Dragilor, de ceva vreme incoace ma simt extrem de bine. Nu am un motiv special… pur si simplu. E un bine dinala vazut ca absenta a raului. Ce sa va povestesc…
1. sevrajul mi-a trecut, dupa cum anticipasem (eu cu creierul meu de non-psihiatru).
2. sunt foarte foarte multumita de faptul ca termin si facultatea asta. Nu de alta, dar ma saturasem sa ma tot ia lumea de ‘absolvent de Automatica si Calculatoare’, imi pare ca suna atat de strain de mine incat le-as raspunde cu niste vorbe care nu se potrivesc deloc unei domnisoare asa de delicate, cum ma aflu. Identitatea de calculatorist trebuia neaparat modulata. Si acum este. De-acum inainte sunt absolventa de Psihologie. Bine… in ochii lumii nici asta nu suna cine stie ce, recunosc. Dar, impreuna fac echipa buna. Zic eu. Ramane sa vedem…
3. fratilor, ma simt excelent la job. Nush’ cum dracu, dar ma duc cu placere, stau cu placere, lucrez cu placere. Nici nu visam la asa ceva. Imi doream, cand imi tot cautam (ezitant) de lucru, sa gasesc un job la care sa ma raportez cu neutralitate. Asta era scopul meu. Insa viata mi-a oferit o surpriza foarte placuta, oferindu-mi sansa sa am un job care sa ma bucure. Cel putin in perioada de fatza. Oricum, sa nu zicem hop pana n-am zis hip, ca, dupa cum v-am mai spus, pe 6 iulie se va decide ceva. (da doamne, da doamne, da doamne!!)
4. ce sa va mai spun… mai multe alte mici motive de bucurie, pe care le mai trec si sub tacere, dar ele sunt acolo, si participa la starea mea de bine.
Daca m-ar auzi psihiatrele mele cum vorbesc, precis mi-ar mari dozele. Nu se poate, nu ma simt ‘normal’.
Iar eu stiti ce le zic? Asaaa fantasmatic: „Ete p**a!”. Iar ele zic: pai cum? Iti place jobul? Iti place unde locuiesti?? Iti place faptul ca termini facultatea?? Iti place faptul ca ai slabit?? Te bucura florariile pe langa care treci in drum spre serviciu?? Esti relaxata ca ai reusit sa-ti platesti datoriile?? Iti place sa faci blogg-ing?? Iti merge bine psihoterapia??? Te bucura faptul ca universitatea ta pregateste masterat pe psihanaliza si de-abia astepti sa te inscrii?? Te bucura prieteniile pe care ti le-ai consolidat in ultimul an?? Te bucura faptul ca te intelegi bine cu colegii de serviciu si cu colegele de apartament??
Da’ ce, astea-s motive sa te simti bine? Nu, nu se poate, ai un episod expansiv.
Ce, cand erai deprimata avea legatura cu realitatea? Adica depresia ta avea oare legatura cu faptul ca aveai un job de tot rahatul, toate relatiile tale se facusera vraiste, tocmai trebuia sa tii ditamai doliul pe care nu l-ai tinut la timp, te mutasesi intr-un cotet, n-aveai chior de bani, te despartisesi de persoana pe care ai iubit-o cel mai mult de cand ai inceput sa iubesti, mareata ta firma se dusese pe apa sambetei si era neaparat necesar sa lucrezi, toata lumea era impotriva ta si a ‘fandoselilor’ tale cu psihanaliza, nu-ti mai recunosteai chipul in oglinda de atatea schimbari cate fusesesi fortata sa suporti? Ce astea-s motive de necaz?? Nu domle, boala scrie pe fruntea ta!
Dar deh, eu nu am de gand sa spun nimanui ca ma simt bine, ca ma interneaza dreacu preventiv, sau mai stiu eu ce. Va spun voua, ca voi sunteti mai ‘de-ai casei’ ca sa zic asa ;).
Asa ca, dragilor, ce sa va mai spun…
Uite, in generozitatea expansivitatii mele (curat patologice, nu-i asa?) va impartasesc un zambet larg. E al meu, nu e furat de nicaieri, parol!
