Am o leapsa cu bataie lunga, de la Tomata cu Scufita. M-a intrebat despre cartile vechi pe care le am in biblioteca. Am lasat-o pe mai tarziu, ca era de pozat, si pe cuvant de studenta, nu aveam nici o camera foto la indemana. Bunica-mea mi-a daruit niste carti cu cotoarele stricate din biblioteca ei din podul casei, in franceza, ca sa invat si eu limba asta plina de surprize si politeturi. M-am uitat printre ele, jucandu-ma cu accesoriile mele si cu telefoanul mamei, si am ales trei dintre ele demne de centru de interes pentru o compozitie. Apoi am apasat butonul cu functia de declansator foto de pe telefon. Au iesit niste poze…
Iata-le:
... ?!
... ?!
?! ...
Despre carti nu stiu prea multe. Stiu doar ca mi-a fost si frica sa le deschid, ca sunt restaurate cu grija. Eu nu ma pricep la carti ‘vechi’, de pe timpuri… Faptul ca aveau coperti bine lucrate, pagini din hartie rezistenta la trecerea vremii in pofida ingalbenelii, limba in care sunt editate si locul de unde mi le-am insusit, asta e tot ce m-a atras la ele la momentul cand le-am facut temporar vedete…
Inca o datorie platita, sa ne vedem sanatosi si curati.
Va sarut.
Hmm, eu eram olimpica la Franceza…dar nu am citit carti vechi, ca nu le pricepeam…
si-acum le pricepi?
sunt tot alea… doar ca sunt in limba… ‘veche’? Ma rog… nici eu nu le-am citit. Am nimerit la Institutul Francez… Unde au carti noi si atmosfera de biblioteca… (‘occidentala’) Shhhht!
Hehe, am si uitat de leapsa asta. 😛
Imi place mult prima poza. N-ai zis anul de cand sunt si nici in poze nu se vede. 😀
Exact.