Hop si-asa. Vazusem leapsa asta la capricornk13, si-am poftit la ea, dar nu m-a capatuit cu ea, in schimb Arana mi-a facut bucuria.
Sa purcedem dar:
1. Ce carte ai recomanda si de ce unui dezamagit in dragoste?
As recomanda doua. Un ghid turistic si o carte de credit. Sa se indeparteze de problema, sa plece in lume, sa cunoasca, sa se regaseasca. Eu asta mi-as fi dorit sa am la dispozitie cand m-am simtit dezamagita in dragoste.
2. Ce carte ai recomanda si de ce iubitului/iubitei?
Foarte foarte grea intrebare, pentru ca nu am niciun iubit si nicio iubita. Dar, gandindu-ma la un ipotetic partener de viata, cred ca i-as recomanda o carte de bricolaj. 😀
3. Ce carte ai recomanda si de ce celui mai bun prieten?
Stati sa ma gandesc. Cine este cel mai bun prieten? Hmmm… nici d-asta n-am. Dar am o persoana in minte, careia cred ca i-as recomanda ‘Incertitudinile ratiunii’ de Penrose. Pentru ca e pasionata de fizica (a competitionat alaturi de mine la ONF, de fapt asa am si cunoscut-o), de constiinta si de ea insasi. In plus de asta e o tipa teribil de inteligenta care cred ca ar gusta cartea asta ca pe un deliciu extrem.
4. Ce carte ai recomanda si de ce unui copil de 10 ani?
M-as gandi la un titlu care sa sune in genul: „De ce nu esti tu vinovat pentru ce fac/spun parintii tai”. Nu cred ca exista, dar s-ar putea sa o scriu eu la un moment dat.
5. Ce carte ai recomanda si de ce unui mare aventurier calator?
Un ghid practic de supravietuire.
6. Ce carte ai recomanda si de ce unui dusman cunoscut?
Aici sunt tentata sa raspund ca si capricornul. Nu imi cunosc dusmanii, nu stiu daca am asa ceva. Poate ca as incerca sa le recomand o carte celor care, in anumite momente ale vietii mele au incercat sa ma ajute cu forta, si mi-au adus prejudicii fara sa-si dea seama, ca sa inteleaga de ce atitudinea ‘iti vreau binele, de-asta ma amestec in treburile tale’ este cat se poate de patologica si de raufacatoare. Dar nu imi vine nicio carte cu tematica asta in minte. Poate pe undeva pe la psihologie practica… arta de a fi egoist or smth… Cu alte cuvinte: ia nu te mai responsabiliza tu pentru mine, fii acolo egoist si vezi-ti de treburile tale, daca vrei sa ma ajuti ajuta-ma prin disponibilitate si cand ti-oi cere eu asta, nu cand/cum consideri tu. En fin…
7. Ce carte ai recomanda si de ce unei persoane care nu iubeste lectura?
Niciuna. Daca nu iubeste lectura… cred ca pot respecta asta, nu vreau nimic de la el/ea la capitolul asta. La fel cum pe mine m-ar irita la culme sa imi recomande cineva un meci de fotbal… As reactiona ca o matza furioasa cu un mesaj de genul: ‘Piei din calea mea, ce dracu’ vrei de la mine?’
8. Ce carte ai recomanda si de ce unuia cu nasul pe sus?
Alta intrebare grea… Nu stiu, depinde de om… dar nu cred ca i-as recomanda o anumita carte ca sa vizez faptul ca are nasul pe sus. Adica… eu nu pe considerentul asta recomand cartile. I-as recomanda, dac-ar fi, o carte care sa stiu ca i-ar placea, nu ca masura coercitiva.
9. Ce carte ai recomanda si de ce celui care apare primul in lista ta de bloguri?
Aici am aceeasi problema ca si Arana. Inca nu il stiu suficient de bine pe pheideas ca sa imi permit sa-i fac o recomandare. Pas, deci.
10. Ce carte ai recomanda si de ce unuia care crede ca le-a vazut pe toate in viata?
Ha ha! O carte despre Univers. In mod sigur ar gasi acolo chestii pe care sa nu le fi vazut. Si pe care nu le-a vazut nimeni, deci…
E dificila leapsa asta. Pentru ca ma face sa imi pun intrebarea: de ce ai recomanda o carte cuiva, oricine ar fi el? Ca sa-i faci o placere? ca sa-l inveti ceva? ca sa-l schimbi, ca sa-l transformi? Si de ce ai vrea sa-l inveti ceva, sa-l schimbi sa-l transformi?
