Dragii mei, mi-ati amintit de studentie, cand, cate un prof foarte pedant venea la curs si incepea sa scribaluiasca o teorie mai mult sau mai putin arida, iar in sala incepea sa pluteasca in spatiul intersubiectiv o intrebare foarte legitima: da’ la ce-mi trebuie? Care e utilitatea, care e folosu’? Pana cand un coleg mai impertinent lua cuvantul si adresa intrebarea de pe buzele tuturor profesorlui. Nu de putine ori acesta capata un aer derutato-panicat, ca un bolnav de sindromul asperger pus in fata unei situatii necunoscute. Contactul lui cu realitatea dura a subiectivitatii elevilor sai era insa repede refuzat si intrerupt, profesorul aparandu-se cu o interventie de tipul: ia stai matale jos si nu mai pune intrebari. Fii atent la curs si o sa-ntelegi la ce foloseste. Cum indraznesti sa ma intrerupi?
Ei bine, eu nu o sa ma port asa. In primul rand nu sunt profesor, in al doilea rand… intrebarea este foarte oportuna si merita un raspuns.
Asa ca azi il lasam pe Freud sa doarma in pace, si o sa raspundem la intrebarea: la ce foloseste psihanaliza?
Mai intai, hai sa vedem ce este psihanaliza. ce denumeste termenul asta? Pai denumeste doua ‘chestii’. Denumeste o anumita practica psihoterapeutica, intalnita in clinica si in cabinet, si mai denumeste o anumita teorie care conceptualizeaza modul de functionare al psihicului nostru.
Este foarte important de precizat ca teoria psihanalitica se bazeaza si isi extrage seva din clinica psihanalitica, deci din practica. Freud (saracul, il trezim un pic) si-a pus la punct conceptele si relatiile dintre ele pe baza cazuisticii, teoria lui fiind aproape un organism viu, evolutiv, care se transforma pe masura ce clinica aducea fapte suplimentare supuse observatiei, si care necesitau un travaliu de conceptualizare.
Bon, dar la ce foloseste? Hai nu mai dati atata din picior ca nu e frumos. Ma deconcentrati.
Pai avem un inconstient da? Incepusem sa va explic, ca in inconstient se afla o droaie de chestiuni refulate. Care, odata refulate nu sunt anihilate, ci doar refulate. Colcaie p-acolo, obligand aparatul psihic sa mentina cenzura, intr-un efort destul de mare. Si colcaiala asta nu ramane fara ecou in viata psihica constienta. Refulatul ‘se intoarce’. Cum? Prin mai multe forme, dar cel mai adesea prin ceea ce se numeste ‘simptom’. Aveti idee ce e ala, nu? Bun.
De obicei, sa recunoastem, simptomul nu ne place. Ne deranjeaza, asa-i? Este marca unei patologii, a unei boli, sau pur si simplu ne sacaie si ne enerveaza.
Ei bine, ce face psihanaliza cu pacientul care prezinta un simptom (sau un sindrom)? Face lumina asupra refulatului. Adica il ajuta pe pacient sa constientizeze ceea ce era inconstient. Si daca pulsiunea nu mai este refulata, ci ea devine constienta, atunci se intampla doua chestii:
1. consumul de resurse necesar cenzurii devine inutil, deci poate fi alocat unor scopuri mai utile
2. simptomul nu mai are nicio ratiune de a exista, pentru ca pulsiunea acum nu mai e refulata, se manifesta linistita in constient, deci simptomul… puf! dispare.
Cat despre pulsiune… ea ramane in sarcina eului, care negociaza cu ea mai matur, mai adaptat, mai asumat. Amintiti-va de discutia referitoare la reprimare-refulare ca idee. Reprimarea este un mod de a negocia cu pulsiunile ilegitime mult mai sanatos si mai matur decat refularea. Si nu creaza formatiuni substitutive, de forma simptomului nevrotic.
Iar acum m-as uita la voi sa va citesc in expresiile fetelor ceva. Dar nu va am in fatza, asa ca… ma opresc aici, sperand ca am fost suficient de clara. Daca sunt nelamuriri…
Afreuda 
noi de fapt avem o memorie nu-i asa ? ea ne permite sa ne intoarcem in trecut si sa retraim unele episoade . o facem adesea voit . din placere . fie ascultand muzica . fie ca citim ceva . fie ca vizualizam o imagine (p fotografie sau o pictura ) . fie ca am intalnit pe cineva . fie ca suntem angajati intr-o conversatie .
pe urma mai avem si un dar ( asa il numesc eu din placere ) si anume – acela de a uita . fara de care cred ca multe din trairile noastre ne-ar impiedica sa ne desfasuram viata in prezent sau sa ne concentram asupra viitorului .
o iubire/un liaison spre ex care a incetat . a luat sfarsit. daca nu am avea aceasta capacitatea de a uita ( sau ma depozita amintirile ) cred ne-am sufoca in durere . am inceta sa existam . am vegeta . pentru ca durerea spre ex poate sa te „paralizeze” la un moment dat . de aceea se spune ca si uitare este de fapt un balsam pentru suflet.
bun . acum este clar ca noi actionam foarte frecvent in mod inconstient – dar asta ce inseamna ? sa incerc sa-mi readuc in zona constientului absolut tot ? imagineaza-ti un computer in care „memorezi” o multime de date – daca nu le stergi – odata se intampla sa nu ai loc pentru a descarca altele . trebuie sa incepi sa le recitesti ? nu prea cred .
dar trebuie sa trasezi niste granite clare . intre un om …hai sa-l numesc normal si unul care a fost traumatizat .
(vezi exemplul meu cu romania abuzata – si gandeste-te ca romania e un copil care pana la majorat a trait o viata de calvar in casa parintilor . cand iese in libertate asta nu inseamna ca este liber. deci are nevoie de ajutor profesional ca sa-si prelucreze trairile traumatizante )
asta a fost doar un exemplul din multe altele . dar de aici pana la a te supune singur unui travaliu „investigativ” este o intrabare care nu numai ca necesita un raspuns onest si pe masura dar care cere si o noua definitie intre „am nevoie” si „o fac din placere” 🙂
si inca ceva : daca nu am avea autocenzura atunci am proceda ca si „amicul” tau houellebecq si am ameninta sau am tabari pe cineva sa-i tragem o casapeala . dar daca am „latent” un potential de violenta – atunci da – avem nevoie de unkeshu psiho . pentru ca una e sa ma abtin si sa-i zvarlesc un torente de „mizerii” pentru ca m-ai infuriat alta este sa vreau sa te „rup in bataie” ne-am inteles ? 🙂
Destul de interesanta postarea, dintotdeauna mi-au placut articolele despre psihanaliza, desi studiez si lucrez intr-un domeniu total diferit :).
