Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Duminicile cu psihanaliza’ Category

Whos the Drawing... Author?

Who's the Drawing... Author?

Psihanaliza ziceti…

 

Hai sa o luam iar de la Melanie Klein.

 

La inceput a fost… sanul. Si sanul era cand prezent cand absent, in functie de disponibilitatea mamei pentru copilul ei. Sau pentru copilul pe care il alapteaza si il ingrijeste.

 

Copilul asta, ca la el am ajuns de la sanul cel hranitor, se simte iubit si in siguranta cand il are la piept. (pe el, sanul). Atunci cand, dintr-un motiv sau altul (o suparare, un necaz, o angoasa sau o cafea care da in foc sau se varsa pe plita electrica) sanul nu este langa obrazul sau la buzele bebelusului, acesta incepe sa se agite. Asta daca nu are biberonul sau suzeta la indemana. Dar sa nu divagam. Despre obiectul tranzitional Winnicottian mai incolo.

 

Sanul asta deci, este cand prezent cand absent. Iar bebe, cu sistemul asta… al lui… senzoral & all kinds of weird sensorial… stuff, percepe prezenta asta ca fiind buna, si absenta ca fiind rea.

 

Valeleu.

 

Si-atunci ce face psihicul asta al bebelusului? Care inca nu e bine conturat? Cliveaza, doamnelor, domnisoarelor si domnilor! Cliveaza…

 

Adica zice el, bebele, ca este doi sani, unu bun (prezentul) si unu rau (adica atunci cand lipseste).

 

Sanul asta… universal matern, cand prezent cand absent, se numeste ca se transforma intr-un obiect clivat, dupa… britanicii astia. Gasca de la Londra…

 

Daca nu ati priceput, maine dimineata va scanez o schema de undeva de pe Internet.

 

In fine… si, dupa cum lesne se observa, cand acest obiect (care in realitate se numeste indeobste san) lipseste, copilul incepe sa urle. Se numeste ca se chinuie. De dor. Nu as putea spune ca ii este chiar dor de duca, dar in mod sigur o percepe pe mama cea posesoare de san care nu-I acolo drept… rea.

 

Si persecutoare. Adica… carevasazica are lapte, da nu vrea sa dea. Se duce cu el (laptele) pana la Bucatarie, sa-l scurga in cafea, sau in biberon pentru mai tarziu, daca e carierista… In fine.

 

In contextul asta… persecutor, cand mama nu-i acolo si copilul urla vanat la fatza si tatal e absent sau se preocupa de problemele lui barbatesti, se zice in limbajul asta de specialitate ca psihicul, sau eul cu supraeul dimpreuna cu sinele se afla toti trei si unul langa altul si toti impreuna in pozitia schizoparanoida de la Melanie Klein…

Acum inchei. Am uitat ceva?

A, da, vroiam sa va urez… Buna Dimineata!

Read Full Post »

Dragii mei, de data asta nu va mai povestesc nimic, ci va prezint o carte. Fiti atenti. E o carte, ii zice ‘Introducere in psihanaliza freudiana si postfreudiana’. E scrisa de Vasile Dem Zamfirescu, psihanalist formator la SRDP. A fost profu’ meu de psihanaliza, la scoala.

Ei, cartea asta… nu, nu va spun nimic despre ea, dar va arat cuprinsul. (sa va puna dracu sa nu-l cititi ca draci mancati, la cat efort prestez pentru treaba asta!)
Deci, ce gasiti in ea:

Tema întâi
Ce este psihanaliza?

