Leapsa, leapsa, leapsa

Asta-i primita de la un personagiu cu un pseudonim ciudat, care face parte dintr-o bisericuta blogeristica de personagii cu pseudonim normal. Ii zice adc, si faza bizara este ca, desi are pseudonimul cel mai ufo-istic, el arata cel mai bine in avatarele wordpress. Pare cel mai uman, ca sa zic asa. E explicabil, din moment ce e singurul care are poza.  Din restul avatarelor deduc ca Andrei si Vasile sunt frati gemeni si se imbraca in roz, iar Petrica… tre sa vina la mine la terapia ca sa-l cunosc mai bine, sa vedem la cine tipa asa.

Bun, ca am facut omorabila fapta de a-i semnala pe faptasi, sa trecem la treaba serioasa pe care o reprezinta o leapsa respectabila. 😆

1. Dacă s-ar putea şi dacă ai vrea, ce-ai schimba în viaţa ta?

🙂 ce simplu e… l-as invia pe taica-miu, macar asaa… de cateva ori pe saptamana. 😆

altfel… ar mai fi cateva chestiuni, unele pe care nu le pot discuta aici, ca mai citeste lumea si nu-i frumos sa afle ce crezi despre ei dar nu vor sa auda (ma rog, in cazul asta e vorba de o ea).

o alta chestiune in afara chestiunilor nondezvaluibile pe blog ar fi ca, daca as putea, pardon, daca as fi putut (ca probabil, intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat o sa pot) m-as fi imbogatit deja. Si nu castigand la loto. Eh, asta mai vedem.

si… cred ca daca as avea o bagheta magica de schimbat trecutul, sau daca as putea interveni in viata mea cu o unealta gen ‘erase’ as sterge complet decizia (cu toate derivatele ei) si e actul (cu toate derivatele lui) de a ma expune unei consultatii psihiatrice. Nu as merge pana acolo incat sa spun ca un diagnostic eronat ‘mi-a distrus viata’ (pentru ca sa se intample asta ar trebui sa mor, asa ma gandesc, iar eu ma simt cat se poate de vie si cred ca am dreptate), dar mi-a complicat-o intr-un mod cat se poate de incomod. Taica-miu avea un mecanism foarte eficient intru consolare, pe care mi l-a inoculat destul de bine. „Nu-i nimic, mica, ai castigat experienta! Ce, iti ia cineva caii de la bicicleta?” Well… nu, nu mi-a luat nimeni caii de la bicicleta. Inca. E  prematur sa evaluez (in functie de orice criteriu) pierderea suferita. Plus de asta… sunt inca tanara, e timp pentru orice demers reparator (zic eu).

Alta schimbare? Hmmm… da, m-as marita cu ‘al de-l vreau io’. Mda…

2.  De unde ai re-porni ceva în motorul interior care până acum te-a impins în ceea ce numim, “viata”, “cariera”?

Hmmm… sincer, intrebarea asta n-o inteleg. Pe bune. Sa repornesc? Dar cand s-a oprit? Sau, mai precis, cand as putea considera ca a mers, in cazul in care se poate spune ca a mers? M-a impins? Da ce-s roaba? „viata”? „cariera”? Hmmm… merge merge merge. Trasa, plutind, dusa cu valul… nu, in viata si caiera mea nu accept necivilizatii gen „motoare” si „impins”. Mda, nu stiu ce sa repornesc, nu simt nevoia sa repornesc nimic. Motorul meu interior functioneaza asa cum functioneaza, se va opri daca o sa-mi pierd constiinta definitivamente sau daca o sa mi se opreasca ‘pitpalacul’, dupa cum se exprima un prieten de-al meu. Pana atunci… ulei sa aiba. 😆 (cine stie ce intelegeti de-aici…) Si, suficient de des, cred ca e nevoie si de ceva benzina. Si sa nu cumva sa raman fara mecanismul ala care face combustia interna, sa mai explodeze din cand in cand ceva p-acolo, ca altfel… incepe sa murmure a plictiseala. Si nu vrem asta, in niciun caz. (ma refer la noi, Anamaria Ivan, se intelege, da? :D)

3. Daca ai putea s-o faci, de ce?

Ce sa fac? Unde sa fac? E vorba de sex? Pare o intrebare dinaia adresata la ureche pe sestache unei virgine de catre o alta virgina. Hmmm… sa o fac, sa n-o fac? Cred ca o fac. Ma duc sa ma culc. Maine am zi lunga. Pardon, azi, ca e 2:39 trecute fix. Acus rasare soarele, saracut de supraeul meu. 🙂

Rontzi, te bagi mai departe?

Kuss, dragilor, s-auzim de bine!

