Azi m-am trezit cu noaptea-n cap, ca tre sa ‘supraveghez’ o misculatie masculina de reparat robinet si schimbat un bec in conditii de fasung stricat. Asa-i cand nu ai un barbat in casa, tre s-aduci marfa de import. In apartamentul asta stam 3 gagici, la fel de ignorante in alte ‘mesteritului’. Una dintre noi mai populeaza atmosfera cu testotsteron din cand in cand. Dar nu-l putem folosi la reparat, ca nici nu i-au dat tuleiele. Il vad din cand in cand la bustul gol. Ii numeri firele diafane de pe piept. Si alea parca-s opera desavarsita a maestrului paianjen. Pokerist internaut. Din asta isi castiga traiul. E si asta o meserie…
Imi amintesc ca la spitalul de glumeti era o baba chitita sa se marite. Mai bine mai tarziu decat niciodata, imi zic. Criterii de selectivitate foarte concrete: un barbat trebuie sa stie sa sape o groapa, si sa repare un gard. O spunea cu atata convingere incat era contagioasa. Dupa mine, renunt usor la reparatul gardului, l-as inlocui cu reparatul prizei. Cat despre sapatul gropii… avand in vedere ca nu plantez nimic, nu am nevoie sa-mi fabric o latrina, si nici nu ma pregatesc sa mor si sa ma’ngrop in fundul curtii, il scot lejer de pe lista de prerequisites.
Ce altceva? Pai, dupa cate se vede, un barbat trebuie sa stie sa instaleze un robinet, o clanta, o plafoniera, niste rafturi, o lustra, o colivie. Hmmm… asta de unde-a aparut?
In alta ordine de idei, aseara, venind acasa, imi rasunau in cap versurile „Am bani de dat, am datorii la stat”, „Bani zboara, banii zboara”. Pentru ca sunt stramtorata pana la frustrare de nevoia imperioasa de a strange cureaua. Si parol soro, nu-mi iese. O femeie trebuie sa stie sa cheltuie. Si o fac cu cea mai mare pricepere. Slava domnului ca sunt pe banii mei. Ma rog, vorba vine ai mei, din moment ce sunt un pic… ingropata in datorii. Si culmea e ca nu mai am de unde restrange, decat de la mancare. Mai am banii de tigari, pe care nici prin gand nu-mi trece sa-i aloc altor scopuri, si in plus un te miri ce pentru cate-o gustarica, o atentie, o maslina. M-am socotit si rassocotit, si fiecare zi imi saboteaza cheltuielile. Pentru ca nu pot sa ma abtin sa nu-mi iau cirese din buticul din Dorobanti, cirese care sunt mult peste pretul pietei pe care eu nu o vizitez niciodata, pentru ca nu e in drumul meu, iar lenea e exorbitanta. O sa apelez la mama sa ma sponsorizeze, si cand o sa trebuiasca sa-i justific cum mi-am cheltuit salariul, raspunsul meu o sa sune ceva in genul: pe datorii, tigari si cirese. No…
Testosteronul din bucararie a terminat de instalat robinetul. In sfarsit nu o sa mai spalam vasele cu apa fierbinte, si nu o sa ne mai chinuim in acrobatii demne de spectacol sa nimerim pozitia inchis prin reglaje de finete. Acum a trecut la bec. Hotarat lucru, e bun un barbat la casa omului.
Imi amintesc cata disperare o cotropea pe maicamea cand, dupa ce s-a dus raposatul taicamiu, Dumnezeu sa-l ierte, se strica ceva prin casa. De la cele mai mici la cele mai mari. Atunci incepea sa opereze la intamplare, cu zapaceala si furie, sperand sa rezolve problema pe principiul pe care maimuta pusa la masina de scris ar scrie un sonet de Shakespeare, dac-ar fi lasata sa randomizeze un timp suficient de lung.
Cea mai mare povara era centrala cea veche, cu sute de tevi si jdemii de robinete, care trebuia aerisita din cand in cand, ca altfel incepeau tevile sa trozneasca amenintator. Si-mi amintesc odata cum, ciufulita si rosie la fatza a venit la mine in disperare, ca nu mai reusea sa opreasca apa care curgea pe casa. ‘Ce-ai facut?’ ‘Am invartit de robinete’ ‘Ce robinete ai deschis?’ ‘Da ce mama crezi ca io mai stiu?’ Pai in puii mei, ar trebui sa stii.
