Carlos Castaneda este un tip nascut in Peru, care, daca ar mai fi trait ar fi avut 84 de ani in momentul asta. Din nefericire, condoleantele pentru moartea lui au trebuit efectuate acum 11 ani. (Asta este o alta cale de a va comunica faptul ca si-a facut veacurile intre anii 1925 – 1998, cifre pe care oricum nu le va retine nimeni, dar… sa nu ziceti ca nu v-am spus.)
Ei, ce-a facut nenea asta? Pai ce sa faca, l-a ros curiozitatea in privinta samanismului mezoamerican, si s-a dus la fatza locului sa experimenteze. A intrat sub tutela unui saman numit Don Juan Marcus cam pe cand avea 35 de ani si a invatat de la individul asta cam cu ce se papa samanismul. Dupa care (sau in timp ce, nu stiu sigur) s-a apucat sa toarne carti, prima fiind ‘Invataturile lui Don Juan’, aparuta in 1968 (adica dupa 8 ani de cand l-a cunoscut).
‘Cealalta realitate’ este singura carte scrisa de el pe care am citit-o. Dupa cum v-am povestit, mi-a facut-o cadou o prietena, ca altfel nu cred ca dadeam de ea prea curand. Este tot despre starile alterate de constiinta, obtinute prin fumatul unor ierburi sau consumul unor ciuperci halucinogene.
Cartea este o naratiune la persoana I care povesteste cararea initiatica a unui invatacel (probabil el insusi) al acestui Don Juan, care se numea pe sine ‘vrajitor’. Si ce se-ntampla? Pai se intampla in felul urmator: Don Juan ii da invatacelului pipa s-o fumeze si, in decursul fiecarei experiente il asista pe acesta, oferindu-i informatii si diferite interpretari ale experientelor lui. Sunt astfel introduse o serie de concepte reprezentative pentru stilul de gandire si pentru modul de a privi lumea al lui Don Juan.
Astfel, invatacelul patrunde o parte din tainele ‘vrajitoriei’, experimenteaza ‘cealalta realitate’ (care de fapt denumeste realitatea subiectiva pe care o creaza constiinta noastra in comunicare cu ceea ce se afla ‘dincolo de noi’), se mira, intreaba, incearca sa priceapa si sa-si schimbe modul de intelegere clasic-occidental, si, in final se intoarce la viata lui, fara ca in el sa se fi produs schimbari majore.
Ce sa va spun… cartea este interesanta, trezeste curiozitatea. Dar nu este una din cele mai placute lecturi. Nu incita si lasa o multime de lucruri nelamurite, confuze, neexplicitate. Dac-ar fi sa o caracterizez folosind un singur cuvant, l-as alege pe cel de ‘frustranta’.
Asa ca aveti grija! Va sarut!
Afreuda 
Shamanii pot diagnostica , precum si vindeca pierderile de suflet;ei pot calatori in Realitatea Non-ordinara , identifica partile de suflet fugare si le conving, prin mijloace specifice, sa se intoarca acasa;asa o fi?!
despre asta am citit zilele trecute,ce coincidenta!
Mai, sincer, nu stiu. Dar presupun ca ceva ceva tot se intampla, daca samanismul este practicat de mii de ani si in culturi disparate pe glob, independent unele de altele…
pe mine ma tenteaza
samanism si don juan nu ma gandeam la o alatuare de acest fel 🙂
chiar daca pleca neinitiat, e de urmarit influenta pe care ar putea-o avea asupra lui participarea la procesul „pseudocathartic”
de ce frustranta? sa stiu ce sa urmaresc cand o citesc, din ce spui tu aici nu intrevad nimic ce ar putea sa ma duca la acest cuvant
M-a frustrat pentru ca nu reuseam sa pricep tot ce spunea don juan. Invatacelul avea o experienta dinasta halucinogena, si ii povestea lui don juan. Iar don juan se apuca sa-i explice si sa-i conceptualizeze experienta folosind cuvintele uzuale, dar cu sensuri rupte din cu totul alt film. Si, personal, nu am reusit sa-mi traduc satisfacator limbajul lui don juan, astfel sa raman si eu cu o ‘crestere’ de pe urma lecturii. Cred ca mi-a transmis genul ala de mesaj: n-ai cum sa intelegi pana nu traiesti pe pielea ta…
Hai ca’ti mai bag un comentariu 😀
Cartile lui Castaneda din seria Don Juan (Gala, nu are nici o legatura cu Don Juan ala din Europa de suia femeile pe pereti) sint ca foile unei verze. Invataturile, prima carte, iti dau miezul. Nu intelegi nimic, te lasa complet siderat si, da, este frustranta. Apoi incepe sa inveleasca miezul in restul foilor (cartilor). Si, la un moment dat incepi sa te prinzi ca aia era o varza.