Read Full Post »

… despre conversatie

http://manniesartimitateslife.blogspot.com/2009/11/art-of-conversation.html

Hmmm… blogul asta are un mic paradox. Pe de-o parte vreau sa scriu in el, pe de alta parte nu-mi vine. Si pe partea cealalta, ca sa avem un paradox cu trei intrari, nu-mi vine nici sa-l las in paragina (din nou sau definitiv). Drept pentru care mentin contactul ocupandu-ma de lepse. Am vreo trei, si imi amintesc ca am mai detectat o leapsa de foarte demult de la tomata cu scufita, asa ca… pana pe sambata cam asta o sa fie lista de taskuri privitoare la mentinerea rasuflanda a acestei… marete operete.      

O sa-ncep cu o leapsa obtinuta cinstit prin furtisag de la capricorn, (á propos, de la ce o fi venind k13? Hmmm…) pentru ca se leaga de o tema care m-a preocupat de cand am inceput sa glasuiesc primele constructii valabile a fi categorisite drept „comunicare cu sens”.      

Leapsa are doua intrebari, mari si late. Pardon, nu sunt late deloc, sunt lungi cat o zi de post in privinta raspunsului, asa ca… ce mai tura vura, hai sa-ncep:      

1. Când ai o conversaţie interesantă?      

Sunt mai multe variante. Daca subiectul e banal, conversatia trebuie ori sa fie cel putin amuzanta, ori sa serveasca unui interes personal de-al meu. Logic nu? E interesanta daca sunt interesata. Spre exemplu, daca subiectul este „de unde se cumpara paine cu 10 bani mai ieftin in cartierul X”, devine interesant ori daca eu sunt noua in cartierul X si am buzunarele mai mult goale decat pline (cand spun buzunarele ma refer la portofel, sper ca intelege toata lumea), ori daca interlocutorul relateaza o patanie potrivita pentru a fi scena de comedie legata de brutar sau de vanzatoarea de la paine.    

Daca subiectul este undeva in intervalul banal-complex, conversatia devine interesanta prin doua mijloace ale captarii interesului:    

• ori este vorba de un element de noutate care ma implica si pe mine intr-un fel sau in altul (spre exemplu un film proaspat vizionat sau o carte citita sau pe care intentionez sa o citesc, dar aria de subiecte nu se opreste aici)
• ori persoana care-l abordeaza este interesanta pentru mine din diferite motive: tin la persoana respectiva, imi place de persoana cu pricina, detectez (prin raza mea de penetrare in mintile oamenilor, mwhahahaha) motive inconstiente pentru care spune ceea ce spune… (recunosc, asta o folosesc si ca sa nu ma plictisesc atunci cand nu ma pot sustrage datorita regulilor de politete sau rezistentelor proprii dintr-o discutie odios de plata), s.a.m.d.

Ei bine, daca insa subiectul este prin el insasi interesant… aici e destul de evident, de obicei conversatia este interesanta, dar nu neaparat. Depinde cat de ‘civilizat’ sau de ‘usor de comunicat cu’ este persoana cu pricina. Sau, in fine, persoanele. Ori contribui, ori ba. Daca nu contribui… se pierde interesul atunci cand incep… never mind, nu intru in subiectul asta acuma. Credeti-ma, e mai bine asa.

Trec la punctul 2 mai degraba:

2. Ce te plictiseşte într-o conversaţie?

Oooo. Ohohoooo… (stiti bancul cu blonda la ginecolog, nu? Foarte bine, atunci nu vi-l mai spun). Ce sa ma plictiseasca? Primul element de plictis ar fi subiectul, dar numai in anumite ipostaze. Apoi, tendinta unuia dintre interlocutori sa monopolizeze, combinat cu coborarea nivelului discutiei. Faze de genul: hai sa vorbim la un nivel mai scazut, din cauza ca e si cutarica printre noi, si cutarica nu pricepe.

ADHD-ul interlocutorilor. Asta mai degrabea ma enerveaza decat ma plictiseste. Face ca respectiva discutie sa capete o tenta sinistra de ‘fara rost’.

Ma mai plictiseste cand primesc explicatii pe care le stiu deja. Sfaturi moralizatoare tampite, sfaturi nonmoralizatoare proaste. Astea trei (explicatiile si cele doua tipuri de sfaturi), cand mi se intampla intr-o conversatie, le categorizez la ‘abuz’. La fel si criticile. Atacurile la persoana, falsele lamuriri.

La fel de plictisitor mi se pare ca cineva sa glumeasca ca boul in timp ce altcineva spune ceva grav, serios sau… pur si simplu demn de atentie.

