Asa tatii mosului, ia luati-va cu totii pipa, sedeti frumos in fotoliu si ascultati istoria pe care v-o voi povesti.
Se facea ca era in anul 1920. Adica acum fix precis 89 de ani. Cam cu un an mai putin decat varsta bunicului meu cand a murit. Asa. Ei bine, in acest an glorios, un nene foarte destept, nu va spun cum il cheama ca are nume de evreu, strofocandu-se el in focurile creatiei psihanalitice, a introdus un model al aparatului psihic.
Si-acum, voi toti, curiosi si interesati, ma intrebati intr-un cor melodios: ‘ce zice, ce zice?’. Stati oleaca, sa trag si eu din tigara.
Pai zice asa: dragii mei, aparatul nostru psihic este format din trei instante.
Corul: ‘Instante?’. Nenea cu nume nesuferit: ‘Da, asa le voi numi, instante. va dati voi seama singuri ce inseamna termenul instanta, ca sunteti destepti.’
Corul: ok, mai departe.
Mai departe, aceste trei instante sunt numite Sinele, Eul si Supraeul. Unii le-au tradus nu intocmai corect in: Inconstientul de jos, constientul si inconstientul de sus, dar trecem peste acest amanunt.
Sa le luam pe rand: Sinele (sau Id-ul) este instanta care vrea. Domle, vrea sinele asta… ceva de speriat. Sinele asta tot timpul cere. Una alta…
Supraeul este cel care interzice: n-ai voie aia, n-ai voie ailalta. Este cea mai nesuferita instanta din psihic, dupa parerea mea. E un lucru foarte bun ca la mine lipseste. (semi gluma, stiu, poate nu e chiar amuzant, dar vroiam sa va mai destind un pic).
Eul, ce face dragul de eu? Pai eul asta, are cea mai grea sarcina. Eul asculta ce vrea sinele, si apoi se duce cu petitia la supraeu. Daca supraeul isi da acordul, se uita in realitate sa vada daca cererea sinelui este posibil de indeplinit. Daca este posibil de indeplinit, pune corpul la treaba intru indeplinirea cererii sinelui, daca nu, pune sinele s-astepte pana cand realitatea va fi de asa natura incat sa se poata face pe placul sinelui.
Ei bine, dupa cate vedeti, lucrurile in aparatul nostru psihic nu stau chiar ca pe roze. Sinele are pretentii, Supraeul pune gratii, Eul se straduieste el acolo intre astea doua, si mai tine cont si de realitae. Ce se intampla cand supraeul zice ‘nu se poate, ce vrea sinele nu e voie, asa ca in nici un caz nu se va satisface nevoia sinelui. over my dead body!’. Pai se petrece refularea sau sublimarea, dragii mei, dar despre asta intr-o intalnire ulterioara.
Ma opresc aici, ca nu vreau sa va obosesc. Multumesc ca mi-ati ascultat povestea, si, sa ne vedem sanatosi si cu proviziile de tutun facute duminica viitoare.
De pds iar am uitat, rusinica. Dar va spun acum o poezie, ca-mi sunteti dragi asa… ‘poeziciosi’.
Acum vom sta inlauntrul uni ochi
vazuti din toate partile.
sfera ne va inconjura glorios
deodata cu hartile:
Copaci cu varfurile intoarse spre noi,
munti, orase, catedrale…
Ca pe-un zid al mortii masinile
innegresc albe spirale.
Te tin de umar. Tu-nclini tampla
rece ca-ntotdeauna.
Suntem doi si singuri
si-n loc de inima ne bate una.
