Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Carti si autori’ Category

Who (the f*) is Ara?… Never mind…

Dragilor, nu o sa va vina sa credeti, dar m-am apucat abia acum, la varsta venerabila de 27 de anisori sa citesc un roman pe care trebuia sa-l fi tocit demultisor. Si nu asta este elementul incredibilo-fantastic, ci fapta de a comite asta pentru scoala. (Na… te pui cu tocilarismul si obsesia performantei/afirmarii academice? Nope, no way hose). Este vorba de…

dee…

deee…

Pe aripile vantului.

Iat-o pe Scarlett in toata splendoarea.

Imi pare rau pentru ea, dar sambata asta va fi ‘psihanalizata’ salbatic (presupun) la cercul de psihanaliza de la UTM. Sa fie sanatoasa, daca nu se decompenseaza in cadrul acestui proces mistuitor. Avand in vedere ca este un personaj imaginar (cat de cat), probabil ca nu se va decompensa. Ramane de vazut ce se intampla cu femininele (ca mai sunt si barbati) care se vor identifica cu ea. That will be painfull!

In fine, lasand cobitul, iata un mic fragment ‘dragalas’, dupa cum ar spune Daireighius al meu (al nostru-al unora) din liceu:

Melanie facea tot ce invatau sa faca fetele din Sud, adica sa-i ajute pe oameni sa se simta bine si multumiti de ei insisi. Aceasta fericita influenta feminina facea ca societatea celor din Sud sa fie atat de placuta. Femeile stiau ca intr-o tara in care barbatii sunt multumiti, in care nimeni nu-i contrazice si nu le jigneste vanitatea, e un loc placut de trait pentru femei. Asadar, din leagan pana in mormant, femeile se straduiau sa-i faca pe barbati sa se simta satisfacuti de ei insisi; iar barbatii, multumiti, le rasplateau prin curtenire si adoratie. De fapt, barbatii recunosteau doamnelor orice calitate in afara de inteligenta. Scarlett avea acelasi farmec ca si Melanie, dar si-l exercita cu mai mult mestesug si mai multa indemanare. Deosebirea dintre cele doua fete era ca Melanie spunea cuvinte frumoase si magulitoare din dorinta de a face lumea fericita, chiar si numai o clipa, in timp ce Scarlett nu o facea decat ca sa-si atinga scopurile.

Hmmm… Psychoanalytical Thinking Mmmm…

Sa vedem mai departe daca i-a reusit. Din secventa urmatoare ce confuzii sunt de tras?

En fin, sa nu cadem in emotii nevindecatoare. Sa ne consolam cu gandul ca vremurile s-au schimbat (nu-i asa? :d), intre timp a aparut psihanaliza, sa nu mai vorbim de mecanismele de aparare (si nu ma refer la scuturi si cazemate, ma refer la chestiunea aia diavoleasca dezbatuta aprig in ‘Numele Trandafirului’)

In cinstea zeului LOL, va rog, poftiti la o parodie:

Si cam atat pentru moment ca mai am 66.(6) % de citit din Volulum I, plus 100% din Volumul II, asta pana sambata, sa nu mai vorbim de alte treburi, sa nu mai vorbim de faptul ca am gauri in burta din cauza banilor. Dar… o sa ma gandesc la asta maine. 😉

Kuss si… sa (ne) citim sanatosi. Si daca (ne) si pricepem, atunci fac cinste cu un foc de artificii pe Muscel Campina. Vorbesc serios! Eu nu glumesc niciodata. (paradoxul apararii maniacale – o sa patentez termenul asta cu o cheie franceza…)

Si gata, ca m-apuca rasu’-plansu’.

Read Full Post »

"The Mona Lisa" :lol:

Ana Blandiana... a trecut!

Din pricina unei precocitati intelectuale perverse, Barutu confunda literatura cu untura…

– Ai sa iei intotdeauna numai trei la limba romana! a strigat la el tatutu, jignit in pedagogie.