Acel ‘hai sa schimbam subiectul’ daca spiritele se incing si, pana la urma nimeni nu ar avea de suferit pe planul integritatii fizice.

Ma mai plictisese (la culme) cand discutia degenereaza intr-un pseudo conflict legat de modul in care se deruleaza discutia, si devine o cearta stupida care nu mai are nici un rost, oricum, stim cu totii, se lasa cu impacare sau cu ignorare a evenimentului.

Si inca una (si cu asta gata 🙂 ) discutiile incarcate de resentiment, pe un ton depresiv, care au o tenta de extremism dus aproape spre delir. Propozitiile categorice din logica, vazute ca adevaruri absolute.

Si… si… erorile de argumentare, clar.

Eh, sa fiti sanatosi, dragii fetii. Intre timp mi-am facut si o cafea (bucuroasa la culme ca nu a dat in foc) si ma retrag in apartamentele luxoase ale mintii freudiene, imbratisand din greu Studii despre isterie.

Kuss!

Read Full Post »

Leapsa cartareasca… :)

Noroc cu Rontziki, altfel nu as fi avut inspiratie sa prestez o vreme. Am observat ca am inceput sa scriu intr-o stare ok numai cand sunt intrebata sau solicitata intr-un oarecare mod. Altfel… mai rar in ultima vreme nevoia de a scrie mult, de la mine (a se citi sine) pentru ochii cititorilor din neantul blogsferei. Dar nu-i bai, vremea trece, vremea vine, toate-s vechi si noua toate, iar se schimba situatiile… Dar hey, ce naiba fac aici, m-apuc de postare libera, aveam o leapsa de prelucrat. Revenind, iat-o:

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

Da. 😉

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă „da” care a fost aceasta?

Hmmm… ce inseamna ultimul timp? Am primit o carte drept cadou, dar am uitat cum o cheama pe mititica. E in biblioteca (sper). Altfel, am primit alte lucruri drept cadou. In principiu mie nu prea imi face lumea cadou carti. Nu stiu de ce. Probabil pentru ca s-au gandit ca de la atata lecturat/invatat am luat-o rasna, si vor sa ma corecteze pedepsindu-ma prin privatiune de obiectul iubirii (cartea, in cazul asta)

3. Citiţi în baie?

He he… Daca exista o biblioteca acolo (nu glumesc, tatal fostului prieten avea mini-teancuri de carti care mai decare mai groase si mai grele in fiecare baie a casei) poate. Altfel, numai daca am  lectura atat de interesanta incat sa nu ma pot desprinde de carte. Ati citit povestea aia cu titlul  „Copilul nascut cu cartea in mana”?

Ah, si, uneori, iau o carte groasa cu mine in baie ca sa semnalizez ‘adversarilor’ intr-o maniera nonverbala ca intruziunea mea in baie va dura mai mult decat un simplu… ΠΠ.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi dacă „da” care ar fi fost aceasta?

Ohohooo… da, desigur ca da. Cum adica „care ar fi fost aceasta”? Intrebarea se pune „care va fi aceasta”. Raspunsul: surpriza. Sau „vedeti voi”. Oricum, probabil ca vor fi mai multe. Dar mai e pana atunci, cu siguranta. Inca sunt la faza de lacomie acumulativa in ceea ce priveste… viata.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Hm. Ce sa cred? Bine ca sunt. Stiti melodia aia „ce bine ca eeesti, ce mirare ca suuunt…” Cam asta. E in regula, avand in vedere, stiti voi, revolutia, contextul socio-economic, venitul mediu, posibilitatile de publicare, pozitia geografica a romaniei care i-a facut pe turci sa vina mereu p-aci si d-asta nu suntem noi dezvoltati ca am dus numai razboaie… Altfel, traiasca Amazon dot com. Altceva? Nu, nu cred. La mai bine, asta ne urez pe planul asta, editorialistic, publicistic, literaturistic & so on.

6. Care este cartea preferată?

Eh… (gandire intensa, gandire intensa, gandire intensa). Nu, nu pot sa raspund la intrebarea asta. Preferata in raport cu ce criteriu? Ei bine? Ei lasa…

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

In principiu recitesc dupa trei considerente: interes, trebuinta sau chef. Care ar fi cartile? Nush. Multe. Ultima recitita a fost „Cu fiecare zi mai aproape” de Irvin Yalom. Pentru scoala.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

Ha ha ha! as avea o parere foarte buna despre o intalnire de gradul asta. 🙂 Insa nu stiu ce le-as spune. In primul rand „Buna ziua”, apoi… depinde de context. In niciun caz nu as pica intr-un monolog tampit de factura hiperlaudativa. Si nici nu as vrea sa dau impresia ca am impresia ca-l cunosc pe autor doar pentru ca i-am citit cartile. Desi o am, dar oamenilor nu le place asta. Fiecare se simte unic si misterios in felul lui, si nu vrem sa stricam asta. Intru fericirea narcisica vesnica si perena a tuturor, nu?  Si probabil ca autorii cu pricina nu ar scapa de la a zgaria un autograf, fiecare pe cartea lui. Ca sa-i cunosc si mai bine, doar un autograf inseamna ca-i mai fac si o interpretare grafologica. Mwhahahahaha!

