Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Iulie 2009

the doors of perception Adous HuxleyDragii mei, ma plictisesc tare la serviciu. Stiu, nu e nici pe departe o noutate. Dar v-o spun nu ca sa ma plang (vorba vine) ci ca sa va justific de ce mai mazgalesc o postare din moment ce deja mi-am luat la revedere pentru vacanta. Pai de-aia… stiti voi, e vineri, e ultima dupaamiaza inainte de concediu, deadline nu am, chef de lucru nici atat… asa ca m-am hotarat sa va povestesc acum despre „The Doors of Perception”.

Dupa cum probabil ati observat am devenit teribil de curioasa in privinta starilor alterate de constiinta. Cred ca este deja a patra carte pe tema asta despre care scriu aici, intr-un timp relativ scurt. Nu va impacientati, nu o sa dureze. Probabil voi citi o vreme tcsp pe tema asta  (tcsp este abrevierea mea de la Tot Ce Se Poate, va spun acum, ca poate o mai folosesc, si sa stiti despre ce e vorba), pana ma satur si trec la altceva, dupa care o sa-mi revina iar cheful, dupa care iar o sa ma lase, si tot asa. Cam asa fac cu multe domenii, exceptie face doar psihanaliza, unde citesc constant si intr-un ritm fara prea multe ‘puseuri’.

Asa. Deja imi inchipui intrebarea: asta ce mai zice? Pai ce sa zica… a luat un soi de radacina de cactus, numita peyote, a carui substanta activa se numeste mescalina (cred ca asa se traduce ‘mescalin’ din engleza). Efectul a durat in jur de 8 ore, din cate imi amintesc, si s-a caracterizat printr-o modificare a functiilor perceptiei, un soi de abulie, inducerea unei stari contemplative extreme, o investire augmentata a starii de ‘a fi’, ‘a exista’, a ‘fiintarii’.

Initial a observat faptul ca se evidentiaza mult mai clar culorile. Se accentuase mult capacitatea lui senzoriala vizuala. Apoi a observat ca nu il mai intereseaza functionalitatea unui obiect, ci forma sa, si felul in care se compune forma lui cu formele obiectelor din jur. Spatialitatea devenise cumva alterata, modificata, relatiile de adancime fiind decartate de constiinta, contand numai proiectia 2D a ansamblului spre care isi indrepta privirea.

Apoi, a ramas contemplandu-si in mod tembel cutele pe care le faceau proprii lui pantaloni, mirandu-se ce forme minunate si ce modele sublime creaza. ‘This is the way one ought to see’, isi spunea in mod obsesiv. Adica sa vezi dincolo de util, frumosul dincolo de estetic, dincolo de intentia catre senzational a creatorilor de frumos. Pentru el cea mai banala dezordine vizuala pe care in mod uzual o treci cu vederea, devenea prilej de contemplare si o asimila pe cale emotionala.

Incepe sa faca o excursie prin oras, si nimereste intr-o librarie. Acolo se apuca sa rasfoiasca albume de arta, si sa descopere in tablouri si sculpturi aceeasi preocupare pentru ‘pattern’-urile intamplatoare pe care le face… o draperie, spre exemplu, sau scoarta unui copac. De unde deduce ca artistii au capacitatea asta augmentata de a privi.

Observandu-se pe el insusi, isi da seama de faptul ca nu mai simte nevoia sa actioneze. Tot ceea ce il preocupa este sa stea, sa simta si sa contemple. Considerente legate de supravietuire, de cotidianul banal, de activitati uzuale devin total irelevante. Sentimentul de ‘a exista’ devine prevalent si absolut suficient ca sa justifice ignorarea si eliminarea din constiinta a oricarui tip de scop.

In a doua parte a cartii se apuca si face apologia consumului de substante psihotrope, chestiune care i-a adus multe critici. Ideea e in felul urmator: domle, nevoile noastre psihologice sunt mai mari decat ne poate oferi interactiunea cu realitatea in starea normala de constiinta. De aceea unii oameni cauta refugii in consumul de tutun sau de alcool, singurele substante psihotrope acceptate de lege. Dar si alcoolul si tutunul sunt nocive, creaza dependenta si sevraj. Pe cand mescalina nu. Consumatorii de mescalina, zice el, sunt scutiti de ‘hangover’ (are si alt sens in afara de cel de ‘mahmureala’?), nu devin dependenti si, in plus, efectul ei asupra comportamentului este unul extrem de inofensiv (social vorbind) pentru ca induce o stare de contemplare, si inhiba dorinta de a actiona in orice fel. Deci, consumatorul de mescalina nu devine un pericol social sub influenta drogului. ‘He just wonders around, minding his own business.’ Ce propune el este sa se legalizeze si sa se reglementeze sintetizarea acestei substante pe cale chimica, cu atentie sporita la dozaj si la constituentii suplimentari, astfel ca, prin consumul acestei substante sa se indeplineasca nevoile psihologice de a transcende banalul perceptiei obisnuite, eliminandu-se astfel efectele secundare nedorite ale consumului la scara larga si pe termen lung a celorlalte substante psihotrope mai nocive.

