Dragilor, am tot auzit intrebari pe tema asta, asa ca m-am decis sa incerc sa raspund. Atat cat pot si, evident, ajutata si de altii. In primul si in primul rand, ceea ce ar trebui sa stie de la bun inceput orice calator in ale mintii cu scaun la cap este ca termenul de clivaj este clivat. Nu radeti, ca asa este. O sa intelegeti mai incolo de ce zic asa. Ca sa nu-mi uit ideea: Exista doua tipuri de clivaj: clivaj al eu-lui, si clivaj al obiectului.
O sa incep „ca la carte”, cu o definitie (sau ≥ doua):
Clivaj al eu-lui (Ichspaltung): Termen introdus in 1927 de Sigmund Freud pentru a desemna un fenomen propriu fetisismului, psihozei, apoi perversiunii in general si care se traduce prin coexistenta in Eu a doua atitudini contradictorii, una constand in a refuza realitatea (refuz), cealalta in a o accepta.
Carevasazica, termenul asta ‘greu’ porneste din cotloanele intunecate ale mintii parintelui-nostru-al-psihanalistilor, papa Freud. Mai citim urmatoarele informatii utile societatii in care vietuim:
Notiunile de Spaltung (clivaj), disociere si discordanta, au fost initial dezvoltate, la sfarsitul secolului XIX, de toate doctrinele care studiau automatismul mental, hipnoza si personalitatea multipla. De la Pierre Janet la Josef Breuer, toti clinicienii dublei constiinte (inclusiv tanarul Freud) vedeau in fenomenul de coexistenta a doua domenii sau a doua personalitati care se ignora reciproc o ruptura a unitatii psihice care antrena o tulburare a gandirii si a activitatii asociative, conducand astfel subiectul la alienare mentala si deci la psihoza.
Bon, asta fuse Freud + perioada lui de glorie ± ceva veacuri de cercetari in privinta a ceea ce se numeste/numea indeobste nebunie.
Ca sa intelegem mai bine, iata ce ne spune despre clivajul Eu-lui Marele Dictionar al Psihologiei:
Clivaj al eului, clivaj al subiectului:
Pentru Freud, mecanism de aparare, constand in mentinerea in acelasi timp a doua atitudini contradictorii si care se ignora in ceea ce priveste realitatea, in masura in care aceasta se opune unei exigente pulsionale. Una din aceste atitudini tine cont de realitate, cealalta o neaga. Lacan … (mai incolo 🙂 )
1946/1975 – ghici ciuperca cine-i…
Intervine femininul din intelegerea functionarii psihicului uman: Isi face aparitia fermecatoare Melanie Klein, care face urmatoarea jmecherie:
a reluat notiunea freudiana pentru a deplasa clivajul spre obiect si a elabora teoria obiectelor bune si rele, in timp ce Jacques Lacan… … wooow aici nu mai transcriem…
(Sa nu ne speriem de Lacan, totusi, ca nu e fantoma de la Opera, desi… Hmmm…)
Iata o alta definitie, mai umana decat ‘elucubratiile’ excentrice lacaniene:
Clivaj al obiectului (Objectspaltung): Mecanism arhaic de aparare care se manifesta inca din pozitia schizoparanoida, scindand, pentru a se sustrage angoasei, obiectul pulsional in obiect bun si rau.
Ca sa ramanem la Melanie Klein (Jaque Lacan e mai departe de Marea Britanie si de Big Ban-ul care ne orienteaza temporal), citim de la Glen O. Gabbard:
Clivajul este un proces inconstient care separa in mod activ unele de alte sentimente contradictorii, reprezentari ale Sinelui sau reprezentari de obiect. Desi Freud (1927/1961, 1940/1964) a facut remarci dispersate referitoare la clivaj, Klein (1946/1975) este cea care a oferit clivajului un rol esential in supravietuirea emotionala in primele luni de viata. Clivajul ii permite copilului mic sa separe binele de rau, placerea de neplacere si dragostea de ura, astfel incat sa pastreze trairile, afectele, reprezentarile Sinelui si reprezentarile de obiect cu coloratura pozitiva in compartimente psihice bine izolate, la adapost de contaminarea de catre cele negative.