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

Uneori imi place sa vorbesc despre ceea ce citesc. Cu cine cu cine… cu cine se dovedeste: capabil, informat, disponibil, civilizat in conversatie, cam la acelasi nivel cu mine in discutie, dornic.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

Of of… care-ar putea fi?

11. Care credeţi că este o lectură „obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?

Am mai raspuns la intrebarea asta intr-o alta leapsa. Abecedarul. Scurt pe doi.

12. Care este locul preferat pentru lectură?

Propria realitate subiectiva. Aaaa… era vorba de un loc asaaa… geografico-spatialo etc? Imi pare rau, nu exista asa ceva in viata mea… Poate fi oriunde.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

Depinde…

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Evident ca da. Dar nu ca mi s-a intamplat, ci am facut-o sistematic. A fost cu intentie, vorba aia. Oricum, nu am aceeasi experienta. Numai ca de multe ori este cea mai economica solutie.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

Cum adica „sau si pe cele care sunt imprumutate”? Pai daca sunt deja imprumutate, logic ar fi sa le citesc. Altfel de ce le-as mai imprumuta, astfel ca ele sa fie imprumutate? Of of… of of… tz tz tz.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?

In cuvinte… 😀 Sau ajutandu-ma de o imagine. Este vorba de imaginea de dedesubt, cu micul amendament ca… in mod normal o carte are pagnile scrise… In fine, sa zicem ca „merge si-asa” pentru moment.

Cam asta-i tot. Luci@n? Raspunzi au ba? 🙂

Kuss!

Read Full Post »

Ciudatenii… wuuu!

Sper ca suntem de revelion, nu de Haloween. Sa stiti ca nu e vorba nici de case bantuite, nici de apocalipse, nici de vindecari miraculoase, nici de masonerie. Este vorba de ciudateniile mele. Domnul cel poruncitor intr-ale fericirii, Luci@n, m-a starnit lepseste sa le trec in revista. In revista blogului, nu in alta revista, ca acolo… e mai complicat, si ar trebui sa fiu si platita ca sa ma laud cu cat sunt de ciudata, si nu e cazul sa imi complic existenta in asa hal, ca nu sunt stripteoza, nici fripteoza, nici aparat de facut paine pentru diabetici.

Donc, iata-le:

1. psihanalita
2. invat ca o apucata
3. desi sunt licentiata in Automatica si Calculatoare, nu am chior de bani si il detest pe Maria Sa Calculatorul.
4. sanatoasa tun, am diagnostic si dosar la psihiatrie. Psihooooza maniaco-depresiva. Wooops! Watch out with me! 8-x
5. desi ma stigmatizeaza social intrucatva, nu pare sa ma deranjeze foarte tare punctul 4. Nu mai mult decat ii deranjeaza pe ceilalti, in orice caz…
6. n-am tata.
7. n-am verigheta, nici dorinta de a ma aseza la casa mea.
8. pseudoindependenta
9. testosteron 7.
10. pasiunea pentru 10.

Sunt suficiente?

Acuma sper ca nu o sa le folositi impotriva mea ca la proces. Ca o sa iasa ca in Anger Management. Vorbesc serios!

Sa aveti grija de voi si sa nu cumva sa fiti mahmuri mai mult de 3 zile dupa 31 Decembrie ca ne suparam, da? Io… vreau sa ma apuc de activitati generatoare de Cash, asa ca… daca sunt aburi vascosi de alcool in jurul meu o sa ma enervez groasjnic si o sa iasa cu… episoade.

Inainte de final: pasam: Tomatei cu Scufita, Surorilor Marx, si Rontziki – ei. (greu pseudonim de pus la Dativ 😉 )

Va sarut si… nimic altceva, decat:

http://www.art.com

Read Full Post »

Leapsa de la Rodica…

Rodica e ea.