Cred ca, pana la urma, recomandam carti apropiatilor ca sa ne facem noi mai bine intelesi… Acuma depinde, daca recomandarea vine de la tine sau apare ca raspuns la cererea persoanei. De-asta mi se pare dificila leapsa, ca nu specifica treaba asta, si am senzatia ca e vorba de recomandari care sa vina de la tine. La modul: „amice, esti in cacat, asculta-ma pe mine si ia si citeste, o sa ai de castigat.” Dar cine are, pana la urma de castigat din asta? tu sau amicul?
En fin…
Leapsa merge mai departe la Rontziki si Feeria.
Si aveti grija ce cititi!
Afreuda 
Celui de la nr. 10 i-as recomanda orice apare la nr. 4. Cine crede ca le-a vazut pe toate, sa se intoarca de unde a plecat.
Multam pentru premiu, venind de la tine, inseamna mult.
Ti-am intors de altfel, nu premiul, ci generozitatea.
Cu multa placere. Ca doar il meriti 😉
Si da, daca le-ai vazut pe toate, mai uita-te odata, si o sa le vezi altfel…
Eu sint in faza in care nu ma mai simt in stare sa recomand carti, nici macar cind mi se cer recomandari. M’am afundat in niste nise in care majoritatea celor pe care ii cunosc nu s’ar baga iar cei care s’ar baga fie imi sint necunoscuti fie deja le’au fumat.
Acum citeva saptamini m’a vizitat un prieten (cel mai vechi si mai apropiat) si la sfirsitul vizitei m’a intrebat ce’i mai recomand din biblioteca mea, ca nu mai are ce citi. M’am simtit brusc foarte departe de el. Mi’am dat seama ca din ultimile 10-20 de carti pe care le’am parcurs in ultimile luni nu i s’ar potrivi niciuna.
Ma salveaza Andreea (sotia), cu care impartasesc o parte din lecturi.
Ce nisa, ce nisa?
Eu m-am bagat acum in astea cu stari alterate de constiinta. De curand. Cred ca de vreo luna doua…
Pai tot citesc in ultima vreme carti despre scris. Kundera, Eco, Philip Roth. Apoi tot felul de bizdiganii greu de inghitit tot de la Roth sau de la Kundera la care mai adaug si putin Rushdie si, mai nou Cartarescu.
Ceea ce le face diferite si asemanatoare intre ele, cartile astea prezinta viziuni foarte particulare ale lumii. N’au nimic in comun cu comunul. Putin bolnavicioase uneori, aproape suicidale alteori, tapeaza sfera extraordinarului, chiar a magicului. Si mai e ceva, sint rezultatul lumii vazute prin ochii larg deschisi. Obositor de larg. Rareori au un fir epic iar atunci cind il au este neesential, de multe ori prea imbirligat in spatiul neliniar al sufletelor personajelor pentru a putea sau merita sa fie urmarit.
Le’as incadra in sfera semioticii, chiar daca numai la Eco este vorba despre abordarea academica a semioticii.
Misiune indeplinita! 🙂 Multam de leapsa, mi-a placut 🙂
[…] Via Afreuda: […]
@MBadragan: Da, stiu ce zici. Cartile astea sunt destul de grele. Si in general, nu numai in carti, mi se pare dificil sa pricepi viziunea asupra vietii a cuiva. Mai ales daca este neobisnuita…
Dar e al dracu’ de interesant.
Despre Philip Roth, poate te intereseaza o lucrare de psihanaliza aplicata a unei colege de la mine de la facultate (absolventa si ea)
o gasesti aici:
http://carmencorina.wordpress.com/2009/06/08/abordare-psihanalitica-a-romanului-viata-mea-de-barbat-de-philip-roth/
sau aici: http://cafegradiva.blogspot.com/2009/06/philip-roth-si-narcisismul-mistuitor-in.html
@rontziki: sa traiesti! si mai da-mi si mie lepse, ca ma amuza. dar mi-e tarsa sa mi le iau singura 😆
@Afreuda Mersi de link. O sa revin asupra lui dupa ce citesc cartea, vreau sa ramin „virgin de impresie” la lectura.
