Cutremur de timp – Kurt Vonnegut

Pe vremea cand terorista, in culmile gloriei, tocmai isi abandonase activitatea internauta a circulat un timp o leapsa care suna ceva in genul: “mentionati si comentati cel putin o carte pe care v-a facut terorista s-o cititi”. Cum, la vremea respectiva, terorista nu ma facuse sa citesc nici o carte, nu am participat la fenomen. Insa mai deunazi, in librarie, zapand peste cotoarele cartilor de la Humanitas, mi s-a oprit privirea peste Kurt Vonnegut. Mi-am amintit, destul de vag, ca autorul asta ii placea teroristei. Asa ca am decis sa fac si eu cunostinta cu el, mai ales ca pe coperta 4 este numit ‘unul dintre cei mai mari scriitori americani’.

Cutremur de timp este un roman-salata, ca sa zic asa. Autorul ne relateaza inca de la inceput ca romanul pe care-l avem in fatza este o creatie bazata pe un alt roman, care… era oarecum inadecvat (Cutremur de timp 1), din care s-au extras portiunile cele mai suculente si mai bine scrise, scaldate in seva gandurilor si reflectiilor autorului, si adunate laolalta sa formeze un nou roman.

Ca punct de pornire povestea se leaga de un soi de ‘time rapture’, in care timpul se intoarce brusc cu 10 ani in urma, si incepe sa curga din nou, omenirea trecand in mod fidel prin  aceleasi evenimente ca la prima scurgere a timpului prin acelasi interval. Ei devin martorii propriului automatism, fiind obligati sa faca aceleasi alegeri, fiind privati de ceea ce se cheama ‘liber arbitru’.

Astfel ca autorul are prilejul sa contemple si sa retraiasca anumite evenimente din propria viata, romanul avand si accente  autobiografice, pe langa cele politice, stiintifico-fantastice, filozofice.

Sunt juxtapuse o serie de ‘pastilute’ pline de umor, dense in substratul lor, al caror protagonist este alter-ego-ul autorului, Kilgore Trout, autor de SF-uri.

Din cate am mai citit prin diferite parti despre volumul asta, am dedus ca am inceput cu ce nu trebuia. Autorul reia in acest roman teme, personaje, citate din romanele lui anterioare. Prin urmare, tinand cont de faptul ca aceasta carte m-a bucurat destul de mult, o sa continui relatia cu acest domn simpatic si sper ca la urmatoarele achizitii sa incep cu ce trebuie,  nu cu  ‘cantecul de lebada’.  Ca… da, este ultima lui carte, Vonnegut parasindu-ne la scurt timp de la publicarea ei.

Ceea ce m-a fascinat cel mai mult in acest roman a fost descrierea momentului in care viata ajunge din nou la punctul la care s-a petrecut cutremurul de timp, moment caracterizat prin aceea ca este brusc reinstituit liberul arbitru. Nepregatiti pentru un asemenea soc, oamenii fiind obisnuiti cu 10 ani de functionare pasiva, nu stiu cum sa se descurce in noua veche situatie, si incep sa pice din picioare, si chiar sa nu isi poata relua controlul asupra celor mai simple actiuni, cum ar fi, spre exemplu, condusul masinii. Asta m-a dus cu gandul la dezbaterile pe tema: “ce ne facem cu prea multa libertate, creaza dezorientare, incapacitate de actiune sau fericire?”

Ei bine… de-aici imi iau libertatea impusa sa ma intorc la ‘treburi importante’. Si imi mai iau libertatea virtuala sa va imbratisez cu drag.