Pe 3 decembrie or smth, m-a anuntat ca am o dedicatie. Mai ieri (sau asta noapte) am scotocit pe blogul ei dedicatia cu pricina. Dadui peste o leapsa foarte draguta. Acuma… sa nu ziceti ca sunt rea sau nus-cum, dar, avand in vedere ca si tinand cont de faptul ca (sa folosesc si eu niste sintagme mai civilizate pentru a descrie situatia de fapt, si anume aceea de a nu stii cui sa dedic melodii din personajele omenesti virtuale) nu am mai bloggerit demult asa cum o faceam pe vremuri, o sa dedic o singura melodie tuturor celor care mai bantuie blogul meu dupa atata timp de tacere nesuferita si raspunsuri in 2-3 peri, sau 4 peri dintre care unul despicat in ci’spe.

Va rog, distrati-va cu Roxette, ca IO… am niste trebsoara p-aci, ca vreau, adicatalea tin musai, adicatalea este absolut obligatoriu (slash) trebuie sa fac rost de opere dinastea dreptunghiulare, colorate, autorate BNR cat mai repede si mai urgent. Pana vineri, daca nu chiar joi, daca nu chiar ieri.

No, dragilor, sa traim sanatosi cu tot cu crizele financiare, economice, emotionale si toate bolile pamantului. Masca de la gripa porcina mi-o pun in cap ca sa nu ma agreseze vre-un … episodar d-asta psihotic. Ca mai sunt si d-astia pe fata pamantului.

Oh, si… ce ne facem cu diacriticile astea? Cred ca-l sun pe Base si-l intreb. E presedinte, deci ar trebui sa stie. Sa rezolve EL problema.

Kuss!

And… Fin. 🙂

inzapezire usoara... 🙂

Read Full Post »

Invitatii :)

copyright and so on, si oricum... originalul e la el! Kuss.

Veniti maine la MNAR? Io cre’ ca! 🙂

Read Full Post »

?

Am o leapsa cu bataie lunga, de la Tomata cu Scufita. M-a intrebat despre cartile vechi pe care le am in biblioteca. Am lasat-o pe mai tarziu, ca era de pozat, si pe cuvant de studenta, nu aveam nici o camera foto la indemana. Bunica-mea mi-a daruit niste carti cu cotoarele stricate din biblioteca ei din podul casei, in franceza, ca sa invat si eu limba asta plina de surprize si politeturi. M-am uitat printre ele, jucandu-ma cu accesoriile mele si cu telefoanul mamei, si am ales trei dintre ele demne de centru de interes pentru o compozitie. Apoi am apasat butonul cu functia de declansator foto de pe telefon. Au iesit niste poze…

Iata-le:

... ?!

... ?!

?! ...

Despre carti nu stiu prea multe. Stiu doar ca mi-a fost si frica sa le deschid, ca sunt restaurate cu grija. Eu nu ma pricep la carti ‘vechi’, de pe timpuri… Faptul ca aveau coperti bine lucrate, pagini din hartie rezistenta la trecerea vremii in pofida ingalbenelii, limba in care sunt editate si locul de unde mi le-am insusit, asta e tot ce m-a atras la ele la momentul cand le-am facut temporar vedete…

Inca o datorie platita, sa ne vedem sanatosi si curati.

Va sarut.

Read Full Post »

Ora de istorie

Caption (nu stiu cum se traduce sau ce inseamna... eticheta? hmm... tot IQ)

Dragii mei. Azi vom invata despre IQ. Eu nu am ce sa va povestesc. Am facut la viata mea cateva teste, si mi-a iesit mereu scor mare. Asa.

Drept pentru care, va dau de citit pana data viitoare o pagina misto.

 E aici. Shhht! Incet sa nu-l deranjati pe Dracula, ca doarme la ora asta, si nu cred ca ati mancat usturoi cat trebuia.

Va sarut. Si apoi, ne vedem la test de IQ. Fac io unu. Aaaa… stai ca mi-l amintesc p-ala pe care l-am dat pentru colegiul PRO. Niste unii care m-au sunat in draci, m-au obligat sa vorbesc cu toate vedetele pamantului si eu nu aveam niciun chef sa discut cu ei, si-apoi tot tata statea de vorba. Hihihi. Si eu tot ce vroiam era sa rezolv problema lu Iordache la ONF. Jmechera de mine. Si-apoi m-au anuntat de miercuri pana sambata (3 {TREI}) zile sa vin sa dau testul. M-am dus nepregatita si nu m-au angajat. (taiere cuvant anterior. Corectura I A.T. Am {stampila, semnatura}) cuvant corect: „luat”.

Asa, sa nu va retin de la teme.

