Iertaciune pentru intarziere. N-am nici o scuza, pur si simplu… am uitat… Va sarut si va las cu o poezie duioasa.
La oglinda – George Cosbuc
Azi am sa-ncrestez în grinda –
Jos din cui acum, oglinda!
Mama-i dusa-n sat! Cu dorul
Azi e singur puisorul,
Si-am închis usa la tinda
Cu zavorul.
Iata-ma! Tot eu cea veche!
Ochii? hai, ce mai pereche!
Si ce cap frumos rasare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui! Si la ureche
Uite-o floare.
Asta-s eu! Si sunt voinica!
Cine-a zis ca eu sunt mica?
Uite, zau, acum iau seama
Ca-mi sta bine-n cap naframa
Si ce fata frumusica
Are mama!
Ma gândeam eu ca-s frumoasa!
Dar cum nu! Si mama-mi coasa
Sort cu flori, minune mare –
Nu-s eu fata ca oricare:
Mama poate fi faloasa
Ca ma are.
Stii ce-a zis si ieri la vie?
A zis: – „Ce-mi tot spun ei mie!
Am si eu numai o fata,
Si n-o dau sa fie data;
Cui o dau voiesc sa-mi fie
Om odata”.
Mai stiu eu! Si-asa se poate!
Multe stiu, dar nu stiu toate.
Mama-mi da învatatura
Cum se tese-o pânzatura,
Nu cum stau cei dragi de vorba
Gura-n gura.
N-am sa tes doar viata-ntreaga!
Lasí sa vad si cum sa leaga
Dragostea – dar stiu eu bine!
Din frumos ce-l placi ea vine –
Hai, ma prind feciorii draga
Si pe mine!
Ca-s subtire! Sa ma frânga
Cine-i om, cu mâna stânga!
Dar asa te place dorul:
Subtirea, cu binisorul
Când te strânge el, sa-ti strânga
Tot trupsorul.
Bratul drept daca-l întinde
Roata peste brâu te prinde
Si te-ntreaba: „Draga, strângu-l?
Si tu-l certi, dar el, natângul,
Ca raspuns te mai cuprinde
Si cu stângul.
Iar de-ti cere si-o gurita –
Doamne! Cine-i la portita?
Om sa fie? Nu e cine!
Hai, e vântul! Uite-mi vine
Sa vad oare cu cosita
Sta-mi-ar bine?
O, ca-mi sta mie-n tot felul!
Sa ma port cu-ncetinelul:
Uite salba, brâu, si toate!
Si cosite cumparate,
Stai, sa-nchei si testemelul
Pe la spate.
Uite ce bujor de fata –
Stai sa te sarut o data!
Tu ma poti, oglinda, spune!
Ei, tu doara nu te-i pune
Sa ma spui! Tu ai, surata,
Gânduri bune.
De-ar sti mama! Vai, sa stie
Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie!
D-apoi! N-am sa fiu tot fata,
Voi fi si nevast-odata:
Lasí sa vad cât e de bine
Maritata.
Ca mi-a spus bunica mie
Ca nevasta una stie
Mai mult decât fata, juna,
Ei, dar ce? Nu mi-a spus buna –
Si ma mir eu ce-o sa fie
Asta una!
Brâu-i pus! Acum, din lada
Mai ieu sortu! O sa-mi sada
Fata cum îmi sta nevasta…
Aolio! Mama-n ograda!
Era gata sa ma vada
Pe fereasta.
Ce sa fac? Unde-mi sta capul?
Grabnic, hai sa-nchid dulapul
Sa ma port sa nu ma prinda.
Salba jos! Si-n cui oglinda!
Ce-am uitat? Închisa usa
De la tinda.
Intra-n casa? O, ba bine,
Si-a gasit niste vecine,
Sta la sfat… toata-s vapaie!
Junghiul peste piept ma taie;
Doamne, de-ar fi dat de mine,
Ce bataie!
Afreuda 
Hehe ce mai cantam pe versurile astea cand eram mica…
e vreo melodie ‘consacrata’? sau te rasfatai tu muzical ‘dupa ureche’? E cantabila, intr-adevar.
Chiar e o melodie consacrata 🙂 Uite: http://www.trilulilu.ro/ernoooo/6944be18bef6ec
Poezia care mi-a marcat copilaria a fost „El Zorab”, mi-o citea mama cand aveam insomnii, si de fiecare data plangeam :)) dar toate poeziile lui Cosbuc sunt frumoase.
Da, si mie, mi-o tot povestea bunica-mea. Am crescut cu ea 🙂
si eu am crescut cu la oglinda, bunica mi-o canta seara pe post de povestea de adormit 🙂
iar el zorab e prima poezie pe care am invatat-o pe de rost
@fleurdulys: da, foarte frumoasa 🙂 mersi. Cred ca o sa o cant si eu, cel putin o vreme. 🙂
@gala: eu Luceafarul…
Cat despre povestea de adormit… mama avea ce-avea cu ‘Puiul’, care, absolut de fiecare data, ma facea sa plang.
ce mame sadice/bunici sadice aveti! 🙂 mie mama imi citea numai dl. goe, puiul motat si in general povesti/poezii pe ideea de educatie prin exemplu negativ.
dintr-o dorinta exagerata de hiperprotectie, ratacea deliberat fetita cu chibrituri, catelusul schiop sau puiul.
motiv pentru care, la scoala fiind, cand am citit gandacelul, am jelit o saptamana intreaga, revoltata de nedreptatile vietii.
iar cu oglinda lu’ cosbuc, imi amintesc ca am luat un zece un liceu, cand am recitat-o cu mult aplomb in fata clasei. eram convinsa ca a fost scrisa pentru mine.
mama poate fi faloasa ca ma are. 🙂
Io zic s-o cantam!