Afreuda 
🙂
🙂 😀 🙂
…sper sa n-am resturi intre dinti…
🙂
Deși aș fi preferat să pui cealaltă jumătate de chip.
Am fost întotdeauna de părere că ochii unei persoane spun mai mult decât un milion de cuvinte, dacă știi să-i privești.
Văd că ești fană cercei lungi. Și ai, într-adevăr, părul negru-abanos.
Nice to meet you(r half face + neck!)! :).
PS Am uitat să zic ce era cel mai important: Felicitări pentru absolvire! (dacă am înțeles bine)
Chiar ma bucur ca esti bine . O sa ai timp de depresii, vorba aia, dupa 40 de ani. -;
In alta (dez)ordine de idei – 😉 doi oameni inteligenti ar trebui ( ma gandesc) sa stie sa ramana prieteni, dont matter what, in fond, you will see- asta RAMANE ( daca ramane) dupa orice relatie ( inclusiv dupa cele de amor pasional)
Tot in alta (dez)ordine de idei, visez la ziua in care voi pasi in cabinetul tau…bucuriile noastre 9personale) nu ne bucura atat de mult cat ne bucura ale celor apropriati…
Succesuri la licenta
(vorba lu domnu Geo: ” Zi-le tu, afreuda – ; )))
@Catalin: sa stii ca aia sunt unii dintre cerceii mei preferati. Port si cercei mai scurtuti asa, depinde. Am insa o colectioara de cercei dinastia atarnatori cu care defilez cu placere. Numai ca uneori mi se par prea grei si-mi vine sa-i dau dreacu. 😀
Poate o sa ma invoiesc, candva, in nush’ ce stare cu diferite particularitati sa sharuiesc si ochii. Dar… p-astia nu-i dau, ca sunt mai pretiosi. Zambetul e facut sa fie oferit, dar ochii… poate doar imprumutati. 😉
Cat despre absolvire: am absolvit, iar pe 8 iulie dau mandretea de licenta.
@houellebecq: Exista vreo indoiala in privinta prieteniei care ne leaga? Eu zic ca nu. >:d<
Cat despre depresii… vom vedea toamna asta ce vicisitudini imi pregateste. Oricum, indiferent de orice, poa sa tune si sa fulgere cu anxietati, dezinteres si lipsa de sens, eu NU mai iau antidepresiv. Nici sa ma bati cu ciomagul pe spinare.
Si sa stii o chestie: prietenii nu au ce cauta in cabinetul meu. Decat sa-l viziteze. Sper (si ma antrenez) sa nu ajung sa-mi tratez prietenii ca pe pacienti.
Felicitari pentru absolvire! Te invidiez, eu sunt absolventa de Limbi straine, de trei ani lucrez intr-un minister unde clar nu este locul meu- pus si simplu interesul meu pentru sarcinile de serviciu (extrem de plictisitoare) este nul. Mult mai implicata sunt in activitatile din timpul liber- carti, filme, teatru, boemie ce mai.
De la un timp cochetez si eu cu ideea de a ma reprofila. Visul meu este sa fiu psihanalist sau macar psihoteraperaut dar informatiile pe care le am momentan nu sut prea edificatoare. Ca absolventa de filologie m-as putea inscrie la formarea pentru psihoterapauti daca mai fac doar un master in psihologie si nu licenta? Am citit ca se poate daca urmezi un pachet suplimentar de discipline dar nu stiu unde m-as putea inscrie pentru acel pachet. Mi-ar placea si mie un master pe psihanaliza dar nu stiu daca acesta in corelatie cu diploma mea de licenta in filologie imi va permite mai tarziu sa si practic psihanaliza.
Imi pare rau ca sunt cam off-topic dar mi-ar prinde tare bine un sfat.