Aaa… am descoperit un olimpic misto la matematica. Ii zice Gabriel Babusca. E tare. Cica are premiul II pe tara. La Timisoara… Ce chestie! Clasa a… ma rog, generala. a VII-a a VIII-a cred… E destept, m-a rugat pe mine sa-i descriu probleme de matematica. Si eu i-am desenat o scoala si i-am pus o problema, si el mi-a raspuns ca aia nu-i problema. Asa ca l-am lasat in pace. Ii aduc niste subiecte de pe vremea mea. Le-a scris tata frumos, copiate dupa foaia alora trasa la xerox urat, si mi le-a lasat mostenire sa incerc sa le rezolv. Oare le mai am? Hmmm… pot sa le fac rost, doar ca eu le vreau p-alea scrise de el. Dumnezeule, iar fac dezordine in camera… Bine ca stiu pe unde sunt. Sunt pe sub Kvanturi pe undeva… le gasesc, ca nu a indraznit nimeni sa-mi arunce foaia scrisa de el cu minutiozitate…

I-am dat geanta (astuia, Gabriel A Babusca) pe care am primit-o eu cu materialele din tabara de la Sibiu. Ca era masculina. Nu din cauza ca era de camuflaj, ci din cauza croielii. Si-acuma cica se duce cu ea la scoala. Bine dracu’ ca i-am scos eticheta cu numele meu de pe ea. Ca ar fi crezut lumea ca a primit-o cadou de la o gagica care-l place. Aoleeeeu, scuzati cacofonia… Hai, gata ca m-am plictisit.

Va sarut!
Si sa-mi spuneti ce-ati facut la test. 😉

Read Full Post »

Leapsa Mihail Sebastian

Venita de la Dragos.

Vazandu-ma eu cu leapsa asta, care suna ‘Dac-ar fi sa spun ce inseamna Mihail Sebastian pentru mine ce as spune?’.

Prima mea reactie a fost: hmmm… cine-o fi Mihail Sebastian ca am tot auzit de el. Imi amintesc vag ca am citit Orasul Cu salcami si Accidentul…

Asa ca m-am dus la mama (care-i profa de romana) si i-am pus problema: mama, uite care-i treaba, mi-au dat astia o leapsa, cica sa spun cine-i Mihail Sebastian pentru mine. Ia spune-mi si mie cine-i Mihail Sebastian asta, ca ma fac dracu’ de ras.

Si normal, fata de intelectuali, cum sa ma lase mama sa ma fac de ras? (ca d-asta eram io obligata sa iau numa’ 10 la scoala). Asa. Si… magie, imi scoate mama din biblioteca o carte careia ii zice ‘Mic dictionar, scriitori romani’. Aha, deci pot sa citesc aici cine-i Mihail Sebastian, ce chestie!

Si ce-am aflat? Pai am aflat ca Mihail Sebastian asta e un nene (logic) care a trait intre 1907-1945, fiu de intelectuali si asta (saracu’). Auziti, a facut Dreptul p-aci prin sat pe la noi, in Pizdesti, dupa cum spun Surorile Marx, si s-a mai dus si pe la Marele Bucuresti (adica Parisul) sa studieze tot dreptul. Aha, deci dreptul. La ce i-o fi trebuit astuia sa scrie Orasul cu Salcami si Accidentul, dac-a studiat dreptul… in fine.

Apoi, cica dramaturg, eseist, romancier. Aha. Deci a fost si dramaturg si eseist. A da, normal, ca tot el a scris si Steaua fara nume… asta-mi aminteste ca tre’s-o vad…

Cica debuteaza in ziarul Cuvantul. Ma rog…

Si-apoi cica publica in majoritatea revistelor importante ale vremii. Bagacios si asta. Histrionic. Sa publice el, sa-l citeasca lumea, sa se bage in seama… da.

Mai departe: cica la un moment dat ‘debuteaza editorial’ (nu stiu ce inseamna asta) cu un volum de proza, ii zice ‘Fragmente dintr-un carnet gasit’. Asta se intampla in 1932. Adica pe la… 32-7=… … 25 (am calculat bine?) Mwaaaa, ce tanar. Si io am publicat in Cultura tot la 25 de ani. Aha, deci nu-i mai bun ca mine.

Ma rog, alte scrieri: (cica opere principale) Orasul cu Salcami (p-asta am citit-o), Accidentul (si p-asta am citit-o), Jocul de-a vacanta (suna foarte bine), Steaua fara nume (p-asta tre’ s-o vad), Ultima ora  (hm, asta nu-mi spune nimic).

Asa. Ce mai citim: S. este un scriitor total: a cultivat cu stralucire publicistica, pamfletul, eseul, genul epic, teatrul. Ca dramaturg – personalitate cu totul distincta in intreaga istorie a artei dramatice romanesti – el este maestrul necontestat al teatrului poetic.

Deci ne-am lamurit cine e Mihail Sebastian. Bun lucru.