@carmen: da, cred ca mama era destul de sadica. Cand am invatat eu sa citesc imi recomanda numai carti cu orfani. Prima carte ‘a mea’ pe care mi-a facut-o cadou, si prima carte ‘serioasa’ pe care am citit-o a fost ‘singur pe lume’, apoi a inceput sa ma indoape cu Charles Dikens – ‘Oliver Twist’ si ‘David Copperfield’. Apoi mi-a luat ‘Cele doua orfeline’. Pana cand a intervenit tata, care mi-a aruncat in brate ‘Contele de Monte Cristo’, si de-acolo am inceput sa ma orientez spre lecturi mai putin depresive…
Oricum, povestile astea pentru copii nu sunt chiar atat de inocente precum par. Unele sunt destul de horror, spre exemplu ‘Capra cu trei iezi’, cand vine ‘mama lor’ si gaseste peretii plini de sange… brrr…
@evergreen: hai, stai sa-mi gasesc diapazonul. O secundica.
…
gata
…
laaaaaaa…
inocente? glumesti? dupa soacra cu trei nurori se poate face oricand un film de groaza. si gandeste-te cat de misto, de devreme si de subtil e inoculata ideea soacrei in capetele copiilor. din cate-mi aduc aminte femeia sfarseste lata, dupa ce nurorile au dat-o cu capul ( la propriu) de toti peretii casei.
pai da, sa stie la ce sa se astepte. Si sa se pregateasca din timp cu ecran anti radar. Radarul fiind ochiul de la spate, care nu se inchide nici cand doarme…
Uite ca de chestia asta cu datul cu capul de toti peretii nu-mi aminesc exact, dar imi amintesc senzatia de satisfactie pe care o simteam la finalul povestii asteia. Domle, asa merita, nu? legea talionului, ce facem aici… pai nu?
O sa fiu putin offtopic, desi nu-mi place. Voiam sa te anunt ca ai o leapsa cu carti de la mine. 🙂 poate o sa iti placa. 😀
ok, mersi de leapsa. O sa raspund la ea cand ma duc la campina sa cotrobai prin biblioteca. Aici nu am cu mine decat cartile cumparate in decursul ultimului an, deci… nu merge. 🙂
Cosbuc??? N-as mai fi crezut in el…
Cand eram prin scoala elementara ii spuneam „Cosciug”.
Opaaaa…. si-acum in cine crezi?
Cuore, inima de copil cineva? Sau Nils Holgerson? Erau multe foarte lacrimogene si patetice. De asta oi fi ajuns asa….
🙂 Nils Holgerson erau niste desene animate, imi amintesc. Si, la un moment dat am pus gheara pe o caseta audio cu povestea. Foarte dragut.
Nu, nu, era carte. Cand am aflat de desene eram prea mare deja. La desene era Perrin si Captain Planet, Testoasele Ninja si fata aia cu ochi mari gen anime.
Noi am fost generatia indoctrinata de TV? Acum ai de unde alege desene, pe atunci ne uitam toti la acelasi lucru.
fata aia cu ochi mari gen anime. <- Sandibel? :D:D 😀 Ma scuze gazda de ovtopic, dar tare-mi place sa rememorez copilaria. 😀
@Muha: Sa stii ca la captain planet m-am uitat de curand, pe un site de desene animate, care se cheama, din cate imi amintesc ‘desenele copilariei’. Mi s-a facut pielea gainii. pentru noi, la varsta respectiva captain planet chiar a reprezentat un fenomen, tin minte ca ne fabricam inele din culorile alea, si ne imparteam rolurile si ne jucam de-a captain planet. Oricum, erau niste desene destul de educative.
Cat despre testoasele ninja… mama ce ma mai uitam si la alea.
Iar sandy… ce-am mai plasn si ce-am mai ras… si ce-am mai urat-o pe sora-sa vitrega. Ca la o telenovela, nu alta.
Dar de tom si jerry nu zice nimeni nimic? Radeam in hohote. Si-acuma rad in hohote.
Pantera roz nu prea mi-a placut… nu reuseam eu sa-i prind spilul…
Si mai erau unele… exploratorii spatiului.. nu, aventurierii spatiului, cu unii cu capete ciudate, care erau cat pe ce s-o fure rau de tot in preasma unei gauri negre. De la desenele alea am aflat eu despre gauri negre. Educative si alea 🙂
A, si aia cu casa zburatoare… erau niste desene asa, religioase, si parca mai erau unele… cartea cartilor, tot religioase. Sau erau aceleasi? Uite ca asta nu-mi mai amintesc.
Si gata, ca acum am inceput sa-mi tot amintesc si nu ma mai opresc 🙂
Ah… vremuri!
Maaama ce ti le amintesti. Aventurierii spatiului! Nu stiam de la ce desene am ramas eu fascinata de ideea ca, daca intri exact prin centrul unei gauri negre vei fi aruncat inapoi :)). De la astea, acum stiu.
Captain Planet as vrea sa mai vad. Mi-a zis un prieten ca lui i se pareau imbecile pe atunci. Ma intreb cum mi s-ar parea acum.
pai uite-aici:
http://desenele-copilariei.net/captain-planet
enjoy 😉
servus…
Cosbuc… Nu am mai citit de mult… 🙂
Multumesc
Cele bune
sa traiesti 🙂