Lucian Blaga – O toamna va veni
O toamna va veni cîndva tîrziu,
Cînd tu iubito-mi vei cuprinde gîtul tremurînd
si strîns vei atîrna de mine cum atîrna o cununa
de flori uscate
de stîlpul alb de marmora al unei cripte.
O toamna va veni si-o sa-ti despoaie
de primavara trupul, fruntea, noptile si dorul
si-ti va rapi petalele si zorile
lasîndu-ti doar amurgurile grele si pustii.
O toamna va veni si mastera
din toate florile ce le-ai avut vreodata
numai pe-acelea n-o sa ti le ia,
ce-o sa le-asterni peste mormîntul tuturor,
acelora, care se duc pe veci
cu primavara ta.
Afreuda 
Nu-mi place Blaga, decand aia cu Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, dar vad ca tie-ti place…keep reading…
Eu nu citesc poezii, numai romane:Kafka, Orwell etc.
Sfat: cand intri la calculator, primul lucru citeste-ti mailul. Ca un automatism. Eu asa fac. Merge mai repede conversatia. Si nu o interpreta agresiv, tonul meu e foarte calm acum. Stu ca oamenii cand nu stiu ce ton ai il inlocuiesc by default cu unul agresiv, astea sunt asteptarile lor, pt ca avem cu totii un nivel de anxietate care sa ne pregateasca pt un eventual conflict.
mai, eu cand ma asez la calculator, primul lucru pe care-l fac e ala care-mi vine. De obicei ma asez la calculator special ca sa ma ocup de blog, si nu mai am timp de mail. Bine… tu ai dreptate, imi cam neglijez mailul, mai ales ca mai esti si tu p-acolo, dar sa stii ca eu de-abia de curand am inceput sa port conversatii importante pe mail. Pana acum erau numai spamuri, chestii de pe diverse grupuri si alte prostii neimportante. Hai ca intru imediat ce raspund la comentarii.
Nici eu nu prea citesc poezie, dar îmi place când cineva mă serveşte pe tavă cu ea. Deci, merci!
Cu poezia asta mi-ai adus aminte de pisica pe care ţi-am zis că am pierdut-o zilele astea. Şi ea era albă ca un „stâlp alb de marmoră.” Am luat-o în toiul PRIMĂVERII, acum 2 ani jumate, şi am pierdute la începutul TOAMNEI.
„acelora, care se duc pe veci/cu primăvara ta”-ah, so sad 😦
„toamna va veni şi MASTER”a – oh, da, let’s hope 🙂
Vezi dacă menţii o atmosferă aşa plăcută şi ospitalieră pe blog? Vine lumea şi îţi face praf versurile lui Blaga în 2 timpi şi trei fraze…
Concluzie: îmi place foarte mult. Este despre începuturi şi sfârşituri, agonie şi extaz, viaţă şi moarte (clişeistic, dar savuros prin formă şi nuanţe 😛 ).
master master. da da da. vrem master vrem master vrem master. de-abia astept. Am io un feeling ca se va face. Dar e doar un feeling. Ia sa ma mai interesez io oleaca, daca prind un moment liber.
Pai da, cam asta e ideea cu pds-ul. Sa mai citeasca lumea o poezie. Si eu le citesc tot ca sa le postez, deci o fac si pentru mine. Dupa ce-l epuizez pe Blaga, sa vedem pe cine mai expun. 😆
Eu ma tot intreb de ceva timp pe unde am pierdut poezia. Nu mai am rabdare sa o citesc. Poate acum, ca tocmai termin primul Orbitor al lui Cartarescu sa imi mai revin.
Pe vremuri citeam multa. De preferinta poetii englezi (Wilde, Blake, Byron – favoritul meu) si citiva francezi. Imi place mult Prevert, foarte mult.
N’am reusit in schimb sa gust prea mult Nichita. Eminescu mi se pare gol acum, dupa ce i’am citit pe britanicii si nemtii din care s’a inspirat. Dar Blaga imi place. Ma rog, imi placea cind citeam 😀
Ceea ce ma enerveaza cel mai tare este ca acum vreo 10-15 ani stiam citeva zeci de poezii pe de rost (adolescentul ridicol care incearca sa’si cucereasca potentialele prietene cu poezie) iar acum nu am mai deschis un volum de versuri de vreo 5 ani. Si l’am inchis repede inapoi. Poate ar trebui sa revizuiesc asta.
Nikita e foarte psihotic. De-asta e greu de inteles.
Eminescu are parti bune. Numai ca s-a banalizat ca ni l-au tot bagat astia pe gat la scoala. Eminescu in sus eminescu in jos, invatati eminescu…maaarele phoet nathional. Normal ca te revolti si ti se face scarba, si incepi sa-l tratezi cu da-l incolo ca nu e chiar asa de bun. Dar de proza lui ce parere ai? Ai citit ‘Sarmanul Dionis’ spre exemplu?
