Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Filme’ Category

Avatar

… dragilor, n-am mai review-at un film de nu-mai-stiu-cand. Am mai vazut cateva, de-alungul acestei perioade de absenteism partial de la datoria de blogger, numai ca… deh, circumstantele vietii printre care se numara: instabilitatea conditiilor, umblatul hai-hui, stresul legat de locuitul cu psihoticul si psihopatul, ramasul fara laptop combinate cu o multime de alte griji (care inca mai exista) m-au impiedicat de la a ma dedica scriiturii sistematice pe temele vechi.

Amu, despre Avatar nu ma pot abtine sa nu comentez cate ceva. In primul si in primul rand, o sa comentez marturisindu-va ca m-a dezamagit. E drept ca nu l-am vazut 3D, dar pe cuvant de vizionator daca m-a impresionat cu ceva. ‘Americanesc’ (va rog, luati sensul peiorativ al acestui termen) pana peste poate, comercial asemenea. Tematica rasuflata, ultra-exploatata in industria cinematografica, meschinarii slabe in scenariu.

Suspansul? Nimic special. M-am surprins plictisindu-ma in cel mai inalt grad.

N-as merge pana intr-acolo incat sa decid ca imi pare rau pentru investitia de timp, totusi curiozitatea a fost mare, iar filmul a declansat un adevarat fenomen. Numai ca… pentru numele cerului, ‘opera’ asta nu a avut absolut nimic special. Mai degraba as recomanda Pocahontas, care seamana pe undeva pe la substrat, doar ca actiunea este mai ‘pamanteasca’. E destul de clar: un SF/Fantasy care se pierde in efecte speciale neglijand mesajul de baza devine o productie slaba, desantata si superficiala.

Amu, sa nu mi-o luati in nume de rau, dar… pur si simplu… mneaaah!

Pe Cafe Gradiva am aflat ca in America a creat o epidemie de depresie. Ii urez felicitari lui James, dar… pas (din fericire).

Read Full Post »

Who (the f*) is Ara?… Never mind…

Dragilor, nu o sa va vina sa credeti, dar m-am apucat abia acum, la varsta venerabila de 27 de anisori sa citesc un roman pe care trebuia sa-l fi tocit demultisor. Si nu asta este elementul incredibilo-fantastic, ci fapta de a comite asta pentru scoala. (Na… te pui cu tocilarismul si obsesia performantei/afirmarii academice? Nope, no way hose). Este vorba de…

dee…

deee…

Pe aripile vantului.

Iat-o pe Scarlett in toata splendoarea.

Imi pare rau pentru ea, dar sambata asta va fi ‘psihanalizata’ salbatic (presupun) la cercul de psihanaliza de la UTM. Sa fie sanatoasa, daca nu se decompenseaza in cadrul acestui proces mistuitor. Avand in vedere ca este un personaj imaginar (cat de cat), probabil ca nu se va decompensa. Ramane de vazut ce se intampla cu femininele (ca mai sunt si barbati) care se vor identifica cu ea. That will be painfull!

In fine, lasand cobitul, iata un mic fragment ‘dragalas’, dupa cum ar spune Daireighius al meu (al nostru-al unora) din liceu:

Melanie facea tot ce invatau sa faca fetele din Sud, adica sa-i ajute pe oameni sa se simta bine si multumiti de ei insisi. Aceasta fericita influenta feminina facea ca societatea celor din Sud sa fie atat de placuta. Femeile stiau ca intr-o tara in care barbatii sunt multumiti, in care nimeni nu-i contrazice si nu le jigneste vanitatea, e un loc placut de trait pentru femei. Asadar, din leagan pana in mormant, femeile se straduiau sa-i faca pe barbati sa se simta satisfacuti de ei insisi; iar barbatii, multumiti, le rasplateau prin curtenire si adoratie. De fapt, barbatii recunosteau doamnelor orice calitate in afara de inteligenta. Scarlett avea acelasi farmec ca si Melanie, dar si-l exercita cu mai mult mestesug si mai multa indemanare. Deosebirea dintre cele doua fete era ca Melanie spunea cuvinte frumoase si magulitoare din dorinta de a face lumea fericita, chiar si numai o clipa, in timp ce Scarlett nu o facea decat ca sa-si atinga scopurile.