1. Psihanaliza — sistem de discipline axat pe ideea de inconştient
2. Psihoterapia. Caracteristici generale
3. Psihopatologia psihanalitică
4. Psihanaliza ca psihologie a inconştientului
5. Metapsihologia
6. Psihanaliza aplicată
BIBLIOGRAFIE

Tema a doua
Elemente de istoria psihanalizei

1. Psihanaliza în România
1.1 Psihanaliză şi comunism
2. Psihanaliza în România interbelică
3. Psihanaliza în Occident
4. Psihanaliza în România de după 1990. Societatea Română de Psihanaliză sau premisele unei implantări durabile a psihanalizei în România
BIBLIOGRAFIE

Tema a treia
Concepţia psihanalitică despre raportul dintre sănătate şi boala psihică

1. Cum a ajuns Freud la noua concepţie?
1.1 Structura şi sensul simptomului
1.2 Structura şi sensul visului
1.3 Structura şi sensul actului ratat
2. Reacţia istorică la inovaţia freudiană
3. Continuatorii lui Freud
4. Semnificaţia concepţiei psihanalitice pentru teoria cunoaşterii
5. „Vindecarea” în psihanaliză
BIBLIOGRAFIE

Tema a patra
Psihanaliza ca psihologie a inconştientului

1. Ideea şi conceptul de inconştient înainte de Freud
2. Contribuţia lui Freud
3. Principalele manifestări ale inconştientului: actul ratat
3.1 Condiţiile de existenţă ale actului ratat
3.2 Teorii explicative prefreudiene
3.3 Teoriile fiziologice şi psihofiziologice
3.4 Teoriile fonetice
3.5 Opinia comună
3.6 Clasificarea actelor ratate
3.7 Semnificaţia actului ratat pentru psihoterapia psihanalitică
BIBLIOGRAFIE

4. Principalele manifestări ale inconştientului: visul
4.1 Preambul
4.2 Teorii prefreudiene despre vis
4.2.1 Teoriile somatice
4.2.2 Teoriile populare şi romantice
4.3 Concepţia freudiană asupra visului
4.3.1 Conţinut manifest şi conţinut latent
4.3.2 Travaliul visului şi interpretarea
4.3.3 Visul despre injecţia făcută Irmei — primul vis interpretat psihanalitic
4.3.4 Dorinţa în vis
4.3.5 Dificultăţi ale teoriei freudiene despre vis ca realizare a unei dorinţe
4.3.6 Clasificarea viselor în funcţie de raportul dintre conţinutul manifest şi conţinutul latent
4.3.7 Travaliul visului
4.3.7.1 Condensarea
4.3.7.2 Deplasarea
4.3.7.3 Figurabilitatea
4.3.7.4 Utilizarea simbolurilor
4.3.7.5 Elaborarea secundară
4.3.8 Funcţia visului: dorinţa şi cenzura
4.4 Interpretarea visului în psihanaliza contemporană
4.5 Aplicare a tehnicii de interpretare a visului la fenomenele culturale
BIBLIOGRAFIE

5. Principalele manifestări ale inconştientului: simptomul nevrotic
5.1 Sensul simptomului nevrotic
5.2 Inhibiţiile sexualităţii: impotenţa şi frigiditatea
5.3 Angoasa şi fobia
5.4 Conversia
5.5 Obsesiile şi compulsiile
5.6 Complexul Oedip în literatură
5.7 Alte conflicte nevrotice
5.7.1 Conflicte legate de agresivitate
5.7.2 Conflicte legate de individuaţie
5.8 Nevroza şi condiţia umană
BIBLIOGRAFIE

6. Principalele manifestări ale inconştientului: transferul
6.1 Istoric: paradigma clasică
6.2 Raţiuni istorice ale paradigmei clasice
6.3 De ce transferăm?
6.4 Transfer şi sugestie
6.5 Paradigma intersubiectivă a transferului
6.6. Transfer şi alianţă terapeutică
6.7. Interpretarea transferului
Bibliografie

7. Principalele manifestări ale inconştientului:cuvântul de spirit
7.1 Concizie şi condensare
7.2 Erori de logică şi deplasare
7.3 Reprezentarea prin contrariu în cuvântul de spirit
7.4 Utilizarea nonsensului
7.5 Tendinţele cuvântului de spirit
7.5.1 Clasificarea cuvintelor de spirit cu tendinţă
7.5.2 Cuvântul de spirit cu tendinţă agresivă
7.5.3 Plăcerea estetică în cazul cuvântului de spirit
7.6 Comparaţie între vis şi cuvânt de spirit
BIBLIOGRAFIE