Poate ca acea utilitate a psihanalizei s-ar contura si mai bine daca adaugam ca acea autocenzura este tot inconstienta. Psihanaliza ar putea inseamna nu numai constientizarea refulatului, de altfel o parte esentiala a ei, ci poate si re-darea unui sens propriei vietii. Cred ca a ne referi la utilitatea psihanalizei luand in calcul numai refulatul, simptomul si aspectele energetice este limitativ. Nu gresit, doar limitativ. De ce? Pentru ca a creste – pe care il concep mai larg decat a te maturiza – presupune mult mai mult decat a analiza traumaticul.
eu as merge o idee mai departe si as afirma ca autocenzura si autocontrolul ( dincolo de faptul ca ne sunt indispensabile atata timp cat convietuim intr-o societate ) mai sunt si rezultatul unui proces de civilizatie . al unui grad de educatie ( pot sa-i spun asa ? )
Am senzatia ca vorbim despre acelasi lucru din perspective diferite: evident ca autocontrolul si autocenzura sunt rezultante ale educatiei/civilizatiei, asta fiind mai degraba perspectiva sociala. In acelasi timp insa aceste lucruri se manifesta intr-un psihic in cea mai mare parte inconstient si de aceea psihanaliza este indreptatita sa cerceteze si ariile acestea, de aici si utilitatea ei.
Chiar este simptomul intotdeauna sacaitor sau patologic?
@emma: autocenzura este buna, atunci cand te ajuta sa functionezi social. Si este rea atunci cand te impiedica. Gandeste-te spre exemplu la frigiditate, care vine dintr-o autocenzura inconstienta, si care nu e marca unei ‘civilizatii’ sanatoase, ci a uneia nevrotice. Citeste „Disconfort in cultura” de Freud, si o sa intelegi.
@vali miu: daca nu este sacaitor sau patologic il mai numim ‘simptom’?
deci te inteleg bine atunci cand presupun ca psihanaliza porneste de la ideea ca avem cu totii niste probleme ? adica , eu zic sunt bine mersi si tu imi spui : nu ! pentru ca avem inconstientul asta si acolo la fiecare se intampla ceva . asadar : ocupa loc si sa vedem despre ce este vorba ! sunt aproape sau departe de realitate ?
simptom care ? spune mai multe . inca nu imi dau seama.
afreuda : frigiditate ? ne-a lovit frigiditatea in „civilizatie” ? curios. ultimul studiu de acum doi anii ( unul cu un grad inalt de umor ) a scos la iveala ca nemtii au un sex foarte bun si frecvent mai ceva ca francezii . fapt pentru care cei care au inventat amor (francezii)au fost in pragul nebuniei de furie. aici chiar nici eu nu am fost de acord cu detronatul francezilor de pe locul I 🙂
sigur ca „romancele” nu sunt frigide au depasit barierele inconstientului ( nu cele care sunt raspandite in europa la „treaba” 😆 oare ce se intampla in „inconstienul ” unei tari atunci cand femeile trebuiesc sa practice prostitutia ca sa-si intretina existenta ? ) asta apropos de a lasa analiza „traumaticul” pe plan secundar 😯
aveti grija ca eu cer explicatii deoarece aici voi sunteti expertii 🙂
afreuda : in trei duminici la rand scrii depre inconstient – dar nu servesti exemple concrete . este asemanator cu faptul ca stiu ca 80 % din ce ce intampla in jurul meu este fizica dar habar nu am ce ?
eu nu citesc ceea ce este domeniul unui psihanalist . deci al celui care a studiat acest lucru . dar la fel te pot invita sa-l citesti pe karl jaspers . crezi ca te descurci ? 🙄
apropos, frigiditatea este declansata de mai multi factori
( dar vezi ca trebuie sa mergi in mod regulat la ginecolog se numeste control de rutina este similar celui de la stomatologie deci preventiv si pe langa control doctorul te intreaba si de viata sexuala asadar el hotaraste daca iti trebuie o consultatie psihologica – altfel nu reusim sa ne sustragem unei minimale acuze de ipohondrie 🙂
emma: a venit vreun psihanalist la tine sa te arate cu degetul si sa iti spuna ca ai niste probleme?
Nu, draga mea, daca te simti bine mersi nu o sa te intinda nimeni cu forta pe canapea.
De obicei lucrurile se intampla invers. Omul care nu se simte bine mersi apeleaza la ajutorul psihanalistului. Eu nu am vazut psihanalisti coborand in strada si racolandu-si pacienti dintre oameni care se simt bine mersi.
E foarte ciudat cum pricepi tu lucrurile. Interpretezi foarte mult, ca sa ramai cu tot dinadinsul la ceea ce iti convine tie sa crezi.
As discuta cu tine pe tema „civilizatiei”, dar simt ca vorbesc in gol…
eh, atunci ti-o gresit „cariera” daca nu interpretezi si nu observi si nu iei la cunostinta ( a, si nu uita notitele ) 😆
deci tu ii vrei pe altii drept experiment ca sa atragi atentia de la ale tale problemele . cam asa ? 😆
te deranjeaza problemele mele? ai vreo problema cu ele? 😆
pai vrei ca altul sa inceapa sa le expuna si tu esti un exemplu (ne)demn de luat inseama , cum adica ? tu ai probleme dar nu le vezi , aaa ? 😆 deci le ignori ? deci ignori inconstientul ?
nu vad deci ignor… cum poti ignora ceva ce nu vezi?
deci inconstientul si (subconstientul ) sunt vizibile …. haaaaaa 😆
nu vizibile, ci detectabile. Adica le poti recunoaste si percepe manifestarile. Unele dintre ele… si doar daca esti atent.
dar nu e neaparat necesar, emma, unii dintre noi functioneaza ‘bine mersi’ chiar daca sunt inconstienti de inconstientul lor. 😉
da,da, evident 😆 presarat cu putin ezoteric si abracadabrism 😆
nu poti sa intelegi pe nimeni (niciun om nici acum si niciodata in contexul mai sus expus de tine „terapeutic”) daca nu esti capabila a intretine o relatie empatica mai donshoara draga 🙂
inteleg din asta ca tu ti-ai dori ca (eventualul) tau psihoterapeut sa empatizeze cu tine. Consideri ca daca nu simte ce simti tu nu te intelege, si daca nu te intelege nu te poate ajuta. am inteles corect?
hihi.. pai daca nu are capacitatea sa simta si sa te inteleaga .. trebuie ca exista un job pentru el/ea la atelierul de reparat autoturisme 😆
zau , ai cumva un fix pe EL ??? 😆 pana acum ziceai ceva de cele trei psihiatre ale tale ca si un status simbol 😆
stii, este o reclama amuzanta la noi : doi tipi fosti colegi de fachiultet 😳 se intalnesc la un local – pe o terasa si unul scoate photos -urile cu familia, copiii, sotia , casuta , masinuta , biroul sau modest – pe cand celalalt prezinta un fotomodel , vila, iachtul, daimlaru si biroul in „dauntaun” 😆
nu „telepatica” …haaaaaaaaaa 😆 😮
p.s. vezi comentariul tau de la „clienta de la ora 12” cam brutal l-as descrie eu 😆 fara finete emotionala . n-ai pus intrebari care sa tatoneze situatia „bolnavei” ar reactionat cu mult frust 😆
dar faci bine slalome 😆 asa-i ca te provoc ? 😯
pai tocmai aia e. ca in cazul ei nimeni nu a pus nicio intrebare. Tentativa de suicid, deci o inchidem. Si cica ‘o salvam’. Aiureli!
In conditiile astea, eu una, empatizez cu ea, cu dorinta ei de suicid. As putea spune ca o inteleg ca si-a dorit sa moara.
Cat despre metoda de interventie… nu a facut nici cat o ceapa degerata. Nu m-ar mira ca ea sa fi iesit de-acolo mai hotarata sa se sinucida decat inainte sa intre.