Cartile sint doar partial ordonate cronologic. Sint, mai degraba, reveniri cu grad de adincime din ce in ce mai mare, asupra acelorasi experiente. Partea frustranta este ca nu ai cum sa tii minte tot ce s’a intimplat in vechile volume, asa ca trebuie sa reiei, sa faci scheme, sa corelezi 🙂 Si incepi sa intelegi cite ceva, daca e ceva de inteles, odata cu povestitorul.
Dupa cum scriam si mai inainte, pe mine nu m’a convins. Da’ io’s mai fizician, poate am o structura si niste prejudecati nepotrivite. Pe de alta parte, existe citeva concepte faine in toata povestea asta. Cel mai important, si din el decurg restul, este ca viata este o vinatoare. Esti vinator sau vinat, nu poti fi spectator. Apoi este o chestie delicioasa, moartea ta (in sens samanic) merge mereu in spatele tau, toata viata, o poti vedea uneori daca privesti peste umarul sting. Si numai cu ochiul drept. La un moment dat, daca nu esti atent si te opresti, te prinde din urma si mori. Dar poti preveni asta traind… cum altfel?… samanic. Si aici vine inca o sugestie faina, nu calca peste urmele propriilor pasi. Odata intrat in rutina (spirituala), moartea de peste umarul tau sting sau alti samani rauvoitori vor invata sa te prinda, devii previzibil si… evident… mori.
Desi nu mi’a placut in mod special, cred ca mi’a schimbat citeva perceptii asupra lumii. Asa ca, pina la urma, o recomand. Cel putin primele 3-4 volume.
Da, acum sunt la volumul 1, ‘Invataturile lui Don Huan’, am imprumutat-o de la prietena care mi-a facut-o cadou pe-asta. Are vreo 7 carti de el.
Mi se pare mai interesanta decat ‘Cealalta Realitate’. In sensul ca inteleg mai multe. Dar tot ma enerveaza. Mi se pare ca invatacelul nu pune intrebarile bune, iar don Huan este un fel de autist care nu stie sa explice. Are el acolo reteaua lui conceptuala, modul lui de a vedea lumea, un pic psihotic as putea spune, cu o logica a lui proprie, o modalitate de interpretare si de etichetare a unor experiente…
Interesant, nu am ce spune. Dar ma confuzeaza. Si eu, una, cred ca as conceptualiza altfel experientele alea. Spre exemplu… asta cu ‘spiritul plantei’, despre care mi-a explicat mistica… nu stiu daca as interpreta experienta in felul asta. Adica… daca as avea o experienta dinasta halucinogena si as simti la un moment dat o prezenta straina, inteleapta, capricioasa, care sa dialogheze cu mine, nu cred ca as interpreta asta la modul ‘m-am intalnit cu spiritul plantei’… In fine… vedem cand o fi cazul 😆
Pai… atit cit am inteles eu din cartile alea, taman asta e ideea. Nu e nici o mistica. Nu este un sistem rational pe care sa il intelegi. E o traire. Evident, saltul asta in emotional si irational m’a scos si pe mine din minti. Evident, mi’ar fi placut ca Don Juan sa fi studiat fizica/matematica inainte de a se face saman ca sa fie obisnuit cu conceptualizarea.