Mai, pentru psihanaliza iti cam trebuie licenta. Eu nu am auzit nimic de pachetul ala de discipline suplimentare, dar nu cred sa fie asa, din moment ce ca sa intri in procesul de formare al psihanalizei poti sa vii cu licenta si de sociologie, si de medicina si de psihologie. Oricum, pentru psihanaliza, recomandat este sa faci facultatea de psihologie. Un master nu cred ca e suficient ca sa incepi o formare in domeniul asta. S-ar putea sa ma insel, nu stiu sigur, dar uite, o sa ma interesez exact. Oricum, eu am facut psihologia in mod special pentru formarea psihanalitica, pentru ca stiam ca iti trebuie licenta. In mod sigur nu ma primeau cu diploma de la politehnica :d
Ma bucur pentru tine, sa tot o tii asa cu starea asta plina de entuziasm pentru viata!!!
mersi frumos. Asta imi doresc si eu. 🙂
nush de ce tu tot imi intri in spam, e a doua oara cand se intampla…
felicitari
pentru absolvire, pentru ca esti bine si multumita de un munte de chestii faine si pentru zambetul de milioane de zambete, in plus cred ca e si molipsitor 🙂
bafta in 8!
molipsitooor? asta-i ce intentionam 😉 >:d<
sa fie, sa fie sa fie (bafta, la ea ma refer) si pe 8 si pe 6 😀
draga afreuda, tinem pumnii la licenta; zambetu’ e de milioane si-ti trimit si eu unul imaginar la fel de larg de bucurie ca te simti asa bine!:)
mersi frumos.
tocmai mi-am amintit de o ‘zicere’: ‘A smile is a curve that makes everything straight’.
Asa ca… la cat mai multe 😀
Baba Afreuda,
Felicitari si din partea surorilor Marx. Care tin sa iti aduca aminte cu aceasta ocazie ca singurul motiv pentru care te simti extraordinar de bine este ca le citesti blogul in fiecare zi. Fara noi, lumea ar fi mai trista, sau moarta. Nu stim exact, dar nici nu vrem sa aflam.
R.
Baba Rhetta,
Multzam fain. Si sa stii matale ca tu, in venerabilitatea varstei dumitale, chiar ai un sambure de adevar in ceea ce spui. Blogul vostru ma incanta foarte, si imi place la nebunie sa ma distrez acolo, cu voi si cu ceilalti ‘neobrazati’ 😉 care trec pe la voi. Ce mai frate, la voi e hai, de cand asteptam eu sa gasesc un blog asa… deci da, Rhetto draga, blogul vostru este pentru mine un adevarat mood-lifter.
Asa ca sa va mai puna dracu sa lipsiti pretextand ca v-ati ocupat de nush ce club de fotbal sau mai stiu eu ce, ca va rup picioarele. Si bagati de seama, n-aveti unde fugi, va prind de nu va vedeti, ca-s mai tinerica 😉
esti de-a mea 🙂
Unde lucrezi de esti asa fascinanta de munca ta?
ps: si eu o sa ma implic intr-un proiect care-mi va aduce muuulta satisfactie si in mod cert un zambet sanatos antidepresiv, o sa scriu mai multe despre asta pe blogu` meu mai incolo
felicitari si abia astept sa-mi spui cum o sa fie la master, de la anu` o sa fim colege (foarte probabil) 🙂
ps2: politehnica prima facultate?! WOW!!!
🙂
succes mult cu proiectul, sper sa te bucure cat se poate de mult.
Eu una n-as zice ca sunt chiar ‘fascinata’ de munca mea, doar ‘imi place’. Asa cam de vreo luna jumate, nu mai mult, ca la inceput suduiam de mama focului.
Si nu o sa fim colege, ca nu mai merg la Hyperion, o sa merg la Titu Maiorescu, ca acolo fac master Vdz, Brandusa… si probabil si altii, si, oricum, la Hyperion nu se mai tine masterul ala cu mesteru’ Cambosie, care, din cate am auzit era singurul prof care merita atentia p-acolo.
Felicitari, Afreuda!
Faina combinatie, Automatica si Psihologie.
Mult succes si realizari dintre cele mai faine!
mersi frumos.
