Va plac povestile cu posedari? Cu portaluri catre alte constiinte prin care ajungi sa vezi lumea prin ochii altcuiva si chiar sa ii controlezi corpul? Chiar daca nu va plac, filmul asta tot merita sa-l vedeti. Daca nu pentru poveste, atunci pentru substrat.
Craig, un papusar extrem de pasionat dar fara viitor, care ‘performeaza’ in strada piese cu papusi trase de sfori pentru adulti sub ochii nevinovati ai copiilor necunoscatori, ocazii cu care isi mai lua din cand in cand cate-o scatoalca de la cate-un parinte nevrozat, se angajeaza intr-un sediu in care nu incapeai cat esti de inalt. In sediul ala, mai precis la etajul 7 si jumatate, toata lumea mergea aplecata, ca sa nu se dea cu capul de tavan.
Acolo face papusarul asta cele doua descoperiri ale vietii lui: Maxine, o colega de serviciu foarte sexy, si un portal catre mintea unui actor de succes, John Malkovich. Cum Maxine il trata cu indiferenta, ba chiar cu dispret, papusarul ajunge sa traga sforile corpului lui John Malkovich pentru a avea o relatie cu ‘aleasa’ lui.
Insa lucrurile se complica, si fericirea celor doi este tulburata de faptul ca, alte ‘suflete’ aveau nevoie de a fi ‘gazduite’ de John Malkovich, care se pare ca era un soi de receptacul al constiintelor ratacitoare prin spectral, care treceau de la un corp la altul pastrandu-si memoria intacta, si, evitand astfel renasterile in care isi resetau continuturile.
Ce sa va narez, foarte interesant, mai ales la un moment dat o cursa nebuna prin inconstientul ‘gazdei’, in care Maxine si nevasta papusarului se fugareau una ca s-o omoare pe cealalta. Treceau din scena in scena, fiind, fugar, martorele multor evenimente traumatizante prin care a trecut Malkovich, trecerile intre ele petrecandu-se intr-o maniera absurda, fantastica, cu schimbari de gravitatie… mi-a amintit de „The Cube”.
Imbratisari pline de recunostinta binevoitorului care mi l-a recomandat, cu eticheta „si sa nu mai faci nimic altceva intre timp”. Ei bine, cu greu as fi putut sa fac altceva intre timp… Ba nu, mint, am bagat doua-trei tigari :D.
Hai, vizionare placuta, si poate-mi faceti favorul sa-mi impartasiti impresiile voastre. Kuss!
Afreuda 
L-am vazut acum cativa ani si mi-a placut la nebunie…ulterior, a fost pe la tv de cateva ori si n-am reusit sa ma desprind din fata lui desi stiam f bine derularea si probabil, daca ar fi din nou, iarasi nu m-as dezlipi 🙂
daca stau sa ma gandesc, nu-mi amintesc sa fi tras vreo concluzie din film, de fiecare data imi atragea atentia altceva, cert e ca filmul asta m-a fascinat de-a dreptul, dar n-as putea spune concret prin ce si de ce, fara a putea practic sa pun punctul pe i 🙂
sunt pe aceeasi lungime de unda cu rontziki, as fi in stare sa-l revad de n ori fara sa ma plictisesc si poate de fiecare data sa mai prind cate o portita,
deja e unul dintre cele mai originale filme, greu de egalat, are ceva din atmosfera lui „the cube” intr-adevar; dar un film asemanator nu vad; partea de fantastic combinata cu cea psihologica e foarte bine reusita, la o adica porneste de la ideea fiecare om intr-un fel sau altul ne folosim de cei din jurul nostru, pentru a iubi, pentru a experimenta, pentru a ne depasi frustarile; pentru a ne realiza ( exact ce fac cei patru „posedatori” de meserie); idee exploatata fantastic intr-un decor foarte ciudat; ramane in top ten-ul filmelor mele
Ai putea filosofa mult pe tema minte-corp, conştiinţă sau mai ştiu eu; dar pe lângă toate concepţiile pe care le prezintă filmul cel mai mult m-a atras fincţiunea asta absurdă…
Tot felul de personaje care în mod normal nu le-ai vedea împreună; ceva gen freakshow…
Dacă ţin eu bine minte, soţia păpuşarului avea foarte multe animale, papagalii şi maimuţele făceau situaţia şi mai inconfortabilă…
Şi dacă tot zic de inconforabil parcă aveam un ghimpe în coastă când îi vedeam pe ăia aplecaţi la etaju 7 şi jumătate.
Vezi că mai este un film, scris şi regizat tot de cei care s-au ocupat de Being J. M. , îi zice „Adaptation.”.
Cu o linie trasă sub toate elementele filmului eu l-aş recomanda doar indivizilor mai puţin neobişnuiţi pentru că sincer, cine vine de la „Confessions of a Shopaholic” nu prea cred că o să se distreze cum m-am distrat eu la filmul ăsta… 😀
I-am dat 8 pe imdb
@rontziki & gala: da, e intr-adevar un film care merita mai multe vizionari. Multe idei subiacente, detalii revelatorii, indicii si simboluri. Si eu il plasez in top 10, si, cel mai probabil ca o sa-l revad.
@razvan: eu i-am dat 10 🙂
Am vazut Adaptation (e vorba de Hotul de orhidee, nu? cu Nicolas Cage…), dar nu m-a incantat in mod deosebit. Mi s-a parut ca are un tempo prea lent si ca insista prea mult asupra unor chestii.
Eu am interpretat etajul 7 si 1/2, cu plafonul jos ca fiind constrangerea pe care i-o impunea exteriorul lui Craig, care, desi era un papusar excelent nu avea deschiderea necesara sa-si exploateze talentul. Inconfortabil, intr-adevar, dar, cei care ‘activau’ acolo pareau destul de toleranti…
Cat despre problematica de filozofie a mintii din film… asta este, dupa mine, punctul forte al filmului.
Interesantă interpretare a etajului… Având în vedere că aproape tot filmul e oarecum interpretabil, cumva, prin toate raţionamentele tale ajungi la ruptura dintre minte şi corp;
Hmmm, vezi că eu numai ţi-am spus de „Adaptation.” că e făcut de aceeaşi echipă, n-am zis că-i bun sau ceva 😀
La mine 8-ul de pe imdb e un fel de 10 😀 filmele de 9 şi 10 sunt cele din care după care mi-am adaptat viaţa…
Exemplu: The Godfather, de la care am învăţat să fiu rece şi raţional 😀 .
@Razvan: aha, eu notez in functie de trairea pe care mi-a oferit-o filmul, si dupa cantitatea de stimulent. Unele filme sunt mai tari decat cafeaua. Pe-alea le notez bine. Cele care ma lasa rece, cu o atitudine de genul „asa si?” le notez cu 5-6.