Cam asta.

A, si… ce-i cu titlul asta? Pai ideea pe care o avanseaza inca de la inceput este urmatoarea: domle, mintea noastra are capacitatea de a percepe ‘tot ce se intampla in univers’. Numai ca, pentru a ne asigura supravietuirea, ne-am adaptat capacitatile perceptitive rezumandu-ne la perceperea unei mici franturi de elemente asimilabile, ca sa nu fim coplesiti de informatie cu care nu avem ce ‘face’ (adicatalea nu ‘foloseste’, nu e ‘utila’ in termeni de supravietuire). Ei bine, aceste substante curata si largesc temporar ‘lentila’ perceptiva, si ofera o gama mai larga de perceptii, chiar si extrasenzoriale.

Hmmm…

Anunțuri

Read Full Post »

Vacanta

cat-ort-sibiu-octSSDragii mei, maine plec intr-o vacanta frumoasa de 5 zile, la Sibiu. Asa ca pe blogul meu o sa cam suiere vantul. Nu va alarmati, v-am pregatit si pds-ul si duminica psihanalitica, asa ca o sa-mi simtiti prezenta virtuala, doar ca nu o sa va pot raspunde la comentarii. Sper sa nu fie cu suparare. Si daca e cu suparare… probabil ca o sa fie si cu iertaciune. 🙂

Ce sa va povestesc, de-abia astept sa bantui Sibiul. Bine… nu stiu cat timp o sa am, pentru ca ma duc ‘cu treaba’  (ma duc sa particip la evenimentul asta), asa ca probabil nu o sa fie prea mult rost de plimbare. Dar ceva ceva sper sa ciupesc la pranz si seara.

Asa ca… va las singurei, sa aveti grija ce faceti p-aci, si… ne vedem  joi.  (6 august ac. adicatalea 😀 )

Imbratisari…

Read Full Post »

UbikNu am mai citit un sf de cativa ani de zile. Cred ca vreo 5. Ba nu, mint, de 2, ca am avut o tentativa de a citi Dune. Tentativa nereusita. Nu mi-a placut deloc, mi s-a parut deconcentranta. M-am oprit la volumul II.

Ei bine… Ubik mi-a redeschis gusturile. Mi-a placut enorm.

Nu am sa o povestesc, doar am s-o recomand. Este, intr-adevar o carte greu de povestit. Complexa cu implicatii filozofice substantiale.

Teoria pe care o avanseaza in privinta comunicarii si a formei pe care o ia aceasta cu ‘lumea de dincolo’, perspectiva asupra mortii, felul in care este alterata realitatea de subiectivitatea altcuiva, influentarea materiei de catre minte, parapsihologie si ‘anti-parapsihologie’. Absolut fascinanta.

Cat despre Ubik… ei bine ubik…

Voi ce-ati mai citit de autorul asta? ce-mi recomandati? Am auzit ca e reducere la Nemira. 10 lei volumul. E adevarat? Daca da… hai sa dam navala!

Read Full Post »

carlos castanedaCarlos Castaneda este un tip nascut in Peru, care, daca ar mai fi trait ar fi avut 84 de ani in momentul asta. Din nefericire, condoleantele pentru moartea lui au trebuit efectuate acum 11 ani. (Asta este o alta cale de a va comunica faptul ca si-a facut veacurile intre anii 1925 – 1998, cifre pe care oricum nu le va retine nimeni, dar… sa nu ziceti ca nu v-am spus.)