Am intrat la tine pe blog, e foarte misto, o sa te citesc de-acum incolo. 🙂
Urmaresc demult blogul tau, te citesc de cate ori am ocazia, cu toate ca n-am indraznit sa las vreun comentariu.Plina de nesimtire, te-am adaugat in blogroll…:)
Si de ce ma rog frumos sa nu indraznesti? scrie pe fruntea mea: daca intrati in vorba cu mine va rup picioarele? 🙂
Eu imi indragesc foarte mult cititorii, si imi place foarte mult sa intru in discutii pe teme, esti foarte foarte binevenita. 🙂 Vorba aia: simte-te ca acasa, cu ce te servesc? 😉
Mersi ca m-ai adaugat in blogroll. Tu de ce nu-mi lasi un link, sa te cunosc si eu pe tine?
http://povestileluiogme.wordpress.com/ asta is eu.Multumesc pentru amabilitate.Ma poti citi cand vrei, cu toate ca is cam la inceput, is si eu un om mic, acolo 😛
ana : felicitari ! totusi, daca imi permiti o intrebare :
cum ai reusit sa termini facultatea ( a doua ) de psihologie – in timp ce tu spui cat de heavy „bipolara” esti ? ( sau e o gluma psycho 😆
( a , si faptul ca nu mai folosesti psychopharmaka … )
p.s. la postul cu homosexualitatea cred ca trebuia mentionat ca acel „mutterkomplex” al baiatului e valabil si in cazul „don juanismului” sau mai insel ?
pai in primul rand nu sunt asa de heavy bipolara… sunt doar un pic…
in al doilea rand, in ultimii doi ani episoadele hipomaniacale (ca numa d-astea am avut, niciodata maniacale) mi-au acoperit sesiunea de vara, asa ca m-am descurcat extraordinar de bine. Ca episoadele astea… maniacale sau hipomaniacale nu sunt chiar asa un scary wolf. Daca le administrezi si iti dozezi energia poti sa le faci sa functioneze in favoarea ta. Spre exemplu, anul trecut mi-am dat 11 examene in 5 saptamani.
in al treilea rand, facultatea de psihologie este… o chestie foarte lejera. Nu-ti trebuie cine stie ce hiperbulie ca sa o termini, te mai strecori si cu cate-o copiuta, si cu cate-un referat copiat de pe net…
in al patrulea rand… eu mai degraba ma mir ca am terminat-o p-ailalta, decat p-asta, pentru ca psihologia ma pasioneaza foarte mult. Daca ma intrebi, eu cred ca ailalta m-a imbolnavit 😀
Cat despre intrebarea ta… expliciteaza te rog termenul de ‘don juanism’. Ca un comportament de tip ‘mi-o trag cu toate’ poate avea mai multe constelatii psihice in spate…
a, pai nu, ala care „si-o trage” cum zici e lancelot cu guenievre . ii trage-o-sulitza-n-inima si o face k.o. 🙂
dar bine spui totusi : daca psihologia e atat de passable – atunci trebuie sa fie mai accesibila prin umor 🙂
pardon, adicatelea , meta-melanchoholocii mi se par cam najpa . sigur ca e aiura pe linga topica – dar nu reusim sa le potrivim fix intotdeauna . de aia zic ca si buna dispozitie – aia grav pozitiva – plus ceva umor trebuie sa se ofera cu reteta gratis suplinind chimicalele 🙂
salutari !
ce-nseamna domle bunadispozitie ‘grav pozitiva’? ce este atat de grav in a te simti foarte foarte bine? mai bine decat media?
ca mie nu mi se pare nimic grav in asta.
decat faptul ca au ailalti o problema.
psihiatra mea spune un mare adevar: cand esti bipolar, episoadele maniacale ii deranjeaza p-ailalti, pe cand depresia te deranjeaza pe tine.
