Dragii mei, ma plictisesc tare la serviciu. Stiu, nu e nici pe departe o noutate. Dar v-o spun nu ca sa ma plang (vorba vine) ci ca sa va justific de ce mai mazgalesc o postare din moment ce deja mi-am luat la revedere pentru vacanta. Pai de-aia… stiti voi, e vineri, e ultima dupaamiaza inainte de concediu, deadline nu am, chef de lucru nici atat… asa ca m-am hotarat sa va povestesc acum despre „The Doors of Perception”.
Dupa cum probabil ati observat am devenit teribil de curioasa in privinta starilor alterate de constiinta. Cred ca este deja a patra carte pe tema asta despre care scriu aici, intr-un timp relativ scurt. Nu va impacientati, nu o sa dureze. Probabil voi citi o vreme tcsp pe tema asta (tcsp este abrevierea mea de la Tot Ce Se Poate, va spun acum, ca poate o mai folosesc, si sa stiti despre ce e vorba), pana ma satur si trec la altceva, dupa care o sa-mi revina iar cheful, dupa care iar o sa ma lase, si tot asa. Cam asa fac cu multe domenii, exceptie face doar psihanaliza, unde citesc constant si intr-un ritm fara prea multe ‘puseuri’.
Asa. Deja imi inchipui intrebarea: asta ce mai zice? Pai ce sa zica… a luat un soi de radacina de cactus, numita peyote, a carui substanta activa se numeste mescalina (cred ca asa se traduce ‘mescalin’ din engleza). Efectul a durat in jur de 8 ore, din cate imi amintesc, si s-a caracterizat printr-o modificare a functiilor perceptiei, un soi de abulie, inducerea unei stari contemplative extreme, o investire augmentata a starii de ‘a fi’, ‘a exista’, a ‘fiintarii’.
Initial a observat faptul ca se evidentiaza mult mai clar culorile. Se accentuase mult capacitatea lui senzoriala vizuala. Apoi a observat ca nu il mai intereseaza functionalitatea unui obiect, ci forma sa, si felul in care se compune forma lui cu formele obiectelor din jur. Spatialitatea devenise cumva alterata, modificata, relatiile de adancime fiind decartate de constiinta, contand numai proiectia 2D a ansamblului spre care isi indrepta privirea.
Apoi, a ramas contemplandu-si in mod tembel cutele pe care le faceau proprii lui pantaloni, mirandu-se ce forme minunate si ce modele sublime creaza. ‘This is the way one ought to see’, isi spunea in mod obsesiv. Adica sa vezi dincolo de util, frumosul dincolo de estetic, dincolo de intentia catre senzational a creatorilor de frumos. Pentru el cea mai banala dezordine vizuala pe care in mod uzual o treci cu vederea, devenea prilej de contemplare si o asimila pe cale emotionala.
Incepe sa faca o excursie prin oras, si nimereste intr-o librarie. Acolo se apuca sa rasfoiasca albume de arta, si sa descopere in tablouri si sculpturi aceeasi preocupare pentru ‘pattern’-urile intamplatoare pe care le face… o draperie, spre exemplu, sau scoarta unui copac. De unde deduce ca artistii au capacitatea asta augmentata de a privi.
Observandu-se pe el insusi, isi da seama de faptul ca nu mai simte nevoia sa actioneze. Tot ceea ce il preocupa este sa stea, sa simta si sa contemple. Considerente legate de supravietuire, de cotidianul banal, de activitati uzuale devin total irelevante. Sentimentul de ‘a exista’ devine prevalent si absolut suficient ca sa justifice ignorarea si eliminarea din constiinta a oricarui tip de scop.
In a doua parte a cartii se apuca si face apologia consumului de substante psihotrope, chestiune care i-a adus multe critici. Ideea e in felul urmator: domle, nevoile noastre psihologice sunt mai mari decat ne poate oferi interactiunea cu realitatea in starea normala de constiinta. De aceea unii oameni cauta refugii in consumul de tutun sau de alcool, singurele substante psihotrope acceptate de lege. Dar si alcoolul si tutunul sunt nocive, creaza dependenta si sevraj. Pe cand mescalina nu. Consumatorii de mescalina, zice el, sunt scutiti de ‘hangover’ (are si alt sens in afara de cel de ‘mahmureala’?), nu devin dependenti si, in plus, efectul ei asupra comportamentului este unul extrem de inofensiv (social vorbind) pentru ca induce o stare de contemplare, si inhiba dorinta de a actiona in orice fel. Deci, consumatorul de mescalina nu devine un pericol social sub influenta drogului. ‘He just wonders around, minding his own business.’ Ce propune el este sa se legalizeze si sa se reglementeze sintetizarea acestei substante pe cale chimica, cu atentie sporita la dozaj si la constituentii suplimentari, astfel ca, prin consumul acestei substante sa se indeplineasca nevoile psihologice de a transcende banalul perceptiei obisnuite, eliminandu-se astfel efectele secundare nedorite ale consumului la scara larga si pe termen lung a celorlalte substante psihotrope mai nocive.