Tema a cincea
Inconştientul şi sexualitatea infantilă

1. Concepţia comună despre sexualitate
2. Concepţia psihanalitică asupra sexualităţii umane
3. Semnificaţia concepţiei freudiene
4. Stadiile sexualităţii infantile
4.1 Perspective contemporane
5. Sursele teoriei freudiene
5.1 Teoriile infantile despre sexualitate
6. Implicaţii antropologice ale teoriei despre sexualitatea infantilă
6.1 Cultură şi represiune instinctuală
BIBLIOGRAFIE

Tema a şasea
Inconştientul şi agresivitatea distructivă

1. Agresivitatea distructivă ca instinct al morţii
1.1 Excurs despre „pansexualism”
1.2 Filosofie şi „nefilosofie” la Freud
1.3 Thanatos şi Eros
2. Modificări ale teoriei
3. Agresivitatea în psihanaliza postfreudiană
4. Instinctul morţii din perspectiva etologiei
4.1 Excurs despre etologie
BIBLIOGRAFIE

Tema a şaptea
Inconştientul şi structura psihicului

1. Cea de a doua teorie despre psihic
1.1 Se — instanţa pulsională a psihicului
1.2 Eul — instanţa de comandă şi control a psihicului
1.3 Supraeul sau „inconştientul de sus”
1.3.1 Morală inconştientă şi morală conştientă
2. Mijloacele de apărare ale Eului
2.1 Utilizarea mijloacelor de apărare împotriva pulsiunilor
2.2 Câteva mijloace de apărare
2.2.1 Raţionalizarea
2.2.2 Refularea
2.2.3 Regresia
2.2.4 Formaţiunea reacţională
2.2.5 Identificarea cu agresorul
2.2.5.1 Identificarea cu agresorul în situaţii-limită
2.2.6 Proiecţia
2.2.7 Un exemplu integrator
Bibliografie

Tema a opta
Prima desexualizare a inconştientului sau psihanaliza lui Alfred Adler

1.Teoria autoestimaţiei
1.1 Compensare, supracompensare, pseudocompensare
1.1.1 Clasificarea compensărilor
1.1.2 Protestul viril
1.1.3 Contraidealul
1.1.4 Resentimentul
1.1.4.1 Termeni şi descriere esenţială
1.1.4.2 Psihologia resentimentului
1.1.4.3 Sociologia resentimentului
1.1.4.4 Valorizarea produselor culturale ale resentimentului

Bibliografie

Tema a noua
A doua desexualizare a inconştientului sau psihanaliza lui Carl Gustav Jung

1. Inconştient personal şi inconştient colectiv
2. Ce sunt şi cum se formează arhetipurile?
2.1 Dificultăţi teoretice
2.2 Formarea arhetipurilor nu poate fi explicată
2.3 Precursori
3. Principii şi metode pentru cunoaşterea inconştientului colectiv
4. Domeniile de manifestare ale arhetipurilor
4.1 Psihoza
4.2 Psihoterapia
4.3 Religia
4.4 Alchimia
4.5 Ştiinţele naturii
5. Câteva arhetipuri
5.1 Arhetipuri tipice
5.2 Arhetipuri atipice sau „existenţiale”
5.3 Arhetipuri neîncadrabile
6. Disputa dintre Jung şi Freud pe tema simbolului

Bibliografie

Tema a zecea

Desexualizarea inconştientului în psihanaliza contemporană

1. Două modalităţi de îmbinare
1.1 Excurs despre Kohut
2. Renunţarea la teoria pulsiunilor

Bibliografie

Va marturisesc, pentru mine a fost foarte lamuritoare. Pe la cursuri nu am trecut, din motive de tulburare afectiva bipolara, episod depresiv. Am nimerit pe la Jung si Adler. Dar am invatat dupa carte pentru examene. (si-am luat 10, evident). Mi se pare destul de ok ca sa incepi cu ea, sau sa iti organizezi informatiile pe care le ai deja, sa-ti struturezi ideile. Eu citeam literatura psihanalitica de vreo 9 ani de zile inainte sa citesc cartea asta pentru scoala, si cand am citit-o a venit ca o schema organizatoare, si mi-a lamurit foarte multe.