Si daca ai pierdut cartile de poezie, e netul plin de poezie. Si librariile la fel. Doldora de carti de poezie. Sa nu mai vorbim de bibliotecile prietenilor, pun pariu ca ai de unde imprumuta, daca iti vine sa citesti. Si nici macar nu e necesar sa o iei cu tine. O deschizi la intamplare, citesti o poezie-doua, si ti-ai facut damblaua. 🙂 Asta e misto la poezie. Ca sunt scurte, se cara usor. 😆
Eu pe Blaga l-am descoperit vara trecuta. Pan-atunci pentru mine Blaga era ala care-a scris corola de minuni a lumii. Se mandrea el ca nu o striveste. ce destept e el. pana m-am prins ca era vorba de soare, nu de el. adica eu, soarele, nu strivesc corola de minuni. Ma rog… scoala, ce sa-i faci, o prostie, dar macar iti ofera recunoastere sociala.
Eu in Nikita m-as baga mai adanc, dar cand o sa am timp, ca acuma sunt cu bagajele in mijlocul casei, ca m-am mutat.
🙂 Poate asta este problema mea cu Nichita, sint prea ne-psihotic. Imi plac mult metaforele lui, sint foarte ne-pamintene (tocmai termin Orbitorul ala si mi se pare acum ca recunosc la Cartarescu ceva din metaforele lui Nichita).
Pe Eminescu nu l’am pierdut din cauza scolii, din contra, mi’a placut mult pe atunci pentru ca am luat’o pe cimpii de unul singur si am citit cam tot ce a scris (inclusiv proza). Am in continuare o pasiune pentru Scrisori. Problema este ca in timpul facultatii am dat peste britanici si germanici. Si mi’am dat seama cit de mult s’a inspirat, cit de ne-original este „geniul” lui. Am inteles ca e atit de ridicat in slavi de „popor” doar datorita absentei accesului la surse. E valabil si pentru poezie si pentru proza.
Hehehe… pai nu am pierdut fizic cartile alea. Nu despre asta era vorba. Biblioteca mea contine in continuare citeva zeci volume de versuri. Dar am pierdut apetenta pentru ele. De curind mi’am cumparat, de exemplu, o editie completa de Lord Tennyson, o carte pe care o vinasem mult pe vremuri. Am citit 2-3 poezii, am inchis’o si am uitat de ea. Nu imi dau seama ce e diferit. Dar imi dau seama ca ar trebui sa ma prind odata si sa’mi reiau vechea pasiune.
Uite una dintre favoritele mele (Alicante – Prevert), din pacate doar pentru cititorii de franceza 😀
Une orange sur la table
Ta robe sur le tapis
Et toi dans mon lit
Doux présent de la présent
Fraîcheur de la nuit
Chaleur de ma vie
🙂 doar noi doi si-o portocala… poate ne-o fi foame la un moment dat… in rest… lumea e o planeta separata.
Foarte frumoasa poezia.
🙂 Dap, e faina. Prevert a facut si film. Poeziile lui au ceva de tehnica cinematografica prinse in ele. Imi aduc aminte de Fellini si Antonioni. Are darul asta de a surprinde o imagine aparent simpla care spune o intreaga poveste (incearca Déjeuner du matin, de exemplu).
In plus, are o franceza suficient de simpla pentru un incepator, la acele vremuri, ca mine. Cred ca a fost unul din motivele pentru care am invatat ulterior franceza mai bine. Si mi’a fost alaturi cind mi’am cucerit sotia 😀
@Marius: mai, faptul ca ai uitat de ea acum nu inseamna ca nu vei mai reveni la ea mai incolo. Asa am facut si eu cu desenul. Desenez, apoi uit, apoi iar imi vine sa desenez (la interval de ceva ani) apoi iar uit si tot asa. Nu tre sa te simti vinovat ca aoleu, ia uite am carti de poezie in casa si io nu le citesc. Nici vorba. Le ai, le citesti cand ai tu chef si timp, sau cand te plictisesti. Asta e ideea cu o carte pe care o ai in casa. Ca poti sa te duci la ea cand ai tu chef, sa o inchizi cand ai tu chef, nu te obliga nimeni sa o inapoiezi in 2 saptamani.
Cine ti-a fost alaturi cand ti-ai cucerit sotia? Franceza sau Prevert? Sotia ta parca era psiholog, am retinut bine? Si parca are si un blog… sau confund?
si cu orbitorul ala, te admir ca te descurci. mie mi-a facut creierii tandari. 😆
Evident ca asa e. Doar ca e bizara schimbarea. Probabil ca la un moment dat o sa ma pocneasca din nou nevoia de a citi versuri.