Din pacate, la noi, psihiatria numai atata poate. Sa te agreseze, sa te abuzeze, sa te stigmatizeze si sa te traumatizeze si, in final, sa te imbolnaveasca mai rau.
numai ca exista cazuri negative in sistem asta nu inseamna ca ceilalti doctori trebuiesc aliniati la zid si impuscati .
acum vorbesti ca si Emil din trupa aia de patrupedisti despre sistemele sociale si germania pe care le critica atat de vehement dar amintesc cat de funny e in america aia lu jorjica bush ca nu „e obligatoriu” sa platesti asigurare de boala fara sa se informeze ca zilnic mor 200 de oameni in tara tuturor posibilitatilor pentru ca sunt exclusi brutal din sistemul de sanatate . da . aici nu fac glume .
eu vorbeam de autorul articolului . lui nu te-ai prezentat interesata . emotional atinsa de subiectul articolului. ma rog , afectata . r
eactia ta a fost cumva asa : da glontzul ca o rezolv io ca ma pricep intr-ale sinucisului .imi pare rau ca-ti spun asta. nu tu acolo tentativa de a aduce in planul „interesului” tau mai multe informatii cu privire la victima . asta era un strigat dupa ajutor .
si da critica . pe urma vine autoarea care incalca flagrant – grav – normele de etica .
insa inainte de orice „obiectul” interesului e „bolnavul” nu ? pe urma iti versi veninul . deci vezi , inconstientul ala la naiba cu EL 😀
si cum as fi putut sa o ajut eu pe pacienta respectiva? daca ma aratam interesata, cui i-ar fi folosit?
emma: explica-mi o chestie. cum te ajuta pe tine ca altcineva sa simta ce simti tu si sa te inteleaga? ce ai tu de castigat din asta? La ce iti foloseste tie ca cineva sa empatizeze cu tine?
te intreb foarte serios.
cat despre psihiatrie. Las-o moarta. Habar nu ai ce se intampla aici, tu ti-ai luat talpasita. Asa ca shhhhhht!
hmmm, afreuda, esti aici? nu ti-ai mai citit mailul ca ti-am mai trimis cate ceva despre mine…raspunde-mi dc poti, chiar vroiam sa ne vedem…si dc vrei sterge comentariul ca n-are leg cu subiectul
o stii pe aia a lui dante ? invata-ma sa simt ca sa iti explic iubirea pentru beatrice pontinari 🙂
nu
cum sa te invete cineva sa simti? si cum sa ii explici cuiva iubirea?
si de ce ai vrea sa ii explici cuiva iubirea? In ce scop?
ma simt groaznic sa ma ignori…mai ales ca eu abia asteptam sa vb cu tine…am id-ul de messenger la fel ca adresa de mail pt contul asta, nu aia pe care am vb pana acum…
nu te ignor draga mea, uite chiar acum iti raspund la mail 🙂
afrodita draga mea : daca un doctor ti-a facut ceva rau eu zic sa te duci mintenash la gazeta si sa explici unor jurnalisti ruoacheri totul. duci acte si facte 🙂 asa se vrea par egzompal la noi procedura cand acuzi pe cineva. si la voi e democratie ( haaa.. ma rog – vorba vine – dar de undeva porneste orice si se desfasoara – se stabileste candva . niciodata prin capitulare sau dezinteres ) .
omul care nu are pretentii zice : pai , ce pot eu face 🙂 eronat este desigur . e un fel de a te complace in situatia mizerabila – cica nu gasesti o solutie decenta – tot „aia de sus au decizia” fals ! sunt posibilitati . doar ca nu trebuie sa te rezumi la a fii doar o scanteie 🙂
in rest , eu in locul tau totusi as avea incredere in doctori – terapeuti – pentru ca nu fiecare ne putem doctori singuri . gandeste-te ca si ei, doctorii , au la randul lor nevoie de asistenta medicala . asa am zis odata ca eu ma inteleg a fii o vesnica pacienta . la un conflict care a intervenit cineva a uitat . ma rog . premiza unor profesii este de-a dreptul legata de o memorie „ireprosabila” si daca nu o ai … ? 🙂
oricum , e foarte najpa sa-l transformi pe cel care vrea sa te ajute in obiect sexual . e firesc sa intrerupa orice fel de relatie cu tine . la noi trebuie sa o anunti chiar ärztekammer – nu de alta – da nu e rau sa stie fiecare doc – cu cine are de a face . la noi se numesc extins pe plan social un fel de „abuz sexual” si nimeni nu gaseste nimic comic . dimpotriva 🙂
cu simtitul, ce sa mai zic , nu de astia ne ferim noi in viata cotidiana care nu au capacitatea sa simta ? nu ii numim „generic” antisociali ? 🙄
abuz sexual? ideea asta de unde ti-a venit?
vezi daca citesti uonli saiensficshion haaaa … 😆
vezi ca de 1 an aia de la grüne ( partidul verde ) in europa au adus o lege pe plan iuropin care zice ca oricine carevasazica e „abuzat” sau „agresat” „oral” adica verbal – comportamental – etc chiar prin „aluzii sexuale discriminatorii ” si-o incaseaza 😆
oh man .. tare in urma sunteti cu civilizatia 😆
si, sigur ca da, reclama-i. reclama-i ca se rezolva. da da da. suntem o lume de reclamati. sa-i reclamam pe toti. mi-ai facut rau deci te reclam. ai incercat sa ma ajuti si-ai dat-o-n bara, deci te reclam.
aha. si durerea? p-aia cui o mai reclami? si ce faci cu ea dupa ce ai reclamat? trece? te simti mai bine stiind ca ai depus reclamatia?
si pe asistente cine le reclama? si pe paznicul de la sala de mese cine il reclama? dar pe cei care au conceput dsm-ul? pe-aia cine ii reclama?
si pe pacientii din spital care se ataca unii pe altii daca au vreun episod? pe-aia cine-i reclama? cine este responsabil sa stea sa-i pazeazca?
dar pe cei care se sinucid sub antidepresive? aici cine trebuie reclamat? producatorul de medicament? medicul care l-a prescris? familia care l-a innebunit pe sinucigas?
hai sa-i reclamam pe toti! nu?
stai sa-mi fac pomelnicul.
si, pana la urma… reclami un medic psihiatru? da’ ce-ai innebunit? 😆
haaa. ma rog cu oameni ca tine si astazi cred ca se lucra 12 pe zii pretz de 7 zile pe saptamana fara respectarea drepturilor oamenilor 😆 daca tie nu ti se face dreptate cu siguranta nu trebuie sa renunti pentru ca ceilalti sa isi primeasca dreptatea . vezi , o blondina la noi nu mai trebuie sa-i faca o felatie sau sa se intinda la orizontala cu sefu – daca are calificarile necesare si „potenta profesionala” . ma rog la americani e deja praxis de ani lumina 😆
deci , nu dispera , cand un tip ca si sefu de la de*tsche post a* herr zumwin**kel unul dintre cei mai puternici manageri din europa este arestat de fisc si luat pe sus la 6:00 dimineata cu tot clanul de jurnalisti – eu cred ca trebuie sa crezi in justitie si democratie . apoi o doctoritza mediocra zau … sunteti prea najpa si lasi !!!
ore pe zi typo
emma: pe mine nu ma intereseaza „sa mi se faca dreptate”. mi se rupe de „dreptate”. Nu imi foloseste la absolut nimic. tot ce ma intereseaza este sa nu mai am nimic de-a face cu ei (si ele). Cu tot angrenajul psihiatric, la el ma refer.
si ma revolta ingrozitor cand ii vad cat sunt de prosti.
pai da ! afreuda ! eu ce tot iti explic de cateva postari incoace ? ca te intereseaza ! da ! din pacate ! de tine! nu de insasi justitia ! deci … daca as fii eu zeus timp de 24 de ore as interzice cu strictete practia psihologica fara sociologie ! riguros ! fara pardon ! sigur ca n-as chema infateristii 😆 pana la urma sunt fata mare nu ? haaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa 😆
imi pare rau pentru tine ! dar dreptate nu se face (e imposibil ) cand nu te iei in serios ! imi pare sincer rau . mai ales cand unii nici macar nu pot . sincer . sorry 😦
Adica tu spui ca eu, daca am avut o experienta neplacuta, sunt datoare fata de societate, justitie si democratie sa reclam, sa tip in stanga si in dreapta, sa ma asez pe jos in piata unirii si sa incep sa dau din maini si din picioare?