Dar, pina la urma, asta nu e cartea lui Don Juan. Nu el pune intrebarile pentru a intelege. Si el nu are nevoile de structurare ale lui Castaneda. El da doar raspunsuri.
Imi imaginez o carte in care un adult, eventual Casanova, poarta un dialog de 300 de pagini cu un copil de 5 ani despre sex, placere, femei, plecind de la nedumerirea copilului legata de figura relaxata, radioasa a parintilor de fiecare data cind ies din camera lor dupa ce au scos niste zgomote incredibile de i’a fost frica ca or sa moara. Cred ca la nivelul ambiguitatii ar iesi ceva similar cu ce a scris Castaneda.
Am uitat sa precizez, cartea ar fi scrisa de copil. 😀
da da da, Castaneda parc-ar fi un bebe pe langa don huan. Da aia cum e don huan? da’ cum poti sa faci rost de darurile puterii don huan? da’ ce o sa-mi spuna soparla legata la gura don huan?
Si don huan… raspunde acolo pe limba lui. Si mi se pare ca nu se inteleg deloc… dar ei continua…
Eu dac-as fi in locul lui Castaneda (fac si eu ca baba care se crede portar la fotbal) as pune altfel intrebarile. Adica… pe masura ce citesc, mie imi rasar niste intrebari in minte, pe care i le-as adresa lui don huan ca sa inteleg mai bine, iar Castaneda da cu bata-n balta, punand o intrebare total stupida, pe langa, si care demonstreaza ca nu pricepe nimic. Adica… nivelul mental al lui Castaneda mi se pare destul de jos, ca sa zic asa…
asta ca sa nu spun ca mi se pare ca e de-a dreptul prost :lol:.
🙂 Dap, asa suna, de parca ar fi putin retardat. Pe de alta parte, nu uita ca era cam fumat cind punea intrebarile alea. Ai stat vreodata de vorba cu cineva care tocmai a fumat iarba? Nu pare prea inteligent 🙂 Asta daca nu cumva ai fumat si tu. Atunci pare muuult mai inteligent decit este in realitate.
Una peste alta, ceea ce reprosez in principal cartilor lui Castaneda nu e nicidecum ambiguitatea sau infantilismul raportarii la universul lui Don Juan. Astea sint oarecum firesti interactiunii cu o lume necunoscuta, chiar incredibila.
In schimb ma scoate din minti jumatatea de masura. Incearca sa structureze, cu mintea lui de om de la oras, ceva ce este funciar nestructurabil si o face prost. Daca faci o comparatie intre Doors of Perception si Cealalta Realitate, Castaneda iese ciufulit rau de tot. Dar, pe de alta parte, Huxley este un amator, a one timer, in povestea asta, Castaneda se presupune ca a trecut prin citiva ani de initiere. Atunci cum se face ca raportul succesului este invers raportului de timpi petrecuti experimentind?
Concluzia mea nu a putut fi decit ca, desi adult deja, Castaneda este unul din acele spirite infantile care dau peste o comoara, nu inteleg si nu invata nimic din ea, ba o mai si vind sa’si cumpere PlayStation si guma de mestecat.
Da, chestia e ca atunci cand interactionezi cu cineva care vorbeste alta limba decat tine, incerci sa stabilesti un soi de dictionar. Spre exemplu pui intrebari de genul: „Darurile puterii? Ce intelegi prin putere, don huan?” Asta nu, asta hop cum sa le obtina. Nici nu stie despre ce fel de putere este vorba, dar el le vrea. Ooo, putere putere, puterea e buna, e bine sa ai putere, da da da…
Adica… el nu se straduieste sa inteleaga limbajul lui don huan. Eu cred ca daca s-ar stradui sa-i priceapa realitatea ar reusi, mai ales daca si experimenteaza. Dar el nu… sau nu stie cum.
Cred ca de-asta si-a si facut cartile asa: transcrierea pura a dialogurilor, relatari pur si simplu. Ca sa intelegem noi ce-o fi de-acolo. Iar el nu ne ajuta.
