Asta e un film care incepe teribil de dur, si se termina teribil de dulce. Ca sa nu spun dulceag.
Jamal e un individ din paturile de jos ale Indiei (vagabondul adica), a carui viata este asaltata de tot felul de vicisitudini. Cum necum, ajunge vagabondul sa participe la concursul ‘Vrei sa fii milionar?’. Mai mai sa-l castige, astfel ca ‘oficialitatile’ il baga in arest si vor sa obtina, sub tortura, marturisirea lui cum ca ar fi trisat, pentru ca altfel nu-si explica faptul ca vagabondul asta fara scoala ar fi putut avea o asemenea cultura generala. Asa incepe filmul.
Ei bine, pe parcursul acestui interogatoriu, ne sunt dezvaluite cirscumstantele vietii lui Jamal care au dus la toate ‘invatamintele’ ce i-au permis sa raspunda corect la intrebari. Aflam pe aceasta cale ca provenea dintr-o familie foarte saraca, mama sa a murit in copilarie in timpul unui soi de macel exercitat de… unii p-acolo, nu am inteles foarte clar contextul istoric, se combina cu niste pusti de varsta lui si intra pe mana unui soi de ‘filantrop’ care-i foloseste la cersit.
In momentul in care binefacatorul incepe sa isi mutileze pustii in vederea unui castig mai substantial, el cu inca un prieten si cu o pustoaica (ce, mai tarziu, ii devine dragostea vietii si mobilul pasiunii) evadeaza de sub tutela lui si fug in lume. Pustoaica in schimb se pierde de ei si este recapturata de oamenii-cei-rai, care o vor folosi mai tarziu pe post de dansatoare, in scopul de a-i vinde, pe bani grei, virginitatea.
In fine, fac ei ce mai fac p-acolo, se apuca de castigat bani facand pe ghizii ilegali ai indiei, pana se intorc s-o salveze pe fata, care acum avea in jur de 12-13 ani. Il omoara pe filantrop si fug cu banii lui. La faza asta, insa, se petrece o noua separare, ‘prietenul’ lui alungandu-l pe Jamal din adapostul pe care si-l gasisera impreuna (mi se pare ca era chiar casa filantropului ucis), el ramanand cu pustoaica, pe care probabil ca o violeaza in draci, dar filmul nu ne expliciteaza asta.
Peste ani si ani, timp in care vagabondul nostru lucreaza prin diverse locatii destul de cinstite si onorabile, se hotaraste iar s-o caute pe gagica. Si o si gaseste. Combinata cu un gangster pentru care lucreaza ‘prietenul’ lui, batuta si tinuta sub papuc de catre individul asta teribil de grosolan si de catranit.
Mai departe va las sa ‘cercetati’.
In esenta este un film despre ‘viata’, despre ce inseamna si unde te poate duce aceasta, si ce te poate invata. Despre semnificatia ascunsa a anumitor evenimente aparent lipsite de importanta, despre sansa si despre determinare. Povestea de dragoste desprinsa din basm si finalul de tip ‘si-au trait fericiti pana la adanci batraneti’ ii da o nota de superficialitate, un senzational americanesc de proasta calitate. In tot cazul, filmul e ‘uns cu toate alifiile’, merita vazut.
Pe la mijlocul vizionarii ii dadusem deja un 9.5, dar la final am scazut la 8. Se pare ca nu ma mai impresioneaza povestile amoroase romantice. (as in… eroi exceptionali aflati in situatii exceptionale, in care ies fara exceptie invingatori exceptionali).
Va ofer o imbratisare exceptionala, si hai, inapoi la munca! (nu voi dragilor, voi faceti ce doriti, eu, ca mie mi se termina perioada de proba pe 6 iulie si tin mortis ca ‘evaluarea’ sa aiba un ‘outcome’ pozitiv). Va sarut!
Mie povestea de dragoste mi s-a parut oarecum un pretext pentru atacarea de fapt a altor teme, asa incat finalul nici nu m-a impresionat, nici nu m-a deranjat 🙂
Ideea care mi-a placut cel mai mult este cea pe care ai spus-o si tu, cum momente aparent neimportante determina consecinte spectaculoase, precum si ca orice intamplare neplacuta sau chiar tragica are in ea un sambure de bine, poate genera ceva pozitiv, si orice intamplare in principal buna are in ea un sambure de rau, poate determina si ceva nu tocmai bun…
Am ramas pe undeva pe la un 9-9,5, chiar si dupa final 🙂
Văzut.