Hmmm… Psychoanalytical Thinking Mmmm…

Sa vedem mai departe daca i-a reusit. Din secventa urmatoare ce confuzii sunt de tras?

En fin, sa nu cadem in emotii nevindecatoare. Sa ne consolam cu gandul ca vremurile s-au schimbat (nu-i asa? :d), intre timp a aparut psihanaliza, sa nu mai vorbim de mecanismele de aparare (si nu ma refer la scuturi si cazemate, ma refer la chestiunea aia diavoleasca dezbatuta aprig in ‘Numele Trandafirului’)

In cinstea zeului LOL, va rog, poftiti la o parodie:

Si cam atat pentru moment ca mai am 66.(6) % de citit din Volulum I, plus 100% din Volumul II, asta pana sambata, sa nu mai vorbim de alte treburi, sa nu mai vorbim de faptul ca am gauri in burta din cauza banilor. Dar… o sa ma gandesc la asta maine. 😉

Kuss si… sa (ne) citim sanatosi. Si daca (ne) si pricepem, atunci fac cinste cu un foc de artificii pe Muscel Campina. Vorbesc serios! Eu nu glumesc niciodata. (paradoxul apararii maniacale – o sa patentez termenul asta cu o cheie franceza…)

Si gata, ca m-apuca rasu’-plansu’.

Read Full Post »

Dragilor, surpriza Mosului crizat (ca doar suntem in Criza d-asta-l supranumesc asa) si-a aratat astazi visageul pe Facebook, din partea entitatii virtuale Bloguri, Bloggeri si Cititori.

Nu mica mi-a fost mirarea sa clikuiesc de doua ori si sa dau peste [a nu se citi darama cu spatele] alta parodie Star Trekiana. Numai ca, de data asta, e vorba de ceva mai dragalas.

Enjoy the Enterprise ride cu Capitanu’ de la care-a mostenit Picardu’ postul de fotoliu fruntas, si… sa bloggeriti cu grija, nu grijanie.

Iar de Ajun, sper sa ajunga la toata lumea Mana Cereasca stransa cu chibzuinta intr-un cufar deghizat in Conteiner de Rabdari Prajite.

Kuss!

Anamaria.

Read Full Post »

Bate vantul de postari pe-aici, asa ca am hotarat sa mazgalesc totusi ceva, ca sa va mentin in priza nu de alta. Ca am vazut ca v-ati cam rarit, si nu-mi place, mie imi place sa am mereu bairam la mine pe blog. Nu de alta dar… se strica berea in frigider.

Cartile… sunt teanc. Am 4 pe care le citesc in paralel, in functie de dispozitia de moment, asa ca o sa mai dureze pana cand o sa va impartasesc impresii.

Una dintre ele este despre cristale, mi-a trimis-o mistica mea, si o citesc la serviciu. Nu e satisfacatoare din punct de vedere al explicatiilor, dar este teribil de interesanta sa vezi pana unde poate merge credinta in puterile acestor pietre. Este uluitor. Si cate tehnici, cat de precise, de sofisticate, cu specificatii clare. Retete vindecatoare, pentru meditatii, pentru obtinerea unor efecte determinate… Am citit acolo ca fluoritul este bun sa-l ai langa calculator daca esti programator, pentru ca iti mentine mintea clara si concentrata. Domle… incercarea moarte n-are, asa ca o sa-mi achizitionez o bucata. Nu strica sa investesc si eu un obiect cu puteri magice, daca asta ma va determina  (sau ma va pacali) sa ma tin de treaba.