Afreuda 
Foarte frumoasa povestea 🙂 Cred ca tot la frustrari se ajunge si cand sinele are pretentii, supraeul e si el de acord cu ele, dar eul nu le poate indeplini din cauza realitatii…pe mine astea ma enerveaza :))
Ne-ai lasat in suspans, asa cum bine ii sta unui povestitor :), si asteptam cuminti continuarea de duminica viitoare 🙂
Daca manualul de psihologie de clasa a 10a ar cuprinde insertii de genul acesta – cer prea mult sa fie scris in intregime in aceasta nota, poate nici nu e pefect viabil – ar fi mult mai atractiv si poate ar deschide mai multe minti. Simpatica abordare si desi nu de mult am descoperit blogul, m-ai convins sa revin. Sunt curioasa ce te-a inspirat sa scrii despre asta, fix asa? (daca raspunsul se afla in postari mai vechi, imi fac mea culpa si promit ca nu mai comentez cu temele nefacute.)
Enorma poveste! Sa luam mana de pe manualul de psihologie (mai ales de pe cel din liceu), altfel ne vom contamina cu o specie foarte coroziva de soda caustica.
Bine am venit amandoi, Afreuda, in lumea Duminicilor cu psihanaliza.
Da, e foarte adevarat. Am invatat si eu din manual saptamanile astea si mi se pare ca nu este deloc facut astfel incat sa atraga niste copii de clasa a Xa inspre domeniul psihologiei. Poate tocmai din acest motiv multi se orienteaza spre aceasta facultate mai tarziu. Doar sa aiba noroc de niste profesori foarte implicati.
@rontziki: da, taman la frustrare se ajunge. Si unul din rezultatele unei cure psihanalitice este o mai buna ‘toleranta la frustrare’. Si chiar e pe bune :), pot sa confirm din proprie experienta.
@Arana: Pai mi-am inchipuit ca majoritatea celor care ajung la mine pe blog sunt nespecialisti, asa ca m-am straduit sa scriu intr-o maniera cat mai accesibila. astfel incat omul dupa ce citeste sa inteleaga, sa ramana cu ceva. Ca daca ma apucam sa scriu in stil manual… nu faceam nici un bine nimanui, manuale exista, nu trebuie sa intri pe un blog ca sa citesti psihanaliza. Insa conteaza foarte mult sa ti se explice, nu sa ti se expuna.
@Mario Barangea: bine te-am gasit 🙂 ne urez succes amandurora!
@Adreea: manualul de psihologie de-a X-a este teribil de plicticos. Dar sa stii ca materia in sine are defecte. Este, din cate imi amintesc, un fel de preludiu pentru ceea ce in facultate se transforma in ‘fundamentele psihologiei’. teribil de plicticoase si alea. Crezi ca stii ce inseamna ‘temperament’, ‘personalitate’, ‘caracter’? Ei bine, citeste bibliografia de la facultatea de psihologie (Golu, Zlate) si iti dai seama ca nu stii nimic. Si nu pentru ca ar fi cine stie ce filozofie in spatele acestor concepte. Ci pentru ca nenii astia care scriu nu au inteles nimic, si impacheteaza totul in limbaj de lemn ca sa para ei destepti.
De-abia astept sa va continui povestea saptamana viitoare. Sa va gasesc la fel de interesati, cu curiozitate de copil si capacitate de intelegere de adult. 😉
Bine, cred ca ne-am inteles putin gresit, eu am trecut de ceva vreme de clasa a 10a, asa ca nu stiu fix cat de bine e ca par de varsta aceea. Plus cu mentiunea ca notiunile nu’mi sunt tocmai noi. Doar mi-am amintit de manual, care pe langa faptul ca era excesiv de serios, avea si continut informativ 0. Oricum revin si duminica viitoare, sa vad unde mai duce povestea.
@Arana: stai linistita, chiar nu mi-am inchipuit ca esti de clasa a X-a. 🙂 Ti-am dat raspunsul la intrebarea: ce mi-a venit de am scris in stilul asta. 🙂
te astept duminica viitoare 🙂
faine duminicile in fotoliul psihanalitic, daca am ajuns la frustrare acum sunt curioasa unde se ajunge mai departe, de fapt oricum frustrarea ramane centrul problemei in orice sedinta psihanalitica, sau ma insel?
Lynxuldeocean…frustrarea ca si angoasa ori autocenzura si multe altele, este expresia unui nod nedezlegat. Psihanalistul te ajuta sa-l dezlegi, descriindu-ti-l.