Acuma sa vedem cine e pentru mine…

Pai, in primul rand imi amintesc de perioada in care l-am citit. Era o vacanta de vara, aveam 17 ani. Taicamiu era prin spitale, familia (maicamea si fratimiu) erau cu el, eu stateam acasa cu ma-sa. O nenorocitenie de femeie. Chior de bani nu aveam, toti banii trebuiau dati spaga la doctori. De-abia aveam de iaurt. Deci nu-mi puneam problema sa plec nicaieri, uneori nu aveam bani de timbre sa pun scrisori la posta pentru o prietena cu care corespondam (ca n-aveam internet). Asa ca stateam acasa si citeam. Ce-aveam prin biblioteca, asta era la Editura Eminescu. Tot atunci citeam si Rebreanu, Camil Petrescu, ce gaseam.

Imi amintesc vag de cartile astea doua (care de fapt erau una singura). Orasul cu salcami si Accidentul. Tin minte ca mi-au placut, m-au transpus intr-o anumita stare, au fost printre cele mai sensibile carti pe care le-am citit in perioada aia. O poveste de dragoste, o gara cu un tren care pleca, cineva ramas pe peron, niste plete care fluturau de la geamul vagonului, emotia despartirii…

Nu cred ca le voi reciti acum. Au ramas undeva  in mine, le am, dar nu mi le mai amintesc.

Concluzia este… Mihail Sebastian a fost un om bun…

Va imbratisez, si ne-auzim.

Read Full Post »

Hai sa vorbim despre bloguri

Ca despre asta era vorba in leapsa aia cu premiul nu? Latent asa…

Ok. Leapsa de la Feeria suna cam asa: ti-ai descoperit pasiuni noi frecventand anumite bloguri?

O sa raspund cat se poate de sincer. Nu. Si asta pentru ca m-am orientat catre bloggerii care au cam aceleasi pasiuni ca si mine, si aceleasi interese. Pe la mine prin viata nu prea e timp de pasiuni noi. Psihanaliza imi cam ocupa tot spatiul ca sa zic asa, si in rest… celelalte i se cam subordoneaza.

Dar hai totusi sa va povestesc asa de anumite bloguri pe care le citesc si ce-mi place la ele. Ma rog, trebuie sa va precizez ca eu am fost un soi de blogger autist pana mai acum cateva luni. Adica scriam acolo in legea mea pe blogu’ meu, si cu asta basta. Nu prea citeam, nu prea aveam legaturi cu alti bloggeri, mi se cam rupea de comentarii, daca imi plasa cineva un comentariu, prea tarziu m-am trezit ca as putea sa-i fac o vizita pe blog, daca era cazul (adica daca-mi lasa un link). Donc… am inceput sa ma uit in stanga si in dreapta, la ceilalti bloggeri prin aprilie anul asta, cand inca tineam Ixtab. Incet incet am descoperit bloguri pe care-mi face placere sa le citesc, sau care ma intereseaza, sau care ma amuza.

Dar lasand palavrageala. Hai sa vedem ce citesc si ce se intampla.

Soirs este un blog pe care-l citesc de doi ani. De pe vremea cand aveam un afreuda la blogspot, tot asa, un blog destul de autist. Omul mi-a facut o vizita, mi-a plasat un comentariu, si, la un moment dat l-am vizitat. Si de-atunci il tot citesc. Are un efect foarte ciudat asupra mea felul in care scrie omul asta. Uneori ma apuca ameteala in cel mai propriu si fiziologic sens posibil. De multe ori am vrut sa renunt sa-l mai citesc, dar nu m-am putut abtine. E foarte interpretabil, uneori ce scrie, mi se pare ca scrie cam cu dublu sens, ca are un mesaj latent de care poate isi da seama poate nu… enywhey, e un blog care ma cam innebuneste. In fine… Dubios.

Pe babele de la Surorile Marx le citesc pentru ca ma amuza teribil. Adica rad in hohote citind posturile lor. Unele dintre ele. Majoritatea. Si imi place sa interactionez cu babele astea. Intruchipeaza idealul meu de baba. Eram eu mai mica (prin clasa a 10-a) si ii spuneam prietenului meu de-atunci, ca eu imi doresc ca atunci cand o sa fiu batrana sa fiu ‘o babuta simpatica’. Surorile Marx sunt niste babe (nu babute) super misto. Nu doar simpatice. In fine, am eu ipotezele mele cu privire la ele, dar… nu o sa le dezvalui aici.

Pe Feeria am descoperit-o acum vreo luna, sau ceva de genul asta. Imi place. Scrie frumos, atractiv, elegant. Si scrie despre ce trebuie, cum trebuie. E un blog cultural bun. Dupa parerea mea.