E ca un ziarist prost, care nu stie ce intrebari sa puna intervievatului astfel incat sa-l provoace sa vorbeasca. Si de-asta ma frustreaza. As fi preferat sa vorbesc eu cu don huan 😆
Eu am inteles tot si mi-a placut foarte tare. Am citit chiar toate volumele, oricat de absurde par. Cel mai frustrant e ca experienta din timpul lecturii e greu de perpetuat dupa. Cu abilitatile ramai dar parca dispare un stimul. Fiind non-fictiune, nu as discuta cartea dpdv literar. E o carte care se adreseaza intuitiei sau, cel putin, oamenilor care deja au avut experiente similare. Dar preferatele mele sunt oricum ‘Arta visatului’ şi ‘Arta visatului îmreună’ – de acelaşi Castaneda. Daca era prea explicit nu si-ar mai fi atins scopul.
Mai devreme imi imaginam supararea ta pe Castaneda in niste termeni foarte plastici.
Imagineaza’ti ca intr’o zi, miine, de exemplu, apare o nava cosmica deasupra Bucurestiului. Frumoasa, eleganta, sofisticata, o privesti si te umple de pace. Din ea coboara niste extraterestri absolut cuceritori, un fel de ingeri corporalizati. Ce mai… toata lumea e pe spate.
Dar apare o mica problema. Singurul pamintean care le poate intelege limba este Bugs Bunny. Si el este cel care este acceptat sa mearga pe nava, sa vorbeasca cu ei, sa i se spuna secretele universului, sa afle raspunsurile la toate intrebarile umanitatii. 🙂
Cam asa mi’a sunat mie frustrarea ta legata de Castaneda.
@ora25 Dupa parerea mea cartile lui Castaneda, din pacate, sint lovite de nulitate.
In primul rind, esueaza in incercarea de a se adresa intuitiei. Macar si pentru ca incearca sa structureze pe principii occidentale ceva ce este nestructurabil, dupa cum scriam si mai sus. Imi pare rau ca nu am cartile in preajma pentru exemple. Si atunci cind incearca sa faca asta o face prost pentru ca nu este pregatit intelectual.
In al doilea rind, cartile nu sint nici complet psihedelice, frizind starea de perceptie alterata, nici complet rationale. Bijbiie pe undeva pe la mijloc si nu o face pentru ca asa au fost lucrurile ci pentru ca atita poate. Contraexemple sint Marquez sau Sylvie Germain de o parte sau Huxley de partea cealalta. Si unii si ceilalti transmit foarte puternic ideea despre stare.
In al treilea rind, daca o privesti ca pe o non-fictiune, trebuie sa iei in calcul pretentia lui de a’ti transmite o invatatura si o stare. Doar ca o carte este o alegere foarte proasta pentru a transmite stari de genul ala. In domeniul asta, singura, zic eu, menire realista a unei carti este de a’ti descrie o metoda. Starea o cistigi tu aplicind metoda. Daca vrei ceva scris bine in domeniu, cauta scrieri ale calugarilor Zen sau budisti sau carti ale maestrilor yoghini.
E drept, eu am si o problema personala cu nenea Castaneda. A fundamentat prin cartile astea New Age’ul. Si a alimentat comportamentele excesive ale citorva generatii, cu reverberatii pina in secolul nostru. Iar mie imi displac extremistii, oricare este viziunea asupra lumii pe care incearca sa o promoveze.
nu ma interesează nici un extremist, nici un antiextremist extremist şi nici un new age. iar marquez şi huxley, pe lângă că-s nefiresc alăturaţi, sunt scriitori. sunt premianţi. nobel pt. literatura. castaneda nu scrie ficţiune. scrie nişte aiureli foarte sugestive pentru unii. i-adevărat, e ciudat suportul, cartea, litera scrisă. dar unii vor suportul asta.
sunt de acord cu tine ca scrierile lui castaneda nu-s nici complet psihedelice, nici complet rationale. mie situarea asta nedefinită îmi convine de minune. e relatarea unei experienţe.
nu inteleg de ce simti nevoia sa imi recomanzi „ceva scris bine in domeniu” :).
despre scrisul călugărilor budisti, numai laude. e ca si cand ai discuta despre cat de bine e scrisa biblia.