Alta e Ubik, o carte pe care o tin in biblioteca de ani de zile, pe care am jefuit-o de la un fost coleg de liceu care mi-a imprumutat-o cu buna credinta, eu nu am apucat sa o citesc, iar el a uitat sa mi-o ceara. Intre timp, am terminat liceul, drumurile noastre (toate) s-au despartit, iar cartea lui (care are chiar si o dedicatie frumoasa de la mama lui) a ramas uitata la mine in biblioteca. Dupa ce o citesc, sa vad cum cotrobai prin tara dupa tipul asta sa i-o inapoiez. Nici macar nu mai stiu pe unde-si face veacu, ca s-a tot mutat dintr-un oras in altul, de la o facultate la alta… in cel mai extrem caz ma duc la maica-sa la campina si i-o inmanez ei…

Apoi… am inceput sa recitesc ‘Cealalta realitate’ de Carlos Castaneda. Primita cadou acum 2 ani de la o prietena de suflet. La prima recitire nu am ramas cu mare lucru, pentru ca am citit-o in timpul unei calatorii, si nu am reusit sa ma aplec asupra textului. Eu as fi facut-o, dar aveam un tip histrionic langa mine, care imi solicita atentia neconditionata si ma tot intrerupea ca sa-mi reproseze ca eu citesc in timp ce el conduce, in loc sa fiu atenta la povestile pe care le are el de impartasit cu mine. N-am avut ce sa-i fac, Castaneda era mai interesant ca el. Peste puterile mele sa-i satisfac nevoile narcisice.

Si aseara, venind eu acasa dupa o plimbare luuuunga prin Bucuresti, am dat de colega de apartament inr-o postura foarte sexy, imbracata doar intr-un prosop, fumand si trecandu-si in revista noile achizitii in materie de carti. Eram interesata de  toate, si m-am oprit la o carte foarte interesanta de psihologie sociala (deci se pot scrie carti foarte interesante pe tema asta, aviz idiotilor care fac ‘manualele’ pentru studenti), pe care am inceput sa o citesc pe loc.

Altfel… ce sa va mai spun… filme am vazut, dar nu m-au incantat, asa ca m-am abtinut sa scriu despre ele. Toate productii Woodie Allen. Inca nu mi-am dat seama de ce tot continui sa ma uit la filme de-ale lui, din moment ce am vazut o cantitate suficienta si am decis ca sunt prea subtirele pentru gusturile mele. Poate pentru ca mi-au fost recomandate pe mai multe ‘filiere’. Dar acum, sincer, umorul mi se pare foarte slab, personajele excesiv caricaturizate, aluziile psihanalitice abunda de clisee, actorii joaca in general destul de prost, iar povestile nu au absolut nimic special. Si, ca sa fiu complet sincera, ma plictisesc destul de rau la ele. Mai am unul, pentru a carui vizionare o sa-mi mobilizez stoicismul, nu de alta dar… daca tot l-am descarcat…

Si-acum… ma duc sa mai mazgalesc o linie-doua de cod. De-abia astept pauza de pranz sa ma duc in parc. Mi-am luat la mine papa pentru porumbei… poate-atrag vreun porumbel…

Va sarut!

Si sa stiti ca deja am inceput sa ma gandesc ce sa va povestesc in prima duminica psihanalitica. De-abia o astept!

Read Full Post »

Knowing (2009)

knowing-posterStiati ca vine apocalipsa, nu? nu e nici o noutate. Exista o multime de persoane care au viziuni apocaliptice, se strang in grupuri si discuta despre asta, o asteapta in 3-4 zile, apoi, in fata evidentei realitatii, deduc ca au calculat prost si ca mai dureaza cativa ani, unii chiar spun ca apocalipsa a venit deja, dar am fost salvati fara sa ne dam seama. Delir psihotic? Manualele asa spun.

Da, dragilor, asta este un film despre apocalipsa. Film care mi-a amintit de o carte pe care am citit-o prin adolescenta, se numea ‘Istoria sfarsitului lumii’ si era scrisa de un nene pe numele lui Lucian Boia. Ei bine… acest nene trecea in revista toate sfarsiturile lumii care s-au intamplat de la origini pana in prezent. Suna amuzant, nu? Chiar este.

Ei bine, in filmul asta, sfarsitul lumii vine sub forma unui ‘dezastru natural’, provenit nu de la Dumnezeu, ci de la echivalentul sau pagan, soarele.