Daca va intereseaza, o gasiti la Editura Trei. Puteti intra direct pe site. Dati acolo la sectiunea Biblioteca de Psihanaliza, si prima care apare e asta. Daca nu, ii dati acolo search in casuta lor de search. Si daca nu stiti siteul de la Editura Trei, dati search pe Google (Cuvinte cheie: ‘Editura Trei’). Au multe carti de psihanaliza. Mai pentru incepatori, mai pentru avansati… Cautati si voi p-acolo ce credeti ca v-ar interesa.

Succes!

Read Full Post »

Dragii mei, m-am gandit eu ce m-am razgandit ce sa va povestesc in continuare, pana m-am oprit din gandit. Ca la fazan, cand, ca sa afli cu ce litera incepe jocul, unul spune alfabetul in minte si altul zice stop. La ce litera a ajuns alfabetistul in mintea lui cu aia se incepe jocul. Asa si eu. La un moment dat am zis stop si aveam in minte conceptul de rationalizare.

Suna bine conceptul asta nu-i asa? Suna a ratiune, a ceva de nivel inalt, te face sa te simti om destept. Maaama, rationalizez, ce tare sunt eu si ce evoluat… Ei bine, va dezamagesc. Nu e nici pe departe adevarat.

Hai sa vedem despre ce e vorba. Rationalizarea este un mecanism de aparare al eului. (ca definitie prin gen proxim si-atat, ca diferenta specifica o sa o auziti mai incolo).

Mecanismele astea de aparare ale eului fac exact ce le spune numele, si anume apara eul. Va mai amintiti ca eul se afla inghesuit intre si solicitat de 3 chestii: 2 interne (sinele si supraeul) si una externa (realitatea). V-am pomenit de reprimare si refulare, si va explicam acolo ca astea doua apar pentru ca eului nu-i convine sa tot auda supraeul care-l critica si nu-i da pace. Ei bine, astea doua fac parte tot din categoria mecanismelor de aparare ale eului. Care sunt mai multe, depinde foarte mult ce instanta este neconvenabila pentru eu. Oricum, ideea este ca, pentru ca eul sa se simta linistit si confortabil, el aplica anumite smecherii.

Rationalizarea este una dintre smecheriile astea. In ce consta ea?

Cand faci sau simti o chestie, nu prea stii de ce ai facut-o/simtit-o, si apoi, ca sa iti dai o explicatie te-apuci sa inventezi o ratiune, un motiv. ‘Probabil ca am uitat ca am facut cunostinta cu persoana asta pentru ca are o figura comuna’, ‘i-am dat o palma pentru ca e prost, si prostia e enervanta’, ‘nu vreau sa merg la terapie pentru ca nu am bani de dat pe asta, prefer sa fac altceva cu ei’, ‘tipul asta ma atrage sexual pentru ca e foarte destept’, ‘tipa asta mi-e nesuferita pentru ca se machiaza excesiv’, ‘vreau sa devin psihoterapeut ca sa ajut oamenii’ etc etc etc.

Dar astea sunt motive reale, veti vocifera! De buna seama ca noua ni se par cat se poate de reale, si-atunci am putea considera ca ele chiar sunt reale. Numai ca, de cele mai multe ori, ele ascund niste motive inconstiente si mai reale, dar pe care nu le recunoastem. De ce sa nu le recunoastem? Pai pentru ca daca le-am recunoaste s-ar chinui eul, cu alte cuvinte nu prea ne convine sa le recunoastem.

Spre exemplu:

„Tipa asta mi-e nesuferita pentru ca se machiaza excesiv”.

Ok, te-as intreba: si daca se machiaza excesiv care e problema?

„Pai e vulgara, nu imi place.”

Si daca e vulgara care e problema ta?

„Pai da, se machiaza ca o curva, sa se uite toti barbatii dupa ea. Si toti boii pun botu’, si se mai uita si dupa curu’ ei!”