Asadar… in episoadele maniacale ai face bine sa afli cum sa continui sa te simti foarte bine fara sa-i calci pe ceilalti pe bataturi, sau, as adauga, fara sa le trezesti invidii de nestapanit. (aici solutiile sunt multiple, cea mai extrema este sa te duci in Himalaya), pe cata vreme in episoadele depresive… aici nu stiu ca in timpul lor nu am o gandire atat de clara astfel incat sa fabric o reteta. Mai invatam cand or mai aparea, ca sigur vor mai fi…
acum , de fapt , ti-ai raspuns singura la „acea dezlantuire maniacala ” 🙂 eu am retinut ca nu ai inteles ce am vrut sa spun ! dar ma rog !
si apropos , depresia, ii „deranjeaza” si pe altii – (cei care convietuiesc sau se gasesc in imediata apropiere a depresivului )
depresivul clasic – daca pot sa-l numesc asa ( oh , god father – fara sa implic literatura de specialitate ) si fara sa recurgem la terminologia de specialitate – nu se inchide doar de unul 🙂 si nu se „deranjeaza” doar pe el 🙂
mai are si un efect „sog” vartej – de a atrage in adancimi si pe cei din viata lui / a sa .
el , depresivul exprima . de regula negativ ! nebulos. innourat . intunecos . voila !
poate ca nietzsche avea dreptate cand spune ca … un limbaj metaforic are darul de a ne apropia si nu a respinge ceea ce spunem 🙂
Pai daca ai retinut ca eu nu am inteles ce ai vrut sa spui, de ce nu imi explici? 🙂 Deci: emma, ce ai vrut sa spui? 🙂
si da, intr-adevar, ai dreptate, depresivul ii deranjeaza pe cei carora li se plange sau carora le explica viziunea lui negativa asupra vietii. Dar… n-au decat sa plece. Cel putin mie asa mi s-a intamplat. In depresie am fost evitata. Si nu port nici un resentiment, ii inteleg perfect. Ba chiar am preferat. Ca sa-ti spun una buna, si ceilalti sunt la fel de deranjanti pentru depresiv (si pentru maniacal) cu toate tentativele lor de a ‘vindeca’ de a ‘ajuta’. Cu insistentele lor sa te scoata la plimbare, sa iti arate un film, sa iti povesteasca te miri ce chestie… doar doar ‘te scoate din starea asta’. Aiureli. Depresivul trebuie lasat sa-si traiasca depresia, oboseala, sila de viata, fara sacaieli, fara insistente… pe mine ma faceau sa ma simt vinovata ca sunt depresiva. Adica imi inoculau un sentiment de tipul „uite ma astia cat se straduiesc pe langa mine, si eu, ca o rea ce sunt, nu ma mai vindec odata”.
acum sunt in graba si neconcetrata , ana, draga ana freud , dar nu e ok asa cum zici . in relatiile noastre nu fugim de responsabilitate . de pasiunea pentru apropiatul nostru . si nu parasim asa la intamplare scena „vietii” . cel cu depresie „deranjeaza” ! si da peste cap viata celuilalt / celorlati (colateral ) implicati . dar noi cand iubim – da , profund – atunci chiar asa – avem niste capacitati uriase de sacrificiu . deci nu-l abandonam pe cu probleme . dar potentialul nostru spre ex .are limite . de aceea e bine sa-l lasi si pe cel care se vrea a fi un suport sa ajunga sa se exprime pentru ca are si el … totusi limite pe care nu le poti contesta . iar dar nu le intelegem astfel – cred ca este f . nociv pentru ambele parti – dar mai pentru potentialul efort depus .
p.s. e foarte rau sa-l vezi doar pe „bolnav” – bolnav – iar cei imediat implicati sa fie trecuti doar ca statishti ! trebuie sa vezi situatia in ansamblu. si cei care se numesc familie sunt „automat” pacienti ! si nu e bine sa nu ii vezi astfel – pentru ca atunci nu ii mai motivezi in procesul de „geneza” al pacientului 🙂 pa !
*genesung* geneza – ma rog !, in romeaneste pare ca e intotdeauna altceva ! ( insanatosire )
da, mi-am inchipuit ca despre asta e vorba 🙂
da, e frumos ce zici. Numai ca, din experienta mea ca depresiv, cei din jur implicati, ‘familia’, prietenii, nu prea stiu sa ajute un depresiv.