Pai nici nu spuneam ca te’ar interesa. N’as avea cum sa stiu. Daca asta s’a inteles, scuze. Spuneam doar ca, dupa mine, cartile lui Castaneda, luate ca pretentie de purtare a unei intelepciuni (si spune asta prin mai multe locuri, mai mult sau mai putin direct), sint lovite de nulitate.
Problema mea este ca el, mi se pare mie, face un deserviciu taman lucrului pe care ar vrea sa’l propavaduiasca. Il simplifica, il banalizeaza, il serveste prost.
O parte din carti le’am citit si eu (primele 4-5, nu mai stiu exact) pentru ideile faine care se intrezaresc printre inabilitatile de comunicare ale autorului. De altfel le recomandam Afreudei intr’un comentariu (vezi postarea Doors of Perception), ca material pe marginea starilor alterate de perceptie, dar imi expuneam si rezervele.
Cit despre recomandarea de „ceva bine scris”, era strict pentru exemplificare. Pur demonstrativ, fara nici o pretentie de ierarhizare a credintelor sau ideilor. Daca am vorbi despre Codul lui DaVinci in loc de Cealalta Realitate, as recomanda Eco, Poe sau Conan Doyle pentru a a vedea cum se poate surprinde bine, in scris, un anumit lucru.
ok. m-am împăcat cu nulitatea. eu nu am luat textele lui castaneda drept purtatoare de intelepciune. pur si simplu ca mici ferestre spre percepţie. nu mă interesează o aprofundare a domeniului, adica m-ar interesa daca as avea mult mai mult timp. a fost pur şi simplu bine să aflu de ele. acu’ si pe stephen hawking il injura unii, pe motiv ca simplifica întru popularizare. (drept e, dan brown mă calcă pe nervi).
🙂 Trebuie sa recunosc ca am fost pacalit de 2 propozitii din primul comentariu („Cel mai frustrant e ca experienta din timpul lecturii e greu de perpetuat dupa. Cu abilitatile ramai dar parca dispare un stimul.”) M’am cam grabit, se pare, cu interpretarea lor. Nu mai conteaza, imi cer oricum scuze daca am ofensat cu ceva.
Ca „ferestre spre perceptie” sint, si dupa mine, niste carti de citit. Mi’ar fi placut sa fie mai bine concepute si de pe o pozitie putin diferita. Dar asta e problema mea. Pina la urma, le’am citit, m’au imbogatit putin, probabil ca si’au atins o parte din scop 🙂 (desi eram pre-avizat pe subiectul asta).
P.S. Hawking imi displace profund. Si am un singur motiv pentru asta: e mult mai inteligent ca mine 🙂 Glumesc, evident.
🙂 🙂 da, aia cu abilitatile cred ca era o gluma, nu exercit, nu prestez, nu nimic.
🙂 Nu prestarea ar fi o problema. Ci eventuala pretentie. De aici si partea mea de comentariu cu „extremistii”. Am intilnit oameni care au citit (doar) Castaneda si s’au apucat de „samanism”. Si il propavaduiesc de parca ar fi Sfintele Scripturi (ma scot din sarite in egala masura si extremistii cu Sfintele Scripturi in brate).
Acum citeva zile ma indemna cineva intr’un comentariu la mine pe blog sa citesc Suzanne Ward. Asta e o tanti care vorbeste cu fiul mort prin intermediul diversilor mediumuri. Si scrie carti cu ce ii spune fi’su, solutii la tot felul de probleme. Inclusiv pentru criza globala. Carti pe care, evident, le vinde pe net si care sint cumparate de o multime de oameni care au nevoie disperata de raspunsuri. Mie mi se pare nociv. Si ma enervez cind mi se arunca asa ceva in fata.
Nu spun ca tanti nu vorbeste cu fi’su de Dincolo. N’o cunosc, nu stiu ce e cu ea si ce traieste ea. Da’ contradictia intre spiritualitatea promovata si mercantilizarea ideii este strigatoare la cer. Ca sa nu mai spun de prozelitism. In plus, prea gasesti la orice colt de strada pe cineva care vrea sa te salveze si sa’ti spuna Adevarul.