Ok, si ce anume este rau in asta, de ce te deranjeaza pe tine?

„Ei uite pentru ca din cauza unor tipe de factura asta am eu discutii acasa cu al meu, ca tot timpul intoarce capul dupa ele, din cauza femeilor de genul asta se ajunge la divort”.

Aha! Deci nesufereala provine din gelozie. Dar asta iti e greu sa recunosti initial, pentru ca asta inseamna sa iti recunosti gelozia, neincrederea in tine, faptul ca iti simti relatia amenintata.

Acuma… sa nu va inchipuiti ca lucrurile se petrec la modul asta intr-o terapie. Dialogul ipotetic pe care vi l-am prezentat este unul cu scop pur teoretic, de exemplificare. In mod normal, lucrurile decurg mai tandru, mai molcom. Sau, cel putin asa ar trebui…

Alt exemplu:

„Eu sunt impotriva psihanalizei, pentru ca creaza dependenta!”

In ce fel creaza dependenta?

„Pai devii dependent de psihanalist.”

Asa si de ce ar fi asta un lucru rau?

„Pai cum de ce? E nasol sa fii dependent de cineva.”

De ce?

„Si tu! pai uite de-aia, ca daca la un moment dat nu o sa mai ai bani de terapie nu o sa te mai primeasca, psihanalistul nu se gandeste decat la banii tai, daca nu mai ai bani nu-l mai intereseaza.”

Deci problema ar fi ca daca la un moment dat nu-ti vei mai permite terapia, te vei simti abandonat.

„Nu te simti abandonat, chiar esti abandonat.”

Si asta e un lucru rau?

„Pai sigur ca da, te simti ca dracu, te simti ultimul om, suferi ingrozitor!”

De unde stii? Ai fost vreodata abandonat?

Tanaaa… frica de dependenta ascunde frica de abandon. Dar vrem sa ne amintim de experienta traumatizanta? Nici vorba de asa ceva. E uitata, refulata, ascunsa bine la cutie, normal ca nu ne convine sa o aducem in discutie, normal ca ne aparam de ea.

Si nu ma intelegeti gresit. S-ar putea intelege din ce am scris ca rationalizarea este o chestie negativa, pe care ar trebui sa ne abtinem sa o facem. Nici vorba de asa ceva. Mecanismele de aparare ale eului sunt in slujba eului. Fara ele aproape ca nu am putea supravietui, le avem pentru ca ne trebuie, ca sa zic asa.

Ce mi se pare mie important este sa le intelegem. Sa iti cam dai seama de ele. Pentru ca daca il intelegi si reusesti sa ajungi la buba, poti lucra pe ea. In exemplul cu tipa machiata excesiv, daca iti dai seama ca exista o problema in relatia ta, si o recunosti, poti sa te apuci sa o rezolvi, din interior. Cu alte cuvinte, asumandu-ti responsabilitatea asupra relatiei tale, asupra procesului de consolidare al ei, in loc sa stai tot timpul sa vanezi indicii cum ca ‘al tau’ isi tot intoarce ochii dupa altele, pe care le consideri, in mod eronat ‘vinovate’.

Hai, va sarut, si… ne auzim pe-aici!

Read Full Post »

Dragii mei, mi-ati amintit de studentie, cand, cate un prof foarte pedant venea la curs si incepea sa scribaluiasca o teorie mai mult sau mai putin arida, iar in sala incepea sa pluteasca in spatiul intersubiectiv o intrebare foarte legitima: da’ la ce-mi trebuie? Care e utilitatea, care e folosu’? Pana cand un coleg mai impertinent lua cuvantul si adresa intrebarea de pe buzele tuturor profesorlui. Nu de putine ori acesta capata un aer derutato-panicat, ca un bolnav de sindromul asperger pus in fata unei situatii necunoscute. Contactul lui cu realitatea dura a subiectivitatii elevilor sai era insa repede refuzat si intrerupt, profesorul aparandu-se cu o interventie de tipul: ia stai matale jos si nu mai pune intrebari. Fii atent la curs si o sa-ntelegi la ce foloseste. Cum indraznesti sa ma intrerupi?