Ei, ce-a facut nenea asta? Pai ce sa faca, l-a ros curiozitatea in privinta samanismului mezoamerican, si s-a dus la fatza locului sa experimenteze. A intrat sub tutela unui saman numit Don Juan Marcus cam pe cand avea 35 de ani si a invatat de la individul asta cam cu ce se papa samanismul. Dupa care (sau in timp ce, nu stiu sigur) s-a apucat sa toarne carti, prima fiind ‘Invataturile lui Don Juan’, aparuta in 1968 (adica dupa 8 ani de cand l-a cunoscut).

f11092-Carlos-Castaneda-Cealalta-realitate‘Cealalta realitate’ este singura carte scrisa de el pe care am citit-o. Dupa cum v-am povestit, mi-a facut-o cadou o prietena, ca altfel nu cred ca dadeam de ea prea curand. Este tot despre starile alterate de constiinta, obtinute prin fumatul unor ierburi sau consumul unor ciuperci halucinogene.

Cartea este o naratiune la persoana I care povesteste cararea initiatica a unui invatacel (probabil el insusi) al acestui Don Juan, care se numea pe sine ‘vrajitor’. Si ce se-ntampla? Pai se intampla in felul urmator: Don Juan ii da invatacelului pipa s-o fumeze si, in decursul fiecarei experiente il asista pe acesta, oferindu-i informatii si diferite interpretari ale experientelor lui. Sunt astfel introduse o serie de concepte reprezentative pentru stilul de gandire si pentru modul de a privi lumea al lui Don Juan.

Astfel, invatacelul patrunde o parte din tainele ‘vrajitoriei’, experimenteaza ‘cealalta realitate’ (care de fapt denumeste realitatea subiectiva pe care o creaza constiinta noastra in comunicare cu ceea ce se afla ‘dincolo de noi’), se mira, intreaba, incearca sa priceapa si sa-si schimbe modul de intelegere clasic-occidental, si, in final se intoarce la viata lui, fara ca in el sa se fi produs schimbari majore.

Ce sa va spun… cartea este interesanta, trezeste curiozitatea. Dar nu este una din cele mai placute lecturi. Nu incita si lasa o multime de lucruri nelamurite, confuze, neexplicitate. Dac-ar fi sa o caracterizez folosind un singur cuvant, l-as alege pe cel de ‘frustranta’.

Asa ca aveti grija! Va sarut!

Read Full Post »

Asa tatii mosului, ia luati-va cu totii pipa, sedeti frumos in fotoliu si ascultati istoria pe care v-o voi povesti.

Se facea ca era in anul 1920. Adica acum fix precis 89 de ani. Cam cu un an mai putin decat varsta bunicului meu cand a murit. Asa. Ei bine, in acest an glorios, un nene foarte destept, nu va spun cum il cheama ca are nume de evreu, strofocandu-se el in focurile creatiei psihanalitice, a introdus un model al aparatului psihic.

Si-acum, voi toti, curiosi si interesati, ma intrebati intr-un cor melodios: ‘ce zice, ce zice?’. Stati oleaca, sa trag si eu din tigara.

Pai zice asa: dragii mei, aparatul nostru psihic este format din trei instante.

Corul: ‘Instante?’. Nenea cu nume nesuferit: ‘Da, asa le voi numi, instante. va dati voi seama singuri ce inseamna termenul instanta, ca sunteti destepti.’

Corul: ok, mai departe.

Mai departe, aceste trei instante sunt numite Sinele, Eul si Supraeul. Unii le-au tradus nu intocmai corect in: Inconstientul de jos, constientul si inconstientul de sus, dar trecem peste acest amanunt.

Sa le luam pe rand: Sinele (sau Id-ul) este instanta care vrea. Domle, vrea sinele asta… ceva de speriat. Sinele asta tot timpul cere. Una alta…

Supraeul este cel care interzice: n-ai voie aia, n-ai voie ailalta. Este cea mai nesuferita instanta din psihic, dupa parerea mea. E un lucru foarte bun ca la mine lipseste. (semi gluma, stiu, poate nu e chiar amuzant, dar vroiam sa va mai destind un pic).

Eul, ce face dragul de eu? Pai eul asta, are cea mai grea sarcina. Eul asculta ce vrea  sinele, si apoi se duce cu petitia la supraeu. Daca supraeul isi da acordul, se uita in realitate sa vada daca cererea sinelui este posibil de indeplinit. Daca este posibil de indeplinit, pune corpul la treaba intru indeplinirea cererii sinelui, daca nu, pune sinele s-astepte pana cand realitatea va fi de asa natura incat sa se poata face pe placul sinelui.

