Observ la unii oameni cat de chinuiti sunt de propriile prejudecati, de propriile procese psihice care cicleaza pentru mentinerea unei perene slabiciuni a eului. Imi inspira mila si-atat. Automulilarea psihica este o activitate pe care unii indivizi nu se pot abtine sa nu o practice, pentru ca se petrece in afara controlului lor constient. Exista un anumit masochism pe care unii si-l satisfac prin sadism aplicat asupra propriei persoane.
Pana la urma tine de un deficit de cunoastere de sine. Automatismele psihice releva o slaba constiinta, domnia inconstientului care nu reuseste intotdeauna sa satisfaca interesele globale ale psihicului.
Si ceea ce este uluitor este cu cata convingere rationalizeaza persoanele astea, aducand argumente atat de slabe, majoritatea cu caracter emotional sau infantil, de factura: „asta nu e bine pentru ca imi creaza nus-ce sentiment neplacut”. Pai fratilor cumnatilor, sentimentul neplacut provine din noi insine, nu din ceea ce se petrece in exterior. Felul in care percepem la nivel inconstient un eveniment, o situatie, felul in care infestam cu propriile traume informatia venita din realitate, asta genereaza sentimentul neplacut, nu realitatea insasi. Asa ca mai bine se uita fiecare in ograda proprie, si face pe-acolo ordine printre barne si paie, inainte sa judece cu ignoranta pe altii, si-apoi sa sufere din pricina asta, intr-o dezorientare totala, si o inconstienta sinistra in privinta motivelor reale de suferinta.
E mare lucru sa iti extinzi campul constiintei. A sti exact de unde iti provin afectele si a recunoaste ca, in esenta, esti singurul responsabil pentru gestionarea si tratarea lor este de nepretuit.
Afreuda 
Buna treaba.
Vreau sa stiu mai multe despre poveste. Despre cum poate cineva sa se povesteasca. Despre ce povesti spune despre sine.
Pai povestea e simpla. O persoana incepe sa macine bulgari de noroi, ii improasca pe unde-apuca, si tot persoana aia se simte prost, vazand ca nu e luata-n seama si ca reprosurile ei nu au nici un efect.