Barutu nu incerca nici o emotie. Ii lipseste, prin aberatie, bunul simt al meritului, patriotismul catalogului si civilizatia matricolei generale. Ba, cu gandul la prajituri, el s-ar multumi cu trei si nici nu se gandeste la 10, pentru ca i-a explicat de mai multe ori maicuta la ce se poate astepta dupa atatea bucati.

Ghici ciuperca ce-i!

cu drag,
Anamaria

Read Full Post »

N-am timp…

Gasiti aici ce va trebuie: http://www.cartedesucces.ro/titlu.php?id=9147l.

cu drag,

Ivan Al. T. Anamaria

sa fiti iubiti, si ne ‘citim’ cand ajung inapoi in Bucuresti. Acum sunt… La Campina…

si plec in 10-15 minute.

Imbratisari de la Iulia Hasdeu. 😉

Read Full Post »

Zodia mea...

Zodia mea...

 

Sa nu veniti la mine cu plocoane ca le bag in casa ;)!

Va sarut!

A… ‘poza’ e dintr-un ghid cu poze anexat unei reviste… Cica „National Geographics”… A innebunit lumea!

Read Full Post »

?

Am o leapsa cu bataie lunga, de la Tomata cu Scufita. M-a intrebat despre cartile vechi pe care le am in biblioteca. Am lasat-o pe mai tarziu, ca era de pozat, si pe cuvant de studenta, nu aveam nici o camera foto la indemana. Bunica-mea mi-a daruit niste carti cu cotoarele stricate din biblioteca ei din podul casei, in franceza, ca sa invat si eu limba asta plina de surprize si politeturi. M-am uitat printre ele, jucandu-ma cu accesoriile mele si cu telefoanul mamei, si am ales trei dintre ele demne de centru de interes pentru o compozitie. Apoi am apasat butonul cu functia de declansator foto de pe telefon. Au iesit niste poze…

Iata-le:

... ?!

... ?!

... ?!

... ?!

?! ...

?! ...

Despre carti nu stiu prea multe. Stiu doar ca mi-a fost si frica sa le deschid, ca sunt restaurate cu grija. Eu nu ma pricep la carti ‘vechi’, de pe timpuri… Faptul ca aveau coperti bine lucrate, pagini din hartie rezistenta la trecerea vremii in pofida ingalbenelii, limba in care sunt editate si locul de unde mi le-am insusit, asta e tot ce m-a atras la ele la momentul cand le-am facut temporar vedete…

Inca o datorie platita, sa ne vedem sanatosi si curati.

Va sarut.

Read Full Post »

Venita de la Dragos.

Vazandu-ma eu cu leapsa asta, care suna ‘Dac-ar fi sa spun ce inseamna Mihail Sebastian pentru mine ce as spune?’.

Prima mea reactie a fost: hmmm… cine-o fi Mihail Sebastian ca am tot auzit de el. Imi amintesc vag ca am citit Orasul Cu salcami si Accidentul…

Asa ca m-am dus la mama (care-i profa de romana) si i-am pus problema: mama, uite care-i treaba, mi-au dat astia o leapsa, cica sa spun cine-i Mihail Sebastian pentru mine. Ia spune-mi si mie cine-i Mihail Sebastian asta, ca ma fac dracu’ de ras.

Si normal, fata de intelectuali, cum sa ma lase mama sa ma fac de ras? (ca d-asta eram io obligata sa iau numa’ 10 la scoala). Asa. Si… magie, imi scoate mama din biblioteca o carte careia ii zice ‘Mic dictionar, scriitori romani’. Aha, deci pot sa citesc aici cine-i Mihail Sebastian, ce chestie!

Si ce-am aflat? Pai am aflat ca Mihail Sebastian asta e un nene (logic) care a trait intre 1907-1945, fiu de intelectuali si asta (saracu’). Auziti, a facut Dreptul p-aci prin sat pe la noi, in Pizdesti, dupa cum spun Surorile Marx, si s-a mai dus si pe la Marele Bucuresti (adica Parisul) sa studieze tot dreptul. Aha, deci dreptul. La ce i-o fi trebuit astuia sa scrie Orasul cu Salcami si Accidentul, dac-a studiat dreptul… in fine.

