O poezie foarte draga mie:
Ion Minulescu – Celei care minte
Eu stiu c-ai sa ma-nseli chiar maine…
Dar fiindca azi mi te dai toata,
Am sa te iert –
E vechi pacatul
Si nu esti prima vinovata!…
In cinstea ta,
Cea mai frumoasa din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otravitoare in trepieduri de argint,
In pat ti-am presarat garoafe
Si maci –
Tot flori insangerate –
Si cu parfum de brad patat-am dantela pernelor curate,
Iar in covorul din perete ca si-ntr-o glastra am infipt
Trei ramuri verzi de lamaita
Si-un ram uscat de-Eucalipt.
Dar iata,
Bate miezul noptii…
E ora cand amantii,-alt’data,
Sorbeau cu-amantele-mpreuna otrava binecuvantata…
Deci vino,
Vino si desprinde-ti din pieptenul de fildes parul,
Infinge-ti in priviri Minciuna
Si-n caldul buzei Adevarul
Si spune-mi:
Dintre cati avura norocul sa te aiba-asa
Cati au murit
Si cati blesteama de-a nu te fi putut uita?
Afreuda 
🙂
>:D<
aoleu! ce bine c-am intrat întâi la tine, că şi eu tot pe asta aş fi vrut s-o pun! bravo, splendidă poezie…
🙂 multumeeeeesc ;;)
Mi-ai amintit de o poezie de-a lui Minulescu ce-mi place tare mult: Romanta cheii. 🙂
Poate o pun si eu pe blog, nu de alta, dar sa-mi fie la indemana cand mi se mai face dor de ea.
da, si aia aleasa pe spranceana. In liceu aveam o pasiune secreta pentru Minulescu.