Ei bine, eu nu o sa ma port asa. In primul rand nu sunt profesor, in al doilea rand… intrebarea este foarte oportuna si merita un raspuns.

Asa ca azi il lasam pe Freud sa doarma in pace, si o sa raspundem la intrebarea: la ce foloseste psihanaliza?

Mai intai, hai sa vedem ce este psihanaliza. ce denumeste termenul asta? Pai denumeste doua ‘chestii’. Denumeste o anumita practica psihoterapeutica, intalnita in clinica si in cabinet, si mai denumeste o anumita teorie care conceptualizeaza modul de functionare al psihicului nostru.

Este foarte important de precizat ca teoria psihanalitica se bazeaza si isi extrage seva din clinica psihanalitica, deci din practica. Freud (saracul, il trezim un pic) si-a pus la punct conceptele si relatiile dintre ele pe baza cazuisticii, teoria lui fiind aproape un organism viu, evolutiv, care se transforma pe masura ce clinica aducea fapte suplimentare supuse observatiei, si care necesitau un travaliu de conceptualizare.

Bon, dar la ce foloseste? Hai nu mai dati atata din picior ca nu e frumos. Ma deconcentrati.

Pai avem un inconstient da? Incepusem sa va explic, ca in inconstient se afla o droaie de chestiuni refulate. Care, odata refulate nu sunt anihilate, ci doar refulate. Colcaie p-acolo, obligand aparatul psihic sa mentina cenzura, intr-un efort destul de mare. Si colcaiala asta nu ramane fara ecou in viata psihica constienta. Refulatul ‘se intoarce’. Cum? Prin mai multe forme, dar cel mai adesea prin ceea ce se numeste ‘simptom’. Aveti idee ce e ala, nu? Bun.

De obicei, sa recunoastem, simptomul nu ne place. Ne deranjeaza, asa-i? Este marca unei patologii, a unei boli, sau pur si simplu ne sacaie si ne enerveaza.

Ei bine, ce face psihanaliza cu pacientul care prezinta un simptom (sau un sindrom)? Face lumina asupra refulatului. Adica il ajuta pe pacient sa constientizeze ceea ce era inconstient. Si daca pulsiunea nu mai este refulata, ci ea devine constienta, atunci se intampla doua chestii:
1. consumul de resurse necesar cenzurii devine inutil, deci poate fi alocat unor scopuri mai utile
2. simptomul nu mai are nicio ratiune de a exista, pentru ca pulsiunea acum nu mai e refulata, se manifesta linistita in constient, deci simptomul… puf! dispare.

Cat despre pulsiune… ea ramane in sarcina eului, care negociaza cu ea mai matur, mai adaptat, mai asumat. Amintiti-va de discutia referitoare la reprimare-refulare ca idee. Reprimarea este un mod de a negocia cu pulsiunile ilegitime mult mai sanatos si mai matur decat refularea. Si nu creaza formatiuni substitutive, de forma simptomului nevrotic.

Iar acum m-as uita la voi sa va citesc in expresiile fetelor ceva. Dar nu va am in fatza, asa ca… ma opresc aici, sperand ca am fost suficient de clara. Daca sunt nelamuriri…

Read Full Post »

Ma auziti, asa de la distanta? Ok, sa-ncepem dar. Data trecuta am vorbit de cea de-a doua topica a lui Freud. Nu cred ca v-am mentionat, dar asa se numeste. Si va spuneam acolo ca aparatul psihic se imparte in sine, eu si supraeu. Si tot acolo va povesteam ca sinele este cel responsabil cu cererea, cu nevoile, cu dorintele.

Intrebarea este: cum isi exercita sinele aceasta ‘functie’?

Pai simplu. Domle, ai organismul, da? In care organism se petrec niste procese fiziologice cu hormoni, glande, tot felul de substante si dihai bioingineria, care nu ne intereseaza foarte mult. Ideea e ca toata bioingineria asta cauta un anumit echilibru. Daca echilibrul este destabilizat, se cere reabilitarea lui. Si astfel apare o nevoie, o dorinta, o cerere din partea organismului.

