Cateodata imi amintesc de entitatea asta neglijata. Striga dupa mine de undeva din fantanile mintii mele. De multa vreme… de mult prea multa vreme nu i-am mai acordat nicio atentie demna. Pana la urma… unde duce si la ce bun colectia asta de texte, comentarii si legaturi cu persoane virtuale? Diverse persoane „reale” ma incurajeaza sa continui. Cineva mi-a scos in evidenta faptul ca… mai eliberez din ganduri. Curios lucru. Am grave retineri in a gandi pe blog. Candva nu reprezenta o problema, puteam sa public reflectii aproape intime, stiind ca, de fapt, vorbesc din spatele unui avatar. Cineva care scrie un blog. Si-atat.
Acum insa, dupa o noapte nedormita, eveniment nespecific ultimei jumatati de an traversate, am mintea plina de ganduri. Ma intreb daca intr-adevar asta este spatiul potrivit pentru „inscrierea” lor intr-un dosar, intr-un registru… spatiul care sa le dea o forma perceptibila, palpabila. Iar raspunsul este, din pacate nu.
Hmmm… constat ca iar am fumat un pachet de tigari intr-o noapte. Pacat de bucuria efemera a celor care credeau ca le-am rarit. Printre ei ma numaram si eu… In mod real ajunsesem la mai putin de 10 tigari pe zi, ceea ce era intr-adevar o imbunatatire destul de considerabila. Dar falsa, intrucat venea pe fondul „nimic nu mai conteaza, asa ca… la ce bun o tigara?” Astfel ca ajunsesem sa fumez atata cat sa ma mentin in afara pericolului unui sevraj.
Da, evident, din moment ce nu vreau sa impartasesc nimic din ceea ce intr-adevar ma macina, ajung in mod fatal sa ma invart in jurul acelorasi subiecte demne sa urce gradul de plictis pe podium.
Sunt necesare niste schimbari in gradina Afreuda. Poate echivalentul unor brazi in jurul curtii, care te apara de privirile curioase ale strainilor. Cat despre cunoscuti… cu greu mai numar printre ei vreun adevarat prieten. A cui e vina? Odios cuvant.
Inchei aici, pentru moment.
Afreuda 