Apropos de ce spuneai, e intr’adevar dificil. Pina la urma nu prea „intelegi” cu adevarat. Obtii doar o proiectie pe realitatea ta a proiectiei pe realitatea lui a lumii obiective (daca o fi existind o astfel de lume obiectiva). Dar asta nu ma opreste din a incerca sa inteleg.
De la fizicieni am invatat un lucru misto. Orice interpretare a unui fenomen, atita timp cit il descrie corect, complet si coerent, este valida. Ba mai mult, interpretari diferite pot evidentia caracteristici, legitati si simetrii diferite ale universului descris (lucrarea mea de diploma se baza pe o astfel de schimbare de interpretare si a fost o bucurie intelectuala). Poate din motivul asta caut in special carti bine scrise despre „viziuni personale” asupra lumii.
A ok, mi-am inchipuit ca ai citit deja cartea. O citesti cand/daca ai chef. Eu una nu am citit-o in intregime, tot asa, pentru ca nu citisem cartea, asa ca nu se aseza pe nimic. Dar ea e acolo, pentru orice eventualitate.
Da, pana la urma ajungem la intrebarea: ce inseamna de fapt intelegerea? Eu cred ca stim ca am inteles atunci cand simtim ca am inteles. Acel ‘m-am lamurit’… De fiecare data noi credem ca am inteles, simtim ca am inteles. Si-apoi, daca ne mai uitam odata, mai intelegem ceva, sau intelegem altfel, si ne dam seama ca nu inteleseseram de fapt nimic…
Asta nu inseamna ca intelegerea e o iluzie sau o pacaleala. Nimic de genul asta. Nu imi dau seama exact ce este de fapt intelegerea… Curios lucru…
Mai spune-mi despre lucrarea ta de diploma, mai concret, ce trata ea de fapt? Nus’ daca te-ai prins, dar si pe mine ma pasioneaza fizica. Am facut si performanta la capitolul asta, asa ca, poti sa-mi spui linistit si pe limba fizicii. Chiar mi-ar placea sa discutam pe tema asta pe larg, ca intuiesc ca te pricepi, deci ‘ne-am pricepe’… 🙂
🙂 La mine intelegerea functioneaza putin altfel decit ai descris. Nu prea am incredere in capacitatea oamenilor, in general, si a mea, in particular, de a intelege. Asa ca am invatat o chestie de la matematica (inductie). Cind cred ca am inteles ceva, bag repede un corolar al chestiei intelese si il testez practic. Daca rezultatul experientei coincide cu corolarul desprins logic din intelegerea anterioara, atunci ma aflu pe drumul cel bun 🙂
Lucrarea mea? Pai au trecut 11 ani de atunci 🙂 Era despre efectul invers efectului fotoelectric, ala pentru care a luat Einstein Nobel. Adica trec niste electroni liberi pe linga nea ion, ala ii capteaza si elibereaza niste fotoni. Se cheama „captura electronica cu eliberare de fotoni”. Misto subiect, frumoasa matematica lui, misto simetriile ecuatiilor cind schimbai putin perspectiva. Si multa cuantica. Marea pacoste a fizicii 😀
da, intelegerea pe care o poti verifica practic e clara si precisa. Numai sa nu-ti apara o situatie noua care sa necesite o rearanjare a datelor si a schemei conceptuale, ca atunci tre sa-ti completezi intelegerea, si sa intelegi din nou.
Dar intelegerea neverificabila? Ca aici e buba. Daca-l citesti pe Cartarescu, spre exemplu. Cum verifici ca ai inteles? Te duci la el si il intrebi?