Ei bine, dupa cate vedeti, lucrurile in aparatul nostru psihic nu stau chiar ca pe roze. Sinele are pretentii, Supraeul pune gratii, Eul se straduieste el acolo intre astea doua, si mai tine cont si de realitae. Ce se intampla cand supraeul zice ‘nu se poate, ce vrea sinele nu e voie, asa ca in nici un caz nu se va satisface nevoia sinelui. over my dead body!’. Pai se petrece refularea sau sublimarea, dragii mei, dar despre asta intr-o intalnire ulterioara.

Ma opresc aici, ca nu vreau sa va obosesc. Multumesc ca mi-ati ascultat povestea, si, sa ne vedem sanatosi si cu proviziile de tutun facute duminica viitoare.

De pds iar am uitat, rusinica. Dar va spun acum o poezie, ca-mi sunteti dragi asa… ‘poeziciosi’.

Acum vom sta inlauntrul uni ochi
vazuti din toate partile.
sfera ne va inconjura glorios
deodata cu hartile:
Copaci cu varfurile intoarse spre noi,
munti, orase, catedrale…
Ca pe-un zid al mortii masinile
innegresc albe spirale.
Te tin de umar. Tu-nclini tampla
rece ca-ntotdeauna.
Suntem doi si singuri
si-n loc de inima ne bate una.

Read Full Post »

the-tipping-pointAsta e genul de carte pe a carei coperta 4 citesti recomandari de genul: ‘Pur si simplu fascinanta si nu de putine ori surprinzatoare…’ sau ‘O lectura extrem de captivanta’ sau ‘Gladwell este inteligent, convingator, bine informat si provocator… The Tipping Point este plina de idei interesante’.

Si stiti ceva? De data asta chiar au dreptate.

Despre ce e vorba? Este vorba despre cum actiuni minore si foarte bine ‘targetate’ pot provoca schimbari de foarte mare anvergura la nivel social.

Cu studii de caz foarte bine explicitate si analizate in detaliu, exemplificari precise si date statistice, tipul asta ne arata faptul ca un fenomen social cum ar fi delicventa, sinuciderea, consumul unui anumit produs din comert, educatia pot fi influentate drastic prin cateva masuri simple, daca este detectat asa numitul ‘punct critic’. Adica acei factori care influenteaza fenomenul si care, depasind o anumita valoare, determina ca fenomenul sa ia brusc amploare.

Cartea ofera o viziune ‘altfel’ asupra lumii in care traim, asupra felului in care suntem influentati intr-o directie sau alta, asupra structurii retelei noastre de prieteni, cunostinte si relatii.

Intr-adevar, foarte bine informat, foarte bine documentat. Jos palaria.

Intr-un anumit capitol, se discuta despre dependenta de droguri. Si pentru ca au aparut si in spatiul acestui blog anumite discutii pe tema asta, o sa va transcriu un paragraf care mi s-a parut foarte relevant:

[…]Abordarea absolutista in combaterea drogurilor porneste de la premisa ca experimentarea este echivalenta  cu dependenta.[…] Dar stiti ce spun statisticile in cazul experimentarii cu droguri ilegale? Un sondaj realizat in 1996 asupra consumului de droguri dezvaluie ca 1.1% din cei intervievati au declarat ca au consumat heroina cel putin o data. Dar numai 18% din acest procentaj de 1.1% consumasera heroina in anul respectiv si numai 9% dintre ei consumasera in luna respectiva. […] In cazul cocainei, cifrele sunt si mai neasteptate. Dintre cei care au consumat vreodata cocaina, mai putin de un procent – 0.9% – sunt consumatori in mod regulat. Aceste cifre ne comunica faptul ca experimentul si consumul masiv propriu-zis sunt doua lucruri cu totul diferite.[…]

Recomand cartea asta tuturor celor pe care-i intereseaza psihologia, sociologia si… marketingul. De pe coperta 4 ei vor sa intelegi ca oamenilor de afaceri le este dedicata cartea (pentru ca-s mai multi si mai ‘cumparaciosi’, nu de alta), insa continutul este in mod evident adresat sociologilor.

S-aveti pofta 🙂

…si daca vreti un review mai exhaustiv al cartii asteia, cititi pe Bookblog.

Read Full Post »

Bate vantul de postari pe-aici, asa ca am hotarat sa mazgalesc totusi ceva, ca sa va mentin in priza nu de alta. Ca am vazut ca v-ati cam rarit, si nu-mi place, mie imi place sa am mereu bairam la mine pe blog. Nu de alta dar… se strica berea in frigider.

