile…
@Muha: ahaa, mersi, mi-ai dat de lucru 😆
Afreuda… tu’l faci pe Napoleon prost? (e drept, unii l’au cam facut, cu demonstratie cu tot. Da’ aia erau de vita nobila, britanici, austrieci, aveau tot dreptul 🙂 )
Multe lucruri sint posibile. Inclusiv ca don Juan sa fie un nou profet al unei realitati mai largi iar Castaneda scribul/translatorul lui oficial. Pe de alta parte, a accepta orice schema de decodare a realitatii, orbeste, doar pentru ca este posibila, este absurd. Nu conduce decit la o totala subiectivizare a perceptiei, similara cu efectele schizofreniei.
Pe de alta parte sint dintre cei care incurajeaza deschiderea la interpretari si abordari, la integrarea de date noi in sistem. Dar la momentul potrivit si in urma unui proces de validare.
@MBadragan: Nu, nu pe Napoleon. Ci pe Stan Gheorghe 😉 Sunt doua identitati diferite, chiar daca au ceva dubios (numit indeobste suflet sau mai stiu eu cum) in comun.
Deci, sa ne intelegem, una e reincarnarea lui Napoleon, si alta e Napoleon. Napoleon e unu (care-a fost, a murit), reincarnarea lui Napoleon e altu’. Sa fie clar.
Auzi, eu am o nelamurire. Tot incerc sa imi dau seama, si intreb pe toata lumea, ce inseamna ‘schizofrenie’?
Acuma, nu stiu cum e cu interpretarile astea, si ce conteaza de fapt si de drept. Ca unuia si-aceluiasi lucru, poti sa-i dai doua interpretari diferite, si rezultatul sa fie acelasi. Si-atunci, conteaza care este interpretarea corecta? Sau conteaza rezultatul interpretarii, la ce conduce ea de fapt?
🙂 Pai… sa le luam pe rind.
Daca ma intrebi de schizofrenie, eu nu stiu decit definitia aia de catalog: anormalitati aparute in perceptia realitatii sau in reactia in fata realitatii. Mai fizicieneste, fractura intre feed-back si reactie. Esti intr’o camera goala si peretii incep sa vorbeasca cu tine sau vezi si o masa pe acolo. Sau ceva de genul asta. Ieri ma uitam la un experiment facut de unii care constatau ca, pe linga deja cunoscutele modificari hormonale si psihice, in cazul schizofrenicilor in stadiu avansat se ajunge la o pierdere de pina la 5% pe an din masa creierului, intinzindu’se pina la lobii frontali si conducind la o perturbare accelerata a perceptiei realitatii. Daca nu m’au mintit aia si daca nu avem nevoie de creier ca sa percepem realitatea (cum sugereaza unii), atunci schizofrenicii sint normali 🙂
In privinta interpretarilor, pina la un anumit punct cred ca doar rezultatul interpretarii este cel care conteaza. Oricum, prin istoria noastra personala, mediul in care ne’am „maturizat” psihic si asa mai departe, avem coduri diferite de decriptare a realitatii, sintem unici. Vorba lui Cartarescu, sint diferit si de cel ce eram la inceputul acestui comentariu. Mai mult, matematica, fizica si logica (in masura in care le oferim vreun dram de credibilitate) ne invata ca atita timp cit 2 sisteme axiomatice se refera la acelasi aspect al realitatii si respecta intern toate proprietatile unui sistem axiomatic, atunci rezultatele respectivelor sisteme asupra unei probleme particulare sint echivalente (asta daca nu luam in calcul pe Godel si cele 2 teoreme ale lui).
Dar unde incep 2 interpretari sa nu mai fie echivalente? Cred ca primul pas este diferenta de „bogatie” a interpretarii. Cea care ia in calcul mai multe aspecte ale realitatii in cauza are ceva mai multe sanse sa fie superioara celei mai sarace (o matematica ce descrie un cub in 2 dimensiuni spune mai multe lucruri despre cub decit una care il priveste unidimensional, amindoua fiind mai departe de realitate decit una care ia in calcul tridimensionalitatea cubului).
Al doilea pas, chiar mai important decit primul dar mai greu de probat, este consistenta interpretarii. Daca in urma aplicarii unui cod de interpretare ajung la concluzia ca diagonalele interioare ale cubului nu sint egale, atunci el este inferior unuia care ajunge la concluzia ca ele sint.
La astea doua as mai adauga „superioritatea slaba” a lui Andrei Cornea (Turnirul Khazar). Daca un sitem ofera concluzii care includ concluziile celuilalt sistem (ii da voie sa existe) si ceva in plus, atunci are sanse sa fie mai bun.
Cum aplici asta in viata de zi cu zi? Pai e destul de greu. Si o facem mai degraba dupa ureche, folosind etichetari rapide (cum fac eu cu specimenele „floricele pe cimpii”) si, de cele mai multe ori, nervoase. Important mi se pare sa te opresti, totusi, din cind in cind si sa revezi argumentele celeilalte scheme de interpretare, sa vezi daca nu poti imbogati cu ele propria schema. Si tot asa….
auci…. scuze de lungime. M’a furat peisajul 🙂
si lui Don Huan i-a masurat cineva masa creierului din timp in timp sa vada daca nu pierde cumva din el? 😆
Hai ca la asta cu interpretarile iti raspund mai incolo, ca acuma mi-au dat astia de lucru la seriviciu. Uffff!
Jenant! Cum frate sa te puna sa muncesti la serviciu? Ce e asta?
Blasfemie! Nu mai exista nimic sfint pe lumea asta!
Da mai nene! si stii care-i culmea? Ca ce mi-au dat ei ieri se intinde si azi! Nesimtiti! Nu ma lasa sa ma ocup de ceea ce ma preocupa.
offtopic – ai o leapsa
http://chestiilivresti.blogspot.com/2009/08/mihail-sebastian-despre-marcel-proust.html
ok, ack! 😉
Ai o leapsa de la mine 🙂 si multumiri, o sa vezi tu pentru ce 😉
Oooof, m-ai deocheat, taman azi am skipuit poezia. dar nu-i nimic, postez acuma. 🙂