Si sa-mi fac tot mie rau (ca deh, ea e nebuna) doar doar oi misca ceva inspre bine?
Si pentru ca nu vreau, tie iti pare rau pentru mine? Sau iti pare rau pentru societate, justitie, democratie?
Cum vine asta?
exact asta am vrut sa spun: ca daca baba aia negroaica rose nush cum nu refuza sa se coboare din bus cand soferu a zis : bah , tuh , mah , noi cu negrii nu suntem laolalta si hai valea cu tine negreoaica najpa ce ejti … astazi simpaticul meu obama nu era prezident !
daca baba aia de simonica de beauvoire nu zicea ca e najpa ca femeia sa fie doar utila ca aparat de fabricat copii si menajera – astazi desigur ca-ti trageam niste sarmale si jnitzale de se minunau cei doishpe apostoli plus musafirii poate barbat si plozi 😆
si un caz mai recent si romanesc : daca sebastian corn nu scribalea scrisoarea deschisa si nu mergea la teveu nu era bine . rau a fost ca sunteti lashi lipsiti de solidaritate si niciun „nume(fizic)” prominent din medicina nu a avut curajul confruntarii . altfel …totul primea o alta dimensiune . cam asa . se zice cam asa : gandeste in perspectiva . n-am chef sa-ti aduc niste filozofi morti care m-au stresat sau socio tipi ca si durkheim @comp . zau asa …
pa . ma duc ca am `talnire 😆 te pupic !
noi suntem lasi si lipsiti de solidaritate? dar tu ca ti-ai luat talpasita ce esti? si de ce oare solidarizezi tu cu altii? Ia vino mataluta inapoi si solidarizeaza cu noi, si lupta tu aici pentru societate, democratie si justitie.
eeeee… de-aia n-are ursu coada. ca e numa vorba. Ne e usor sa-i indemnam pe altii, cum sa nu. Daca-ti pare-asa de rau, de ce nu faci tu ceva? La atzatzat ne priceeepem. Mai ales de la adapostul altei societati, de care ne bucuram ca ne gazduieste fara sa fi contribuit cu nimic. Si ne mai si laudam cu asta.
afreuda : un ultim comentariu in aceasta luna 🙂
nu o lua personal . suma comentariilor mele pare sa aiba un caracter „defulatoriu” daca esti putin atenta . si nu chiar in ultimul rand se doresc aceste comentarii „reactionare”
tu ne-ai invitat sa ne gandim la inconstient .
iata asadar ca omul este foarte greu de cunoscut . sa-l il „evaluezi” doar in virtutea celor scrise (in fragmente ) mi se pare ca ar fi o gresala fundamentala 🙂
iti doresc sanatate si toate cele bune . in plus, multe duminici cu psihanalize si comentatori interesanti 🙂
Daca e sa ne luam dupa Freud si nu prea avem incotro, simptomul este o formatiune de compromis, nu? Nimic din asta nu spune ca un simptom este deranjant, ceea ce inseamna ca pot fi si asemenea formatiuni de compromis pe care sa dorim sa le mentinem, adica prea putin sacaietoare sau chiar placute. De altfel, indiferent cat de multa analiza am face nu putem trai in afara simptomelor, asa cum mai multi ani de analiza nu inseamna un inconstient mai mic.
Cred ca desi daca vorbim de patologic vorbim de simptome, daca vorbim de simptom nu inseamna neaparat ca vorbim de patologic.
Da, intr-adevar. Daca vedem simptomul conform definitiei freudiene nu ne deranjeaza neaparat. Putem chiar nici sa nu-l identificam, sau sa refuzam ideea ca ar fi un ‘simptom’, pentru ca ‘e normal’.
Auzi, dar explica-mi si mie treaba asta cu „mai multi ani de analiza nu inseamna un inconstient mai mic”. Adica… descoperi o trauma, doua trei si reprezentarile asociate, descoperi un mod defectuos de relationare bazat pe obiectele tale interne si-l mai corectezi oleaca. Identifici anumite scheme de proiectie, etc etc.
Ce se intampla, cu cat descoperi mai multe tot atatea raman in inconstient? Inconstientul individual nu are si el o finalitate? adica… eu nu zic ca-l descoperi pe tot, doamne fereste. Dar nu-mi dau seama cum de ramane „la fel de mare” ca sa zic asa…
In cele din urma mi se pare ca o discutie despre marimea inconstientului este relativ gresita pentru ca de fapt vorbim despre ceva ce aproximam. Noi nu cunoastem inconstientul propriu-zis ci doar compromisurile, mladitele in asa fel incat iti dai seama cat de putin stim.
As vedea inconstientul ca pe un fel de motor care nu se opreste decat la sfarsitul vietii. In rest pompeaza viata si moarte fara incetare.
Faptul ca ai ajuns psihanalist dupa multi ani de analiza si auto-analiza, dupa sute si mii de ore de practica, nu inseamna ca tu nu vei mai face acte ratate, adica nu inseamna ca inconstientul tau nu mai functioneaza la fel. Faptul ca ti-ai inteles oedipul nu te protejeaza pe viata in a-ti mai dori parintii pentru ca structura psihodinamica nu dispare.
Cu alte cuvinte nu putem vorbi de o finalitate a inconstientului si de aici de o finalitate a analizei.
Trebuie sa-mi recunosc „greseala” de a folosi comparatia „mai mic” in legatura cu inconstientul. Am vrut sa pun in evidenta ca inconstientul nu se consuma si deci intotdeauna vom manifesta simptome sau cu alte cuvinte comportamentul nostru ca fi intotdeauna simptomatic povestind cu jumatate de glas (cel putin) despre ce am trait.
Dar poti spune ca s-a marit aria de acoperire a constientului? Adica poti spune ca ai devenit mai constient decat inainte? Mie asa mi se pare. Ca, dupa bucatile de analiza pe care le-am facut, sunt mai constienta. (decat inainte, evident)
Da, asta o putem spune cu toata certitudinea si ne-o demonstram zilnic, chiar daca nu le-o putem dovedi intotdeauna celor din jurul nostru (si de ce ar trebui?). Insa dinamica psihica face ca nimic sa nu fie castigat definitiv ceea ce este foarte bine pentru ca asa avem sansa de a urmari un specatacol permanent si uimitor.
de ce ar trebui… hmm. Pai, iti spun sincer ca mie mi-ar cam trebui. Stii de ce? Ca sa nu ma mai baraie apropiatii la cap cu veninul lor. Ca… eu i-as lasa sa creada ce vor, dar vin peste mine sa ma agreseze cu parerea lor. Si mi-ar prinde bine sa gasesc o metoda sa le inchid gura odata pentru totdeauna. Iar o atitudine de genul: „eu stiu, nu am nimic de demonstrat, voi sunteti niste ignoranti” agraveaza situatia.