Nu mai tin minte cum s-a rezolvat, cred ca prin metoda combinari si incercari repetate. In fine, cand a aparut al doilea barbat al casei, una dintre primele operatiuni a fost inlocuirea centralei, fapt care a dus la o considerabila diminuare a stresului.
A plecat testosteronul. Operativ baiat. Mi-a aratat de unde se inchide apa in caz de ‘ceva’. Simplu, zice, luati un patent si invartiti la 90 de grade. Hmmm… zic eu trecandu-mi cu mana prin par, nu cred ca avem asa ceva prin casa. In gandul meu, cu o penseta nu se poate? El, usor iritat, pai ar fi bine sa va luati. Asa ca… iata, am lista de cumparaturi pentru salariu. Va rog frumos, o cutie de detergent, un rimel, doua pachete de dunhill rosu si… un patent. De care-o fi, numai patent sa fie. Nu, cheie franceza deocamdata nu, ca nu vreau sa omor pe nimeni. Ciocan? Numai ca sa bat in tavan cu el cand da ciumafaia de sus tzubafarul la maxim, dar pentru asta folosesc mopul, deci, nu multumesc.
Va las dragilor, ca ma duc sa muncesc. Imi pun propriul testosteron la bataie in jobul meu cel masculin, ca, desi femeie, trebuie sa-mi castig singura traiul. Va sarut!
ce tare :))))
🙂
ai nimerit tu testosteronu’ potrivit. Cred că asta ar trebui să fie trecut în cv-ul oricărui bărbat care aplică pentru rolul de soţ. Al meu este mai nepriceput decât mine. Eu mi-am luat patent şi şurubelniţă singurică.. a.. şi ciocan. El de-abia dacă duce gunoiul după repetatele mele insistenţe. Nici măcar cadavredele de carcalaci pe care îi omor eu, nu le ia.
Dar mă iubeşte şi aduce bani în casă… măcar atât 🙂
@Rox: welcome back 🙂
Pe testosteronul asta ni l-a trimis proprietara. E de-al ei 🙂 Tot el a venit si cand a fost de instalat cablul tv, cand a trebuit sa mutam mobile ca sa inlocuim covorul, cand a fost de carat un ditamai frigiderul (aici a venit insotit de alti doi handralai) si tot el m-a ajutat si cu mutatul, ca are o duba incapatoare, in care mi-a carat toate bagajele, si mi-a adus si saci ca sa am in ce sa le pun. E foarte ‘saritor’.
Cat despre ‘al tau’… e mare lucru ca aduce bani in casa. Si ca te iubeste, evident, dar asta e de la sine inteles 😉
Cand vine bebe?
apropo de instalatori, tot cotrobaind prin niste fisiere mai vechi am dat peste „scheciul” asta absurd ( by the way i love to be bizzare and kinky lol)
Drept urmare, ma grabesc sa-l postez pe blogul afreudei, in premiera – ; ))))
1. INT. NOAPTE
Becul aprins al unei lustre. Becul se stinge brusc.
fade out
2. INT. ZI
Electricianul ( un bărbat burtos, 50- 55 de ani, cărunt, cu obraji cărnoşi) intră hotărât.
– Bună ziua, mă numesc Electricianul şi am auzit că aveţi probleme.Cu un bec.
Femeia din prag ( care tocmai i-a deschis uşa îl priveşte stupefiată)
F: Aşa este..tocmai voiam să vă anunţ…de unde aţi aflat?
E: Păi doamnă…
F: …Domnişoară…
Eletricianu o priveşte mirat. Continuă impasibil:
..Păi doamnă, la noi în imobil veştile circulă repede.
F: …ca curentul !
E: Poftiţi ?
F: (acră) era o glumă cacofonica…
E: (gânditor) Aaa…
Un cîine traversează în fugă încăperea.
F: Vă plac câinii ?
E: ( ca şi cum s-ar fi aşteptat la întrebare) Uneori. Adevăru e că prefer mai degrabă pisicile. Sunt mai crocante.
F : ???
E:..era o glumă…
F ( gânditoare) Aaaa
Electricianul avansează în mijlocul încăperii.
E: Ce sufragerie imensă aveţi…vă deranjează dacă fac roata?
F: Poftim?