Si ce se-ntampla… pai se intampla in felul urmator: pe cai numinoase, unui pusti ii parvine o lista efectuata de o copila ‘posedata’ cu 50 de ani in urma, lista cu numere aparent intamplatoare, dar in care tatal pustiului, om de stiinta si profesor universitar, descopera o logica. Conform acestei logici, toata populatia umana si toate celelalte forme de viata de pe Terra urmau sa fie anihilate la o anumita data precisa.

Cum si-atat? Ei bine nu! Ca in orice film americanesc care se respecta (va rog remarcati subtila aluzie cacofonica), specia umana urmeaza sa fie salvata de la pieire de catre… extraterestrii (he he).

Extraterestrii astia pot comunica telepatic cu pustiul si cu inca o pustoaica (pustoaica fiind de fapt nepotica celei ‘posedate’, prin intermediul careia le-au parvenit lor cifrele si toate datele alea spectaculoase ce le-au permis sa faca teribila previziune). Desi multi, veniti cu mic cu mare intr-o ceata de nave spatiale, nu au dorinta/putinta sa salveze planeta sau intreaga specie, ci ii aleg doar pe cei doi copii norocosi ca sa-i transforme in perechea primordiala, Adam si Eva v.2.0, ii ridica (la propriu) pe navele lor cu foarte putin timp inainte de dezastrul iminent, si-i planteaza pe alta planeta, unde vor creste se se vor innmulti, dupa indemnul biblic, ei doi, impreuna cu doi iepurasi.

Sweet, huh?

Asadar, dragilor, rugati-va intens! Acum e momentul. Apocalipsa va veni, dar specia va supravietui perpetuata de cei cativa ‘putini si alesi’, care vor fi salvati. Are u among the chosen ones? 😀

[si ce-l tot cautati pe Cambosie la mine pe blog? Imi pare rau sa va dezamagesc, dar nu locuieste aici. Cautati-l la dumnealui la cabinet! Eeeeei dracia dracului…]

Read Full Post »

Home (2009)

home-capaAsta este un film documentar facut sa responsabilizeze. El zice : fratilor, uitati-va de sus. Ce vedeti ? Suntem o specie printre altele, locuim si impartasim planeta asta care are o cantitate limitata de resurse, care are un ecosistem aflat intr-un echilibru fragil, suntem multi ai dracului, unii extrem de bogati altii extrem de saraci. Unii cheltuie sume exorbitante pe operatii estetice, altii nu au bani sa se opereze de apendicita (asta-i de la mine), mor mii de oameni din cauza ca nu au acces la apa potabila, dispar mii de specii, solul devine infertil, petrolul se termina, incalzirea globala cauzeaza topirea calotei polare…

Domle, nu e prea tarziu, haideti sa ne-adunam si sa facem fapte bune pentru planeta noastra, haideti sa consumam cu grija, haideti sa folosim energie eoliana, haideti sa folosim panouri solare, haideti sa economisim energia pe care o avem deja… Haideti sa instruim copiii, haideti fratilor sa avem grija de noi.

Frumos mesaj. Real. Palpabil. Cat se poate de util.

Ce am de reprosat filmului este ca nu emotioneaza, nu cutremura, nu atinge. Este sec, insipid si ultra informativ. Nu te implica, nu te face sa traiesti acest : « Da domle, de maine nu mai las calculatorul in stand by, ci il sting detot, ca sa nu mai consume led-urile si circuitele de memorie » Te face doar sa il primesti pe calea ratiunii. Ori, pentru ca gandul sa se traduca in fapta, pentru ca circuitele noastre umane volitionale sa functioneze, sa se puna in miscare, este nevoie de o implicare afectiva. Iar Home exact asta rateaza.

Altfel… filmari sublime. Nici nu stiam ca traim intr-o lume asa frumoasa. (semi-gluma…)

Daca vreti sa vedeti un film ecologic adevarat, lasati-l p-asta. Vizionati Baraka. Nu are nataror, totul e imagine. Si emotie, traire intensa. Perspectiva. Baraka transmite pe canalul afectiv.