Apoi, cica dramaturg, eseist, romancier. Aha. Deci a fost si dramaturg si eseist. A da, normal, ca tot el a scris si Steaua fara nume… asta-mi aminteste ca tre’s-o vad…

Cica debuteaza in ziarul Cuvantul. Ma rog…

Si-apoi cica publica in majoritatea revistelor importante ale vremii. Bagacios si asta. Histrionic. Sa publice el, sa-l citeasca lumea, sa se bage in seama… da.

Mai departe: cica la un moment dat ‘debuteaza editorial’ (nu stiu ce inseamna asta) cu un volum de proza, ii zice ‘Fragmente dintr-un carnet gasit’. Asta se intampla in 1932. Adica pe la… 32-7=… … 25 (am calculat bine?) Mwaaaa, ce tanar. Si io am publicat in Cultura tot la 25 de ani. Aha, deci nu-i mai bun ca mine.

Ma rog, alte scrieri: (cica opere principale) Orasul cu Salcami (p-asta am citit-o), Accidentul (si p-asta am citit-o), Jocul de-a vacanta (suna foarte bine), Steaua fara nume (p-asta tre’ s-o vad), Ultima ora  (hm, asta nu-mi spune nimic).

Asa. Ce mai citim: S. este un scriitor total: a cultivat cu stralucire publicistica, pamfletul, eseul, genul epic, teatrul. Ca dramaturg – personalitate cu totul distincta in intreaga istorie a artei dramatice romanesti – el este maestrul necontestat al teatrului poetic.

Deci ne-am lamurit cine e Mihail Sebastian. Bun lucru.

Acuma sa vedem cine e pentru mine…

Pai, in primul rand imi amintesc de perioada in care l-am citit. Era o vacanta de vara, aveam 17 ani. Taicamiu era prin spitale, familia (maicamea si fratimiu) erau cu el, eu stateam acasa cu ma-sa. O nenorocitenie de femeie. Chior de bani nu aveam, toti banii trebuiau dati spaga la doctori. De-abia aveam de iaurt. Deci nu-mi puneam problema sa plec nicaieri, uneori nu aveam bani de timbre sa pun scrisori la posta pentru o prietena cu care corespondam (ca n-aveam internet). Asa ca stateam acasa si citeam. Ce-aveam prin biblioteca, asta era la Editura Eminescu. Tot atunci citeam si Rebreanu, Camil Petrescu, ce gaseam.

Imi amintesc vag de cartile astea doua (care de fapt erau una singura). Orasul cu salcami si Accidentul. Tin minte ca mi-au placut, m-au transpus intr-o anumita stare, au fost printre cele mai sensibile carti pe care le-am citit in perioada aia. O poveste de dragoste, o gara cu un tren care pleca, cineva ramas pe peron, niste plete care fluturau de la geamul vagonului, emotia despartirii…

Nu cred ca le voi reciti acum. Au ramas undeva  in mine, le am, dar nu mi le mai amintesc.

Concluzia este… Mihail Sebastian a fost un om bun…

Va imbratisez, si ne-auzim.

Read Full Post »

don_juanTatii mosului, fiti atenti aici ce va povesteste baba. Invataturile lui Don Huan, da? Misto carte. Carlos Castaneda, ce antropolog evoluat si ce saman minunat. Sigur ca da. Dar hai sa ne uitam un pic la Don Huan, ca sa pricepem si noi o iota din ce se petrece acolo.

Starea de constiinta alterata – regresie la stadiul fuzional.

Aliatul: ala-i tac-tu. Te invata chestii, iti da putere. Sigur ca da, asta e rolul unui tata. Te aliezi cu el, pana cresti mare, si te invata… maaama ce te mai invata, si iti da putere (ca doar esti cu el).