E: …roata, zic, vă deranjează dacă fac şi eu o roată, aici, la dumneavoastră în sufragerie ?…Ştiţi, noi am fost 7 la părinţi şi am locuit într-un apartament mic, cu sufragerie mică. Mereu mi-am dorit o sufragerie mare în care să pot face roata…
Pentru că Femeia îl priveşte mută de uimire, Electicianul continuă impasibil:…Io când fac roata, mă simt liber, înţelegeţi ? Din păcate m-am cam îngrăşat, şi o fac cam strâmb, dar (oftează)…!
F: Păi, dacă asta vă face..fericit…
E: Nu, fericit, nu. Mă face să mă simt mai liber, v-am mai spus. E o diferenţă.Fericit mă face faptul de a monta becuri. De fapt, eu de-asta fac meseria asta. Din tristeţe. Adică când mă simt trist, îmi iau trusa şi mă duc să montez becuri. Dacă se întâmplă să nimeresc la un client cu o sufragerie imensă cum e a dumneavoastră, fac şi roata..evident, dacă mi se permite. Atunci mă simt şi liber şi fericit.
F: (modestă) eu vă permit…
E: N-am cuvinte să vă mulţumesc…
Electricianu îşi aranjează salopeta, şi începe o încălzire scurtă, ba smucindu-şi gâtul, ba scuturându-şi braţele…( se explică)
– Mi s-a întâmplat să fac roata într-o sufragerie mai mare ca asta şi să nu fiu încălzit…(dezgustat) a fost o experienţă oribilă
F:( uşor ofuscată) Aţi întâlnit o sufragerie mai mare ca asta?
E: Păi am întâlnit. În meseria mea scumpă doamnă…
F: …Domnişoară…
E…întâlneşti tot felul de sufragerii…se întâmplă tot soiul de lucruri…O dată am montat un bec şi ce credeţi ?
F: Aţi mai montat unul !?
E: Nu. (sec) M-am simţit trist.
F: păi nu spuneaţi că montatul becurilor vă face fericit?
E: Păi tocmai aici e stranietatea. M-am simţit trist deşi întodeauna când montez becuri mă simt fericit. Nici azi nu pot să-mi explic ce s-a întâmplat.
F: (căutând o explicaţie) Ştiu io, poate a fost becul de vină…
E: Eh pe naiba…era un bec comun…în fine.
Electricianu mai smuceşte de două ori din braţe şi îl vedem executând o roată extrem de ridicolă, strâmbă, greoaie. Ultima secvenţă a rotirii o ratează cu desăvârşire.
După câteva secunde,întins pe jos, respirând greu..
E: Vedeţi…vârsta…
F. (nostalgică) Aşa e, nici roţile nu mai sunt ce-au fost…
păi te citesc mereu, doar că nu las comentarii 🙂
pe masculul acela săritor îl plăteşti? sau e doar satisfacţia lui de a da o mână de ajutor?
(aia mică cică vine pe 2 iulie – dau update la blog cu poze şi detalii, îţi dai seama)
@houellebecq: te rog sa ma crezi ca ma stric de ras. Vorbesc foarte serios 😉 M-au auzit astia din birou razand aici in hohote si-au intrat la suspiciuni. Mai ai? Mai fa!
A, si mi-am amintit ca in copilarie eu chiar faceam roata in camera de zi. Acum nu cred ca mi-ar mai iesi, cred ca as darama vaze si lustre, sa nu vorbim de faptul ca m-as darama eu insami… Vremuri…
@Rox: mai pe mascul nu il platesc. Daca e, eventual proprietara, dar nu cred. Cand am intrebat-o cat au costat sacii (ca saracul s-a dus sa cumpere inainte sa vina cu duba sa ma transporte) ea a zis ceva de genul „aaaa stai linistita, ca Liviu (asa-l cheama pe testosteron) e de-al nostru, ne ajuta, nu e cazul”. Din cate stiu e un angajat de-al ei de la firma or smth…
2 iuuuuuulie, ce frumos, mai e putin 🙂 de-abia astept sa-ti vad pozele. si sa stii ca ma bucur ca e fetita. Mie-mi plac fetitele (ma refer la bebelusi, sper sa nu intelegeti de-aici cine stie ce :D)
da, mai e puţin-puţin. Nici în gând nu gândeam că ai fi insinuat altceva 🙂