Va sarut si aveti grija unde aruncati mucurile de tigara 😀

[A, inca ceva… pentru cel care a nimerit pe blog la mine cautand ‘virgin cum scapi’: vezi pe varianta ;)]

Read Full Post »

Contact (1997)

contactIata un nou film de 10, pentru ca m-a facut sa-mi pun intrebari. In anul I la Automatica am prestat o lucrare la o sesiune de comunicari stiintifice exact pe tema filmului. Lucrarea raspundea la intrebarea: care este probabilitatea de a exista viata inteligenta in univers? (In afara de noi, in mod evident). Ei bine, rezultatul a fost extrem de interesant. Nu mic, ci de-a dreptul infim. De ce? Pai in primul rand pentru ca trebuie indeplinite niste conditii destul de concrete pentru ca viata sa apara, si pentru ca ea sa capete potentialul de a deveni inteligenta.

In primul rand planeta, trebuie sa fie asemanatoare Terei pentru a crea conditii vietii bazate pe carbon sa se dezvolte. Si ce inseamna asemanatoare terei: pai, dimensiunea, ca sa aiba o gravitatie suficienta pentru ca sa se poata forma atmosfera. Apoi distanta fata de stea, pentru ca temperatura sa fie in limitele acceptabile, nici prea mare, ca sa se evapore toata apa, dar nici prea mica, pentru ca sa nu se poata dezvolta viata. Apoi, sistemul planetar, trebuie sa fie unul stabil, cum e sistemul solar, pentru ca altfel planetele nu se vor mentine pe orbita o perioada suficient de mare ca viata inteligenta sa apuce sa se dezvolte. Apoi, sistemul trebuie sa faca parte dintr-o galaxie de forma Caii Lactee, tot pentru stabilitate, si mai trebuie sa aiba si nush ce pozitie spre marginea bratului, asa cum o are sistemul solar. Apoi galaxia, dragii mei, trebuie sa indeplineasca si ea nush cate conditii, printre care o oarecare izolare, sa nu se ciocneasca de alte galaxii ca sa nu disturbe sistemul planetar.

Cu alte cuvinte… hey, suntem norocosii lu’ peste, ati auzit? Noi, unicii si irepetabilii avem parte de cea mai buna ‘casa’ cu putinta, care a facut posibila aparitia noastra. In fine, probabilitatea ca un asemenea fenomen sa se petreaca, si ca aceste conditii sa fie concomitent indeplinite de o planeta in cadrul sistemului ei planetar, in cadrul galaxiei de care apartine si in cadrul zonei din univers in care ‘activeaza’ respectiva galaxie, era pe undeva pe la o cifra cu vreo zece zerouri dupa virgula, inainte de prima zecimala.

Asa ca vedeti voi.. rationamentul din film nu e chiar… valid: vaaai, la cate stele sunt in univers, la cate planete sunt acolo, la cat spatiu gol exista… e imposibil sa nu mai existe viata inteligenta. Da, dar din tot universul, o parte extrem extrem de mica de planete indeplinesc conditii necesare si suficiente pentru aparitia si dezvoltarea vietii. Ma rog, a vietii asa cum o stim noi… dar nu intru in subiectul asta. De-a dracului da.

Ok, pe scurt, povestea filmului: Niste oameni de stiinta, si mai ales o gagica foarte determinata si pasionata asculta unde radio din spatiu pentru a detecta posibile transmisii provenite de la fiinte dotate cu inteligenta. Si, intr-o minunata zi, taman cand era cat pe ce sa le fie retrasa finantarea pentru proiect, acest semnal apare, sub forma unor impulsuri reprezentand un sir de numere prime, o transmisie video afisandu-l pe Hitler, si, concomitent cu transmisia video, un calup de date incriptate.

La decodificare se descopera ca acel calup de date erau instructiuni pentru fabricarea unei masinarii de transport in spatiu. Cu alte cuvinte, mesajul extraterestru spunea: suntem inteligenti, stim de existenta voastra, veniti pe la noi. Si asa au si facut. Au trimis-o pe gagica cea determinata sa vorbeasca cu extraterestrii cei inteligenti in numele speciei umane. Se imbarca gagica in masinarie si se petrece o chestie foarte ciudata: in cateva secunde pamantesti, tipa are o experienta subiectiva de aproximativ 18 ore, fapt care determina autoritatile sa gaseasca si sa ‘oficializeze’ o alta explicatie pentru experienta ei, invocand briciul lui Occam.