„Ba nu, stai sa-ti spun, ca stiu eu, uite ce cred eu despre psihanaliza, uite cum consider eu, uite ce simt eu referitor la psihanaliza”. Si te violeaza acolo incontinuu, nu te lasa in pace, ca sa isi exprime ei ‘punctul de vedere’, pe care il simti de la o posta ca e transferential, ca vine din contextul lor familial, din schemele lor inconstiente. Si ce le faci? Cum scapi de ei astfel incat sa nu ‘recidiveze’?
Nu stiu, eu nu vreau sa scap de ei chiar daca de foarte multe ori s-a incercat sa mi se demonstreze nu stiu ce referitor la psihanaliza. Poate fi vorba si despre acceptarea celorlalti asa cum sunt dar intr-un sens profund psihanalitic desi este evident ca daca cineva incearca de fiecare data cand ne intalnim sa-mi demonstreze devine neplacut. Pe de alta parte observarea dinamici interioare a celorlalti duce la intelegere iar pentru mine intelegerea este esentiala. Iar mai departe, cat de multe poti schimba? Cat de mult iti doresti sa ii schimbi pe cei din jurul tau? Cu cat stii mai multe cu atat iti doresti sa impartasesti/schimbi mai mult? Nu stiu, e o chestiune de raportare la celalalt si cred ca asta poate avea legatura cu pozitia ca terapeut (insa nu neaparat).
Pai iti doresti sa ii schimbi in masura in care asta iti aduce tie un beneficiu, nu? Eu mi-as dori sa-i schimb pe-astia care ma agreseaza patologic in privinta psihanalizei, pentru ca asta mi-ar aduce beneficiul de a purta conversatii mai fructuoase (si mai placute pentru mine) pe alte teme. 😀
E un efort destul de mare, uneori sa contii toate elucubratiile tuturor. Ma trezesc chiar ca imi infesteaza transferul, nici nu mai stiu ce vine de la cine, unii se iau personal de analistul meu, adica vin ei cu transferul lor ca reactie la transferul meu, apar gelozii, invidii dubioase… uneori sunt ‘atacata la analist’ ca la calcaiul lui ahile, de parca m-ar injura de mama…
Cu siguranta astea sunt lucruri de discutat in analiza insa este evident ca, de cele mai multe ori cei din jur nu reactioneaza tocmai bine atunci cand aud ca esti intr-o psihanaliza. Mai ales daca cunosc cuvantul si nimic mai mult.
Oricum si Freud spunea la un moment dat ca este de asteptat o reactie negativa a familiei in momentul in care cel care urmeaza o analiza intrerupe cercul nevrotic ce se creaza in orice familie (cel putin este de dorit). In asemenea situatie el nu spunea ca ar trebui sa incercam sa le explicam rudelor despre ce este vorba in analiza pentru ca reactia lor este una inconstienta iar din punct de vedere psihanalitic usor de inteles. Adica nici macar nu ar fi necesar sa continem!
Pai si ce ar fi necesar sa faci?
Eu chiar am fost pusa in situatia de a da explicatii. Si reactia nu era o simpla ‘reactie negativa’, s-au dus peste psihanalist sa-l dea in judecata. In situatia asta ce faci? Nu e necesar sa contii, dar ceva ceva trebuie sa faci ca sa-i potolesti. Nu e normal asa ceva. Adica… da, e usor de inteles psihanalitic, dar, daca se trece deja la fapte trebuie sa si intervii cumva… La mine singura modalitate de interventie care mi-a venit in minte, a fost efectiv sa le explic ce se intampla… Alta idee nu mi-a venit.
Si ai obtinut ceva povestindu’le ce se intimpla? Am senzatia ca „intimplarile de canapea” sint ca poantele alea din tabara la care te’ai cracanat de ris dar cind le povestesti acasa prietenilor aia se uita lung la tine si nu pricep. You have to be there!
Pe de alta parte, dupa cum scria si Vali, cel din terapie are nevoie de ruperea cercului nevrotic. Asta implica, cumva, sa inceapa sa i se si rupa (de cercul familiei, cel care este, de cele mai multe ori, responsabil cu traumele, problemele, zi’le cum vrei, personajului in cauza, de cercul de prieteni, de aia care il preseaza). Macar un timp, pina la gasirea unui nou punct de echilibru.
Nu stiu care sint si cit de strinse sint legaturile tale cu cei care au sarit la varicele analistului. Pot sa’ti spun doar ce am facut eu, pina de curind inconstient. Am luat distanta rezonabila de toti aceia care ar putea sa ma traga la raspundere pentru schimbarile mele de macaz (parinti, prieteni prea insistenti). Acum le prezint, cel mult, post factum consecintele fericite ale schimbarii. Iar pe alea nefericite le tin pentru mine pina le rezolv.
Apropos, misto postarea, misto discutia din comentarii, mai putin partea cu emma din care nu am inteles mare lucru (in special din comentariile ei). Probabil exista ramificatii ale discutiei cu ea pe care nu le stiu. Si m’a afectat suficient de mult atacul ei la persoana, chestie care de obicei ma cam orbeste.
@MBadragan: nu stiu ce anume am obtinut explicandu-le ce se intampla. Nu cred ca am obtinut foarte multe. Dar stiu ce am vizat: am vizat sa il dezvinovatesc pe psihanalist. Ca astia erau revoltati de transferul meu, si aveau senzatia ca ‘mi-a facut ala ceva’, ‘mi-a bagat in cap nus-ce’, ‘m-a innebunit’. Adica… il vedeau drept agent a ceea ce se intampla cu mine, si a faptului ca incepusem brusc sa ma comport altfel decat se obisnuisera ei, si inexplicabil pentru ei. Si na… cand nu esti in stare sa iti explici ce se intampla, cauti cu tot dinadinsul sa inventezi o explicatie. Si, cum a lor era eronata, am incercat sa le-o ofer pe-aia corecta.
In fine… pana la urma l-au cunoscut si pe el si s-au mai potolit. Nu as putea spune ca s-au lamurit… Dar acum nu mai e cazul, ca s-a linistit tot balamucul. A fost un circ pe care il intelegeam… dar m-a coplesit cu totul. Inca mai descifrez la el, acuma, dupa doi ani de-atunci…
Da, emma are niste nemultumiri ale ei, e bine sa nu o starnesti… atacurile la persoana intr-adevar sunt neplacute si solicitante. Imi pare bine ca si-a luat la revedere de la mine, nu imi facea o placere foarte mare sa stau de vorba cu ea… as putea spune chiar ca ma cam stresa…
Stresant, intr’adevar. Probabil este de vina si lipsa de popularitate a terapiei in Romania. Nu zic ca toata lumea ar trebui sa aiba notiuni avansate in domeniu, dar la noi nu se stie nimic despre terapie, terapeutii sint niste chestii la care te duci cind incepi sa vinezi fluturi iarna, cind te crezi Napoleon. Asta daca nu sint priviti ca niste sarlatani care iti iau banii si iti baga prostii in cap.