Ei bine, dupa cum bine stiti, avem si un psihic. Si psihicul asta, jmecher cum e el, este angrenat si el in satisfacerea nevoilor organismului. Pentru ca sa fie angrenat in toata trebsoara asta, el trebuie sa ia cunostinta de cererea organismului. Astfel ca el primeste tot felul de stimuli din interior.

(bine… aici putem intra in dezbateri infinite pe tema dualismului minte-corp si putem sa ne invartim in opturi in jurul intrebarii cum anume se realizeaza legatura dintre ele. Dar nu o vom face, pentru ca suntem copii cuminti, iar astea sunt treburi de oameni mari. Unii oameni mari spun ca inconstientul se confunda cu insusi organismul, iar eu tind sa fiu de acord. Dar na… aici mai e de sapat)

Asa, sa revenim. Ceea ce rezulta in psihic ca urmare a aparitiei stimulului din interior (adica din corp) se numeste pulsiune in psihanaliza. Cu alte cuvinte, pulsiunea este reprezentantul psihic al nevoii biologice. Ganditi-va la senzatia foame, ca sa va faceti o idee.

Evident, nu toate nevoile biologice se transforma in pulsiuni. Organismul isi rezolva foarte bine nevoile si autonom. Se psihizeaza acele nevoi care isi cer rezolvarea cu ajutorul exteriorului.

Ei bine… pulsiunile astea sunt de toate tipurile si naturile. Nenea cu nume nesuferit le-a impartit in doua mari categorii: pulsiuni de viata si pulsiuni de moarte. Dar la asta ajungem mai incolo, ca nu e asa de simplu.

Sa ne intoarcem la sine. Ce reprezinta de fapt sinele? Pai sinele este exact colcaiala asta de pulsiuni.

Initial, pulsiunea este inconstienta. Ei bine, pentru ca pulsiunea asta inconstienta sa capete ce cere, trebuie sa devina constienta, nu? Altfel cum ai putea sa stii ca iti e foame astfel incat sa te-apuci sa bagi la stomac?

Si-aici intervine chichita. Ca nu toate pulsiunile sunt ‘legitime’ pentru supraeu. Spre exemplu, ar putea aparea o pulsiune care te-ar indemna sa-l ataci pe vecinul care da tzubafarul la maximum in apartamentul de sus. Nu e voie. Supraeul pune cenzura.

Si ce se-ntampla? Se intampla in felul urmator: eul poate lua cunostinta de pulsiunea agresiva, dar si de critica adusa de supraeu.Si ce gandeste sarmanul eu? ‘Doamne, ce om rau sunt, ce fiinta ingrata, vreau sa atac, ce urat din partea mea…’

Ei bine… treaba asta este extrem de neplacuta pentru eu. Astfel ca, bietul eu, care si-asa are multe treburi (poate tocmai citesti o carte interesanta in momentul ala, si ultimul lucru pe care vrei sa-l ai in cap este autocritica) respinge  fenomenul pulsional. Acest proces poarta numele de reprimare.

Dar mai e o varianta. Mai e varianta in care pulsiunea este atat de ilegitima incat eul pur si simplu nu mai ia cunostinta de ea. Pulsiunea ramane inconstienta, ramane in sarcina sinelui. Asta se cheama refulare.  Simplu ca bunaziua, nu? Adica intoarcerea pulsiunii catre inconstient, inainte ca ea sa apuce sa devina constienta si procesata de catre eu, la comanda supraeului, care se realizeaza tot inconstient.

In limbajul uzual, de obicei termenii de ‘reprimare’ si de ‘refulare’ se folosesc ca sinonime, desemnand acel ‘a tine in tine’. Dupa cate se vede, in psihanaliza ele sunt diferite: reprimarea se realizeaza constient (adica iti dai seama de cererea sinelui, esti constient ca vrei sa-l ataci pe dobitoc, dar nu o faci), pe cata vreme refularea se realizeaza inconstient (de fapt si de drept… habar n-ai ca vrei cutare sau cutare chestie).