@lynxuldeocean: da, frustrarea este unul din elementele supuse analizei. Dar nu as zice ca este elementul central. Se mai analizeaza visele, transferul (adica ce simti in relatia cu analistul), rezistentele, fantasmele…
Exista unele teorii care sustin ca frustrarea impusa pacientului prin tacerea analistului, sau prin neutralitatea lui ar face cura sa avanseze. Dar exista si teorii care afirma contrariul. Eu una cred ca treaba asta variaza de la pacient la pacient si de la analist la analist.
cred ca la mine ar functiona de minune treaba asta cu tacerea analistului, mi-as descrie iar si iar problemele si viata:)), plus ca as face un transfer de la tata spre terapeut
🙂 da, tot ce e posibil. Mai ales la inceputul curei, daca e barbat.
Pe parcurs transferul se tot plimba de la mama, la tata, la unchiu’, la vecina de la 3… uneori in chiar in decursul aceleiasi sedinte.
De obicei pica in sarcina analistului sa isi dea seama ce pozitie ocupa in transfer, in functie de discursul pacientului.
cred ca e situatia cea mai ingrata cand pacientul isi da seama ce pb are, si nu e inca pregatit sa-si rezolve problema, stagneaza in propriul melanj interior
Da, chestia e ca fiecare problema are un beneficiu inconstient. Si din cauza asta, rezolvarea problemei presupune renuntarea la acel beneficiu, si inlocuirea lui cu altul, necunoscut. De aceea opunem rezistenta in rezolvarea problemelor, si de aceea o cura psihanalitica presupune aproape rabdarea magarului din partea analistului, si un travaliu destul de insistent din partea pacientului.
Dar si cand rupi cercul vicios al problemelor cu care te tot confrunti, ce bine e atunci. 🙂
asa este. te simti mai liber, mai evoluat din toate punctele de vedere. si de la inaltimea punctelor cheie castigate ai forta sa ataci in continuare nevroza
da, sau ce a mai ramas din ea… 🙂
true, hehe;)). eu de ex aveam un pattern predilect pt alegerile partenerilor; desi l-am indentificat si analizat-rasanalizat, ma opresc regulamentar la o distanta decenta de el, totusi nu pot sa nu gust voluptatea perversa pe care o simt cand sunt in preajma lui. meandrele concretului, ce sa-i faci, vb Bunicutzei
dar cum vine asta par egzompal cu frustrarea impusa pacientului de catre analist sau prin neutralitatea lui ? nu pricep 🙄 pai, are analistu drept scop sa te frustreze ? si neutralitatea ? cum e aia ? si cura ?… ce cura …ca doar nu o fi vreo dieta ceva 😆
@ana: da, e un lucru bun ca l-ai detectat si te-ai preocupat de el. Faptul ca inca te mai atrag partenerii care se incadreaza in ‘pattern’ arata insa ca nu i-ai descoperit chiar toate chichitele. Oricum, asta reprezinta o problema numai in conditiile in care patternul respectiv este unul negativ, care iti face tie rau. Altfel… toti avem cate un pattern de alegere a partenerilor, unii unul mai sanatos, altii unul mai putin sanatos. depinde…
@emma: doamne fereste sa aiba analistul ca scop sa te frustreze! ce soi de demon e ala? Nu. Ideea este ca unii pacienti se simt frustrati de tacerea si de neutralitatea analistului. Nu toti. Dar na, poti sa incepi sa-ti pui intrebari: da de ce tace, de ce nu-mi spune ce crede, da la ce s-o fi gandind, oare crede ca sunt plictisitor? oare a adormit? 😀
In fine… ideea cu frustrarea e un pic alunecacioasa. Ea devine pretioasa pentru analiza atunci cand apare si este ‘pusa pe tapet’, dar nu este obligatorie, desi, uneori este inevitabila.
daca prin analist te referi la terapeut – atunci cuvantul in sine trebuie sa iti dezvaluie imediat importanta / esenta acestuia adica „terapeutica/insanatosirea” .
