Nu-i decat ‘instalatorul’

Azi m-am trezit cu noaptea-n cap, ca tre sa ‘supraveghez’ o misculatie masculina de reparat robinet si schimbat un bec in conditii de fasung stricat. Asa-i cand nu ai un barbat in casa, tre s-aduci marfa de import. In apartamentul asta stam 3 gagici, la fel de ignorante in alte ‘mesteritului’. Una dintre noi mai populeaza atmosfera cu testotsteron din cand in cand. Dar nu-l putem folosi la reparat, ca nici nu i-au dat tuleiele. Il vad din cand in cand la bustul gol. Ii numeri firele diafane de pe piept. Si alea parca-s opera desavarsita a maestrului paianjen. Pokerist internaut. Din asta isi castiga traiul. E si asta o meserie…

Imi amintesc ca la spitalul de glumeti era o baba chitita sa se marite. Mai bine mai tarziu decat niciodata, imi zic. Criterii de selectivitate foarte concrete: un barbat trebuie sa stie sa sape o groapa, si sa repare un gard. O spunea cu atata convingere incat era contagioasa. Dupa mine, renunt usor la reparatul gardului, l-as inlocui cu reparatul prizei. Cat despre sapatul gropii… avand in vedere ca nu plantez nimic, nu am nevoie sa-mi fabric o latrina, si nici nu ma pregatesc sa mor si sa ma’ngrop in fundul curtii, il scot lejer de pe lista de prerequisites.

Ce altceva? Pai, dupa cate se vede, un barbat trebuie sa stie sa instaleze un robinet, o clanta, o plafoniera, niste rafturi, o lustra, o colivie. Hmmm… asta de unde-a aparut?

In alta ordine de idei, aseara, venind acasa, imi rasunau in cap versurile „Am bani de dat, am datorii la stat”, „Bani zboara, banii zboara”. Pentru ca sunt stramtorata pana la frustrare de nevoia imperioasa de a strange cureaua. Si parol soro, nu-mi iese. O femeie trebuie sa stie sa cheltuie. Si o fac cu cea mai mare pricepere. Slava domnului ca sunt pe banii mei. Ma rog, vorba vine ai mei, din moment ce sunt un pic… ingropata in datorii. Si culmea e ca nu mai am de unde restrange, decat de la mancare. Mai am banii de tigari, pe care nici prin gand nu-mi trece sa-i aloc altor scopuri, si in plus un te miri ce pentru cate-o gustarica, o atentie, o maslina. M-am socotit si rassocotit, si fiecare zi imi saboteaza cheltuielile. Pentru ca nu pot sa ma abtin sa nu-mi iau cirese din buticul  din Dorobanti, cirese care sunt mult peste pretul pietei pe care eu nu o vizitez niciodata, pentru ca nu e in drumul meu, iar lenea e exorbitanta. O sa apelez la mama sa ma sponsorizeze, si cand o sa trebuiasca sa-i justific cum mi-am cheltuit salariul, raspunsul meu o sa sune ceva in genul: pe datorii, tigari si cirese. No…

Testosteronul din bucararie a terminat de instalat robinetul. In sfarsit nu o sa mai spalam vasele cu apa fierbinte, si nu o sa ne mai chinuim in acrobatii demne de spectacol sa nimerim pozitia inchis prin reglaje de finete. Acum a trecut la bec. Hotarat lucru, e bun un barbat la casa omului.

Imi amintesc cata disperare o cotropea pe maicamea cand, dupa ce s-a dus raposatul taicamiu, Dumnezeu sa-l ierte, se strica ceva prin casa. De la cele mai mici la cele mai mari. Atunci incepea sa opereze la intamplare, cu zapaceala si furie, sperand sa rezolve problema pe principiul pe care maimuta pusa la masina de scris ar scrie un sonet de Shakespeare, dac-ar fi lasata sa randomizeze un timp suficient de lung.

Cea mai mare povara era centrala cea veche, cu sute de tevi si jdemii de robinete, care trebuia aerisita din cand in cand, ca altfel incepeau tevile sa trozneasca amenintator. Si-mi amintesc odata cum, ciufulita si rosie la fatza a venit la mine in disperare, ca nu mai reusea sa opreasca apa care curgea pe casa. ‘Ce-ai facut?’ ‘Am invartit de robinete’ ‘Ce robinete ai deschis?’ ‘Da ce mama crezi ca io mai stiu?’ Pai in puii mei, ar trebui sa stii.

Nu mai tin minte cum s-a rezolvat, cred ca prin metoda combinari si incercari repetate. In fine, cand a aparut al doilea barbat al casei, una dintre primele operatiuni a fost inlocuirea centralei, fapt care a dus la o considerabila diminuare a stresului.

A plecat testosteronul. Operativ baiat. Mi-a aratat de unde se inchide apa in caz de ‘ceva’. Simplu, zice, luati un patent si invartiti la 90 de grade. Hmmm… zic eu trecandu-mi cu mana prin par, nu cred ca avem asa ceva prin casa. In gandul meu, cu o penseta nu se poate? El, usor iritat, pai ar fi bine sa va luati. Asa ca… iata, am lista de cumparaturi pentru salariu. Va rog frumos, o cutie de detergent, un rimel, doua pachete de dunhill rosu si… un patent. De care-o fi, numai patent sa fie. Nu, cheie franceza deocamdata nu, ca nu vreau sa omor pe nimeni. Ciocan? Numai ca sa bat in tavan cu el cand da ciumafaia de sus tzubafarul la maxim, dar pentru asta folosesc mopul, deci, nu multumesc.

Va las dragilor, ca ma duc sa muncesc. Imi pun propriul testosteron la bataie in jobul meu cel masculin, ca, desi femeie, trebuie sa-mi castig singura traiul. Va sarut!