Imi aduc aminte de propriile reactii, si consider ca am o minte ceva mai destupata, cind o prietena buna a inceput cursurile de hipnoza terapeutica. Am facut misto de ea, la exterior, si am privit’o ca pe naiva tembela, la interior. Asta pina am pus si eu mina, in sfirsit, pe Erickson, pina cind am citit teoria, conceptualizarea din spatele practicii, cazuistica.
Dar… citi oameni au rabdarea, curiozitatea si capacitatea sa inteleaga, sa se informeze?
Cred ca lucrurile s-au mai lamurit acum putin dat fiindca fiecare am trecut prin experienta aceasta – de a le povesti celorlalti despre ce se intampla in analiza. In fond, ca peste tot nu poate fi gasit un raspuns bun, ci adaptare la situatia cu pricina. Tu, afreuda, ai gasit solutia care probabil ca a functionat, de a le explica despre, MBadragan a luat distanta, eu unul desi am incercat, am ajuns repede la concluzia ca nu le prea pot explica si in concluzie i-am lasat sa fantasmeze. So, sunt mai multe cai…sau nu.
@MBadragan: da, nu prea multi. Si nici nu e neaparat necesar ca toata lumea sa se problematizeze. Necesar si util ar fi, dupa parerea mea, sa ajunga sa-si dezvolte capacitatea de a nu stii. Adica… domle, nu am experienta, habar nu am ce se intampla acolo, deci nu-mi dau cu parerea, cu-atat mai putin sa ma apuc sa actionez. Cam asta mi-ar placea mie sa vad la cei din jur, si cam asta incerc si eu sa fac cu ce nu inteleg si nici nu sunt dispusa sa depun eforturi sa inteleg. Normal ca nu imi iese. Spre exemplu eu una as milita impotriva fotbalului. Dar asta e o cu totul alta problema…
Auzi, dar fac o precizare: Ala care se crede Napoleon ajunge la terapeut trimis de altii. Si asta ar fi situatia buna. De obicei ajunge la psihiatrie, adus de familie. Si il baga la supraveghere pentru ca se crede Napoleon. Si-atat. Iar el va continua sa se creada Napoleon, nu simte ca asta reprezinta o problema, din moment ce el chiar crede ca e Napoleon. Si… oare care e problema de fapt? Ia uite, eu ma cred afreuda! 😆
@Vali Miu: da, depinde ce urmaresti. ..
Oricum, eu din experienta aia am invatat o chestie pe care o stiam ca teorie, dar mi se parea irelevanta: ca e mai bine sa nu vorbesti despre terapia ta. Ca, intr-un fel, fantasmele lor nu au venit din cer, eu le povesteam tuturor: psihanalistul meu in sus, psihanalistul meu in jos, ce psihanalist minunat am… Si normal ca s-au gelozat si revoltat. Mai ales ca nu mai vroiam sa ascult de nimeni si de nimic (adica nu mai eram ‘copil cuminte’, cu alte cuvinte), numai psihanalist aveam in cap. 😆 (chestie transferentiala explicabila punct cu punct, dar nu si pentru ei, care reactionau inconstient. Bai si le recunosteam reactiile… doamne, parca imi retraiam copilaria, erau in regresie cu mine, parc-am fi calatorit cu totii in timp…)
La a doua terapie, multa vreme nu am spus nimanui nimic. Apoi am inceput sa mai strecor cate-o vorba, dar nu vroiam sa le spun cu cine fac (nici chiar astora din domeniu). Apoi mi s-a mai linistit paranoia si adopt o solutie moderata. Depinde cu cine vorbesc, sunt atenta ce spun, anticipez eventualele fantasme care pot aparea ca rezultat al povestii mele si le cantaresc eventualele consecinte negative care ma pot atinge pe mine in vreun fel… Tratez altfel problema. Mai constient… 😆
🙂 Eu vorbeam despre conceptia populara in privinta terapiei. Locul ala unde te duci cind esti dus cu pluta. Evident ca, in fapt, lucrurile sint asa cum le povestesti tu.
Din perspectiva populara, o femeie cu o copilarie nashpa, cu un sot care o inseala si o bate, aflata permanent la limita suicidului este doar o ghinionista, nu cineva care ar putea sa se duca la terapie. Ce’i trebuie ei terapie? Ce? E nebuna? Eventual va fi si blamata post mortem daca alege sa’si puna capat zilelor, ca doar suicidul este un pacat.
Asta este problema unei societati care inca nu a invatat sa se impace cu ea insasi si cu faptul ca a avea probleme este inerent vietii.
In privinta reactiei la terapeut, cred ca este o greseala sa vorbesti prea mult despre asta. Mai ales cu cei foarte apropiati. Si este o greseala din partea lor sa se intereseze prea mult. Macar si pentru faptul ca, la un moment dat, tu, cel din afara, constati ca cel de linga tine ajunge sa fie mai deschis cu terapeutul decit cu tine. Cum adica, lui ii spui secrete pe care mie nu mi le spui? Pe el il asculti si pe mine nu? Aici intervine premiza asta pacatoasa de transparenta totala. E si mai rau in cuplu atunci cind unul experimenteaza ceva gen terapie iar celalalt nu.
Cred ca avem o problema de principiu. Felul in care definim iubirea. Sintem educati sa credem ca a iubi inseamna deschidere totala. Lucru imposibil si, mai ales, indezirabil. Printre multele piedici pe care le pune definitia asta este si reactia la terapia celui iubit (prieten, copil, amant, sot)
Da… mie mi s-a intamplat sa fiu intrebata de diversi: tu i-ai vorbit terapeutei tale despre mine? Da? Si ce i-ai spus despre mine? Si ea ce-a spus? A da? Aha…
Groaznic. Mai bine minti, spui nu si ai terminat povestea. Dar daca minti si spui nu, atunci intervine alta poveste: ahaaa, deci nu sunt suficient de important pentru tine, nu te marchez in niciun fel, ahaaa.
Sau, am intalnit o situatie in care cutarescu decide sa nu-mi impartaseasca cutare chestie intima, de frica sa nu ma duc eu si sa ‘il parasc’ la terapie…
Si asta cu ‘ei de ce-i spui si mie nu’… e clasica. Ei uite pentru ca ea intelege si ma ajuta, pe cand tu nu. Na, ce pot sa raspund altceva…
Adica… oare de ce prefer sa-mi duc masina la un mecanic profesionist decat sa o dau pe mana unui prieten amator? Tocmai pentru ca ala e profesionist. Lumea din jur ar trebui sa vada psihanalistii ca pe niste profesionisti, nu ca pe niste rivali la iubirea si intimitatea apropiatilor, chiar daca ei capata aceasta pozitie in constelatia afectiva a apropiatului, in timpul terapiei.
Eu i’as caracteriza pe terapeuti nu ca pe niste profesionisti ci ca pe niste oglinzi cu o dimensiune in plus, cea temporala. Ma duc la terapeut ca sa vorbesc cu mine in oglinda. Eu de azi vorbind cu mine de ieri si alaltaieri, dar nu in formatul cotidian al amintiri tulburate subiectiv ci cu mine cea fidel redata in oglinda.
Terapeutul, in forma lui ideala este o oglinda facuta de compania „Cut the crap!”
Iar a fi gelos pe o oglinda nu poate fi decit absurd.
Da, e un mod de a vedea lucrurile. Si eu am simtit asta la un moment dat. Cu primul terapeut. Acum nu mi se mai pare asa.