Asta imi aminteste de o expozitie de arta a unei grupe de studenti de la Fac. de Arte Plastice. (facea parte si prietenul meu de-atunci din grupa asta, era student, de-asta am ajuns eu acolo). Ei si, la expozitia asta a lor s-a itit o babuta foarte simpatica. Si babuta asta (care era medic din cate se lauda) a inceput ea sa inteleaga cu voce tare unele din lucrarile astora. Si in timp ce asta turuia acolo cu infernul lui dante si cu lezbianismul din fiecare femeie si mai stiu eu ce chestiuni culturale si sociale despre care indivizii astia habar n-aveau, asti-as dadeau coate si faceau grimase… Pana cand unul dintre ei a rugat-o sa taca, pe principiul ca vorbea prea tare… In fine, cam asta e cu intelesul in arta plastica (mai ales daca e cat de cat abstracta)…
Si asa se intampla, poate, si in literatura, mai ales in literatura de genul asta…
cuantica pacostea fizicii? Mie mi se pare ca e bijuteria fizicii 🙂 Daca n-ar fi cuantica si teoria relativitatii fizica n-ar avea niciun haz.
Somehow offtopic, dar tot o recomandare:
E un serial fain, pe care îl dă acum HBO-ul acum, se cheamă United States of Tara.
E vorba despre o tipă care are personalitate multiplă – până acum au apărut vreo 3 personalităţi distincte, pe lângă cea proprie, care e măritată şi mai are şi doi copii adolescenţi – o fată şi un băiat, plus nişte părinţi super enervanţi.
Eu din păcate am prins doar episoadele 3-6 (sunt date vineri seara, câte 3 o dată).
Din ce am văzut pe imdb – http://www.imdb.com/title/tt1001482/ – deocamdată s-au făcut 12 episoade. Nu-mi dau seama dacă s-a terminat, dar cred că nu, totuşi.
De văzut!
Super! Il gasesc si pe torente?
Auzi, sa vorbim de cartile alea!
Din păcate, eu nu prea mă plimb pe torrente, aşa că n-aş putea să-ţi zic.
E nouţ, făcut în 2009, poţi încerca totuşi.
Despre cărţi, dă-mi un mail dacă ai vreo idee cum să ţi le împrumut. Te aşteaptă.
Între timp am început să citesc şi eu Clanurile de pe Alpha printre picături, e foarte faină, într-adevăr; dar ţi-o pot împrumuta şi pe aia, poate ai mai mult timp ca mine pt citit 🙂
Eh, lasa, citeste-o tu, daca te-ai apucat de ea, si mi-o dai alta data. Ca presupun ca si celelalte sunt misto. De-abia astept sa le citesc. 🙂
O sa-ti dau un e-mail sa vedem cum ne potrivim la program si la zona.
si… mersi frumos 🙂
United States of Tara e demential. Merita!
Eu unul am facut cu o parte din arta un pact, nu incerc sa o inteleg, doar sa o contemplu. Acu’ sint prins chiar in Cartarescu, in primul Orbitor. Are vreun sens sa intelegi? Nu e mai misto sa construesti tablouri din cuvintele lui? Daca as avea un dram de talent pictoricesc i’as propune o editie ilustrata.
La tablouri iti dau dreptate. Ma scot din minti aia cu interpretarile lor culte, chiar si cind au dreptate.
Ah, apropos de aparitia de date noi, pai normal ca reinterpretezi, revezi intelegerea. Altfel ramii blocat ca bou’ in scheme simpliste.
Chiar ma gindeam acum ceva timp ca observ la prea multi oameni scheme de interpretare ramase din perioada adolescentei, fara revizuiri sau macar adinciri ulterioare. Poate cel mai evident comportament este cel macho masculin. Faceam o analiza a masculilor din jurul nostru impreuna cu sotia mea si ne soca numarul foarte mic de „barbati” pe care ii stim. Restul sint pustani, chiar daca au ajuns la 30 de ani sau mai mult. Si nici macar nu este vorba de acea cautare de recuperare a bucuriei copilariei.
Parerea mea este ca si consumismul are un cuvint de spus in chestia asta, am senzatia ca incurajeaza o adolescentizare a populatiei.
@MBadragan: ce e United States of Tara? O carte? Un film?
Da, nu stiu nici eu cum e mai bine cu arta. Bine… uneori nu te poti abtine sa nu interpretezi, si asta iti provoaca placere, evident (ca de-aia nu te poti abtine, si nici nu trebuie). Ce ma deranjeaza pe mine e cand vine unu care se da ‘invatat’ la mine si imi explica el cum trebuie sa ma uit la opera aia de arta. Uite ce tre sa vezi aici! Asta-i violul psihic. Si se mai si burzuluieste daca nu esti de acord. Ca doar el e invatat, nu vii tu mucha sa-i spui lui ca ‘nu are dreptate’. Baaaai! Imi solicit dreptul la subiectivitate!