Apai daca nu e clar… Io nu mai stiu ce sa mai zic. Plus de asta, urgent, dar absolut urgent, e nevoie de un Dunhill Black (Fine Cut, nu altfel 😉 )
Inainte de shopping tutunistic, iata inca niste utilitati care musai fac parte din trusa de prim ajutor a psihoterapeutului (nu de alta dar, din auzite – slava Cerului, lucrul cu pacientii care cliveaza este cel putin neplacut, daca nu chiar foarte dificil si, uneori, amenintator la adresa integritatii fizice a participantilor):
In viziunea lui Kernberg, clivajul este caracterizat de anumite manifestari clinice:
- expresii alternative ale unor comportamente si atitudini contradictorii, pe care pacientul le priveste cu lipsa de ingrijorare si negare blanda;
- impartirea tuturor celor din mediu in tabere de „total bun” si „total rau”, care este definita deseori ca idealizarede sau devalorizare si
- coexistenta unor reprezentari ale Sinelui contradictorii, care alterneaza intre ele.
Desi Kernberg a considerat clivajul ca principala operatiune de aparare la pacientii cu tulburare de personalitate de tip borderline, clivajul poate fi observat la toti pacientii in anumite momente (Rangell, 1982) si el nu diferentiaza in mod clar pacientii borderline de cei cu alte tulburari de personalitate (Allen et al., 1988). Kernberg face distinctia intre caracterul nevrotic si borderline, in parte si prin preferinta acestuia din urma pentru clivaj, fata de refulare, dar cercetarea empirica arata ca aceste doua aparari opereaza independent si pot coexista la acelasi individ (Perry si Cooper, 1986).
Cam asta pentru duminica asta, dragii mei.
Sper ca v-ati trezit din somnolenta cauzata de petrecerea de revelion.
Kuss!
ideea asta de a aduce oarece lămuriri terminologice mi se pare super.
să avem parte aşadar de un 2010 care să ne lămurească în cât mai multe privinţe. în ce te priveşte, îţi doresc sincere împliniri profesionale şi să ai parte de tot ce e frumos.
multumesc la fel. 🙂 la cat mai multe lamuriri (nu numai terminologice) pentru 2010. 🙂
Ai muncit ceva la articolul asta. Congrats. M-ai lamurit si pe mine cu niste chestii. Se pare ca sunt cam clivata si in orisice caz clivez la greu. Nu stiu de ce trebuie mereu sa fie vorba despre mine. 🙂
N-am muncit deloc, a iesit asa de simplu… 😉
Auzi mai Carmen… nici eu nu stiu de ce trebuie mereu sa fie vorba despre fiecare dintre noi in psihanaliza, in afara de puritani si oameni cu rezistente. Oare de ce?
Auzi… si tu chiar clivezi? de unde stii mai mami? Sa nu cumva sa confunzi ‘clivez’ la greu cu ‘observ deseori ca sunt ambivalenta’.
Sunt curioasa cum ai fii tu in terapie, dar, daca ai cliva, ai sari de gatul analistului. Ori sa-l adori, ori sa-l omori.
Hmmm… Nu! Refuz sa cred ca tu clivezi ‘la greu’. Nu ma mai speria, ca nu mai merg cu tine la munte. 😛
Hai, Kuss, si… sa ne vedem neclivati. 😆
Daca n-ai muncit, atunci sa esti tu, mai geniala.:)
Puritana nu sunt, nici rezistente nu prea am slava Domnului. Iar atunci cand nu ai rezistenet cred ca iti e mai usor sa te identifici cu ciudatii si cu ciudateniile psihanalizei.
Nu intru in detalii, dar din caracteristicile pe care le da Kernberg clivajului, cred ca ma incadrez destul de bine. Sau poate exagerez eu, cand sunt doar tendinte. Nush sa-ti zic. Cert e ca am doua „Me” in mine foarte diferite. Nu ai vrea sa o cunosti pe cealalta, trust me. E foarte nesuferita. Poate de-asta m-am si imbracat in straie albe si unsuroase, sa o ascund, scarba naibii.:))
Pe tata l-am clivat in ala de cand eram mica si asta de acum. Ghici ciuperca pe cine urasc?! Deci la gatul psihanalistului as sari amorezata sau infuriata in functie persoana pe care as face transferul, tatal bun sau tatal rau.
Afreudo, îţi doresc să ai un 2010 de poveste, să fii sănătoasă, fericită şi iubită!
Cât despre cărţi, nu le-am uitat, dar ziceam să-mi spui când le termini pe toate. Dacă le-ai terminat, dă un semn şi vedem noi cum ne vedem 😉
Ohohoooo! de cand nu te-am mai vazut p-aci, mi-era si dor de tine, ce bine ca inca nu te-au ‘dovedit’ inca… 😉
Inca nu le-am terminat. Mai am. Iti spun cand le termin, numai sa nu-ti schimbi numarul de telefon, sa nu-ti camuflezi total identitatea online, sa nu ti se blocheze contul de e-mail, si sa nu cumva sa imi resetez lista de contacte din gmail. Ca sa pot sa dau de tine, nu de alta.