Eheeeei, tatii mosului… dar cu pulsiunea aia refulata… care, e ea inconstienta, dar totusi exista, ce se intampla? Pai se intampla ca se va manifesta printr-o formatiune substitutiva. Dar despre asta… intr-un episod ulterior.

Va multumesc pentru atentie si… sa fiti cuminti cat sunt plecata, auziti?

Read Full Post »

Asa tatii mosului, ia luati-va cu totii pipa, sedeti frumos in fotoliu si ascultati istoria pe care v-o voi povesti.

Se facea ca era in anul 1920. Adica acum fix precis 89 de ani. Cam cu un an mai putin decat varsta bunicului meu cand a murit. Asa. Ei bine, in acest an glorios, un nene foarte destept, nu va spun cum il cheama ca are nume de evreu, strofocandu-se el in focurile creatiei psihanalitice, a introdus un model al aparatului psihic.

Si-acum, voi toti, curiosi si interesati, ma intrebati intr-un cor melodios: ‘ce zice, ce zice?’. Stati oleaca, sa trag si eu din tigara.

Pai zice asa: dragii mei, aparatul nostru psihic este format din trei instante.

Corul: ‘Instante?’. Nenea cu nume nesuferit: ‘Da, asa le voi numi, instante. va dati voi seama singuri ce inseamna termenul instanta, ca sunteti destepti.’

Corul: ok, mai departe.

Mai departe, aceste trei instante sunt numite Sinele, Eul si Supraeul. Unii le-au tradus nu intocmai corect in: Inconstientul de jos, constientul si inconstientul de sus, dar trecem peste acest amanunt.

Sa le luam pe rand: Sinele (sau Id-ul) este instanta care vrea. Domle, vrea sinele asta… ceva de speriat. Sinele asta tot timpul cere. Una alta…

Supraeul este cel care interzice: n-ai voie aia, n-ai voie ailalta. Este cea mai nesuferita instanta din psihic, dupa parerea mea. E un lucru foarte bun ca la mine lipseste. (semi gluma, stiu, poate nu e chiar amuzant, dar vroiam sa va mai destind un pic).

Eul, ce face dragul de eu? Pai eul asta, are cea mai grea sarcina. Eul asculta ce vrea  sinele, si apoi se duce cu petitia la supraeu. Daca supraeul isi da acordul, se uita in realitate sa vada daca cererea sinelui este posibil de indeplinit. Daca este posibil de indeplinit, pune corpul la treaba intru indeplinirea cererii sinelui, daca nu, pune sinele s-astepte pana cand realitatea va fi de asa natura incat sa se poata face pe placul sinelui.

Ei bine, dupa cate vedeti, lucrurile in aparatul nostru psihic nu stau chiar ca pe roze. Sinele are pretentii, Supraeul pune gratii, Eul se straduieste el acolo intre astea doua, si mai tine cont si de realitae. Ce se intampla cand supraeul zice ‘nu se poate, ce vrea sinele nu e voie, asa ca in nici un caz nu se va satisface nevoia sinelui. over my dead body!’. Pai se petrece refularea sau sublimarea, dragii mei, dar despre asta intr-o intalnire ulterioara.

Ma opresc aici, ca nu vreau sa va obosesc. Multumesc ca mi-ati ascultat povestea, si, sa ne vedem sanatosi si cu proviziile de tutun facute duminica viitoare.

De pds iar am uitat, rusinica. Dar va spun acum o poezie, ca-mi sunteti dragi asa… ‘poeziciosi’.

Acum vom sta inlauntrul uni ochi
vazuti din toate partile.
sfera ne va inconjura glorios
deodata cu hartile:
Copaci cu varfurile intoarse spre noi,
munti, orase, catedrale…
Ca pe-un zid al mortii masinile
innegresc albe spirale.
Te tin de umar. Tu-nclini tampla
rece ca-ntotdeauna.
Suntem doi si singuri
si-n loc de inima ne bate una.

Read Full Post »

« Newer Posts