…

Vizionez, cu privirea pe jumatate in gol un film difuzat la televizor. Este o cale nu tocmai ideala de a-mi ocupa timpul. Constat ca dupa ce a trecut atata timp de la despartirea definitiva de cele doua personaje cu care mi-am impartit temporar spatiul de locuit, nervii, finantele si problemele cotidiene, viata mea s-a pustiit infiorator.

In plus, s-ar putea sa fac un viraj atat de neobisnuit in ‘cariera’ incat… mai bine ma abtin de la comentarii.

Presimt o perioada incarcata de o anumita doza de sinistru. De-o fi sa fie.

Altfel… ma rog la sfanta continere sa ma ajute sa ma ajut. Cine stie cand o sa rasara cu-adevarat soarele pe strada mea? In prezent, ma mangaie cu cateva raze prin ferestruica cu geometrie bizara din chilia mea. Pe la orele 9-10 ale diminetii (nu stiu cu precizie, pentru ca nu m-am uitat pana acum la ceas) imi penetreaza praful de pe geam si ma obliga sa-i zambesc. Apoi ma intorc, lenesa, pe o parte ca sa-mi continui suita de vise rebele. Restul zilei… umbra.

Read Full Post »

…

Constat ca s-a scurs o luna incheiata de la ‘cumpana dintre ani’. Nici nu mai tin minte de cand nu mi-am mai facut o balanta a + urilor si – urilor la sfarsit/inceput de an. Cred ca de prin 2006-2007.  Motivele sunt in parte clare in parte bizare si stranii. Unul si cel mai important este cantitatea insurmontabila de schimbari haotice aparute in lant in viata mea. Locuinte, joburi, relatii amoroase… toate unele peste altele intr-un carusel indescifrabil. Apoi, salturile si gropile emotionale plus tentativele sinistre de controlare/inhibare a lor in mod artificial, proces care mi-a transformat perceptia intr-un fel de bula semiopaca. Nu prea ai cum sa gandesti lucid in privinta modului in care iti decurge viata, daca neurotransmitatorii tai sunt captivi intr-o camasa de forta, sau echivalentul ei.

Acum, ca incep (din nou) o viata noua, parca incep usor usor sa se aseze niste caramizi cu forme ciudate. Daca socotesc, este a 4-a sau a 5-a oara (folosind exculsiv criterii obiective) in ultimii 2-3 ani cand se intampla evenimentul asta. Se pare ca, dintr-un motiv sau altul (de fiecare data altul, daca socotim si pretextele) am capatat o compulsie la ‘a incepe’. Gandindu-ma acum, pe moment, la numarul noilor inceputuri si la atitudinea mea generala in fata fiecaruia din ele, cred ca de fapt ceea ce tintesc este sa ma obisnuiesc cu sfarsiturile. Sa fac, in mod repetat, doliul propriei vieti anterioare.

Sunt curioasa… unde duce tot algoritmul asta cu euristici pe care-l reprezinta deciziile mele greu inteligibile? Oare sa fie adevarat ca scopurile inconstiente au efect atat de barbar si salbatic asupra vietii unei persoane? Cum o sa procedez sa imi orientez lanterna in puzzelul creat atat de prolific in ultimii ani? Si, mai ales, cat o sa ma tina bateria?

Daca nu se face lumina, cred ca ar fi bine sa imi pastrez ca bagaj simbolicul rucsac de 20 de kilograme si sa imi exersez in continuare descifrarea continuitatii in discontinuitate, stabilitatea in fatza imprevizibilului, capacitatea nesuferita de a renunta cu seninatate.

De maine… ma mut in noua locatie, pe care deja am botezat-o.

Read Full Post »