el(ea) nu tace – adica el (ea)- te asculta ( stii cum se spune ? secretul conversatiei este „tacerea” sau mai curand arta de a stii sa asculti 🙂 ) pentru ca nu el (ea) are nevoie de tine ci invers . tu mergi spre el (ea) ca sa te deschizi – acolo unde esti protejata prin „sacrul profesie ” – acolo si doar acolo unde poti sa iti deblochezi mintea respectiv sufletul fara teama de a fi trecuta printr-un filtru al prejudecatilor .
el (ea) te insoteste – te orienteaza – te completeza – te fortifica .
in ceea ce priveste neutralitatea terapeutului cred /banuiesc/presupun eu ca la asta te referi – are la baza obligatia sa care ii impune sa se rezume la o distanta sanatoasa profesionala ( este la fel ca si la juristi 🙂 )
si, zau , scenariu real e foarte diferit de cel din „final analysis” cu r.gere si k.basinger 😆 ( si acolo unu moare cam stupid ca nu a fost respectata regula / principiul profesional 😀 )
partea negativa este atunci cand tu transformi relatia pacient-terapeut intr-o „idila amoroasa” care are loc doar in mintea ta.
apoi, presupun eu ca in actul terapeutic – acesta ( terapeutul ) trebuie sa te aduca in situatia confortabila in care sa te simti „iubita” adica pretuita mai ales daca acest lucru iti lipseste in viata reala . de aceea este foarte nociv pentru „pacient” daca se lanseaza in interpretari … a, cvasi-erotice 🙂
De acord cu tot ce spui.
Cu o singura observatie: terapeutii nu sunt niste eunuci, iar terapeutele nu sunt niste sfinte. Contratransferul lor poate capata conotatii pronuntat erotice mai ales cu pacientii foarte seductivi.
Cat despre transferul erotic al pacientului… da, este greu de dus de catre amandoi, dar nu trebuie evitat, ignorat sau reprimat ci analizat, rezolvat, vindecat.
🙂 orice om – dincolo de obligativitatea profesiei sale – are o viata privata 🙂
fiecare viseaza . fiecare doreste . fiecare simte . fiecare gusta . fiecare atinge …
toate acele „chemari” ale sufletului …a, si , sigur, ale trupului – adica -, fuziunea intre acestea 😀
doar ca riscurile trebuiesc calculate . si , vezi tu : cand unul are mintea sanatoasa si celalalt bolnava – e mai complicat daca nu imposibil . de aceea contraindicat 🙂
p.s. eroticul vindecat ??? duoamne fereste ! fara acestea suntem incurabili pierduti 🙂
eroticul catre analist vindecat, nu eroticul in general, chiar ca doamne fereste. In fine… ‘vindecat’… Eroticul (catre analist) nu e neaparat o ‘boala’ (desi poarta numele de nevroza de transfer), unii analisti chiar sunt foarte atragatori. Chestia e ca in relatia terapeutica trebuie sa se rezolve problema erotismului, ca daca ramai scufundat in pleasca asta ciuciu analiza, ciuciu terapie. Vorba ta, terapia se transforma intr-o idila. Care se poate petrece in mintea amandurora, nu numai in cea a pacientului, dar aia nu mai e terapie.
eu cred ca o distanta de la lecturile tale poate sa fie „aclamata” daca nu chiar benefica . cand ti-am recomandat-o pe elisabeth barrett browning – am facut-o pentru minunatele sonete .
iar faptul ca uneori sufletul doreste si altceva decat „recele analitic” .. m-am gandit sa iti amintesc de alternative .
iata asadar doar cateva din versuri care au darul de a te transforma :
(…)
i love thee to the level of everyday s
most quiet need.. by sun and candle-light
i love thee freely as men strive for right
i love thee purely, as they turn from praise
(…)
eu intotdeuna voi opta pentru arta ca remediu la ceva – fie pe care l-am pierdut – sau … ceva care m a incercat intr-o asemenea masura incat am intrat intr-un dezechilibru emotional .
da !!! poezia . pictura . muzica .
poate incerci si tu . sufletul abrutizat de anumite „incercari” e mai greu de sensibilizat . insa nu imposibil .