Cam asta.
A, si… ce-i cu titlul asta? Pai ideea pe care o avanseaza inca de la inceput este urmatoarea: domle, mintea noastra are capacitatea de a percepe ‘tot ce se intampla in univers’. Numai ca, pentru a ne asigura supravietuirea, ne-am adaptat capacitatile perceptitive rezumandu-ne la perceperea unei mici franturi de elemente asimilabile, ca sa nu fim coplesiti de informatie cu care nu avem ce ‘face’ (adicatalea nu ‘foloseste’, nu e ‘utila’ in termeni de supravietuire). Ei bine, aceste substante curata si largesc temporar ‘lentila’ perceptiva, si ofera o gama mai larga de perceptii, chiar si extrasenzoriale.
Hmmm…
Dragii mei, maine plec intr-o vacanta frumoasa de 5 zile, la Sibiu. Asa ca pe blogul meu o sa cam suiere vantul. Nu va alarmati, v-am pregatit si pds-ul si duminica psihanalitica, asa ca o sa-mi simtiti prezenta virtuala, doar ca nu o sa va pot raspunde la comentarii. Sper sa nu fie cu suparare. Si daca e cu suparare… probabil ca o sa fie si cu iertaciune. 🙂
Nu am mai citit un sf de cativa ani de zile. Cred ca vreo 5. Ba nu, mint, de 2, ca am avut o tentativa de a citi Dune. Tentativa nereusita. Nu mi-a placut deloc, mi s-a parut deconcentranta. M-am oprit la volumul II.
Carlos Castaneda este un tip nascut in Peru, care, daca ar mai fi trait ar fi avut 84 de ani in momentul asta. Din nefericire, condoleantele pentru moartea lui au trebuit efectuate acum 11 ani. (Asta este o alta cale de a va comunica faptul ca si-a facut veacurile intre anii 1925 – 1998, cifre pe care oricum nu le va retine nimeni, dar… sa nu ziceti ca nu v-am spus.)
‘Cealalta realitate’ este singura carte scrisa de el pe care am citit-o. Dupa cum v-am povestit, mi-a facut-o cadou o prietena, ca altfel nu cred ca dadeam de ea prea curand. Este tot despre starile alterate de constiinta, obtinute prin fumatul unor ierburi sau consumul unor ciuperci halucinogene.
Asta e genul de carte pe a carei coperta 4 citesti recomandari de genul: ‘Pur si simplu fascinanta si nu de putine ori surprinzatoare…’ sau ‘O lectura extrem de captivanta’ sau ‘Gladwell este inteligent, convingator, bine informat si provocator… The Tipping Point este plina de idei interesante’.
…este termenul care imi caracterizeaza starea de spirit din ultima perioada. Am cautat un pds care sa reflecte asta, si nu am gasit nimic satisfacator. Pentru ca actul de creatie se realizeaza plenar ca o consecinta a unui dezechilibru, a unei dorinte sau nevoi care-si cere expresia sublimata. Asa ca am sarit peste datoria onorabila de a posta un poem de sambata.
Da, inca una. Si probabil ca or sa mai urmeze pe parcurs pentru ca domeniul mi se pare extrem de interesant.
Stiati ca vine apocalipsa, nu? nu e nici o noutate. Exista o multime de persoane care au viziuni apocaliptice, se strang in grupuri si discuta despre asta, o asteapta in 3-4 zile, apoi, in fata evidentei realitatii, deduc ca au calculat prost si ca mai dureaza cativa ani, unii chiar spun ca apocalipsa a venit deja, dar am fost salvati fara sa ne dam seama. Delir psihotic? Manualele asa spun.
Afreuda 