Poiematike e special, pentru ca m-a stimulat sa incep povestea asta cu duminicile cu psihanaliza, poveste care ma imbogateste, stimulent pentru care ii sunt profund indatorata, si legata de el pe viata. (Glumesc, evident… sau nu, nu vom sti niciodata…)

Rontziki este prima mea prietena virtuala cu care am inceput sa fac schimb de lepse, sa ma bag in seama asaaa… bloggeristic vorbind. M-a scos cumva din autism intr-o anumita masura, si ii multumesc pentru ca de la ea am primit prima leapsa. No…

Cafe Gradiva, sa nu uitam de Cafe Gradiva. Este blogul unei asociatii din care fac si eu parte, si care se cheama Asociatia Interdisciplinara de Psihanaliza Aplicata. Am inceput sa citesc si sa comentez pe bogul asta acum 2 ani, cand am intrat in asociatie. Dup-aia m-au cooptat si pe mine ca autor, si am scris acolo cateva articole. Acum nu mai simt neaparat nevoia sa scriu acolo, pentru ca scriu aici (despre psihanaliza, that is). Si ma simt mai la mine acasa, mai libera sa scriu cum vreau si despre ce vreau, sa fac legea, sa discut, sa ma amuz, sa fac bascalie si sa ma comport. Dar il citesc, pentru ca sunt ‘ai mei’. Si il si comentez, doar ca acolo nu prea se baga lumea in seama. Bantuie ceva pe blogul ala, ca are cititori, dar nu zice unu’ o vorbulitza. Eh…

Care ar mai fi…

Aha, TLP. Aici nu m-am prins daca e unul sau mai multi, oricum, blogul asta ridiculizeaza crestinismul. Uneori cu umor de stand up comedy, sarcasm si ironie crunta, alte ori cu revolta si seriozitate. Ce ma cam enerveaza este ca posteaza foarte foarte des. Scriu astia (sau asta) cam 5-6-10 postari pe zi, si e greu de urmarit. Dar na… omul (sau oamenii) au un scop, si-o misiune. Sa si-o indeplinesasca cum vor ei.

Dictando este un blog despre arta plastica vizuala. In general pictura. Ma pasioneaza arta, chiar am cochetat si eu cu ea la in diferite momente ale vietii, mai am si un vis misto legat de asta (dar nu vi-l spun ca se strica), si cumva, in ultima perioada blogul asta a fost cam singura mea legatura cu arta. Si mi se pare ca e si cam singurul pe tema asta de pe la noi, dar nu as baga mana in foc. Daca stiti vreun blog de arta romanesc, dati-mi si mie un link, un ceva.

Pe Capricornk13 mi-a recomandat-o un prieten drag, si bine a facut. O citesc pentru ca scrie despre carti. Subiect care ma intereseaza, evident.

Fecioaramaria: indicata de acelasi prieten drag. M-a starnit ce-a scris acolo, i-am plasat un comentariu, si-apoi ne-am imprietenit personal. Imi e draga (auzi, imi esti draga). Si… poate o sa mai scrie, daca simte nevoia, daca nu… ma bucur de ea pe mail si in persoana.

Si taman ieri am descoperit niste campineni de-ai mei, pe Florin Dochia, pe Giovi si pe Codrut Constantinescu (asta-i scriitor. profesionist, that is). Ii cunosc personal, si au bloguri culturale, asa ca o sa-i citesc de-acum inainte.

La fel Insemnari din Subterana, pe care il citeam pentru ca scriau despre carti, mi-a devenit intre timp de-a dreptul drag, pentru ca am vazut subterana, cand am fost la Sibiu, i-am cunoscut personal (ma rog, nu pe toti), si m-am simtit foarte bine acolo. Si, dupa cum spuneam printr-un comentariu mai vechi, eu cred ca subterana aia e bantuita de o entitate, ca s-a petrecut o sincronicitate dubioasa in timp ce eram in focurile psihanalizei aplicate. Hai, acuma nu ma luati in serios. Dar chiar s-a petrecut… 🙂

Cam asta e lista… Nu prea as da leapsa asta mai departe. Nu stiu de ce, nu-mi vine. Sper sa nu imi stric reputatia de blogger. Evident ca poate sa o preia de la sine cine o doreste, cine simte nevoia. Rontziki, poate o vrei tu ? Oricum, leapsa suna dupa cum am spus si la inceput : « ti-ai descoperit pasiuni noi citind bloggurile altora ? ». Eu am cam pervertit leapsa. Dar nu-i nimic, nu se lasa cu varsare de sange.

Va sarut !

Read Full Post »