Asa ca am devenit foarte irascibil la idee si uneori reactionez pripit, cum s’a intimplat in cazul tau.
P.S. Ma intreb de ce Isus, Buddha, Mahomed nu si’au valorificat comercial ideile? Vad ca e un domeniu de succes 🙂
🙂 aa da, şamanii precoce sunt nişte bomboane! şi în general „iniţiaţii”! tot mai mulţi în blogosferă.
şi înţeleg enervarea, e în regulă! 🙂
ce mi se pare nociv este sa preiei orbeste interpretarea altcuiva. Noviciatul… Si mai ales treaba asta cu mentorul intermediat.
Dom’le, te preseaza o intrebare, o problema, vrei sa inveti de la cineva sa vezi lumea altfel… du-te domle tu la el. Si, daca ti se potriveste, te va primi, daca nu, iti va arata usa.
Dar sa iti alegi mentorul din carti, asta mi se pare de o naivitate crunta.
Si cred ca cu Castaneda asta se intampla. De cand cu postarea asta, cel mai mult trafic de pe google il am pe Carlos Castaneda. Se cauta in draci.
Ce mi se pare mie important de avut in vedere este ca: lumea lui don huan este o interpretare a lui proprie, Castaneda nu o pricepe, ca d-asta scrie despre ea la modul asta, poate-o pricepem noi, si-l lamurim si pe el, senzatia ca ‘ai inteles tot’ iti apartine in intregime si este tot o interpretare proprie si personala, deci cumva… irelevanta pentru ca de fapt tu nu ai de unde sa stii ca ai priceput corect ce ai citit, si nici nu prea conteaza…
Si daca ma enervati fac o lucrare de psihanaliza aplicata pe ‘Invataturile lui Don Huan’, ca sa va demonstrez ca si eu pricep tot. In felul meu propriu, cu psihanaliza in brate, dar pricep. Asa, ca sa ma dau mare ca am priceput, ma-ntelegeti?
No…
Castaneda are vreo 11 carti, asa ca nu-ti poti face o idee decat dupa ce le parcurgi pe toate, ba chiar trebuie sa le reiei din cand in cand…de fiecare data ti se releva alt aspect, intelegi mai clar ceea ce inainte parea doar o metafora sau un experiment halucinant ( nu halucinogen!)…in plus, nu trebuie sa devii practicant, discipol al curentului „tensegritatii”, e suficient sa iti expandezi perceptia…si nu-ti trebuie ciuperci halucinogene pentru asta ( de altfel, Don Juan – un personaj in sine- ii spune pana la urma ca asta se aplica pt. cei care au structuri rigide, angrenate in materie)…
Si tot odata de mentionat, luati cartile lui Castaneda in ordine cronologica. O sa va para mai usor de inghitit.
@afreuda eu chiar impart chiria cu cineva care nu idolizeaza pe Castaneda cat pe Don Juan, din toate cele 12 carti, ca atatea sunt toate pana la urma, dar mai bine zis, sunt 3 pasi de master din lumea shamanica. Pasi care Carlos ii explica in cate 3 volume fiecare, avand al 4 lea volum un adanc rework la cele 3 dinainte.
Eu caut de unde sa le caut pe toate.
@Viorel Cosmin- bine ar fi,daca ar mai citi,acum
eu cred ca n-ai nici o treaba cu ideile din cartea aia…esti doar ignoranta si nu intelegi nimic.doar afirmi chestii paralele si total nepotrivite
Ai citit o carte despre care subiect n-ai habar si din punct de vedere subiectiv iti spun sa lasi curiosii sa decida ei ce fel de lectura este, scutindu-ne, inclusiv pe mine, de caracterizari precum „frustranta” si „lectura confuza”. Pune mana pe mai multe carti inainte sa dai sfaturi despre cat de bun/rau este un domeniu si apoi ai toate motivele din lume sa te exprimi.
Ramai cu bine!