Dar sa stii ca se pot geloza oamenii si pe oglinda. Dac-ai fi femeie, si cocheta, ti-ai auzi mereu: ‘Ce stai atata in oglinda?’
Taman ai rostit, indirect, un mare adevar. Oamenii nu se supara si nu sint gelosi pe terapeut. Asa cum nu sint gelosi nici pe oglinda in care, femeie si cocheta, te privesti prea mult. Ei sint suparati ca tu te schimbi. Ca nu se mai potriveste vechea eticheta si ii supui unui nou travaliu de acomodare.
Ei sint suparati pe tine iar pornirea pe terapeut este doar un simptom.
Bah, erai defecta da’ noi te iubeam asa cum erai. Daca te schimbi, mai sint eu sigur ca o sa te mai pot iubi? Si vine supraeul si zice „ba timpitule, iubirea e neconditionata, am citit eu intr’o carte, trebuie sa o iubesti si daca se schimba in ceva neplacut”. Si uite’asa fandacsia e gata. Baga la subconstient si ala scoate repede buba ca sa nu faca explozie. Buba, bubu, functie de sexul terapistului.
Eu cred ca ei nu sunt suparati nici macar pe tine ci asa cum ai spus tu, MBadragan sunt pusi in fata unui travaliu care le poate ataca un anume echilibru. Astfel, supararea lor, vorbind strict si psihanalitic, nu te priveste nici pe tine si nici pe analistul tau si de aceea nu este nevoie de nici un fel de explicatie.
@MBadragan: da, ai descris exact ce mi s-a intamplat mie cu o prietena de multi ani de zile. Exact asa mi-a si justificat faptul ca mi-a dat papucii o vreme: ‘nu stiu ce se intampla cu tine, in momentul asta nu imi place de tine, vom relua relatia cand depasesti etapa asta, si vedem mai incolo daca se mai poate, in etapa urmatoare’.
Am reluat-o. E totul ok. Dar a fost naspa.
@Vali: da, toate ‘simptomele’ astea vin din faptul ca ei nu pricep. Asta-i tot. Si cand nu pricepi, te comporti, simti, gandesti chestii dubioase. Si te-apuci sa faci tu, sa iei tu fraiele, sa ‘repari’ tu situatia… ufff. de-aia e mai bine uneori pur si simplu sa taci. Ca sa nu cumva sa fii pus in situatia ca altul sa nu priceapa ce spui/faci tu. E teribil de periculos. Brrrr.
Stilul tău îmi aminteşte de cel al Ralucăi Tomşa, seminarista noastră din anul I. Era şi ea la fel de spirituală, dar s-a cam pierdut pe drum.
Pe lângă motivele pe care tu le-ai enumerat, mie mi se pare utilă psihanaliza pentru că oferă acel tip de auto-cunoaştere la care nici o altă terapie nu poate ajunge.
*MBădrăgan: presupun că ar trebui să mă consider norocoasă căci în privinţa asta urăsc sau iubesc o persoană şi în funcţie de starea vremii, darmite din cauze ceva mai substanţiale, şi am grijă să exprim acest lucru. Sau cel puţin asta este părerea bună pe care o am despre mine şi care nu ar putea fi dărâmată decât în cazul unei analize.
Pana la urma ca faci psihanaliza sau te apuci de demontat motoare sau de facut parasutism sau pur si simplu traiesti duce la niste schimbari la tine astazi fata de cel care erai ieri… Unii prieteni nu te inteleg, altii nu te mai suporta, pe altii nu ii mai suporti tu. Asta se intampla orice ai face. Pana si daca stai cuminte si nu superi pe nimeni tot o sa te paraseasca prietenul ca ai devenit plictisitor. Problema, cum o vad eu, nu este ca prietenii nu inteleg ce-i cu psihanaliza, ci cat suporti tu din ce provoci in jur. It all comes down to that – traiesti atat cat poti duce. Eu dupa principiul asta merg.
Nu mai stiu care scriitor zicea ca ar putea scrie mult mai bine insa nu suporta singuratatea de care ar avea nevoie pentru asta. Asta e jocul.
@Carmen Corina 🙂 Cred ca Afreuda deja se tavaleste pe jos de ris asteptindu’mi reactia. Asa ca nu o pot dezamagi si ma lansez:
Am o rugaminte. Numele meu este Badragan, fara nici o diacritica, fara nici un „ă”. Stiu ca nu scriu cu diacritice in general, da’ asta nu justifica adaugarea lor acolo unde ele nu exista. Si nu reusesc, dupa mai mult de 30 de ani de existenta, sa imi explic nevoia oamenilor de a’mi reboteza intregul arbore genealogic 🙂 So, please don’t!
In legatura cu comentariul in sine, va trebui sa’mi cer scuze dar nu reusesc sa imi dau seama la ce anume din ce am spus eu se refera. Ca sa raspund direct la cele scrise de tine, ceea ce descrii mi se pare o atitudine perfect valida (da’ cine sint eu sa spun cum mi se pare) si nu vad de ce o analiza ar trebui sa schimbe asta. Mi se pare o chestie foarte sanatoasa. Chiar si cind depinde de starea vremii sau ciclul lunii sau mai stiu eu ce alt motiv aparent suspect de simplist 🙂
Promit sa revin daca ma lamuresti la ce anume comentai. 🙂
hey hey, nu ma tavalesc pe jos de ras, ca daca fac asta vin astia la mine si incep sa-mi dea explicatii de ce rad 😉
Carmen, mersi de compliment. Si mie imi placea Raluca. Si imi placea si Nansi. Si imi pare rau ca nu am apucat niciun seminar de-al Ioanei, la psihopatologie psihanalitica…
Muha: da, mi se pare bine pusa problema asta „cat suporti tu din ce provoci in jur”. Just. Asa ca ai grija ce/cat provoci. (nu tu, asa, in general :lol:)
MBadragan: si eu eram convinsa ca numele tau e cu diacritice. Ce curios… Noi aveam unu’ la facultate il chema Patrascioiu. Iti inchipui cum il botezau toti profii! 😆
Îmi cer scuze pentru faza cu numele.
Credeam că am fost suficient de clară dar mai încerc o dată: nu îmi şopteşte nici un Supraeu că iubirea este necondiţionată, pentru că nu o consider aşa. Dacă o persoană (inclusiv terapeutul) se schimbă (comportamental, fizic, etc) sunt şanse mari să îmi schimb şi eu atitudinea sau sentimentele. Simplu.
Neatza. Tu la cat te trezesti ca e 11 juma si abia reusesc sa fac ochi ( Hehe. Lovitura sub centura pt cei care muncesc)
Am visat ca vreau sa detonez o bomba la suficienta distanta de ceilalti si de mine, asa incat sa nu sarim in aer. Ii tot schimbam locul bombei fiindca aparea cate unu sa ma atentioneze ca bomba e foarte puternica.
Nu stiu daca are legatura cu discutia dar e haioasa analogia :)).
ma trezesc la cat ma trezesc. In ultima vreme la 8. Imi pun ceasul sa sune, dar de obicei nu-l aud, asa ca am pus-o pe maicamea sa ma sune ea la ora aia, ca sa ma trezesc. Dar mi se mai intampla sa mai adorm la loc, si sa mai stau cu capul pe perna vreo 10 minute-o juma de ora. Ceea ce ma face sa intarzii la serviciu, ceea ce o crizeaza pe sefa. A zis ca-mi scade din salariu. Mi se pare o idee buna, numai sa ma lase in pace cu treaba asta cu intarziatul.