Cat despre astia care nu invata nimic de la o varsta incolo… sunt cu duiumul. Ei vad lumea intr-un anume fel, intr-o cheie intesata cu reguli neintelese si principii prefabricate pe care nu stiu sa le justifice. Si rezista daca le oferi ‘contraexemple’, sau le demonteaza pe tot felul de argumente idioate:
„niciun om nu poate sa faca asta in conditiile astea.”
„Ba da, uite, cutarica a facut”
„era bolnav!”
Acuma… intrebarea este: ne deranjeaza pe noi copilaria si infantilismul lor? Sau putem sa constatam si sa ne vedem linistiti de treaba noastra? Intervii asupra chestiei asteia la o persoana daca ai un interes, nu? Daca urmaresti ceva de la el. Daca nu… salutare taica si p-aci ti-e drumu’!
The United States of Tara e filmul ala pe care ti’l recomanda Catalin. Am vazut vreo 3-4 episoade si mi’au placut mult. Femeie cu personalitati multiple, toate foarte coerente (aici e un mic minus), manifestate intr’un context social obisnuit. E un pic „de popularizare” da’ e interesant.
La capitolul celalalt, evident, am o problema doar cu aceia cu care sint nevoit sa interactionez direct si de la care astept niste rezultate „palpabile” pe care rateaza sa le ofere tocmai pentru ca au ramas nematurizati. Cel mai tare ma afecteaza in relatia profesionala. Daca nu trebuie sa interactionez cu ei zi de zi, in principiu ramin la un sentiment de mila.
Da, o sa ma uit la filmul ala. Pare interesant din ce spuneti voi…
Da, aia-i, ca daca vrei sa obtii ceva de la ei atunci chiar te afecteaza… Si e nasol. Dar… ce poti sa faci?
Uneori a functionat metoda socratica: in modelul tau, tu crezi ca X; in acelasi timp, crezi in premiza Y. Pai, daca pleci de la Y ajungi, pe o cale logica pe care o accepti, nu la X ci la non-X. Ups!
O chestie care imi place mult la Jung este afirmatia aia cu coerenta psihicului uman. Adica ai toate mecanismele, si ele functioneaza ca unse, pentru a avea mereu dreptate in interiorul sistemului tau (multimea manifestarilor psihice individuale este o multime convexa, daca tot zici ca ai cochetat si cu stiintele exacte 🙂 ). Psihicul este ca un spatiu neeuclidian, cu o metrica construita (si reconstruita) in asa fel incit ceea ce crezi tu ca sint drepte paralele sa fie paralele. Si cu cit esti mai departe de „normalitate”, cu atit metrica e mai „dubioasa”.
La unii oameni, dispusi la revizuire, este suficient sa le expui consecinte „neintegrate” in viziunea lor pentru a’i face sa se remodeleze. Sau sa le expui singularitati ale functiei care le defineste metrica (functie ne-bijectiva, nederivabila, cu solutii in Complex 🙂 )(a se lua metaforic cuvintele de mai sus). La altii incapatinarea si teama de schimbare este atit de mare incit, probabil, nici canapeaua nu e de prea mare ajutor.
Pai da… se cheama ‘rezistente’.
Cu oamenii care tin mortis sa aiba dreptate, nu ai ce sa faci, vor avea dreptate oricum. Dar la ce le foloseste? Ca tot prosti au ramas…
De fapt si de drept e vorba de o teama acolo. O teama cat se poate de irationala, o angoasa in multe cazuri. Si evident ca ideea deliranta (ca despre ea e vorba, chiar daca e impartasita si de altii) va rezista tentativelor tale de a o demonta logic.
Sa ai cumva norocul sa fii intr-un delir impartasit si de altii. Atunci esti ‘normal’. Dar tot suferind, si tot prost. Oare de ce e societatea asta asa bolnava? Pentru ca ea ‘are dreptate’…
🙂 Pe Horatiu (poetul) erau sa’l calce in picioare cind a avut tupeul sa spuna „mai scutiti’ma mai baieti cu argumentul majoritatii!”. Pe de alta parte, tot el vorbea despre Aurea Mediocritas, mediocritatea de aur.