Dap, Andreea a facut psihologie, ai retinut bine. Dar nu mai practica. A revenit la arta. Bijuterii, desen. Iar la cucerire au participat si Prevert si franceza (pentru ca aveam la mine Prevert in franceza 🙂 Din care i’am citit)
Orbitor, cel putin primul, este o carte mare, dupa mine. E drept, e greu de parcurs si si mai greu de inghitit daca te lasi prins prea mult in virtejul emotional pe care il porneste. Iar Cartarescu se dovedeste a fi un foarte bun stapin al limbii romane, asta pe linga alte calitati. Lucru pe care il admir foarte mult, mai ales pentru ca simt ca mie imi tot saraceste vocabularul. Cumva, este ceea ce mi’as dori sa fiu eu, din punctul asta de vedere.
super tare. poate sa se ocupe de terapie prin arta, daca la un moment dat va vrea sa practice. in spitalele de psihiatrie e loc de asa ceva.
Cartarescu mi se pare mie ca prea face parada in cartile lui cu ce stie el. Mai ales in Orbitor. Si uneori o da p-alaturi cu chestiuni de fizica, biologie si alte asemenea. Adica fantasmeaza foarte mult. Mai bine s-ar opri la vise si amintiri din copilarie. Oricum, se simte, e sufletul lui acolo. Trebuie privit si tratat cu tandrete.
Mie cel mai mult mi-a ramas la suflet nostalgia. Mi-a placut de tipul ala (arhitect sau inginer, sau ce era) care de la un simplu claxon a inceput sa fie una cu masina lui si s-a deformat ca sa se adapteze damblalei de a face muzica.
@Marius: am cautat dejeuner du matin pe torente si n-am dat de el. faci o fapta buna sa mi-l sui pe transfer.ro? daca-l ai, bineinteles. m-ai facut curioasa. 🙂
🙂 Dejeuner du matin e o poezie, nu un film. Una foarte… „cinematografica”. De’aia o dadusem de exemplu. Uite’o aici: http://litgloss.buffalo.edu/prevert/text.shtml
Evident ca exagereaza. Si visurile sint exagerate. Iar felul in care scrie el este foarte oniric. Tind sa cred ca se serveste de notiuni stiintifice nu cu pretentia de a se da mare ci pentru a contorsiona si mai mult universul pe care il prezinta. As putea banui chiar o functie halucinogena a respectivelor bucati. Imi aduce aminte de Eco si primele pagini din Pendul, cele cu descrierea fizicii pendulului.
Pasajul cu claxonul nu este in Aripa Stinga (prima din serie). O sa ajung eu si la ala 🙂
a, poezie, pai zi asa 🙂
Am citit-o, dar parca mai misto e aia cu portocala. Asta e mai trista. O paraseste… La ce-i trebuie sa-si mai ia si palaria daca pleaca de langa ea? las’ ca stiu io, a facut-o cu sadism si sange rece. Fii tu atent-aci ca plec si n-ai ce sa faci. Da, ce om rau.
Hai ca eu asociez liber pe tema poeziei si nu e bine. Ma scuzi. 😆
In alta ordine de idei, cartea aia de genetica nu o mai gasesc. Nici la mine, nici la mama, nici la frati-miu in biblioteca, tre sa fie prin alta parte…
Pasajul cu claxonul e o nuvela din nostalgia. in orbitor nu imi amintesc sa fi dat de el, desi e posibil sa-mi fi scapat. eu am citit orbitorul cam pe sarite… am vrut doar sa-mi fac o idee. de-asta, despre cartea asta am doar impresii.
Eh, asta e. Daca iti aduci aminte cum se cheama da’mi un semn, poate o gasesc eu altfel.
Aaaaa… cred ca mi’o amintesc pe aia. Cred ca se cheama chiar asa, Claxonul. Ma uit!
O idee despre Orbitor? 🙂 Pai nu prea merge asa. E genul de carte in care totul se leaga de totul. La un moment dat chiar incepi sa te enervezi ca nu iti mai aduci aminte chiar toate detaliile de la inceput pentru ca ai senzatia ca de un fir de praf mentionat in prima pagina se leaga o intreaga lume din ultima pagina.
Ma rog, daca rezisti sa o citesti pe indelete, eu zic ca merita.
(nu’i asa ca ti se pare rau baiatu’ ala cu palarie? Da’ daca el este cel ranit? Daca tace pentru ca a fost lasat mut de ceea ce a facut ea? 🙂 )
pai e prost. Daca se simte ranit de ce dracu nu sta sa discute? El a gasit solutia. El isi ia jucariile si pleaca. Ce sa-ti povestesc. Halal barbat…
In fine, sa plece, treaba lui. Ca daca o iubeste tot se intoarce. Si nu neaparat cu coada intre picioare.
Si in fond… poate pleca sa-si ia tigari de la buticul din colt…