Si, as vrea sa iti atrag atentia asupra unui aspect. S-ar putea ca sub ideea ‘este apropiatul meu, trebuie sa-l ajut, din compasiune si pasiune pentru el/ea’ sa se ascunda de fapt un beneficiu propriu. Adica, eu ca pacient nondepresiv, aflat in proximitatea unui depresiv, sa incerc sa il ajut nu din altruism si dintr-un simt al responsabilitatii (chiar daca asa as justifica la o adica) ci din dorinta mea ca cel de langa mine sa fie bine, pentru ca mie, prin binele lui, sa imi fie la randul meu bine.
Si-atunci ce fac? m-apuc si trag de el, sa-l ajut, sa-l asist, sa-l modific, sa-l vindec. Iar depresivul… cu toata sinceritatea iti spun: nu poate. Cel putin nu atunci. Procesul de vindecare al unui depresiv este lent, trebuie abordat cu tandrete si muuuulta rabdare, si, uneori, este bine sa fie doar observat de la distanta, abtinandu-te sa invadezi spatiul psihic al depresivului, care are un travaliu de facut. Travaliu care dureaza, si e bine sa fie facut complet, fara intreruperi, fara false solutii, fara ‘fuga in sanatate’. De ce? Pentru ca altfel depresia revine. O falsa vindecare, o falsa ridicare din depresie, fortata, artificiala, te expune unei recidive.
Oricum, problema e complexa. Eu nu contest suferinta celor apropiati depresivului. Le contest numai oportunitatea interventiilor, si altruismul intentiilor care stau in spatele tendintei lor de a oferi ajutor.
iar nu ai dreptate . ma rog . umpic . partial sa zic asa . vezi , of, tuhhhh romania care nu dai doi centi pe aproapele tau !
daca simtim compasiune suntem niste oameni extraordinari . afectivi . demni de incredere . si de ce nu … de incercari !
aici la mine in tara se pune mare accent pe familie si prieteni ! primul lucru pe care il primeste un pacient intr-un spital este asistenta sociala . intelegi ? omul daca e singur trebuie spre ex sa-i asiguri sanse „psihologice” de supravietuire . ori daca se simte marginalizat – atunci -, l-ai catapultat in nenorocire . si nu e voie . caci cineva trebuie tras la raspundere . si acest lucru trebuie sa se inteleaga nu doar ca un mijloc de presiune ci ca un semn de a l intelege pe cel care e slab.
(ei , hai , pliz , ca mi-am nenorocit si eu 4 semestre practica cu cazuri de gen )
la voi in romania nici nu se concepe ca organizatii le filantropice – contacteaza cazurile precare sociale – pentru a le face o trimite de referinta cu caracter terapeutic si cu un suport social .
uneori am impresia ca vorbim ( nu in cazul nostru desigur ) in general – asadar -, cred ca vorbim de pe planete diferite . in mijlocul europei se pune „pret” ( diferit ) pe viata unui om !
E interesant ce spui. Si ce anume face asistentul social in cazul unui pacient depresiv? Cum anume il asista? Mi se pare foarte importanta tehnica si metoda. Si ce rezultate asteapta asistentul social?
De obicei rezultatele scontate apar sau nu?
„scontat” presupun ca este un fel de : „dupa- un -calcul-prealabil” ceea ce contrazice o „terapie” care are drept start si mai ales un „itinerar” neclar … fara rezultate bine stabilite din capul locului ..
si , vai, cat despre „epilog” exista cazuri „unice” fara un potential recidiv ? adica , sa-l exlcuzi din „formula” si sa-l clasifici drept definitiv si de a dreptul „curabil ” ?
ma rog ! nu cred ! nici macar la cancer ! la boli mintale – uau – , tu trebuie sa stii cat de instabil e pizicul uman ! e posibil sa nu am dreptate . doar ca aici tu esti cea de specialitate . nu ? asistentul social se ocupa de tine ca intreg . iti asigura incepand de la asigurarea de bola pe care nu ti-o poti permite – peste coordonarea unei arhitecturi sociale cu baze concrete – pana la consultatie de specialitate ( aceasta dependenta fiind de necesitati – asadar -, individuala ) – deci, te ia in evidenta si te insoteste adecvat pana cand ai un supot cat de cat stabil ca sa continui pe propriile forte. ajutorul se vrea „administrativ” / coordonativ !
auzi si pacientii astia vin si cer ei insisi ajutorul nu?
