Who (the f*) is Ara?… Never mind…
Dragilor, nu o sa va vina sa credeti, dar m-am apucat abia acum, la varsta venerabila de 27 de anisori sa citesc un roman pe care trebuia sa-l fi tocit demultisor. Si nu asta este elementul incredibilo-fantastic, ci fapta de a comite asta pentru scoala. (Na… te pui cu tocilarismul si obsesia performantei/afirmarii academice? Nope, no way hose). Este vorba de…
dee…
deee…
Pe aripile vantului.
Iat-o pe Scarlett in toata splendoarea.
Imi pare rau pentru ea, dar sambata asta va fi ‘psihanalizata’ salbatic (presupun) la cercul de psihanaliza de la UTM. Sa fie sanatoasa, daca nu se decompenseaza in cadrul acestui proces mistuitor. Avand in vedere ca este un personaj imaginar (cat de cat), probabil ca nu se va decompensa. Ramane de vazut ce se intampla cu femininele (ca mai sunt si barbati) care se vor identifica cu ea. That will be painfull!
In fine, lasand cobitul, iata un mic fragment ‘dragalas’, dupa cum ar spune Daireighius al meu (al nostru-al unora) din liceu:
Melanie facea tot ce invatau sa faca fetele din Sud, adica sa-i ajute pe oameni sa se simta bine si multumiti de ei insisi. Aceasta fericita influenta feminina facea ca societatea celor din Sud sa fie atat de placuta. Femeile stiau ca intr-o tara in care barbatii sunt multumiti, in care nimeni nu-i contrazice si nu le jigneste vanitatea, e un loc placut de trait pentru femei. Asadar, din leagan pana in mormant, femeile se straduiau sa-i faca pe barbati sa se simta satisfacuti de ei insisi; iar barbatii, multumiti, le rasplateau prin curtenire si adoratie. De fapt, barbatii recunosteau doamnelor orice calitate in afara de inteligenta. Scarlett avea acelasi farmec ca si Melanie, dar si-l exercita cu mai mult mestesug si mai multa indemanare. Deosebirea dintre cele doua fete era ca Melanie spunea cuvinte frumoase si magulitoare din dorinta de a face lumea fericita, chiar si numai o clipa, in timp ce Scarlett nu o facea decat ca sa-si atinga scopurile.
Hmmm… Psychoanalytical Thinking Mmmm…
Sa vedem mai departe daca i-a reusit. Din secventa urmatoare ce confuzii sunt de tras?
En fin, sa nu cadem in emotii nevindecatoare. Sa ne consolam cu gandul ca vremurile s-au schimbat (nu-i asa? :d), intre timp a aparut psihanaliza, sa nu mai vorbim de mecanismele de aparare (si nu ma refer la scuturi si cazemate, ma refer la chestiunea aia diavoleasca dezbatuta aprig in ‘Numele Trandafirului’)
In cinstea zeului LOL, va rog, poftiti la o parodie:
Si cam atat pentru moment ca mai am 66.(6) % de citit din Volulum I, plus 100% din Volumul II, asta pana sambata, sa nu mai vorbim de alte treburi, sa nu mai vorbim de faptul ca am gauri in burta din cauza banilor. Dar… o sa ma gandesc la asta maine. 😉
Kuss si… sa (ne) citim sanatosi. Si daca (ne) si pricepem, atunci fac cinste cu un foc de artificii pe Muscel Campina. Vorbesc serios! Eu nu glumesc niciodata. (paradoxul apararii maniacale – o sa patentez termenul asta cu o cheie franceza…)
Si gata, ca m-apuca rasu’-plansu’.
Tatii mosului, fiti atenti aici ce va povesteste baba. Invataturile lui Don Huan, da? Misto carte. Carlos Castaneda, ce antropolog evoluat si ce saman minunat. Sigur ca da. Dar hai sa ne uitam un pic la Don Huan, ca sa pricepem si noi o iota din ce se petrece acolo.
Fantastica. In oricare dintre sensuri. Trateaza tema androginismului cu care trebuie sa negociem cu totii pe masura ce ne conturam identitatile. Intr-o societate in care rolurile masculin si feminin devin difuze, apare drama confuziei asupra propriei persoane.
Dragii mei, ma plictisesc tare la serviciu. Stiu, nu e nici pe departe o noutate. Dar v-o spun nu ca sa ma plang (vorba vine) ci ca sa va justific de ce mai mazgalesc o postare din moment ce deja mi-am luat la revedere pentru vacanta. Pai de-aia… stiti voi, e vineri, e ultima dupaamiaza inainte de concediu, deadline nu am, chef de lucru nici atat… asa ca m-am hotarat sa va povestesc acum despre „The Doors of Perception”.
Afreuda 