Ritmul filmului mi s-a părut foarte bun, iar asta a vine din regie – imagine – montaj, pentru care îi dau nota maximă.
Povestea mi s-a părut puţin trasă de păr iniţial, pentru că multe dintre întrebări le-aş fi pus la concursul similar românesc la întrebările de încălzire, pe care le ştie toată lumea. Am înţeles din diverse surse că totuşi nu e chiar aşa şi că nu poţi echivala cunoştinţele de cultură generală ale unui european cu cele ale unui asiatic. Acolo puţină lume a auzit de un Dumas, cică. Bine, o fi aşa.
Filmul mi-a amintit puţin şi de Cidade de Deus, un film cu mult mai bun decât ăsta, totuşi, şi mult mai puţin mediatizat. Unul din cele mai bune filme făcute vreodată, în opinia mea.
Finalul îi scade din valoare, prin happy end-ul în stil hollywoodian, dar poţi să-l priveşti şi ca pe o parodie la filmele bollywoodiene, aşa cum au susţinut unii. Deşi eu nu înţeleg de ce ar fi trebuit să se termine cu un moment care parodiază ceva…
Nota mea finală e asemănătoare cu a ta – un 8, 8.5 maxim.
@rontziki: Pai asta-i ca povestea de dragoste si incununarea ei de succes, ca sa zic asa, este cumva ‘premiul’ pe care i-l ofera viata pentru taria cu care a suportat toate nenorocirile prin care a trecut. Adica, pana la urma, spre acest scop converg toate actiunile lui. Chiar si la concurs se inscrie pentru ca isi inchipuie ca EA il va urmari.
Oricum, mie mi-a placut ideea cum ca viata adevarata, traita, reala te invata mai multe decat te invata orice scoala. Toate raspunsurile date erau legate de experienta lui ‘in vivo’, iar la ultima intrebare, cea care-l facea sa castige de fapt concursul, i-a picat ceva ce ar fi trebuit sa stie de la scoala, in putinele dati in care a dat p-acolo. Si taman acolo nu a stiut sa raspunda, dar a nimerit. Cu alte cuvinte… ‘prost sa fii noroc sa ai’, vorba aia. Glumesc.
Da, mergea si mai mult de 8.
@Catalin: finalul vazut ca parodie.. interesant. dar vorba ta, de ce? filmul are un substrat cat se poate de serios, nu ar avea nici un sens s-o dea-n balacareala la sfarsit. Ca sa ce? Adica pan-aici e film de oscar si de-aici incolo se transforma in comedie de doi bani? hmmm. Mneaaah.
Am vazut City of God. Tin minte ca mi-a placut. Aveau o metoda interesanta de filmare, care sugera agitatie si pericol, in ton cu violenta ilustrata in film. Bun si ala.
@afreuda: mi-a placut f mult ideea ca a concurat pentru orice altceva in afara de bani…sa zicem ca nu era vorba de femeia pe care o iubea, ci de o persoana f draga din familie si cumva, in scopul a ceva legat de aceasta persoana concura…mi se pare ca ideea ar fi fost sustinuta la fel de bine. De-asta spun ca dragostea mi s-a parut un pretext si da, m-a uns la suflet ca altceva in afara de partea materiala a contat 🙂
@catalin: eu am vazut finalul ca pe un omagiu adus filmelor indiene clasice…pana la urma filmul a redat o parte din lumea si mediul lor, asa incat in final s-a adus un omagiu productiilor lor cinematografice care, chiar daca pentru noi sunt mai degraba funny spre superficiale decat impresionante, totusi fac parte si redau un fel al lor de a fi.
@rontziki: da, si mie finalul mi s-a parut ca aduce a film indian. Dar ma refer efectiv la scenele de la sfarsit de tot, in care au inceput aia sa danseze pe muzica indiana. Chiar mi-a placut, am gustat spectacolul lor stradal.
Dar e o asimetrie atat de mare intre dansul asta al triumfului dragostei fata de palmele pumnii si bataile pe care si le lua la inceput, incat, incepusem sa ma intreb daca nu cumva filmul care tocmai s-a terminat e altul decat cel de la inceput :d Adica… mi se pare ca exista o inconsistenta, o discrepanta care destructureaza filmul.
Macelul in care este ucisa mama eroului este unul bazat pe conflictele dintre sectele din cadrul aceleiasi religii. Asa cum zicea Freud pe undeva: „narcisismul micilor diferente”.