exista si asistenta sociala acordata fara cererea pacientului?
vezi de ce e usoara „facultatea de psihologie ” in romania ? 😆 poti sa simplifici tot dupa bunul gust !
ma rog ! cand o sa-i salvam pe toti ( adica cand se inventeaza formula sa ma anunti , pliz , desi, nu mai vreau sa am de-a face cu aceste cazuri . tja . da ! na ja , lashitatea ) !
in rest un sistem bine structurat ( in care sa speram ca vei lucra si tu vreodata 🙂 ) e mai bun decat unul dusmanos . adica are darul de a salveaza oameni !
fara un sistem ca acesta de care ti-am spus , ei uite, nu ai nici macar un umar pentru smiorcait 😮
ma rog ! da ! apropiatii si cei care sunt „la baza fara onorar – filantropica – carevasazica ) ii „pescuiesc” cu ajutorul medicilor pe aceste cazuri periferice .
depresia e doar unaaaaaa din cazurile „dragutzzzze” 😆 restul sunt drame umane . asadar !!!
E foarte usoara facultatea de psihologie in romania.
Mai greu este sa intelegi ca a acorda ‘ajutor’ cuiva care nu ti-l cere, pentru ca asa consideri tu ca e uman, corect, responsabil, poate mai mult sa prejudicieze decat sa faca bine.
Asta vreau de fapt sa spun, si sunt absolut convinsa ca asa este.
Iar umarul, da este bine sa fie acolo, pentru cazul in care suferindul va vrea sa se apropie si sa se sprijine de el. In nici un caz nu i-l vara omului cu forta sub frunte, ca s-ar putea sa-l lovesti, are oase tari.
draga afreuda : eu am angajat in discutia noastra „emotia puternica” . am recurs la sentimente pictand astfel niste situatii neplacute care au loc zilnic peste tot – iar tu ca psiholog – te simti usor iritata/ofensata de acestea . ajutorul (neconditionat as formula eu cu oarecare rezerve) trebuie sa fie pentru tine intotdeauna prioritar.
p.s. nu ma indoiesc ca psihologia nu ar fi usoara – oamenii sunt cei mai dificili 🙂 nu o lua ca pe o ofensa .
( apropos , ai vazut postul lui sebastian corn cu scrisoarea deschisa ? ai vazut cat de multi au intervenit acolo cu o atitudine de bascalie ? cand o tara nu e sanatoasa – cand un sistem sanitar e devastat – si cand oamenii nu reusesc sa inteleaga cat de impotante sunt aceste sisteme sociale – cred eu ca e tragic )
in rest , cuvintele pe care le insiram in comentarii pot reprezenta doar o unelta de manipulare 🙂
emma: ma simt iritata pentru ca se pare ca nu prea ne intelegem. Tu spui „e obligatoriu sa oferi ajutor cuiva aflat in necaz, la mine in tara asa se intampla si e bine, in romania nu se intampla asta pentru ca romania nu e suficient de civilizata”. Eu spun „atunci cand am trecut prin depresie, ajutorul celor de pe langa mine mi s-a parut inconfortabil si inadecvat, am preferat, de la un punct incolo sa renunt la el, si slava domnului ca asa s-a si intamplat”.
Cu alte cuvinte tu vorbesti la nivel global, social, general, si avansezi principii abstracte legate de responsabilitate, pretuire a aproapelui etc, pe cata vreme eu vorbesc in cazul meu particular in calitate de pacient, si avansez concluziile trase din ceea ce am patit eu. (si nu din ceea ce am invatat la scoala, asa cum insinuezi tu pe ici pe colo)
Aici e o ruptura, si cred ca de-aici provine sentimentul tau ca ‘vorbim de pe planete diferite’. Pentru ca la tine planeta este sistemul medico-sanitar al tarii in care locuiesti, la mine este experienta particulara ca pacient.
inteleg ce spui si iti dau dreptate.
doar ca de undeva trebuie sa se inceapa nu ? adica orice actiune trebuie sa aiba un inceput / impuls / generator .
si atunci de unde ( ma intreb eu in sinea mea ) pot oamenii sa realizeze ca este absolut normal sa primesti ajutor daca nu pornesc de la premisa ofertei care oferta e necesar sa fie educata si ea 🙂
nici in alte tari nu a plouat din start cu o „mentalitate” prietenoasa fata de „aproapele tau” . ea a fost undeva initiata si cultivata ulterior .