Regula acceptata prin consens special: pai da, normal ca aliatul ala are o regula, ca daca vrei ca tac-tu sa te invete, trebuie sa faci dupa el, sa faci ca el, sa-i accepti argumentele si capriciile (chestii care sunt unul si acelasi lucru, dar trecem peste asta). Ce-ti spune tac-tu cand esti mic? ori faci ca mine, ori la loc comanda. Te iau cu mine sa reparam masina, daca promiti ca esti cuminte. Cuminte? se intreaba bebe. Bebele habar nu are ce inseamna cuminte. Cuminte inseamna sa nu il deranjezi pe tata. Poti sa faci orice, atata timp cat ii respecti idiosincraziile. Si bebe ala se screme acolo sa il cunoasca pe tata, astfel incat sa reuseasca sa nu il deranjeze, adica sa fie cuminte, astfel ca tata sa-l invete cum se repara masina. Si asa se invata regulile.

Spiritul plantei (in cazul nostru mescalito): ala-i tot tac-tu. Dar aici e alta poveste. Ca intervine proiectia si paranoia. E alta ipostaza a tatalui. Este tatal care nu ca tre sa te ajute, dar trebuie sa te si placa, sa te accepte. Si daca nu te accepta, te omoara. Pai sigur ca fantasmezi ca halucinatia asta te poate omora. De ce? Pai pentru ca bebele e tot timpul amenintat cu moartea. Daca nu verbal (de ce-ai facut prostia asta, te omor in bataie), inconstient si tot simte agresivitatea parintelui fata de el. Cu-atat mai mult cu cat asta rezoneaza cu agresivitatea lui fata de parinte (oedip si toate cele). Si-atunci da, daca te trezesti fata in fata cu un obiect intern al tau in timpul unei experiente de genul asta (care, repet reprezinta o regresie la stadiul fuzional), evident ca simti constient exact aceleasi chestii pe care le simteai ca bebe in interactiunea cu parintii tai. Si apare povestea asta cu ‘tata vrea sa ma omoare’. (ma rog, sau mama, dar eu vreau sa ma refer la tata, ca don huan e baietel, ok? facem ca Freud, care studia beietei, la fetite ajungem cand vorbim despre Dolto).

In mod normal, in timpul unei experiente halucinogene nu te omoara nici dracu. De ce? Pentru ca tac-tu insusi nu te-a omorat, deci de ce te-ar omora halucinatia lui? Dar paranoia exista, pentru ca, tu ca bebe stiai sau simteai, sau iti era teama ca tac-tu te omoara. Si intalneste-te tu cu reprezentantul lui psihic in ‘cealalta realitate’ si sa vezi atunci groaza si paranoia.

Asa vedeti, sper ca ati inteles tot. Eu m-am lamurit ce-i cu Don Huan, mai vreau sa vad si psihozele altora. Recomandase MBadragan niste carti tot pe temele astea, o sa le caut si va mai barai la cap cu ele, ca ma intereseaza.

Va sarut si… gata cu Castaneda. Oricum, mi-a spus o prietena (mai evoluata ca mine) ca scrierile lui Castaneda cic-ar fi fictiune pura, ca el de fapt nu a fost nicaieri la niciun saman, ci a stat in camera lui, s-a scremut si a prestat. Acuma nu stiu… V-am spus si voua, ca informatie, poate va foloseste la ceva…

Read Full Post »

Hop si-asa. Vazusem leapsa asta la capricornk13, si-am poftit la ea, dar nu m-a capatuit cu ea, in schimb Arana mi-a facut bucuria.

Sa purcedem dar:

1. Ce carte ai recomanda si de ce unui dezamagit in dragoste?

As recomanda doua. Un ghid turistic si o carte de credit. Sa se indeparteze de problema, sa plece in lume, sa cunoasca, sa se regaseasca. Eu asta mi-as fi dorit sa am la dispozitie cand m-am simtit dezamagita in dragoste.

2. Ce carte ai recomanda si de ce iubitului/iubitei?

Foarte foarte grea intrebare, pentru ca nu am niciun iubit si nicio iubita. Dar, gandindu-ma la un ipotetic partener de viata, cred ca i-as recomanda o carte de bricolaj. 😀

3. Ce carte ai recomanda si de ce celui mai bun prieten?

Stati sa ma gandesc. Cine este cel mai bun prieten? Hmmm… nici d-asta n-am. Dar am o persoana in minte, careia cred ca i-as recomanda ‘Incertitudinile ratiunii’ de Penrose. Pentru ca e pasionata de fizica (a competitionat alaturi de mine la ONF, de fapt asa am si cunoscut-o), de constiinta si de ea insasi. In plus de asta e o tipa teribil de inteligenta care cred ca ar gusta cartea asta ca pe un deliciu extrem.