In opinia mea, filmul demareaza bine dar se rasufla imediat devenind o telenovela indiana siropoasa.
As fi preferat ca Oscarul sa fie dat peliculei The Wrestler care m-a impresionat enorm prin jocul excelent a lui Mickey Rourke.
Un alt film pe care ti-l recomand insistent: Loverboy- despre o mama foarte narcisica.
@afreuda, rontziki:
Chit că ne-a plăcut sau nu, faptul că se comentează atât despre el trebuie să fie un indicator că a fost un final bun, nu? 🙂
Şi mie mi s-a părut puţin nepotrivit în contextul filmului, însă nu înseamnă că nu m-a amuzat sau nu mi-a plăcut cum bollywoodizau ei momentul.
@dan: da Loverboy l-am vizionat si l-am interpretat la un workshop despre abuzul sexual al Aureliei Ionescu. Bun film, insa si ala are un final nerealist. Mama seductiva, care intretine o relatie fuzionala cu copilul ii ofera acestuia un model de normalitate pe care el, de unde ne neunde ajunge sa-l conteste. Happy-ending-ul este nereusit. In mod normal (ma face sa si rad termenul asta in contextul filmului, dar in fine… in normalul acestei anormalitati, daca vrei) adultul de mai tarziu nu prea ajunge el sa aiba relatii amoroase sanatoase, asa cum se intampla in film, sau, ma rog, cum este lasat sa se inteleaga.
O sa ma uit la The Wrestler, ca am incredere in recomandarile tale. (Sper ca nu e cu Woodie Allen :D)
@Catalin: controversa nu este neaparat marca unei calitati. Inceputul e bun, iar finalul devine unul comentat pe principiul: pacat ca un film care incepe atat de bine se sfarseste atat de prost. Si incepi sa dai tot felul de explicatii, numa numa gasesti una care sa reabiliteze impresia generala despre film. Pana mea, pana la urma ramane si cu gagica si cu banii… Futu-i (ca sa citez din Will Self) sau partz (ca sa citez din Petre Tutea)…
Amuzant e, n-am ce zice, dupa cum spuneam mai sus, si eu l-am gustat, numai ca nu se potriveste. E cam ca baba si mitraliera, nuca-n perete… u name it!
A luat atatea premii si inca nu m-am uitat la el, dar e pe lista mea de vacanta :).
eu cred ca s-a fortat deschiderea culturala/boolywoodiana, intentia filmului e una a inlaturarii granitelor, si destul de reusita, doar ca
exista un amalgam de aluzii care vorba ta sunt nuca-n perete si care suprasatureaza atmosfera, insa poate e tot intentionat efectul, doar filmele indiene au „talentul” de a ne sufoca
Un film care merita sa fie vizionat… am scris si eu despre el o recenzie acum vreo jumatate de an in urma…
@gala: da, s-ar putea sa ai dreptate. Eu nu am vazut, insa, nici un film indian cap-coada, ca sa pot sa fac aceasta observatie. Mi se pareau prea siropoase.
@Alter Ego: imi place avatarul tau 🙂
Imi poti da un link la recenzie? sunt curioasa s-o citesc, dar mi-e cam lene sa ma apuc sa scotocesc in arhiva la tine pe blog. 🙂
Pentru ajutorul pe care mi l-ai dat cu Photoshopul, o să-ţi dau eu linkul 😉
http://blog.alter-ego.ro/personale/slumdog-millionaire-un-film-care-merita-vazut/
@afreuda: eu nici macar n-am de gand sa-l vad; desi indianca aia este exceptional de frumoasa, poate de asta ar merita:)
off-topic: spune-mi si mie te rog, ai idee cum sa pun ceva (un counter d-ala cu flag-uri, ca mi se pare cool) in partea laterala a blogului? adica nu ca postare, ci ca eticheta permanenta? merci mult si scuze, da’ normal ca indraznesc, daca stiu ca te pricepi:)
@capricornk13: da, indianca aia e sublima. Aproape ca m-am indragostit de ea 🙂
Nu stiu exact ce este counter-ul cu flaguri, dar ai acolo la Widgets o chestie care se cheama Text (Arbitrary text or html). Acolo poti sa pui practic ce iti pofteste inimioara. Daca nu e ce-ti trebuie tie, da-mi mai multe detalii sau un exemplu de ‘counter cu flaguri’, ca sa-mi dau seama exact ce vrei sa faci.