Ciudat ca te simti bine?lasa psihiatrele,ca ele dau medicatie tuturor umblatoarelor,incepand cu sobo si terminand cu oamenii!!!Cred ca in lumea Prozacului si a Xanas-ului nu e interzis sa te simti bine,ci sa-ti verbalizezi starile…
@Rodica: da, am observat si eu asta. De fapt si de drept, in lumea psihiatriei cel mai interzis este sa le lasi sa se vada. Sa nu cumva sa plangi, ca ai facut o criza, tre sa-ti schimbam tratamentul. Sa nu cumva sa te enervezi, ca iti dam mai multe calmante. Sa nu cumva sa nu ai chef sa dormi, ca ‘nu o sa-i placa doamnei doctor’.
Deci, daca esti in observatie psihiatrica, nu ai voie sa faci/simti nimic din ce are voie sa faca/simta un om normal.
Numai ca dragii de psihiatrii definesc in felul lor”normalitatea”…:)),si oricum cei mai multi psihiatrii au ei nevoie de ajutor si de indepartarea de pacienti…de ce?un bolnav nu poate ajuta alt bolnav!!!!
Prefer psihologii!
Clar.
Treaba psihiatrilor este una care tine de social. Normalitatea pentru un psihiatru este ‘sa nu deranjeze pe nimeni’. Daca pacientul ala deranjeaza, atunci e anormal. Daca nu deranjeaza, atunci e normal.
N-au ce face, asta le e meseria. Vine familia cu nebunu’ la psihiatrie, si psihiatrul n-are ce face decat sa-l faca p-ala sa nu-si mai deranjeze familia. Asta-i treaba lor, aici se opreste totul. E foarte simplu.
Si da, boala psihiatrilor este chiar teama de boala psihica.
De-aia in America psihiatrii fac o analiza personala. Si de-aia e bine, daca te duci la un psihiatru, cauta-l p-ala care e si psihanalist. Sunt cativa. Dar pe-aia ii cauti pe siturile de psihanalisti, si te uiti acolo ce scrie sub numele psihanalistului. Trebuie sa scrie psihiatru. Si la ala te duci.
Cred ca esti un pic 50’s. Din cate am auzit eu si in Franta si in America psihiatri merg pe TCC acum, nu pe psihanaliza. Iar cei care mai tzin la psihanaliza sunt marginalizati. E un fel de „am depasit perioada aia”. Poti sa observi asta si dupa popularitatea in scadere a psihanalizei in occident si in SUA.
TCC-ul si-a pus amprenta in State….
ce e TCC-ul?
Terapia cognitiv-comportamentala.
Da. Asta e
De ce să te duci la TCC şi să elimini simptomul când poţi să faci psihanaliză şi să elimini conflictul inconştient ce îl generează, evitând astfel apariţia unui alt simptom? Este ca şi cum ai lua coaja de pe o bubă şi ai lăsa puroiul înăuntru.
Sunt situaţii în care eşti nevoit să apelezi şi la o terapie scurtă dar psihanaliza şi-a câştigat un loc fruntaş în cadrul terapiilor eficiente pe termen lung şi nu cred că poate fi detronată aşa de uşor, chit că suntem în secolul vitezei şi totul se face pe fugă.
Nu stiu daca se pune vorba de detronari,lupte de clasa si animozitati intre terapii,doar intre oameni.Pana la urma conteaza de clinician si de felul in care pacientul raspunde la terapie,fie ca se numeste TCC sau ca e psihanaliza.
Binele pacientului conteaza mai mult decat numele terapiei,acum conteaza doar de specialist sa-si dea seama cu ce conflict are de-a face pt a stii sa dea verdictul potrivit:faci asta sau cealalta.
*..ups,rectific…”daca se pune problema”
Aham 🙂