4. Ce carte ai recomanda si de ce unui copil de 10 ani?

M-as gandi la un titlu care sa sune in genul: „De ce nu esti tu vinovat pentru ce fac/spun parintii tai”. Nu cred ca exista, dar s-ar putea sa o scriu eu la un moment dat.

5. Ce carte ai recomanda si de ce unui mare aventurier calator?

Un ghid practic de supravietuire.

6. Ce carte ai recomanda si de ce unui dusman cunoscut?

Aici sunt tentata sa raspund ca si capricornul. Nu imi cunosc dusmanii, nu stiu daca am asa ceva. Poate ca as incerca sa le recomand o carte celor care, in anumite momente ale vietii mele au incercat sa ma ajute cu forta, si mi-au adus prejudicii fara sa-si dea seama, ca sa inteleaga de ce atitudinea ‘iti vreau binele, de-asta ma amestec in treburile tale’ este cat se poate de patologica si de raufacatoare. Dar nu imi vine nicio carte cu tematica asta in minte. Poate pe undeva pe la psihologie practica… arta de a fi egoist or smth… Cu alte cuvinte: ia nu te mai responsabiliza tu pentru mine, fii acolo egoist si vezi-ti de treburile tale, daca vrei sa ma ajuti ajuta-ma prin disponibilitate si cand ti-oi cere eu asta, nu cand/cum consideri tu. En fin…

7. Ce carte ai recomanda si de ce unei persoane care nu iubeste lectura?

Niciuna. Daca nu iubeste lectura… cred ca pot respecta asta, nu vreau nimic de la el/ea la capitolul asta. La fel cum pe mine m-ar irita la culme sa imi recomande cineva un meci de fotbal… As reactiona ca o matza furioasa cu un mesaj de genul: ‘Piei din calea mea, ce dracu’ vrei de la mine?’

8. Ce carte ai recomanda si de ce unuia cu nasul pe sus?

Alta intrebare grea… Nu stiu, depinde de om… dar nu cred ca i-as recomanda o anumita carte ca sa vizez faptul ca are nasul pe sus. Adica… eu nu pe considerentul asta recomand cartile. I-as recomanda, dac-ar fi, o carte care sa stiu ca i-ar placea, nu ca masura coercitiva.

9. Ce carte ai recomanda si de ce celui care apare primul in lista ta de bloguri?

Aici am aceeasi problema ca si Arana. Inca nu il stiu suficient de bine pe pheideas ca sa imi permit sa-i fac o recomandare. Pas, deci.

10. Ce carte ai recomanda si de ce unuia care crede ca le-a vazut pe toate in viata?

Ha ha! O carte despre Univers. In mod sigur ar gasi acolo chestii pe care sa nu le fi vazut. Si pe care nu le-a vazut nimeni, deci…

E dificila leapsa asta. Pentru ca ma face sa imi pun intrebarea: de ce ai recomanda o carte cuiva, oricine ar fi el? Ca sa-i faci o placere? ca sa-l inveti ceva? ca sa-l schimbi, ca sa-l transformi? Si de ce ai vrea sa-l inveti ceva, sa-l schimbi sa-l transformi?

Cred ca, pana la urma, recomandam carti apropiatilor ca sa ne facem noi mai bine intelesi… Acuma depinde, daca recomandarea vine de la tine sau apare ca raspuns la cererea persoanei. De-asta mi se pare dificila leapsa, ca nu specifica treaba asta, si am senzatia ca e vorba de recomandari care sa vina de la tine. La modul: „amice, esti in cacat, asculta-ma pe mine si ia si citeste, o sa ai de castigat.” Dar cine are, pana la urma de castigat din asta? tu sau amicul?