Vazut. Placut 🙂
@Catalin: mersi frumos 😉
@Alter Ego: da, bun review. Exhaustiv. Si sunt de acord cu comentariile tale in ceea ce priveste inceputul filmului. Si pe mine m-a confuzat, ba chiar l-am si lasat la un moment dat, dupa care m-a convins o prietena sa ‘rezist sa ma uit la tot filmul’, ca daca trec de inceput incep sa se lamureasca lucrurile. Mi se parea foarte deranjant… o palma dura, apoi ala complet dezorientat si pe alta lume in scaunul de la concurs, apoi brusc alta palma dura, apoi iar scena de concurs cu care nu ma lamurisem ce se intampla… apoi il baga cu capu-n galeata… tot zigzagul asta te zapaceste initial.
@evergreen: e ca e? 😀
Well, nici nu trebuie să te impresioneze poveştile alea. Da, recunosc c-a fost un film ok (adică trece de nota 7) dar asta nu înseamnă că trebuie să-l venerez şi să-i dau Oscar…
Să fim serioşi, A ajuns să fie un fenomen pentru că l-au promovat cum trebuie; eu m-am uitat atent la film şi nu e nimic mai mult decât o poveste cu o infinitate de clişee…nimic nou…
Prima treime din film e oarecum interesantă, dar povestea se strică atunci când cresc ei mari… nu mai e deloc veridică şi în plus vezi cât de prost joacă actorii; mie…nu mi-au inspirat nici o secundă feelingul pe care ar trebui să mi-l dea un personaj.
Îţi recomand să ai grijă cu filmele despre care spune „Hollywood-ul” că-s bune…
@Razvan: e… si daca nimeresc cate-un film mai prostovan asa nu-i bai, ca nu e vorba decat de o ora jumate.
Mi-a placut, l-am vazt de douoa ori (probabil ca nu mai gasisem altceva atunci). A doua oara nu m-am mai uitat si la sfarsit. 🙂
@bl000g: pai da… aia-i problema cu filmul asta. sfarsitul domle. Ma gandesc acum ca sintagma ‘final hollywoodian’ are doua acceptiuni: una buna, si, in cazul asta, una extrem de proasta.
Acceptiune bună pentru „final hollywoodian”? Îmi poţi da şi un exemplu de such film?
Pentru mine final a la Hollywood înseamnă happy-end, toată lumea trăieşte fericită până la adânci bătrâneţi, binele învinge răul, fata rămâne cu băiatul (sau, după caz, fata cu fata sau băiatul cu băiatul), banii ajung unde trebuie – nu neapărat la eroul principal, ci la cei care au atunci cea mai mare nevoie, bomba se opreşte cu o fracţiune de secundă înainte de a exploda and so on.
Adică exact ceea ce nu se întâmplă (de obicei) în viaţă.
O fi el finalul frumos şi hazos şi optimist şi te lasă plin de bună-dispoziţie, dar la unele filme chiar nu m-am putut opri să nu exclam – „Da’ hai mai dă-o-n piz*a mă-sii!” 🙂
tocmai, final frumos, hazos, optimist. Asta este o acceptiune buna, in sine, scoasa din contextul unui film. Ca nu orice film cu happy end se cheama ca se termina aiurea. La unele chiar se potriveste. Am in cap un film cu Russel Crow, nu mai situ cum se numeste, dar ideea e ca el e un mare workoholic care lucreaza la o agetie dinasta care joaca la bursa, si se trezeste cu o mostenire de la nus ce bunic, prin franta. Un domeniu cu ditamai casa, si vita de vie, chiar locul copilariei lui. Si se duce omul nostru acolo in ideea de a scapa cat mai repede de domeniu si de a se intoarce la munca. Insa isi reaminteste de copilarie, se indragosteste, isi reevalueaza pozitia asupra vietii, isi reconfigureaza valorile. In final, evident ca ramane cu gagica si cu casa, dar in contextul filmului tocmai asta e morala, adica tocmai asta ar fi trebuit sa faca. Ei bine, ala este un final bun. Spre deosebire de cel al filmului aici-de-fatza, la care finalul nu are nici un fel de substrat, nici un fel de mesaj. E pur-si-simply happy si-atat. Nu ne invata absolut nimic.
A good year.
Un film delicios.
Marion Cotillard şi mai delicioasă 🙂
Bun exemplu 😉
@Catalin: 😉
@mihaela: scuze, intrasesi, nu stiu de ce, in spam. Pai sa te uiti, macar de curiozitate, ca, dupa cate vezi, ai ce vedea :d