Ei spun ‘domle, nu ai fost nicaieri, pe camerele de luat vederi se vede clar ca ai trecut ca si cutitul prin branza prin masinaria extraterestra. Ceea ce ai trait tu este de fapt un episod psihotic, nu o intalnire reala cu o civilizatie extraterestra, nu o calatorie printr-o gaura de vierme, nu nimic. Cat despre mesajul care ne-a pus pe toti in miscare sa construim masinaria… o ‘simpla’ farsa a unui tignit bogat si excentric, care vroia sa se distreze la marea meserie pe socoteala intregii lumi, inainte sa-l rapuna cancerul’. Si mai zic, tot ei:  ‘Nu e oare asta o explicatie mai simpla, decat sa consideram ca ai calatorit 24 de ani lumina printr-o gaura de vierme, te-ai intalnit cu un extraterestru care a luat forma tatalui tau, ai stat de vorba cu el 18 ore si te-ai intors, toate astea in cateva secunde din timpul nostru, si, in plus, fara sa ai nici o dovada a realitatii acestei experiente?’.

Cat pe ce sa ne convinga, cand, la finalul filmului ni se dezvaluie ca, de fapt, desi camerele de luat vederi de pe Pamant au inregistrat cateva secunde, camera din interiorul masinariei a inregistrat 18 ore!!! Voila!

Acuma… ma intreb eu, cum e domle cu briciul asta al lui Occam, ca eu credeam ca am inteles, dar de fapt acum am inceput sa ma gandesc mai bine, si mi se pare ca taman stiinta il incalca. Pai sa ne gandim la ideea de ‘explicatia cea mai simpla’. Si hai sa luam contextul creationisti versus evolutionisti. Care e domle explicatia mai simpla? aceea ca am fost creati de un ‘inteligent designer’ si-am terminat povestea, sau aceea ca… viata a aparut din aminoacizi, in apa. apoi bacteriile s-au mutat in asa fel incat sa supravietuiasca pe uscat. si apoi s-au tot mutat genele alea de au aparut reptilele, apoi reptilele s-au tot mutat si s-au tot mutat pan-au aparut mamiferele, maimutele, cimpanzeii, apoi s-au tot mutat si astia pana ne-am ridicat in picioare, ceea ce ne-a permis sa ne inteligentam, ca vezi doamne ni s-a largit campul vizual si ni s-a permis sa ne folosim membrele pentru activitati instrumental-operatorii, si de la asta aparitia constiintei (care inca nu se stie cum s-a produs). Si apuca-te si scrie jdemii de caramizi de genetica, biologie, filozofie, fizica… Va intreb pe voi fratilor? Care este explicatia mai simpla? Ca mie nu mi se pare ca mai simpla e a stiintifica, ci mai degraba aia religioasa. Ceea ce face ca principiul asta cu briciul lui Occam sa fie o mare mare tampenie. Pentru ca, in cazul asta, nu explicatia mai simpla este cea reala, ci explicatia mai complexa.

Sa mai luam un exemplu: ce e mai simplu, sa consideram atomul ca fiind un fel de biluta indivizibila, sau sa-l consideram ca fiind format din particule subatomice, care sunt in acelasi timp si unde, a caror pozitie si viteza nu le putem determina concomitent (nedeterminarea Heisenberg), si care, particule-unda, mai sunt si alea divizibile in cate trei tipuri de cuarci, care, sunt si ei divizibili, doar ca la diviziunea lor rezulta tot ei inisisi. A? Care e adevarata, aia mai simpla sau aia mai complexa? Dupa mine, briciul lui Occam e cam tocit si cam ruginit, si ar cam trebui inlocuit. (na, ca am devenit si poetesa :D)

Hai ca va las, ca intrebarile astea, oricat ar fi de fascinante si de stimulative, nu dau salariu si nu tin de foame. (iar aici injur de mama focului, dar voi nu ma auziti, asa ca… pamatuful si anafura masii de munca…)

Read Full Post »

Older Posts »