En fin…

Leapsa merge mai departe la Rontziki si Feeria.

Si aveti grija ce cititi!

Read Full Post »

cucul si pupazaFantastica. In oricare dintre sensuri. Trateaza tema androginismului cu care trebuie sa negociem cu totii pe masura ce ne conturam identitatile. Intr-o societate in care rolurile masculin si feminin devin difuze, apare drama confuziei asupra propriei persoane.

Ce face o femeie cu prea mult testosteron? Ce face o femeie care poseda un penis (fie el pur simbolic, o femeie falica)? Cum se raporteaza ea la sine insasi, cum isi construieste identitatea sociala si cum isi integreaza aspectele masculine ale personalitatii astfel incat sa functioneze in paramentrii normalitatii?

Si cum abordeaza problema un barbat care isi descopera brusc o latura feminina? O ascunde, se bucura in secret de ea, se ingrozeste, ii irumpe teama de castrare, devine homosexual?

Din nefericire cartea nu raspunde cu optimism acestor intrebari. Ilustreaza insa ‘cazurile’ cu mult umor si spirit ludic, ceea ce nu decarteaza absolut nimic din profunzime. Cartea etste impartita in doua parti simetrice. In prima (Cucul) o femeie traieste dorinta arhaica a fetitei, aceea de a-i creste un penis, proces care ii dezvolta o agresivitate vicioasa, iar in a doua (Pupaza), unui barbat i se raspunde invidiei de uter prin aparitia unui aparat genital feminin complet  in dosul… genunchiului. In urma unei relatii amoroase cu medicul sau, acesta ramane insarcinat si naste un copil.

Fara nicio aparenta legatura, iata un fragment care m-a hranit profund: Intr-o lume in care toti sunt nebuni si nimeni nu e rau, stim foarte bine ca degetul acuzator se indreapta catre noi insine.

Este o carte de care ma voi desparti cu greu. Am cumparat-o ca sa o ofer cadou. Ma fericesc pentru ca am apucat sa o dezvirginez si ca ‘am profitat de ea’ intre timp…

De acelasi autor: Cum traiesc mortii (iunie 2009)

[am mai descoperit o recenzie a aceleiasi carti la Feeria. Kuss!]

Read Full Post »

the doors of perception Adous HuxleyDragii mei, ma plictisesc tare la serviciu. Stiu, nu e nici pe departe o noutate. Dar v-o spun nu ca sa ma plang (vorba vine) ci ca sa va justific de ce mai mazgalesc o postare din moment ce deja mi-am luat la revedere pentru vacanta. Pai de-aia… stiti voi, e vineri, e ultima dupaamiaza inainte de concediu, deadline nu am, chef de lucru nici atat… asa ca m-am hotarat sa va povestesc acum despre „The Doors of Perception”.

Dupa cum probabil ati observat am devenit teribil de curioasa in privinta starilor alterate de constiinta. Cred ca este deja a patra carte pe tema asta despre care scriu aici, intr-un timp relativ scurt. Nu va impacientati, nu o sa dureze. Probabil voi citi o vreme tcsp pe tema asta  (tcsp este abrevierea mea de la Tot Ce Se Poate, va spun acum, ca poate o mai folosesc, si sa stiti despre ce e vorba), pana ma satur si trec la altceva, dupa care o sa-mi revina iar cheful, dupa care iar o sa ma lase, si tot asa. Cam asa fac cu multe domenii, exceptie face doar psihanaliza, unde citesc constant si intr-un ritm fara prea multe ‘puseuri’.

Asa. Deja imi inchipui intrebarea: asta ce mai zice? Pai ce sa zica… a luat un soi de radacina de cactus, numita peyote, a carui substanta activa se numeste mescalina (cred ca asa se traduce ‘mescalin’ din engleza). Efectul a durat in jur de 8 ore, din cate imi amintesc, si s-a caracterizat printr-o modificare a functiilor perceptiei, un soi de abulie, inducerea unei stari contemplative extreme, o investire augmentata a starii de ‘a fi’, ‘a exista’, a ‘fiintarii’.