Sa traiesti si sa-nfloresti!
si… „noul 2010… etc & flori si cununi si craite si fericire” + more wishes… etc… Ai inteles da? Ti-am urat ceva. 🙂
kuss, Anamaria
Nu ştiu ce să zic. Sună mai curând a amestec între clismă, chiuvetă şi chiuretaj. Nasol.
😆 Auzi bre Rhetto! numa’ tu puteai sa spui asta bre!
hai sa traiesti! adevarul e ca… la faza cu chiuretajul s-ar putea sa ai un soi de dreptate subtila. Nu stiu, ca n-am patit niciodata asa ceva. Si nici clisma nu am patit.
In schimb la chiuvete sunt experta. Au o gaura, deci seamana (intrucatva) cu mine. Sper sa nu ma indragostesc niciodata de o perdea. (sau invers, cum era in poezia aia de Mirciulica… Cartarescu Mirciulica) [… vaaai ce cacofonie, cred ca am nevoie de o clisma… ma duc la chiuveta, ca langa ea e veceul…]
Kuss! ne-auzim!
O gasisi bre pe Veta? Si cum domle, varfu’ Omu chiar a crescut cu 10 cm? Inseamna ca Omu’ asta are sub 12-13 ani. O sa faca vergeturi, parol babo bre!
@Carmen: he he! in prvinta evaluarilor lui Kernberg… iata o vorba plina de intelepciune: „nu stiu ce sa zic”… 😆
in privinta tatalui tau, probabil ca ai dreptate. Sa n-o uiti si pe maica-ta, nici pe bunici nici pe unchii sau vecinii mai apropiati. Si nici pe sora-ta. 😉
Altfel… eu sper ca tu nu ai clivat obiectul reprezentat inconstient de tata. S-ar putea sa fie o ambivalenta destul de ok, avand in vedere ca e constienta. Dar… nu se stie niciodata. Oricum ar fi, sa nu-l omori pe Zamfirescu. 😉 El e al meu 😉
Glumesc, desigur. Desii… nu se stie niciodata! MWhahahahahahaha!
hai, ca incep sa spun/rostesc prostii.
sunt regresata aici datorita unei cantitati incomensurabile de bere, tutun, tarie si…
Kuss!
Da sa te temi de baubau de sub pat si de intuneric e cam clivaj, right? Sau nu neaparat?
Da, e o deplasare de pe obiectul primar (parintii capcauni, mincinosi in relatie, legati intre ei doar de copil pe care il vor prepara ei mai tarziu la gratar) spre un obiect imaginar.
@Ada: hmmm… pai bau-bau de sub pat e agresorul ala pe care-l scoti din imaginea ideala a parintelui, si-l proiectezi in afara ca sa te aperi de constatarea ca parintele e si bun si rau, nu ideal. Da, in principiu cred ca provine din clivajul obiectului asta cu bau-baul.
La fel si in cazul perechilor zana/vrajitoare.
Teama de intuneric nu stiu daca are legatura cu clivajul. Depinde ce ascunde intunericul ala, ce semnificatie are… Daca e vreun bau-bau (sau un echivalent al dumnealui acolo) probabil ca are legatura si cu asta desi…
Mai Ada mai, uite ce-mi faci! pui intrebari d-astea imprecise si ma faci sa gandesc online. Nu-i frumos din partea ta. Vezi ca te psihanalizez salbatic. >:P
Ia sa-l chem pe Harry Potter sa ma apere de ‘cel al carui nume nu trebuie rostit’. 😆
[…] ora 9 Dacă eram un animal marin, aş fi fost… piranha Dacă eram o direcţie eram… clivajul Dacă eram o virtute aş fi fost… mai matinal Dacă eram o personalitate istorică aş fi […]
Despre familia schizofrenogena, un articol simplu aici
http://analiza-tranzactionala.blogspot.com/p/familia-schizofrenogena_03.html
In sfarsit am redat in detaliu (cu exemple din viata reala) ce e acela un clivaj al eului si un clivaj cu deplasare de pe obiectul primar pe altele secundare. Asa cum am redat eu, se pot intelege cu usurinta anumite jocuri psihologice seductiv-manipulative executate de mama schizofrenogena (caci clivajul e un mecanism schizoid) de catre cei pasionati si de analiza tranzactionala, caci la baza multor jocuri, stau de fapt aceste mecanisme inconstiente de aparare. L-am descris aici (derulati si il veti gasi).
http://analiza-tranzactionala.blogspot.ro/2011/09/mecanisme-de-aparare-inainte-de-trece.html
Daca cititi pe blog si Familia schizofrenogena, veti intelege cum acest mecanism este integrat in repertoriul acesteia.