Cartile… sunt teanc. Am 4 pe care le citesc in paralel, in functie de dispozitia de moment, asa ca o sa mai dureze pana cand o sa va impartasesc impresii.

Una dintre ele este despre cristale, mi-a trimis-o mistica mea, si o citesc la serviciu. Nu e satisfacatoare din punct de vedere al explicatiilor, dar este teribil de interesanta sa vezi pana unde poate merge credinta in puterile acestor pietre. Este uluitor. Si cate tehnici, cat de precise, de sofisticate, cu specificatii clare. Retete vindecatoare, pentru meditatii, pentru obtinerea unor efecte determinate… Am citit acolo ca fluoritul este bun sa-l ai langa calculator daca esti programator, pentru ca iti mentine mintea clara si concentrata. Domle… incercarea moarte n-are, asa ca o sa-mi achizitionez o bucata. Nu strica sa investesc si eu un obiect cu puteri magice, daca asta ma va determina  (sau ma va pacali) sa ma tin de treaba.

Alta e Ubik, o carte pe care o tin in biblioteca de ani de zile, pe care am jefuit-o de la un fost coleg de liceu care mi-a imprumutat-o cu buna credinta, eu nu am apucat sa o citesc, iar el a uitat sa mi-o ceara. Intre timp, am terminat liceul, drumurile noastre (toate) s-au despartit, iar cartea lui (care are chiar si o dedicatie frumoasa de la mama lui) a ramas uitata la mine in biblioteca. Dupa ce o citesc, sa vad cum cotrobai prin tara dupa tipul asta sa i-o inapoiez. Nici macar nu mai stiu pe unde-si face veacu, ca s-a tot mutat dintr-un oras in altul, de la o facultate la alta… in cel mai extrem caz ma duc la maica-sa la campina si i-o inmanez ei…

Apoi… am inceput sa recitesc ‘Cealalta realitate’ de Carlos Castaneda. Primita cadou acum 2 ani de la o prietena de suflet. La prima recitire nu am ramas cu mare lucru, pentru ca am citit-o in timpul unei calatorii, si nu am reusit sa ma aplec asupra textului. Eu as fi facut-o, dar aveam un tip histrionic langa mine, care imi solicita atentia neconditionata si ma tot intrerupea ca sa-mi reproseze ca eu citesc in timp ce el conduce, in loc sa fiu atenta la povestile pe care le are el de impartasit cu mine. N-am avut ce sa-i fac, Castaneda era mai interesant ca el. Peste puterile mele sa-i satisfac nevoile narcisice.

Si aseara, venind eu acasa dupa o plimbare luuuunga prin Bucuresti, am dat de colega de apartament inr-o postura foarte sexy, imbracata doar intr-un prosop, fumand si trecandu-si in revista noile achizitii in materie de carti. Eram interesata de  toate, si m-am oprit la o carte foarte interesanta de psihologie sociala (deci se pot scrie carti foarte interesante pe tema asta, aviz idiotilor care fac ‘manualele’ pentru studenti), pe care am inceput sa o citesc pe loc.

Altfel… ce sa va mai spun… filme am vazut, dar nu m-au incantat, asa ca m-am abtinut sa scriu despre ele. Toate productii Woodie Allen. Inca nu mi-am dat seama de ce tot continui sa ma uit la filme de-ale lui, din moment ce am vazut o cantitate suficienta si am decis ca sunt prea subtirele pentru gusturile mele. Poate pentru ca mi-au fost recomandate pe mai multe ‘filiere’. Dar acum, sincer, umorul mi se pare foarte slab, personajele excesiv caricaturizate, aluziile psihanalitice abunda de clisee, actorii joaca in general destul de prost, iar povestile nu au absolut nimic special. Si, ca sa fiu complet sincera, ma plictisesc destul de rau la ele. Mai am unul, pentru a carui vizionare o sa-mi mobilizez stoicismul, nu de alta dar… daca tot l-am descarcat…

Si-acum… ma duc sa mai mazgalesc o linie-doua de cod. De-abia astept pauza de pranz sa ma duc in parc. Mi-am luat la mine papa pentru porumbei… poate-atrag vreun porumbel…

Va sarut!

Si sa stiti ca deja am inceput sa ma gandesc ce sa va povestesc in prima duminica psihanalitica. De-abia o astept!

Read Full Post »

Older Posts »