Initial a observat faptul ca se evidentiaza mult mai clar culorile. Se accentuase mult capacitatea lui senzoriala vizuala. Apoi a observat ca nu il mai intereseaza functionalitatea unui obiect, ci forma sa, si felul in care se compune forma lui cu formele obiectelor din jur. Spatialitatea devenise cumva alterata, modificata, relatiile de adancime fiind decartate de constiinta, contand numai proiectia 2D a ansamblului spre care isi indrepta privirea.

Apoi, a ramas contemplandu-si in mod tembel cutele pe care le faceau proprii lui pantaloni, mirandu-se ce forme minunate si ce modele sublime creaza. ‘This is the way one ought to see’, isi spunea in mod obsesiv. Adica sa vezi dincolo de util, frumosul dincolo de estetic, dincolo de intentia catre senzational a creatorilor de frumos. Pentru el cea mai banala dezordine vizuala pe care in mod uzual o treci cu vederea, devenea prilej de contemplare si o asimila pe cale emotionala.

Incepe sa faca o excursie prin oras, si nimereste intr-o librarie. Acolo se apuca sa rasfoiasca albume de arta, si sa descopere in tablouri si sculpturi aceeasi preocupare pentru ‘pattern’-urile intamplatoare pe care le face… o draperie, spre exemplu, sau scoarta unui copac. De unde deduce ca artistii au capacitatea asta augmentata de a privi.

Observandu-se pe el insusi, isi da seama de faptul ca nu mai simte nevoia sa actioneze. Tot ceea ce il preocupa este sa stea, sa simta si sa contemple. Considerente legate de supravietuire, de cotidianul banal, de activitati uzuale devin total irelevante. Sentimentul de ‘a exista’ devine prevalent si absolut suficient ca sa justifice ignorarea si eliminarea din constiinta a oricarui tip de scop.

In a doua parte a cartii se apuca si face apologia consumului de substante psihotrope, chestiune care i-a adus multe critici. Ideea e in felul urmator: domle, nevoile noastre psihologice sunt mai mari decat ne poate oferi interactiunea cu realitatea in starea normala de constiinta. De aceea unii oameni cauta refugii in consumul de tutun sau de alcool, singurele substante psihotrope acceptate de lege. Dar si alcoolul si tutunul sunt nocive, creaza dependenta si sevraj. Pe cand mescalina nu. Consumatorii de mescalina, zice el, sunt scutiti de ‘hangover’ (are si alt sens in afara de cel de ‘mahmureala’?), nu devin dependenti si, in plus, efectul ei asupra comportamentului este unul extrem de inofensiv (social vorbind) pentru ca induce o stare de contemplare, si inhiba dorinta de a actiona in orice fel. Deci, consumatorul de mescalina nu devine un pericol social sub influenta drogului. ‘He just wonders around, minding his own business.’ Ce propune el este sa se legalizeze si sa se reglementeze sintetizarea acestei substante pe cale chimica, cu atentie sporita la dozaj si la constituentii suplimentari, astfel ca, prin consumul acestei substante sa se indeplineasca nevoile psihologice de a transcende banalul perceptiei obisnuite, eliminandu-se astfel efectele secundare nedorite ale consumului la scara larga si pe termen lung a celorlalte substante psihotrope mai nocive.

Cam asta.

A, si… ce-i cu titlul asta? Pai ideea pe care o avanseaza inca de la inceput este urmatoarea: domle, mintea noastra are capacitatea de a percepe ‘tot ce se intampla in univers’. Numai ca, pentru a ne asigura supravietuirea, ne-am adaptat capacitatile perceptitive rezumandu-ne la perceperea unei mici franturi de elemente asimilabile, ca sa nu fim coplesiti de informatie cu care nu avem ce ‘face’ (adicatalea nu ‘foloseste’, nu e ‘utila’ in termeni de supravietuire). Ei bine, aceste substante curata si largesc temporar ‘lentila’ perceptiva, si ofera o gama mai larga de perceptii, chiar si extrasenzoriale.

Hmmm…

Read Full Post »

Older Posts »