Asa, visul: ce e cu bomba aia? de ce vroiai s-o detonezi daca nu vroiai sa omori pe nimeni?
Erau unii pe la olimpiada, cica-s piromani. Si isi faceau ei scheme cu bombe cu chestii numa’ asaaa… sa le detoneze… Si cand ii intrebam de ce? Pentru ca noi suntem piromani. 😆
@Carmen: just.
Hehe. Asta e intrebare psihanalitica. Din pacate nu-mi amintesc decat de o singura persoana din vis care nu era in aria de acoperire a bombei si e un tip care vrea sa-i omoare pe toti. Si eu pe el, nu zic nu. Hehe. Could be. Buna intrebare oricum 😀
Aha, deci tu vroiai sa-l omori pe tipul care vroia sa-i omoare pe toti! Deci vroiai sa-i salvezi p-ailalti!
Auzi da cine te-oi fi crezand? salvatoarea omenirii? 😛
@Corina Carmen Ah… scuze, nu prinsesem sensul. Pai mi se pare normal. Adica… e firesc sa’ti spuna instanta aia cenzuratoare ca nu e frumos sa fii crud cind il anunti pe Georgel ca taman you fell out of love, da’ nu prea e normal sa’ti spuna ca nu ai voie sa nu’l mai iubesti.
Pe de alta parte, categoria la care ma refeream eu tinde sa priveasca iubirea ca pe o datorie (e suficient sa te uiti la discrepanta dintre rata violentelor in familie si sa o raportezi la rata divorturilor, ca sa nu mai vorbim de teribila sintagma, si stigmat, „familie destramata”).
Salvatoarea omenirii…pai nu e deja locul ocupat?:D
Eu tin cu cei sarmani si napastuitzi, nu ti-am spus?
a, pai nu-i nimic, putem face echipa! 😉
Tu cu sarmanii si napastuitii io cu bolnavii psihic si artistii. Ce zici?
Ceeee? Nu te baga peste artisti! Astia sunt ai mei. De unde tu cu artistii?
Stai usor ca rezolvam. Negociem. Tu poti sa-i iei pe artistii saraci si napastuiti si eu pe artistii bolnavi psihic. Ce zici, merge? 😆
MBadragan: ei, asta e problema mea. Nu este firesc să fii crud atunci când dai o veste proastă gen „Eşti naşpa. Go. Uşşi!” dar nu este normal nici ca Instanţa să îţi spună că este o cruzime prin ea însăşi să îi spui cuiva că ţi-ai revizuit sentimentele. Cam aşa sunt eu. Şi am prelungit mult unele relaţii sâcâitoare din cauza asta.
Bineînţeles că în analiză rezolvarea acestor probleme nu este un scop principal, dar ele ascund de fapt alte dezechilibre psihice, poate ceva mai mari, pe care o analiză reuşită le identifică şi le remediază. Numai că de cele mai multe ori trebuie să sondezi mai întâi aceste aspecte care ţin de viaţa de zi cu zi pentru a ajunge apoi la cele de profunzime, conflictele inconştiente nerezolvate care ne marchează existenţa şi produc neplăcutul simptom.
Muhahaha. Adica presupui ca exista artisti sanatosi la cap? Ii jignesti. Nu e bine, mai propune.
Eu propun sa iau toate categoriile si sa vii din cand in cand sa ne vizitezi.
stai mai muha un pic, acuma nu fii! Ca vreau si io s-ajut artistii, ce naiba. Uite, io pot sa contribui. Fac un site, gasesc niste oameni, tu poti sa imi aduci artistii, mai gasesc si io. Tre sa gasim clientii care sa rezoneze la nebunia fiecarui artist… Asta nu e munca de un singur om.
@Carmen: ce simpatica esti! 😆 si am io senzatia ca esti si desteapta 😉 da’ acuma sa nu ti se urce la cap. Pana nu te faci psihanalist nu-ti dau niciun premiu. 😛
Cine te-a invatat pe tine sa negociezi asa bine? Mai mai ca m-ai imbunat. Acuma next step – ce alegi, artisti bruneti, blonzi, scunzi, grasi? Neaparat bagam o clauza in contract altfel o sa ne certam si despartim ca trupele rock.
@afreuda: nu mai urc nimic, nu e spaţiu suficient pentru toţi piticii pe care îi ţin la mansardă 😀
Era doar o introducere, ştiu, dar dacă acei profesori de care ai amintit la începutul postului ar fi predat cum trebuie un curs, nu s-ar mai fi pus problema utilităţii lui, nici măcar cea a atractivităţii.
Cursurile lui Zamfirescu au şi de unele, şi de altele, de aceea mă lansez într-o propunere: cei interesaţi de psihanaliză să le frecventeze la Universitatea Titu Maiorescu, chiar dacă nu sunt studenţi ai facultăţii de psihologie de acolo. Nu îi va legitima nimeni şi (din păcate) nu se vor călca în picioare pentru un loc în amfiteatru.
@muha: mersi frumos! io zic sa luam din toti, cu conditia sa ne placa. Singura mea conditie ca sa ‘aleg’ un artist este sa rezonez la nebunia lui. Ca nebunia lui e decorata cu obezitate, betie, culoare dubioasa a parului… sa fie el sanatos! Lucrarile sa-mi placa. Si el, evident. Sau ea. Luam si femei, nu?
@Carmen: mwaaaa ce telepatie! mi-am scris deja duminica psihanalitica, e schedueluita, si asteapta tu sa vezi despre ce e! 😉 Maine dimineata. 😆
a, si muha, pe mess cica ‘uite blogul danielei luca’. Nu era insa niciun link. Te rog, plaseaza-l aici. Mersi frumos. 😉
Sunt chiar curioasă ce subiect abordezi mâine 🙂
hihihi 😆
Vezi pe mess
Uitasem de afacerea noastra cu artisti. Deci tu zici ca te intereseaza numai nebunia. Bine. Pana sa te prinzi tu cu care rezonezi ii iau eu pe aia frumosi si fermecatori, da?
Iar femei…nush…ne mai trebuie concurenta sau ce sa facem cu ele?
@Muha: ok, ia-i p-aia frumosi si fermecatori, si io ii iau p-aia trecuti de 40 de ani.
Da, nu stiu cu femeile, ne mai gandim. Io zic sa promovam doar barbati. Nu de alta, dar mie astia-mi plac. Cu femeile as colabora, dar nu m-as apuca sa le promovez, ce dracu’.
Da, stiu cum facem cu femeile. Gasim niste barbati care sa le promoveze, si-am scapat de grija.
Ti-ai revenit, in sfarsit. Aerul de munte probabil. Cum sa luam femei?! Dupa care iar dai in strachini. Sa le gasim barbati?! Pai eu nu gasesc pt mine, d’apoi pt altele.
Facem asa – cand vin la interviu, ca na, o sa facem o selectie, le intrebam ce artisti le plac si apoi le spunem ca noi gazduim unii din tabara cealalata. Sa vezi cum o sa fuga trantind usa.
Si asha suntem acoperite cu corectitudinea politica.
Mai ramane problema travestitilor. Comunitatea LGBT o sa fie cu ochii pe noi.
Deja zici ca ne facem bordel, nu?