🙂 frumoase versuri.
Si sa stii ca ai dreptate, arta este si ea un fel de… ‘terapie’.
Mie imi place, uneori, sa pictez.
Cat despre muzica… o da!
haha, o sa profit si eu de sfaturile de mai sus, in calitate de abrutizata. de la ‘dogville’ incoace rar mai mai misca ceva, a se citi zgaltzaiala puternica, poate doar ingenu-ul ‘legenda lui 1900’ sau ‘copilul si vulpea’.
da, am un pattern disfunctional, aveam. dar de la o vreme instinctul meu de conservare se zbate mititelul cu aripi de balaure ;)). iti place ingmar bergman?
profita, profita, ca nu-s rele deloc 🙂
ingmar bergman? pp ca e vreun actor or smth? 😀 din pacate, nu am auzit de el. E misto? Ce hram poarta?
e un regizor scandinav, f. psiholog, so to speak, ti-ar placea sigur.
are niste filme geniale, gen ‘fragii salbatici’ sau ‘persona’ sau ‘strigate si soapte’. ti le recomand cu caldura.
spre deosebire de ale colegei de blog de mai sus, is niste ceva-uri mai dramatice, dar te zgaltzaie 🙂
ok, m-ai facut curioasa. Si-asa in ultima vreme nu m-am mai uitat deloc la filme. Pentru ca am facut un soi de cura Woodie Allen si mi s-a cam luat de filme din cauza lui. Hai ca-l caut pe tipul asta de care zici, daca e ‘psiholog’ inseamna ca e de-al meu 🙂
woody allen are o carte ghidusa foc, ‘anarhie pura’, m-a binedispus total. tot foshgaiesc pe net poate mai dau si de altele.
o sa-ti placa in mod cert, incearca cu ‘persona’ prima data. daca nu-i pe gustul dumitale, dau o bere virtuala;)). sa nu fie prea scumpa te conjur, pentru ca trebuie sa-mi zugravesc apartamentul
o stela artois ar merge de minune.
Daca-mi place dau un whisky virtual 😉 Ca daca-i virtual… nu costa nimic 🙂
costa, pentru ca trebuie sa-l cumperi si sa-l inchini in cinstea mea:-P.
ai dreptate cu ‘joasa’, e mai buna decat berea, facem burtici inoportune dup-aia:(. iti garantez ca-ti va placea. un alt film psiho ar fi ‘pi’ sau ‘experimentul’ le-ai vazut?
nici pe mine nu ma prea inspira nevroza lui allen, ma prost dispune total, am nevoie sa vad o gama mai larga de patologie:))
da, da, exact. Bate apa-n piua pe aceleasi chestii. Banale dealtfel…
de ‘pi’ am auzit, dar nu l-am vazut. nici ‘experimentul’.
Maaai sa fie, tre sa ma apuc iar de filme 🙂 Nu se poate-asa ceva :D…
daca nu sunt impertinenta ti-as cere adresa de mail, sa ti le trimit eu prin transfer.ro. daca nu vrei nu e nici o pb, nu-ti fie cu suparare
afreuda@gmail.com
e publica, la pagina ‘sa ne cunoastem’ 🙂
mersi 🙂
io ma simteam impertinenta si n-am vrut sa te agresez. ti le incarc acushica
io ma simteam impertinenta si n-am vrut sa te agresez. ti le incarc acushica. sorry, am mai multe adrese
sar’na 🙂 sper sa-mi mearga netu-acasa ca sa pot sa le descarc. Cam face fitze…
linkul e valabil 10 zile, so…take u’re time:).
A, super 🙂
[…] 2, 2009 de afreuda Ma auziti, asa de la distanta? Ok, sa-ncepem dar. Data trecuta am vorbit de cea de-a doua topica a lui Freud. Nu cred ca v-am mentionat, dar asa se numeste. Si va spuneam acolo ca aparatul psihic se imparte […]